Ai idee care este cea mai răspândită boală a lumii noastre? Ultimele «distracții» ale complexului medico-industrial

 

Diagnosticarea este cea mai răspândită „boală”. Complexul medico-industrial creşte în ţările dezvoltate mult mai repede decât puterea economică a acestora. Iar aceasta se petrece deoarece sistemul se orientează nu după cerere, ci după medici care, acum, joacă un rol dublu. Ei oferă servicii medicale şi în acelaşi timp controlează necesitatea acestora (cererea).

Numărul operaţiilor creşte în mod liniar cu numărul chirurgilor! Economiştii denumesc acest fenomen „cerere indusă”. Prin acest procedeu, medicii îşi apără şi chiar îşi sporesc veniturile.

Deoarece între anii 1970 şi 1982 rata natalităţii a scăzut cu mai mult de 13%, medicii din maternităţile americane au reacţionat la această situaţie prin mărirea numărului de naşteri prin cezariană, nașteri pentru care se încasează onorarii mai mari de la casele de asigurări de sănătate! Astfel, s-a ajuns la un procent de naşteri prin cezariană de 23%, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că procentul firesc ar fi de doar 15%.

Realitatea este că numărul mare de servicii medicale şi calitatea lor NU influenţează de facto longevitatea populaţiei. Un rol mult mai mare l-a jucat şi îl joacă şi în prezent îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă ale oamenilor, începând cu sfârşitul secolului XIX.

O serie de studii (de exemplu, cel efectuat în Anglia de către expertul în medicină socială Thomas McKeown) relevă clar faptul că o paletă de boli foarte grave, cum ar fi holera, tifosul, tuberculoza, scarlatina sau meningita, au început, deja de la sfârşitul secolului XIX, să piardă teren, să dea înapoi. Şi asta cu mult înainte ca factorii patogeni responsabili pentru aceste boli să fie identificaţi.

Luând ca exemplu tuberculoza, McKeown arată că 92% din factorii care au dus la eradicarea tuberculozei ca maladie gravă se pot pune pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă (apă curentă, canalizare, ferestre mai mari, luminoase şi etanşe, sisteme de încălzire eficace a locuinţelor, în general, îmbunătăţirea condiţiilor igienice) şi doar 8 procente se pot atribui antibioticelor. „Medicina modernă nu este nici pe departe atât de eficientă cum îşi închipuie marea majoritate a oamenilor”, spune McKeown.

Totodată, microbiologul francez Rene Dubos, un pionier în cercetarea antibioticelor, a dat următorul verdict: „Introducerea lenjeriei de bumbac, care se poate spăla uşor, a geamurilor mari care permit intrarea unei cantităţi mai mari de lumină, creşterea calităţii şi posibilităţilor igienice joacă un rol mult mai mare în diminuarea şi eliminarea inflamaţiilor de diferite sorginte, decât medicamentele şi terapiile.” Cadourile aduse de medicina modernă, cum ar fi: pilulele, tehnologia performantă, secţiile intensive din spitale etc. au un aport la menținerea nivelului de sănătate al populaţiei de numai 10%!

O altă statistică edificatoare ne arată următoarele: deşi în Germania se investesc în medie anual, pe cap de locuitor, 2283,48 de Euro în comparaţie cu investiţia medie din alte ţări, de doar 1757,34 Euro, totuşi Germania se află, la aproape toţi indicatorii specifici relevanţi pentru sănătatea populaţiei unei ţări, doar în zona de mijloc a „clasamentului”. În timp ce prognoza de longevitate a unei fetiţe în Germania este de 80,7 ani, în Japonia aceasta este de 84,6 ani, deşi aici se investeşte mult mai puţin în sistemul de sănătate! Pare paradoxal, nu credeți?

