Aforisme şi cugetări despre prostie şi despre alte defecte umane ce pot fi eliminate şi transcense prin practica yoga

 

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

1. În viziunea marilor înţelepţi şi a yoghinilor avansaţi ai acestei planete, probabilitatea de a reuşi să atingem starea de supremă Eliberare spirituală este o şansă la un milion. Fiinţele umane care alunecă din ce în ce mai adânc în starea demoniacă se complac să rateze această şansă explorând, rând pe rând, cu o mare îndârjire, cele 999.999 de greşeli ce fac să fie ratată atingerea stării supreme de Eliberat spiritual în viaţă (JIVANMUKTA).

2. Atunci când cineva susţine ceva anume, dacă ar fi să menţionăm un anumit procentaj, trebuie să avem în vedere că la ora actuală 88% dintre oameni sunt capabili să creadă cu o uşurinţă surprinzătoare tot ceea ce este rău, eronat sau pervers.

3. În viziunea celor proşti, superficiali şi naivi, peştele nu a fost creat pentru a înota. În naivitatea lor tembelă, ei consideră că, fiind lipsit de braţe şi de picioare, peştelui îi este imposibil să se scarpine, şi mai mult decât atât, ei se gândesc că lui îi este imposibil să realizeze gesturile care sunt inerente în cazul înotului. Tocmai de aceea, ignorantul sceptic şi obtuz consideră că peştele este inapt pentru toate acestea şi în consecinţă, el crede cu tărie că peştele nu poate să înoate.

4. Unui yoghin, aflat în al treilea an de practică yoga, a început să îi fie frică, iar apoi, gradat, a constatat că îi era din ce în ce mai mult frică, deoarece şi-a dat seama că vârsta sa spirituală şi maturitatea lăuntrică se dublaseră în cazul său ca prin farmec. A hotărât, tocmai de aceea, să nu mai practice yoga şi s-a retras de la cursuri, pentru că se gândea că dacă va continua în acest ritm, în 7 ani va avea 150 de ani!

5. Datorită smintelii în care se complace, prostul năuc, larvar şi superficial se întreabă: „De ce să fac aceasta cât mai simplu cu putinţă, într-un mod divin integrat, înţelept şi care totodată este profund benefic pentru mine, atunci când întotdeauna mie îmi place să acţionez doar aşa cum vreau eu, anapoda, într-un mod haotic, prostesc, dezlânat şi cât mai complicat?!“.

6. Atunci când se confruntă aproape zi de zi cu răul în feluritele sale moduri de manifestare, prostul năuc îşi spune că toate acestea lui îi fac bine, pentru că aşa este viaţa, şi continuă să sufere fără crâcnire. Dacă prin jocul tainic al necesităţilor, el are la un moment dat ocazia să se transforme (în bine), el devine atunci din ce în ce mai suspicios, se opune cu o mare îndârjire transformărilor şi continuă să sufere aşa cum s-a obişnuit să o facă.

7. Pentru a avea cât mai puţine nemulţumiri, prostul năuc le evocă cel mai adesea, aproape obsesiv, doar pe acelea pe care imaginaţia sa năroadă le inventează şi apoi le proiectează mereu şi mereu, până când ajunge să le facă să devină nişte obişnuinţe chinuitoare, ce declanşează în universul său lăuntric procese de rezonanță ocultă care îi sunt nefaste.

8. Prostul năuc încearcă, mereu şi mereu, să facă lucrurile bazându-se la nesfârşit pe aceeaşi metodă, care este în mod evident prostească. El face aceasta tocmai datorită faptului că este ferm convins că până la urmă va reuşi, chiar dacă în cazul lui reuşita este, în realitate, ceva imposibil. Datorită viziunii sale aberante, el consideră că tocmai din cauza faptului că se va confrunta cu o mulţime de rateuri, va dispune în felul acesta de o şansă sigură ca metoda sa prostească să-i asigure succesul.

