Agenții și sataniștii Noii Ordini Mondiale vor să corupă copiii din întreaga lume
Libertatea sexuală a fost întotdeauna o formă de control politic. An de an, continuăm să fim martorii efectelor acestei teze asupra culturii.
Anul trecut, pe internet a apărut un articol tulburător, cu multe fotografii, despre ceea ce se petrece în școlile generale din Norvegia. În această țară, smintirea copiilor nu se produce doar prin programele serviciului de asistență socială, care îi îndeamnă să își denunțe părinții care ar încerca să le ofere o minimă educație neaprobată de stat, ci și în scoli. Elevilor ajunși la pubertate li se prezintă un film așa-zis educațional prin care li se arată cum să se masturbeze și sunt apoi îndemnați să facă sex (în mod heterosexual, homosexual și bisexual, pentru că „sunteți liberi să vă placă de cine doriți, e alegerea voastră”). Mai apoi elevii sunt încurajați să facă sex pentru plăcere, iar în final fetele sunt sfătuite: „Nu uitați în cele din urmă să rămâneți gravide, pentru că altfel nu ar mai fi oameni pe lume”. Puteți viziona videoclipul aici și reţineţi că a fost arătat elevilor de gimnaziu.
Bineînţeles, cei mai mulți dintre părinți au fost supăraţi. În schimb, scriitoarea Brandy Zadrozny de la Daily Beast a apărat programul așa-zis educațional şi a notat:
„Având atât de mult de câştigat, pre-adolescenţii americani, părinţii lor şi şcolile pot învăţa anumite lucruri din abordarea fără perdea a lui Jansrud [prezentatoarea materialului video] a sexului. Chiar şi evanghelicii – cei care vociferează cel mai tare împotriva mişcării de educație sexuală – ar putea să observe mesajul ultim al lui Jansrud: şi anume că sexul este pentru procreere”.
Probabil glumeşte cu cinism. Dacă ea crede că mesajul chiar este acela că sexul este pentru procreere, de ce programul de educație sexuală din America include uciderea copiilor în pântecele mamelor? Dacă crede cu adevărat ceea ce afirmă mai sus, n-ar trebui mai degrabă ca Zadrozny să scrie articole împotriva contraceptivelor?
Este evident că ea se contrazice. De fapt, oamenii au făcut amor dintotdeauna și se simt foarte bine fără să aibă nevoie de explicațiile lui Line Jansrud şi ale producătorului Erling Norman. Deci, care este problema?
Ei bine, agenţii și sataniştii Noii Ordini Mondiale vor să corupă copiii, care sunt tineri şi impresionabili, precum și o mare parte din populația lumii prin manipulare sexuală. Aceștia vor să degradeze copiii făcându-i jucării sexuale şi astfel să îi facă sclavi pentru toată viaţa. Dacă aveți nevoie să înţelegeți imaginea de ansamblu, lucrarea lui E. Michael Jones Libido Dominandi: Sexual Liberation and Political Control explică de ce elitele vor să domine oamenii cu ajutorul sexului în Norvegia, în Marea Britanie, în Danemarca şi în SUA.
Un profesor pe nume Christian Graugaard de la Universitatea Aalborg din Danemarca a fost înregistrat afirmând că şcolile daneze ar trebui să arate materiale pornografice elevilor pentru ca ei devină „consumatori critici”. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Oare Ted Bundy, care era avocat de meserie, a devenit un „consumator critic”? Theodore Robert Bundy a fost un ucigaș în serie american, acuzat și de răpiri, violuri și necrofilie, care a agresat și omorât în chinuri groaznice peste 30 de fete și femei tinere în anii ’70.
Oare Graugaard ar fi capabil să spună că elevilor ar trebui să li se prezinte atrocităţile sexuale şi violurile asupra copiilor comise de ISIS? Ar avea demența să le arate școlarilor cum „fetele sunt dezbrăcate şi examinate la modul concret în bazarul de sclavi” de către ISIS? Ce scenă pornografică va cenzura el şi pe ce baze? Ce parametri ar folosi?
