Aforisme şi cugetări despre viaţă (4)

102.243 0

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi aici partea a treia din Aforisme şi cugetări despre viaţă

63. Viaţa este Beatitudine pentru toate fiinţele umane care sunt capabile să o savureze în felul acesta. Trăieşte astfel încât să fii şi să rămâi şi tu una dintre aceste fiinţe umane.

64. Viaţa implică, chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, Noi Începuturi, care pot fi bune sau rele. Un bun început reprezintă realizarea a jumătate din tot ceea ce urmează să întreprindem. Cei înţelepţi spun că acela care începe bine a făcut deja jumătate din acţiunea sau fapta pe care intenţiona să o realizeze. Tocmai de aceea, se afirmă că, în cazul unui bun început, activitatea respectivă este pe jumătate realizată. Pentru a ajunge să îndeplinim aşa cum se cuvine un anumit ţel, trebuie mai întâi să ne mobilizăm şi să manifestăm înainte de toate o intenţie binefăcătoare, clară, fermă şi puternică. Dacă nu începem să facem mai întâi ceea ce trebuie, putem fi siguri că nu se va petrece nimic, şi atunci totul va fi ca înainte: neschimbat. O acţiune divin integrată, benefică şi adecvată este net superioară inacţiunii. Acela care vrea să aprindă un foc mare şi puternic porneşte prin a se folosi chiar şi de câteva fire de paie, pe care le aprinde la început. Nimic bun nu poate să înceapă vreodată pentru noi, dacă noi înşine nu permitem aceasta în prealabil. În orice acţiune benefică pe care urmează să o realizăm, începutul este foarte important. Pentru a ajunge oriunde ne propunem, trebuie mai întâi să începem să ne punem în mişcare. În cazul oricărei acţiuni divin integrate, binefăcătoare, importante, în primul rând trebuie să avem curajul să începem. Orice idee, oricât de genială ar fi ea, dar şi orice modalitate iniţiatică, fără o adecvată punere în practică (ceea ce, prin intermediul experienţei ce rezultă, ne permite să descoperim cu mult mai mult decât tone de teorie), rămâne un simplu vis. Niciun cărbune nu începe să fumege şi apoi nu devine flacără, dacă în prealabil nu a fost aprins. Fiinţele umane care mută munţii din loc sunt acelea care mai întâi încep prin a ridica pietrele mici. Cei înţelepţi spun că nu putem transforma dintr-o dată lumea, dar putem să începem să o transformăm. Nu putem să realizăm în câteva secunde o capodoperă… dar putem începe să o facem. Nu putem să ne transformăm instantaneu, ca prin minune, dar are o mare valoare să putem să începem procesul transformării pe care îl intenţionăm. Minunea care adeseori pune totul în mişcare implică să începi aşa cum trebuie, căci un lucru bine început este pe jumătate sfârşit. A sfătui pe cineva cum să se pună cât mai repede în mişcare pentru a realiza ceva bun şi divin integrat este cu mult mai important decât să îi spui cu lux de amănunte (pe parcursul a zeci de lecţii teoretice) unde anume o să ajungă. Dacă nu începeţi ceva bun şi divin integrat, atunci puteţi fi siguri cu anticipaţie că nimic nu se va petrece şi totul va rămâne ca înainte. Dacă nu porniţi, puteţi fi siguri că nu veţi ajunge!

65. Viaţa fiecăruia dintre noi este o Nebănuită Bogăţie; ştiind aceasta, trebuie să o păstrăm aşa cum am primit-o, pentru a ne bucura din plin de ea, cât mai mult timp.

66. Viaţa este uneori o Tragedie; nu te complace în această stare, ci transcende-o cu curaj, cât mai repede cu putinţă, descoperindu-i, mai ales atunci, iluziile şi aparenţele, care întotdeauna i-au înşelat sau îi înşeală pe ceilalţi.