În SUA, investiţia şi sumele alocate sănătăţii diferă de la un stat la altul. Astfel putem constata că, deşi în Manhattan sau în Florida aceste sume sunt evident mai mari decât în Portland, statul Oregon (unde investiţia respectivă este de peste două ori mai mică), totuşi, persoanele din Manhattan şi Florida trăiesc în medie mai puţin decât cele din Portland. Aceasta în mod sigur şi datorită faptului că în Manhattan fiecare cetăţean merge săptămânal la medic (dispunând de o asigurare de sănătate mai „generoasă”) şi astfel bolile sale sunt mult mai multe şi mult mai de timpuriu prognosticate, fapt ce chiar îl demoralizează pe bietul om. Să ne gândim numai la câte kilograme de pilule în plus înghite astfel o persoană ce trăiește în Manhattan!

Putem deci concluziona aici că ideea cum că medicina modernă şi intensivă prelungeşte viaţa este doar o iluzie!

Efectuând un studiu la nivel naţional, în Statele Unite, asupra bolnavilor de cancer la intestine și cardiaci, cercetătorul Elliott Fisher de la Dartmouth Medical School din New Hampshire a ajuns la concluzia că în statele în care costurile terapeutice erau cu 6% mai mici decât maximul de la nivel naţional, pacienţii respectivi trăiau mai mult! Încă o dovadă în plus că medicina super-performantă şi intensivă aduce pacienţilor mai degrabă daune decât foloase.

Într-adevăr, medicina modernă merge atât de departe încât a ajuns să îl considere pe omul sănătos o persoană care nu a fost îndeajuns „consultată şi diagnosticată” şi, din acest motiv, nu i s-a găsit încă nicio afecţiune. Astfel, au fost inventate programele de consult preventiv gratuit. Primul consult este gratuit. Pe celelalte le plătim, însă. Şi ele urmează! Garantat!

La un control tomografic, un sfert dintre oamenii tineri au anomalii la nivelul genunchilor! La fiecare al doilea adult, discurile intervertebrale sunt deformate (hernie de disc). Deja începând cu vârsta de 30 de ani fiecare dintre noi poartă în el „începuturi de boli”. Marea majoritate au simptome de diabet, boli ale arterelor, hepatite, cancer sau afecţiuni ale sistemului circulator şi ale inimii. Din fericire, aceasta nu înseamnă că aceste boli vor afecta vreodată starea de bine a persoanei respective, căci marea majoritate a acestor afecţiuni progresează extrem de lent. Înainte încă de a apărea primul simptom deranjant, este foarte probabil ca aceste persoane să nici nu mai existe, ca urmare a unor cu totul alte cauze.

Dar, ceea ce este grav, este faptul că medicul „diagnostichează” pacientul ca având te miri ce afecţiune, fapt care poate avea consecinţe psihice devastatoare asupra lui. Acesta, „îmbolnăvit” de către medic, în cele din urmă condiţionându-se în acest fel pe sine însuşi, chiar ajunge să se îmbolnăvească. În general, cu cât o metodă de diagnosticare este mai exactă, cu atât mai multe cazuri de îmbolnăviri apar.

Să fim înţeleşi, nu vrem să spunem că nu mai este cazul să mergem la medic sau că nu mai este cazul să ne facem din când în când nişte analize. Un mai mare discernământ şi corectitudine din partea medicilor sunt însă urgent necesare, căci aşa cum se poate vedea, mai toate persoanele trecute de 30 de ani pot fi mult prea ușor diagnosticate ca fiind „bolnave”. Iar acest aspect, manipulat cu clare intenţii financiare, poate să aducă daune grave persoanelor respective. Ceea ce corespunde din partea medicului cu încălcarea jurământului lui Hipocrate, deci cu o fraudă.

De exemplu, analizele medicale clasice au constatat că un procent de 21% dintre oameni au noduli tiroidieni. La o analiză cu ultrasunete, însă, acest procent a crescut până la 67%. Aceşti noduli, în marea lor majoritate inofensivi, sunt apoi, de cele mai multe ori, înlăturaţi operativ, ceea ce în 90% dintre cazuri este complet inutil! Înţelegem acum cum se pot face bani punând în pericol sănătatea unei persoane.

