Al VI-lea protocol secret francmasonic
Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciară. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără muncă. Luxul care înrobeşte. Mărirea salariului şi scumpirea imediat ulterioară a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare.
În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică.
Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii.
Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putinţă însemnătatea Guvernului nostru Suprem, înfăţişându-l ca pe ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor care i se supun de bună voie.
Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a dispărut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietară de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice preţ, să-i luăm din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mări impozitele pe proprietate funciară, pentru a îndatora prin aceasta pământul. Aceste măsuri inteligente vor ţine proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârşită.
Aristocraţia creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mulţumească cu puţin, va fi uşor de ruinat.
În acelaşi timp trebuie să ocrotim negoţul şi industria cu multă putere şi mai ales să promovăm speculaţia, al cărei rol serveşte de contra-greutate industriei. Fără speculaţie industria ar înmulţi capitalurile particulare, ar îmbunătăţi agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare. Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin speculaţie, să ne pună la dispoziţie nouă banii lumii întregi. Fiind astfel aruncaţi în rândurile proletarilor, toţi creştinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obţine cel puţin dreptul de a trăi modest.
Pentru a nimici industria creştinilor vom mări speculaţia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face să apară în acelaşi timp şi o scumpire a bunurilor de primă necesitate, datorită (vom spune noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibăcie şi în profunzime temeliile producţiei, obişnuind pe muncitori cu anarhia şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putinţă pentru a îndepărta de pe pământurile şi întreprinderile lor pe creştinii inteligenţi.
Pentru ca situaţia să nu fie văzută prea devreme sub adevărata ei lumină, vom ascunde adevăratele noastre intenţii sub masca pretinsei dorinţe de a răspândi şi face accesibil lumii marile principii economice pe care le învăţăm astăzi.