67. Viaţa este o Comuniune Indescriptibilă, repetată şi reînnoită. La început, este cu putinţă să intrăm într-o tainică stare de comuniune cu anumite lucruri din această lume (care declanşează în universul nostru lăuntric procese inefabile de rezonanţă ocultă), apoi putem continua prin a intra într-o tainică stare de comuniune cu unele peisaje minunate (care declanşează în universul nostru lăuntric procese inefabile de rezonanţă ocultă cu anumite energii subtile ale naturii), continuăm apoi prin a intra în stare de comuniune intensă şi profundă cu anumite fiinţe umane, atât prin intermediul iubirii, cât şi prin intermediul fuziunilor amoroase, erotice, care sunt realizate cu continenţă, transfigurare şi consacrarea fructelor lui DUMNEZEU TATĂL (astfel de experienţe vor declanşa în universul nostru lăuntric procese inefabile de rezonanţă ocultă atât cu universul lăuntric al altor fiinţe umane, cât şi cu energiile subtile benefice ce sunt trezite şi manifestate din plin în MICROCOSMOSUL acelor fiinţe umane). Într-o fază net superioară, avansată, aspirăm frenetic şi apoi intrăm în comuniune extatică cu Fiinţa Supremă (DUMNEZEU) care a creat toate lucrurile şi toate fiinţele ce există în MACROCOSMOS (această experienţă sublimă, extatică, mistică va declanşa în mod gradat, în universul nostru lăuntric, procese inefabile de rezonanţă ocultă cu Esenţa Veşnică ce există în Fiinţa Misterioasă Omniprezentă, Omniscientă şi Omnipotentă a lui DUMNEZEU). Abia în această etapă finală, creatura reuşeşte să descopere, prin experienţă lăuntrică, directă şi inefabilă, pe Creatorul care există atât în esenţa propriului ei univers lăuntric, cât şi în afara sa, îmbrăţişând-o neîncetat. În cazul fiinţelor umane egoiste, încăpăţânate, orgolioase şi ignorante, acestea evită cu îndârjire stările de comuniune şi se mulţumesc de fiecare dată doar cu o stare de „consumare”, care este ceva parţial, iluzoriu şi superficial. Fiinţele umane care sunt foarte egoiste şi ignorante nu comunică deloc cu Fiinţa Supremă (DUMNEZEU), Cel care a făcut cu putinţă tot şi toate care sunt, şi se complac în permanenţă să „consume” lucrurile şi oamenii. Procedând de fiecare dată în felul acesta, egoiştii preferă să „consume” tot şi toate care li se oferă sau care există şi, complăcându-se mereu în această atitudine, ei se epuizează pe zi ce trece şi, în cele din urmă, constată că au rămas singuri, alienaţi, ignoranţi, sceptici, închistaţi şi sleiţi de puteri. Tocmai de aceea, înţelepţii au spus despre cei egoişti că în permanenţă ei urmăresc, cât mai mult cu putinţă, să „stoarcă” lumea şi toate fiinţele umane cu care vin în contact. Înţelegând câtuşi de puţin toate aceste aspecte, cei egoişti, care se află într-o astfel de ipostază cumplită, tragică, ce nu-i va putea conduce la nimic bun, trebuie să-şi pună neîntârziat o fundamentală întrebare: „Nu este oare infinit mai bine pentru fiecare dintre noi să urmărim să intrăm, în mod gradat, în stare de comuniune inefabilă (ce declanşează în universul nostru lăuntric procese inefabile de rezonanţă ocultă, care sunt de natură să ne transforme lăuntric şi să ne modifice radical punctul nostru îngust şi parţial de vedere), decât să ne complacem la nesfârşit doar să consumăm?” Unii dintre aceşti mari egoişti vor răspunde la această întrebare: „Nu vreau să aud niciodată nimic despre niciuna dintre aceste posibilităţi gradate care mi-ar permite să intru în stări de comuniune inefabilă şi profundă, cu altcineva sau altceva, pentru că ele sunt noi pentru mine şi pentru că de fapt ipostaza în care mă aflu acum îmi place cel mai mult, şi tocmai de aceea nu vreau să aud sau să experimentez (fie chiar şi o singură dată) o altă posibilitate, care ar putea să provoace în universul meu lăuntric transformarea radicală a naturii mele interioare şi a punctului meu de vedere.” Tuturor acelora care vor alege acest răspuns noi le spunem: „VOI AŢI ALES, DE FAPT, ACEASTĂ IPOSTAZĂ ŞI, TOCMAI DE ACEEA, FIECARE DINTRE VOI VA AVEA, ÎNTOTDEAUNA, DE AICI ÎNCOLO, DOAR CEEA CE MERITĂ.”

68. Viaţa este în permanenţă un Vis Divin; păstrează vie în minte această taină şi fă ca acest Vis Divin să devină cât mai repede pentru tine o mirifică realitate, care totodată îţi va permite să trăieşti în paradis.