Mai simplu spus, dacă suntem un medic corupt, îi facem cuiva o sonografie la tiroidă, îl anunţăm în „cadru festiv” că are circa 67% noduli la tiroidă, îl întindem pe masa de operaţie şi încasăm elegant costurile respective de la Casa de sănătate. Dacă aceste Case de sănătate n-ar exista (minunată invenţie pentru corpul medical, mană cerească!) pacientul s-ar gândi de zece ori înainte de a se lăsa tăiat şi să mai şi plătească din propriul buzunar pentru aceasta. Aşa însă… încasăm asigurări de sănătate (şi unele firme fac bani mulţi cu asta) de la oameni, după care-i operăm pentru boli fictive, pe gratis. Pentru medici pe gratis, dar nu şi pentru pacienți, care scriu ordine de plată grase către Casele de sănătate.

O altă modalitate de a-i declara pe oameni „bolnavi” cu de-a sila, este modificarea valorilor indicilor de referinţă pentru analize (îndeobşte pentru cele de sânge). Scandalul colesterolului ne este deja cunoscut. Prin anii ’90, mai multe grupuri de influenţă (compuse în special din medici profesori universitari) au reuşit să impună scăderea valorii superioare de referinţă a indicelui pentru colesterol de la 240 miligrame pe decilitru sânge (care era valoarea maximă normală pentru o persoană adultă), la 200 de miligrame. În acest fel, peste noapte, jumătate dintre persoanele masculine între 30 şi 40 de ani au devenit „bolnavi cu colesterolul mărit”, şi astfel, potenţiali pacienţi, buni de muls. În mod normal o valoare de 250 pentru o persoană de 50 de ani este o „valoare ideală”. Dar la o limită de referinţă maximă de 200, suntem cu toţii bolnavi.
Ei, asta da afacere! Sau… escrocherie? Putem aprecia singuri.

Impunerea unor valori limită stricte precum şi dezvoltarea permanentă a tehnicii de măsurare a deschis noi şi minunate perspective medicinei. Astfel s-a reuşit crearea unui nou catalog de afecţiuni: pseudo-bolile! O serie foarte lungă de astfel de afecţiuni nu ar fi vreodată resimţite de-a lungul vieţii, dacă nu am face imprudenţa ca, mergând la medic, să luăm de bune toate „gogoşile” care pot să ne fie servite acolo. Desigur, nu toţi medicii folosesc aceste… tertipuri. Dar posibilitatea rămâne deschisă. Ea există. Diagnosticul este cea mai răspândită boală.

Şi încă un aspect foarte interesant, pe care de obicei nu-l avem în vedere şi care este adesea speculat de medicină pentru a arăta cât de utilă şi importantă este prezenţa Domniei Sale, și anume: durata de supravieţuire a unui bolnav. Medicina susţine că a reuşit să mărească, în comparaţie cu secolele trecute, durata de viaţă a unei persoane bolnave. Speculaţie măiastră! Şi mulţi dintre noi o cred. Această durată de viaţă se calculează, statistic vorbind, din momentul depistării unei afecţiuni şi până în momentul în care bolnavul este răpus definitiv de aceasta.

Păi, bine… dar dacă se descoperă bolnavi cu colesterolul mărit la 30 de ani, şi ei decedează în mod firesc, ca şi in trecut, pe la 70 de ani, aceasta înseamnă că este meritul medicinei care, cu măiestria ei cunoscută, l-a ţinut pe bolnav în viaţă 40 de ani şi astfel a reuşit să-i prelungească viaţa? Complet fals!
Poate, eventual, să-i scurtez viața cu bună ştiinţă, chinuindu-l 40 de ani cu teama unei afecţiuni inexistente!

Mulţumim frumos pentru grija acordată! Nu ne închipuiam vreodată că unul dintre motivele pentru care am venit pe această lume poate fi chiar acesta. Dar se pare că medicina modernă ştie mai bine pentru ce suntem noi aici: pentru ea!

Citiți și:

Inventatorii de boli. Cum sunt transformaţi oamenii sănătoşi în cumpărători de medicamente

Alzheimer – O afacere de miliarde. Dezvăluiri despre adevăratele cauze ale bolii și industria farmaceutică care se îmbogățește pe seama bolnavilor

 

yogaesoteric
8 iunie 2020