9. În viziunea prostului năuc şi fudul, cea mai gravă boală a minţii este să reflectezi profund şi pe îndelete, fiindu-ți astfel cu putinţă să-ți pui anumite întrebări esenţiale şi creatoare.

10. Prostul cel foarte mândru de sine îşi spune uneori plin de încântare: „În unele momente, spun lucruri atât de inteligente, încât cel mai adesea nici eu nu înţeleg mai nimic din ceea ce spun“.

11. Pentru cel înţelept, una dintre distracţiile favorite este râsul stenic în hohote de prostia evidentă și omniprezentă ce persistă aproape pretutindeni în jurul nostru, fiind rareori remarcată de aceia care, deocamdată, nu s-au trezit din somnul cel de plumb al ignoranţei.

12. Există la ora actuală zeci de mii de dovezi ce demonstrează că omul, împreună cu toate potenţialităţile sale divine, fabuloase, nu a rezultat din maimuţă. Este însă, de asemenea, esenţial să ne dăm seama că nu este cazul să involuăm de la stadiul uman, spre a deveni, mulţi dintre noi, întocmai ca nişte maimuţe robotizate, larvare, inconştiente şi năuce.

13. A spune cu o mare nonşalanţă idioţenii, aberaţii sau prostii acum când totuşi, pe ici, pe colo, unele fiinţe umane reflectează într-un mod profund (deoarece şi-au trezit într-o oarecare măsură inteligenţa şi şi-au dinamizat intuiţia), rămâne pentru unele sărmane fiinţe umane singura modalitate (care în realitate este jalnică) de a dovedi că ele gândesc într-un mod independent, chiar dacă gândirea lor este în mod evident anapoda.

14. Mai ales atunci când habar n-are în ce direcţie se îndreaptă, fiinţa umană proastă, larvară, năucă şi superficială se lasă dusă de acest curent buimăcitor şi adeseori aleargă, cât poate de repede, „spre nicăieri“. De îndată ce are şansa dumnezeiască să i se ofere sfaturi pline de bun-simţ şi o ghidare plină de înţelepciune (de care, în realitate, ea are o mare nevoie), iată că ea începe brusc să ezite, îşi pune o mulţime de întrebări năroade sau lipsite de sens şi în mintea ei tulburată apar felurite îndoieli demonice.

În cazul în care constatăm că ne aflăm într-o astfel de ipostază jalnică, merită să ne întrebăm de ce, oare, simţim imboldul bizar să ne auto-sabotăm, de îndată ce avem la dispoziţie ghidarea înţeleaptă de care aveam stringent nevoie şi pe care poate am şi cerut-o, într-un fel sau altul, anterior, dar pe care acum o refuzăm prosteşte şi nici măcar nu o mai recunoaştem.

15. Datorită ignoranţei în care se complac, unele fiinţe umane sunt capabile să realizeze anumite combinaţii bizare, fără să-şi dea seama de aceasta. O astfel de combinaţie ciudată apare atunci când ele fac prostii imense, pe care după aceea le realizează cu un entuziasm debordant.

16. În cazul fiecărei decizii pe care o luăm, nu trebuie să ne cramponăm niciodată cu încăpăţânare de acea decizie, mai ales atunci când reuşim să ne dăm seama că aceea decizie este proastă. Nu este, de asemenea, niciodată cazul să respectăm o decizie proastă numai pentru că noi am luat-o la un moment dat. Este necesar să respectăm întotdeauna o decizie numai pentru că ea este înţeleaptă, iar acest aspect ne va fi confirmat ulterior prin faptul că respectiva decizie ne aduce anumite beneficii, care sunt evidente. În cazul naturilor demoniace, este evident faptul că astfel de fiinţe umane au tendinţa să se cramponeze cu încăpăţânare de decizia pe care au luat-o la un anumit moment, cu toate că acea decizie este în mod evident în dezavantajul lor şi le generează multe suferinţe.