69. Viaţa este pentru majoritatea fiinţelor umane o Comunicare Indescriptibilă, Profundă şi Plină de Iubire. Două perechi de ochi încep să se privească, fiind pline de iubire şi fiind pătrunse de o nebănuită stare de transfigurare. La scurt timp după aceea, fiecare dintre cele două fiinţe umane de sex opus încep să-şi dea seama că cealaltă fiinţă umană începe să existe pentru ea într-un anume fel, completând-o şi dinamizând-o într-un mod profund, intens şi copleşitor. Apoi, cele două fiinţe umane se simt în mod reciproc îmbătate şi fascinate de focalizarea afectivă-amoroasă pe care şi-o dăruiesc una alteia şi ajung să trăiască starea magică de fericire tainică şi copleşitoare a iubirii. În cazul unei comunicări inefabile, complexe, profunde, complementare şi pline de iubire, fiecare fiinţă umană începe să existe pentru fiinţa umană de sex opus care o iubeşte – şi pe care ea, la rândul ei, o iubeşte, datorită reciprocităţii ce apare – mai ales prin energia copleşitoare a iubirii pe care o preia din MACROCOSMOS şi apoi o transmite în valuri către fiinţa iubită, şi nu doar prin ceea ce ea crede că este ca individualitate. Atunci când o fiinţă umană care iubeşte intens şi profund nu poate să exprime prin cuvinte toată bogăţia de stări pe care o manifestă şi o simte, ea poate totuşi să comunice în mod telepatic, prin intermediul unor stări copleşitoare de iubire – care sunt împărtăşite graţie fenomenului de empatie ce se instalează între cei doi iubiţi – tot ceea ce trăieşte. Procedând în felul acesta,fiecare fiinţă umană poate să fie sigură că, direct proporţional cu intensitatea trăirilor sale amoroase, va reuşi de fiecare dată să transmită (prin intermediul fenomenelor de empatie ce se instalează instantaneu) gama complexă de energii subtile benefice pe care le comunică, acelor fiinţe umane care sunt capabile să recepteze şi să decodifice mesajele euforice, pe care energia tainică a iubirii ei manifestate le transmite în valuri.

70. Viaţa este Compasiune Profundă în cazul celor puţini şi aleşi. Un suflet mare, care este plin de compasiune, se află şi rămâne în felul acesta deasupra injuriilor, deasupra nedreptăţilor, deasupra durerii pe care urmăresc să i-o provoace cei răi şi deasupra batjocurii; şi el va fi, de fiecare dată, cu atât mai invulnerabil, cu cât va manifesta o mai intensă şi mai profundă stare de compasiune.

71. Viaţa este înţelegere. Cel mai adesea, fiecare fiinţă umană nu poate să aibă parte decât de fericirea pe care o poate înţelege. Este mult mai bine să înţelegi puţin, decât să înţelegi complet anapoda sau greşit ceva important.

72. Viaţa este întotdeauna foarte Preţioasă; ştiind aceasta, păstreaz-o vie, pură, spontană, naturală şi nealterată.

73. Viaţa, în cazul unei existenţe armonioase a fiinţei umane, implică o Concentrare Benefică, Intensă, Profundă şi Exemplară a Energiilor Minţii. Fiinţa umană care se simte deocamdată slabă, poate, totuşi, atunci când îşi concentrează ferm şi fără încetare energiile minţii asupra unui punct focar (pe care şi-l stabileşte cu anticipaţie), să realizeze cele mai mari efecte. La celălalt pol se află fiinţa umană care, cu toate că se consideră cea mai puternică şi cea mai îndemânatică, îşi risipeşte totuşi forţele psihomentale acţionând într-un mod divergent, în mai multe direcţii în acelaşi timp. O astfel de fiinţă umană, care se împrăştie fără încetare, nu va reuşi până la urmă să realizeze mai nimic, dacă se complace în această stare. O minusculă picătură de apă, care cade mereu în acelaşi punct, reuşeşte până la urmă să străpungă piatra, în timp ce un torent impetuos, deşi conţine acelaşi număr de picături, doar o inundă, o udă şi în final nu lasă asupra ei nicio urmă. Dacă ne direcţionăm şi ne focalizăm fără încetare aproape toate energiile minţii asupra unui ţel sau asupra unui ideal unic, putem fi cu anticipaţie siguri că aproape nimic din ceea ce este posibil nu va fi pentru noi imposibil. A trăi intens, profund şi plenar în sfera enigmatică a conştiinţei, înseamnă, în esenţă, să ne concentrăm şi să ne focalizăm cât mai bine energiile creatoare ale conştiinţei asupra unei acţiuni binefăcătoare, pe care aspirăm – şi totodată intenţionăm – să o realizăm. Nu vom reuşi niciodată să facem ceva extraordinar de bun, ceva extraordinar de mare sau ceva extraordinar de frumos decât atunci când vom începe să ne gândim – cât mai des, cât mai bine şi cât mai ferm focalizaţi mental – la ţelul pe care intenţionăm în mod clar şi ferm să-l îndeplinim.