Un reporter a declarat că ISIS tratează mulți copii (fete şi băieți) „ca pe vite” şi „dezbrăcați fiind, sunt puşi pe categorii şi îmbarcaţi pentru Dohuk şi Mosul sau alte locaţii pentru a fi distribuiţi ca sclavi printre conducătorii şi luptătorii ISIL. Una dintre victime a fost măritată de 20 de ori şi după fiecare astfel de măritiş a trebuit să suporte operaţia chirurgicală de reparare a virginităţii…”.
ISIL a instituţionalizat violenţa sexuală şi brutalizarea femeilor ca un aspect central al ideologiei şi operaţiunilor sale, utilizând-o ca pe o tactică de terorism pentru a-şi atinge obiectivele cheie.
Dacă Graugaard este prea conservator pentru a se apleca asupra acestor fapte, atunci de ce nu ia o copie a tragediei Bacchae a lui Euripide? Sau de ce nu citeşte lucrările lui Wilhelm Reich Revoluţia sexuală şi Psihologia maselor în fascism? Nu a detaliat Reich că cel mai bun mod de a supune o cultură este de a distruge ordinea sexuală? Reich chiar credea aceasta când postula foarte explicit: „Prima pre-necesitate pentru relaţii umane şi sexuale mai sănătoase este eliminarea acelor concepte morale care îşi bazează cerinţele pe impuneri supranaturale, pe reglementări arbitrare umane, sau pur şi simplu pe tradiţie… Noi nu vrem să vedem atracţia sexuală naturală etichetată ca «păcat», senzualitatea combătută ca pe ceva degradant sau gregar, iar «cucerirea cărnii» ca fiind principiul-ghid al moralităţii”.
Şi totuşi din cauza oamenilor ca Graugaard, industria sexuală a atras în capcană tineri, bărbaţi şi femei, în Danemarca. Ca rezultat, virusul revoluţionar a creat un gol de moralitate în cultură. Iată ce se arată într-un alt articol din presa alternativă de pe internet:
„Danemarca este una dintre ţările cele mai prietenoase cu pornografia. A înlăturat interzicerea pornografiei în 1967. În 1969 a devenit prima ţară din lume care a legalizat complet pornografia.”
„Conform unor cercetări realizate în ţările nordice în 2006, până la 99% dintre adolescenţii băieţi şi 86% dintre fete se uitau la materiale pornografice.”
„Un studiu din 2013 realizat de universitatea din Copenhaga a arătat că urmărirea pe internet de materiale pornografice sau reviste cu conţinut explicit pornografic are o influenţă mică asupra comportamentului sexual al adolescenţilor şi tinerilor adulţi.”
„Cercetătorii au realizat un studiu prin supraveghere online a 4.600 de tineri danezi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani. Studiul a arătat că aproape 88% dintre tineri şi 45% dintre tinere au privit materiale pornografice în anul anterior. Rezultatele studiului au arătat că urmărirea de materiale pornografice generează doar 0,3-4% diferenţe în comportamentul sexual, şi au remarcat că această activitate creşte tendinţa de a fi aventuroşi în timpul interacţiunii sexuale.”
„Precum economia laissez-faire, primele tentative de idei despre cum să se exploateze sexul ca formă de control au apărut în timpul epocii Iluminismului.”
Libertatea sexuală a fost întotdeauna o formă de control politic, iar în prezent continuăm să fim martorii efectelor acestei teze asupra culturii. O femeie musulmană pe nume Nadyah Shah şi-a dat seama de aceasta. Mărturia sa merită să fie făcută publică: „Sunt o femeie musulmană singură care trăieşte în Occident, ai cărei părinţi au murit. Pentru că mama mea a murit, nu am avut pe nimeni care să îmi explice despre cum autoritățile folosesc sexul ca armă de control a populației. Nu cred că o femeie (fără mamă) va înţelege vreodată acest subiect, cu excepţia celor ce ar afla după ce se mărită.
Cu ani în urmă, o fată musulmană era educată acasă de tatăl ei şi îşi trecea examenul final gimnazial la matematică la vârsta de nouă ani. Era cea mai tânără persoană care dădea acest examen (GCSE, General Certificate of Secondary Education – Certificatul General de Învățământ Gimnazial, în Anglia).