17. Este de mii de ori mai bine să ne focalizăm inteligenţa asupra tâmpeniilor şi a prostiei ce ne înconjoară – această atitudine de focalizare atentă şi discriminativă fiind în măsură să ne ajute să ne transformăm în felul acesta, aproape fără încetare, şi să creştem lăuntric, maturizându-ne – decât să ne complacem într-o stare de prostie, de larvaritate şi de indiferenţă, care totodată nu ne solicită intuiţia, nu ne mobilizează puterea de pătrundere mentală şi nu ne pune în funcţiune inteligenţa.

18. În conformitate cu punctul prostesc de vedere al celui ignorant, lumina Lunii luminează noaptea, ceea ce în viziunea lui este extrem de util. Privind în mod tâmp Soarele în timpul zilei, el se gândeşte că acesta străluceşte ziua, adică tocmai atunci când, în viziunea lui limitată, nu este deloc nevoie de el.

19. Luaţi aminte, toţi cei care puteţi, că tot ceea ce ar trebui să fie profund shakespearian în această lume, genialul Shakespeare a reuşit deja să înfăptuiască în cea mai mare parte. De îndată ce vom ajunge şi noi la această concluzie, este foarte bine să ne punem imediat după aceea întrebarea: „Eu ce am reuşit, oare, să fac cu viaţa pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o?”

20. Dumnezeu Tatăl contemplă cu o mare îngăduinţă şi compasiune pe savantul care în realitate este un mare prost şi căruia i se pun uneori anumite întrebări, cerându-i-se părerea cu privire la ceea ce el însuşi habar nu are.

21. Sărmanii „atotştiutori“, care în fond sunt nişte ridicoli, cunosc deja o mulţime de remedii pentru o mulţime de boli, care deocamdată nu au apărut.

22. Cel mai bun remediu împotriva răului de mare este să te aşezi imediat la rădăcina unui stejar falnic.

23. Cea mai mare greşeală a pictorilor moderni este aceea că ei nu mai sunt capabili să realizeze tablouri minunate, întocmai aşa cum realizau marii maeştri în trecut.

24. Există unele sărmane fiinţe umane care cumpără într-un mod bezmetic cât mai mult pământ, tocmai pentru că sunt convinse că acesta este tot şi nu va mai fi fabricat altul.

25. Puţinele fiinţe umane care au atins un înalt grad de înţelepciune ştiu deja că toţi aceia care sunt consideraţi în lumea modernă ca fiind nişte mari savanţi sunt, în realitate, nişte sărmani ignoranţi, a căror ignoranţă evidenţiază în plus o mulţime de lacune.

26. Fanii naivi şi fanatici ai muzicii satanice rock, heavy-metal, trash, speed etc. au penibila tendinţă de a ne cere tuturor să fim absolut muţi de admiraţie (atunci când audiem o astfel de muzică), când de fapt noi am dori să fim absolut surzi, pentru a nu auzi niciunul dintre aceste sunete gregare şi dizarmonioase.

27. Un superb vas de porţelan ce este spart durează cu mult mai mult decât acelaşi vas de porţelan ce este intact.

28. În viziunea celor proşti şi naivi este mult mai bine să plouă într-o zi cu nori şi fără soare decât într-o zi în care este timp frumos.

29. Întotdeauna este suficient de mult loc la soare pentru toată lumea, mai ales atunci când toată lumea vrea să rămână la umbră.

30. Încă de mic, el ştia că nu va fi niciodată un yoghin precoce.

31. Un idiot naiv se întreba cu perplexitate: „Oare cum au reuşit fiinţele umane să înoate, înainte să fi cunoscut faimosul principiu a lui Arhimede?“.

32. În ultimă instanţă, experţii ar trebui să se pună cu toţii de acord asupra unui aspect fundamental. Aşa cum realitatea a dovedit-o de atâtea ori, ei pot să se înşele.

33. Merită să medităm la două aspecte care, dincolo de aparenţe, sunt semnificative: elefantul se lasă în mod spontan mângâiat, dar puricele nu se lasă deloc mângâiat.