74. Viaţa fiecărei fiinţe umane trebuie să fie, totodată, un Tainic Imn. Cântă-l adeseori, manifestând iubirea şi recunoştinţa care se cuvin Creatorului ei, DUMNEZEU TATĂL.

75. Viaţa fiecărei fiinţe umane implică existenţa Încrederii în Sine. În cazul fiinţelor umane care reuşesc să şi-o trezească, încrederea în sine este şi rămâne una dintre posibilităţile divine foarte importante ale omului. Marii yoghini şi înţelepţi afirmă că, în realitate, focarul tainic de manifestare al energiei subtile a încrederii în sine fie este trezit într-o anumită măsură, în universul unor fiinţe umane (ceea ce va face ca respectiva fiinţă să simtă din plin şi aproape în permanenţă că are o mare încredere în sine), fie, în cazul altor fiinţe umane, se află în stare potenţială (iar atunci, fiinţele umane în cauză nu au deloc încredere în sine, pentru că respectivul focar tainic nu a fost, deocamdată, dinamizat, şi tocmai de aceea, energia subtilă specifică ce apare prin dinamizarea armonioasă a acestui focar nu este captată în MICROCOSMOSUL fiinţelor umane respective). Secretul fundamental al încrederii în sine este şi rămâne acesta: credeţi cu o tărie de nezdruncinat în realitatea şi în prezenţa tainică, misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL, care este totodată Omnipotentă, Omniprezentă şi Omniscientă. Imploraţi-L apoi pe DUMENZEU TATĂL să manifeste plenar prezenţa Sa tainică în universul vostru lăuntric. Veţi simţi, atunci când veţi cere cu umilinţă şi credinţă, că această energie subtilă a încrederii în sine, ce provine de la DUMNEZEU TATĂL, se revarsă, la scurt timp după aceea, în fiinţa voastră, prin centrul subtil fundamental de forţă SAHASRARA şi, imediat după aceea, veţi descoperi că aveţi o încredere imensă, de nezdruncinat în sine, care este în realitate un dar ce vă este oferit de către DUMNEZEU TATĂL. Veţi vedea apoi, ca prin minune, că energia încrederii în sine se trezeşte şi se amplifică atunci când tot ceea ce realizaţi este bun şi divin integrat. Veţi simţi, de asemenea, că încrederea în sine creşte foarte mult fie atunci când iubiţi intens, profund şi fără măsură, fie atunci când o altă fiinţă umană, de sex opus, vă dăruieşte o iubire intensă, profundă, ce vi se oferă fără măsură. Pentru ca încrederea în sine să crească, nu uitaţi să-L iubiţi pe DUMNEZEU TATĂL. Urmăriţi să faceţi cât mai multe fapte bune şi, mai presus de toate acestea, urmăriţi să iubiţi cu adevărat toate faptele bune şi divin integrate pe care le faceţi. Mai ales în cazul femeilor, fuziunile amoroase bazate pe iubire reciprocă, continenţă, transfigurare şi consacrarea fructelor lui DUMNEZEU TATĂL, trezesc şi dinamizează din ce în ce mai mult în universul lor lăuntric încrederea în sine. Toate fuziunile amoroase bazate pe continenţă şi transfigurare, în cazul cărora consacrarea fructelor (acelui joc amoros) este oferită lui DUMNEZEU TATĂL, generează în universul lăuntric al femeii care participă la ele stări de fericire, împlinire şi polarizare profundă şi totodată trezesc şi dinamizează surprinzător de mult încrederea în sine. Acest aspect poate fi verificat de fiecare femeie care simte că nu are încredere în sine. La celălalt pol, nemulţumirea lăuntrică pe care o trăim indică aproape întotdeauna lipsa încrederii în sine. Este semnificativ faptul că, cel mai adesea, marea majoritate a fiinţelor umane nu cred decât în bărbaţii şi în femeile care au o încredere de nezdruncinat în sine. Toţi liderii charismatici au o încredere extraordinar de mare în sine, pe care le-o insuflă cu o foarte mare uşurinţă – aproape fără niciun efort – celorlalţi. Atât bărbaţii aşa-zis extraordinari, cât şi femeile aşa-zis extraordinare, care au o credinţă puternică şi de nezdruncinat în sine, îi conduc cu o mare uşurinţă pe ceilalţi oameni, pentru că aceştia se lasă conduşi de ei tocmai datorită energiei extraordinare a încrederii în sine pe care astfel de fiinţe umane privilegiate o manifestă din abundenţă şi în permanenţă. În cazul