Puţin după această realizare, au apărut poveşti în ziare care spuneau cât de abuzivi au fost părinţii pentru că o făceau să înveţe. Autorităţile guvernamentale au luat-o din grija părinţilor săi. După 10 ani, ea a fost fotografiată într-o revistă pentru femei, purtând nimic altceva decât un dessous. Titlul articolului era «Sunt singura prostituată pe care o cunosc, care are un GCSE».
Avea 19 ani. Părinţii ei o educaseră şi o îndemnaseră să înveţe pentru a deveni o intelectuală. Guvernul a transformat-o într-o prostituată. Probabil când va avea 50 de ani va realiza ce i s-a făcut. Sau probabil va fi una dintre acele spălate pe creier, care nu îşi dau seama niciodată, dar ştiu doar că ceva nu este în regulă. Este ştiut acum în Marea Britanie că orfelinatele, căminele de copii aflate sub conducerea guvernului şi a organizaţiilor de caritate sunt centre de aservit copiii care vor fi vânduţi prădătorilor şi perverşilor pentru industria sexului.
Recent, guvernul Cameron a luat în grija sa câţiva copii sirieni (posibil orfani). Sunt foarte îngrijorată pentru ei. Sper ca atunci când pacea va reveni în Siria, Assad să facă astfel ca aceşti copii sirieni să fie returnaţi Siriei, dar cine ar fi ştiut sau și-ar fi imaginat acest nivel de corupţie? Guvernul britanic vrea acum să se facă educaţie sexuală în şcoli copiilor de opt ani. Autoritățile nu admit cu niciun chip că îi pregătesc pentru sclavie. Părinţii luptă pentru a opri aceasta.”
Nadyah Shah spune: „M-am documentat și astfel multe dintre lucrurile care s-au petrecut în trecut şi care se petrec acum în jurul nostru în prezent – la ştiri, în filme, în şcoli etc. – pur şi simplu au început să capete sens. Mi-am dat totodată seama și de un alt lucru – pe care cred că toţi bărbaţii îl ştiu – anume că aceste chestiuni sunt diferite pentru bărbaţi. Nouă, femeilor, ni se tot spune că bărbaţii şi femeile simt la fel despre diverse lucruri. Dar nu este adevărat!”
Într-adevăr. Pur şi simplu nu este adevărat. Dar sataniştii continuă să folosească sexul şi industria filmului cu scopul de a întuneca minţile milioanelor de oameni. Cum altfel ar produce seriale TV precum Jessica Jones, sau Portocaliul este noul negru (Orange Is the New Black) etc.? Dacă aveți impresia că episoadele în care se prezintă orgii sexuale sunt un accident, atunci întrebaţi-l pe scriitorul Jenji Kohan, creatorul serialului Portocaliul…. Ca răspuns la scenele explicite de sex din film, Kohan a declarat: „Vreau mai mult sex peste tot. Acesta este unul dintre lucrurile mele preferate. El exprimă totul.”
Eli Roth considera la fel în 2013. Când sinistrul său serial de pe internet Hemlock Grove a fost făcut public, Roth a declarat că filmul va „nenoroci o întreagă generaţie”.
Complotul se îngroaşă. Pentru Kohan şi Roth este destul de evident că dacă o întreagă generaţie nu este „nenorocită” prin pervertire sexuală, atunci ei nu vor fi fericiţi.
Problema (lor) este: și dacă o întreagă generaţie nu vrea să fie „nenorocită”? Dacă o întreagă generaţie se ridică şi înfruntă oamenii ca Kohan şi Roth? Dacă oamenii de pretutindeni realizează că au fost spălaţi pe creier de serialele lui Roth – Hostel, The Green Inferno, Knock Knock etc.?
Mai important, este posibil ca Sf. Pavel să fi avut dreptate spunând că oameni asemenea lui Roth au abandonat categoric şi metafizic raţiunea practică, iar în cele din urmă Logosul, şi tocmai de aceea sunt „inamicii întregii rase umane”?
Citiţi şi:
Educația sexuală – armă insidioasă de distrugere a inocenței copiilor noștri (I)
Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei
Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvegia este doar un vârf de iceberg…
yogaesoteric
2 noiembrie 2016