34. Atunci când este privit dintr-un anumit punct de vedere, struţul ne apare ca fiind o făptură proastă: după cum ştim cu toţii, de îndată ce apare ceva care îl sperie, struţul aleargă, fiind cuprins de o mare frică, tocmai pentru că nu a înţeles încă faptul că este o pasăre ce ar putea să zboare.

35. O mulţime de activităţi prosteşti şi inutile nu mai sunt niciodată cu adevărat obositoare, de îndată ce nu le mai realizăm.

36. A fi în mod fanatic şi adeseori exagerat „de stânga“ sau „de dreapta“, a fi cu îndârjire „anti“ sau „pro“ este şi rămâne cel mai sigur mod de a fi un imbecil.

37. Până la urmă, umanitatea trebuie să expieze, într-un mod care este adeseori îngrozitor, fiecare dintre erorile şi păcatele ei.

38. Dincolo de aparenţe, mai ales pentru cei iniţiaţi, este evident că Natura are întotdeauna nevoie de o mulţime de experienţe, ce trebuie să fie diferite şi adecvate, pentru ca, prin intermediul lor, viaţa să se perfecţioneze în mod gradat şi să evolueze.

39. Pentru fiecare dintre noi este esenţial să veghem să nu fim ceea ce nu am fost născuţi şi nici predestinaţi să fim. Un exemplu sugestiv de acest gen este: niciunul dintre noi nu am fost născuţi să fim naturi demoniace sau naturi satanice. Atunci când în fiinţa umană se trezeşte şi se amplifică starea demoniacă sau starea satanică, toate acestea marchează o evidentă degradare lăuntrică şi, totodată, aceasta evidenţiază o cumplită stare de involuţie a fiinţei umane în cauză.

Dat fiind faptul că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este de la sine înţeles că el trebuie să-şi trezească într-un mod profund şi plenar natura divină. Dincolo de aparenţe, este evident că omului i-a fost dat să fie şi să devină, la rândul său, o fiinţă în care s-a trezit în mod plenar şi profund natura divină.

Tocmai de aceea, fiecare fiinţă umană trebuie să aspire să atingă starea de îndumnezeire. Toţi marii înţelepţi, aproape toţi yoghinii avansaţi şi toţi sfinţii au afirmat că omul a fost făcut pentru a deveni, la rândul său, o făptură superioară, în care s-a trezit pe deplin şi profund natura divină.

40. Unele femei ignorante şi superficiale fac greşeala de a se lăsa acaparate de o stare copleşitoare de tristeţe, deoarece se cred inconsolabile.

41. După cum ştim cu toţii, fiinţa umană este singurul animal care roşeşte. De altfel, ea este singurul animal care şi are de ce să roşească, atât pentru ceea ce poate gândi, cât şi pentru ceea ce este capabilă să facă.

42. Dincolo de faptul că evidenţiază o anumită greşeală sau, altfel spus, dincolo de faptul că ne arată că am săvârşit un anumit păcat, o boală gravă este ridicolă. Tocmai de aceea, trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a ne vindeca, dacă avem în vedere că ridicolul poate să ne ucidă.

43. Atunci când lunecăm din ce în ce mai mult în frivolitate, acceptăm totodată lunecarea în larvaritate şi fără să ne dăm seama „îmbrăţişăm“ în felul acesta regresul. Trebuie să nu pierdem niciodată din vedere că, de fapt, fiinţa umană care nu progresează zi de zi şi săptămână de săptămână stagnează în realitate şi, la scurt timp după aceea, începe să regreseze zi de zi şi săptămână de săptămână, lună de lună şi chiar an de an.

44. Fiinţele umane care se complac în postura de măgar nu trebuie apoi să se mire că cei egoişti şi meschini au tendinţa să profite cu neruşinare de ele, ajungând chiar să le călărească.