în care un bărbat sau o femeie şi-a trezit deja în universul său lăuntric focarul secret ce îi permite să intre în stare de rezonanţă cu energia subtilă a încrederii în sine, o asemenea fiinţă umană va inspira, ca prin minune, o încredere contaminantă în ceilalţi oameni. Sentimentul inefabil de a şti cu anticipaţie, prin experienţă directă, tot ceea ce putem realiza bun ne conferă ca prin farmec o uimitoare putere de acţiune, care totodată face să intre în acţiune focarul tainic al încrederii în sine, ce atrage în universul nostru lăuntric „coctailul” de energii subtile al încrederii în sine. Energizarea şi dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă SAHASRARA declanşează totodată, în mod spontan, trezirea centrului focar prin care este dinamizată în universul fiinţei umane o încredere de nezdruncinat în sine. De asemenea, experienţele extraordinare, mistice, pe care le trăim atunci când intrăm în comuniune inefabilă profundă cu DUMNEZEU TATĂL generează trezirea intensă şi definitivă a focarului secret de rezonanţă cu energia tainică a încrederii în sine. Atunci când în universul ei lăuntric se trezeşte din plin punctul focar al încrederii în sine, fiinţa umană în cauză se simte în mod spontan capabilă să reuşească cu uşurinţă aproape orice acţiune divin integrată şi binefăcătoare. În felul acesta, o asemenea fiinţă umană atinge cu uşurinţă succesul, în timp ce convingerea inversă (lipsa de încredere în sine) alterează şi diminuează considerabil mijloacele pe care le dobândeşte atunci când în universul ei lăuntric începe să se trezească focarul secret al încrederii în sine. Atunci când în universul nostru lăuntric s-a trezit deja suficient de mult punctul focar secret al încrederii în sine, ne simţim cu uşurinţă capabili de fapte mari, ce sunt divin integrate, şi pentru noi devine astfel posibil să avem succese benefice răsunătoare. Pe măsură ce experienţa comuniunii inefabile cu forţele subtile şi cu intenţiile divine benefice care se trezesc în noi este trăită din ce în ce mai intens şi profund, sentimentul încrederii în sine creşte apoi extraordinar de mult pe zi ce trece. Pe măsură ce în universul nostru lăuntric se trezeşte din ce în ce mai mult focarul tainic al încrederii în sine, nu mai suntem dispuşi să acceptăm rezonanţele oculte nefaste, paralizante ale îndoielilor demoniace şi ale fricii. Prin trezirea în universul nostru lăuntric a punctului focar care atrage în noi energia subtilă şi tainică a încrederii în sine, îndoielile demoniace şi fricile de tot felul sunt depăşite ca prin farmec. În felul acesta, fiinţa umană, în care energia subtilă tainică a încrederii în sine se manifestă din abundenţă, avansează cu paşi repezi către succese care sunt divin integrat. Fiinţa umană care are succese ce sunt divin integrate este întotdeauna, fără excepţie, acea fiinţă care are deplină încredere în sine şi care este convinsă că va atinge succesul cu ajutorul lui DUMNEZEU. Încrederea în sine este una din pietrele de temelie ale vieţii. De îndată ce fiinţa umană îşi pierde încrederea în sine, viaţa ei nu va fi decât ruină. Pentru a reuşi în tot ceea ce întreprindem bun, frumos, divin şi adevărat, energia subtilă tainică a încrederii în sine trebuie să fie de zeci de ori mai puternică decât energiile subtile, perverse, paralizante ale neîncrederii. A avea o încredere intensă, profundă şi de nezdruncinat în sine înseamnă a manifesta, într-o anumită proporţie, în universul nostru lăuntric, starea de omnipotenţă şi de inocenţă divină, care există în stare latentă în fiecare dintre noi. Cuvintele divin inspirate ale lui Iisus: „DACĂ VEŢI AVEA O CREDINŢĂ FERMĂ ŞI DE NEZDRUNCINAT CÂT UN BOB DE MUŞTAR, VEŢI PUTEA SĂ MUTAŢI CHIAR ŞI MUNŢII DIN LOC” au o tainică legătură cu trezirea în propriul nostru univers lăuntric a punctului focar al încrederii în sine, care face să se manifeste în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre, într-o anumită măsură, starea de OMNIPOTENŢĂ DUMNEZEIASCĂ.