45. Atunci când eşti ros şi bântuit de felurite îndoieli demoniace, cel mai dificil îţi este să nu abandonezi calea spirituală pe care te afli. Ia însă aminte că, pe măsură ce-ţi vor trece anii, vei descoperi după aceea, cu tristeţe, că cel mai dificil, şi adesea imposibil, îţi este să scapi şi să ieşi, într-un mod divin şi extaziant, dintr-o viaţă ternă, banală şi insipidă.

46. Omul nu este făcut doar pentru a munci mult, anapoda sau fără rost. O dovadă semnificativă este faptul că o astfel de muncă îl oboseşte pe om, îi distruge sănătatea şi îl extenuează.

47. Lumea în care trăim ar fi mai bună pentru copii, dacă părinţii lor ar fi capabili să adopte regimul lacto-ovo-vegetarian, renunțând totodată definitiv la cafea, tutun, alcool şi carne.

48. Dincolo de faptul că întotdeauna, fără excepţie, ura este distrugătoare şi chinuitoare, ea este o expresie a răutăţii, prin intermediul căreia se manifestă furia celor slabi şi laşi.

49. În cazul fiinţelor umane care au alunecat deja în stări demoniace, s-ar putea spune că ele sunt un amestec bizar de bine şi de rău. Cu toate acestea, pe măsură ce ele alunecă din ce în ce mai adânc în cumplitele abisuri infernale, devin pe zi ce trece din ce în ce mai capabile să facă tot mai mult rău.

50. După ce ajung să fie chiar extrem de bogaţi, oamenii foarte bogaţi se conving că bogăţia nu atrage după sine fericirea. Din nefericire, atunci când ajung la această concluzie, pentru ei este deja prea târziu.

51. Oamenii proşti şi care sunt avizi de bani consideră, cel mai adesea, că numai banii cei mulţi o să-i ajute să uite că nu sunt bogaţi.

52. Un sărac nemulţumit este acela care niciodată nu este capabil să se mulţumească, fie chiar şi pentru câteva secunde, cu ceea ce el nu are.

53. Sminteala celor bogaţi ne apare în toată hidoşenia ei atunci când observăm că cei foarte bogaţi, oricât ar fi de bogaţi, nu se mai opresc niciodată şi sunt fără încetare mistuiţi de dorinţa sfâşietoare de a fi şi de a deveni mult mai bogaţi. Această jalnică ipostază arată că sărmanele fiinţe umane ce se află în această stare ajung la un moment dat să fie roabele cele inconştiente ale banilor pe care îi tot acumulează la nesfârşit.

54. Printre sărmanele fiinţe umane ce trăiesc şi suferă pe acest Pământ se află şi acelea care se gândesc la bani cu o aviditate chiar mai mare decât cei bogaţi. Aceştia sunt cei săraci, proşti şi avizi de bani.

55. Există unii sărmani care se autointitulează yoghini şi care se simt obligaţi să muncească din greu pentru a câştiga banii ce le sunt urgent necesari pentru a-şi plăti datoriile pe care le tot fac, la nesfârşit, şi pe care nu le mai termină niciodată. Cu toate acestea, ei simt un dispreţ profund pentru fiinţele umane ce urmăresc să câştige fără niciun motiv cât mai mulţi bani.

56. Unii aşa-zişi yoghini, ce sunt avizi de bani şi ignoranţi, lunecă până la urmă în tentaţia de a câştiga din ce în ce mai mulţi bani, deoarece ei consideră că banii îi ajută să suporte sărăcia.

57. Unii oameni, oricât de bogați ar fi, nu pot să-şi vină în ajutor spre a face să dispară starea abisală şi chinuitoare de sărăcie ce continuă să existe în ei.

Citiţi şi:

Crasa şi adeseori nebănuita boală a prostiei are întotdeauna leac (I)

Unde este multă MINTE este şi multă PROSTIE, iar unde este puţină minte, este ENORM de multă prostie

 

yogaesoteric
11 mai 2017