Al X-lea protocol secret francmasonic
Forţa tainică a lucrurilor în politică. „Genialitatea diabolică a josniciei. Ce modificări promite după aceea lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuşi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternică a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua eră republicană. Preşedinţii statelor sunt aproape totdeauna creaturi „de paie” ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitată a preşedinţilor statelor. Misterul afacerii „Panama”. Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioară la „autocraţia” francmasonică. Momentul secret al proclamării „regelui universal” al planetei Pământ. Inocularea criminală cu microbi şi viruşi ale diferitelor boli precum şi alte fapte malefice ale francmasoneriei.
Încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus anterior şi vă rog să vă aduceţi aminte că guvernele şi popoarele nu văd decât aparenţa, înfăţişarea de la suprafaţă a lucrurilor. Cum ar putea ele să descurce înţelesul ascuns al lucrurilor şi situaţiilor când reprezentanţii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastră să cunoaştem acest amănunt. Ne va fi de folos când vom trece la discuţia diviziunii puterii, a libertăţii cuvântului, a presei, a libertăţii de conştiinţă, a dreptului de asociere, a egalităţii înaintea legii, a inviolabilităţii proprietăţii şi a locuinţei, a impozitului şi, în sfârşit, la discuţia retrospectivă a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul şi pe faţă, înaintea poporului. În cazul când suntem siliţi să luăm contact cu ele, nu trebuie să fie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt respectate şi recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea că, un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, ne lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când, dacă le-am enumera tot ceea ce vrem să excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezervă.
Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: „E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!”
Noi socotim că este necesar să atragem toate naţiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al cărui plan îl avem acum gata. Iată de ce trebuie ca, înainte de toate, să dăm dovadă de această îndrăzneală şi de această putere a minţii care, prin persoana influentă a actorilor noştri, va sfărâma în scurt timp toate piedicile din calea noastră. Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastră de Stat, vom spune şi vom repeta popoarelor: „totul merge îngrozitor de rău, toţi au suferit mai mult decât poate răbda un om. Noi vom îndepărta acum pricinile suferinţelor voastre, adică naţionalităţile, graniţele şi diversitatea banilor. Bineînţeles că sunteţi liberi de a ne jura sau nu credinţă, însă puteţi voi oare face aceasta pe bună dreptate, dacă o faceţi înainte de a fi văzut ceea ce vă oferim noi?” Atunci ei ne vor slăvi şi ne vor purta în triumf într-o însufleţire înnebunită de nădejdi. Votul public, din care am făcut arma ridicării noastre la putere şi cu care i-am obişnuit pe oameni prin diferite uniuni şi tovărăşii (până şi unităţile cele mai mici ale membrilor omenirii), îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorinţa întregii omeniri de a ne cunoaşte mai de aproape înainte de a ne judeca.
Iată de ce trebuie să împingem toată lumea la votul public, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorităţii, pe care nu-l poţi obţine de la clasele censitare inteligente. După ce vom fi obişnuit în acest chip toată lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzită de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească. Ea va fi pentru aceasta obişnuită să nu asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi atenţia. În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea.
Un plan unic de guvernare trebuie să iasă dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent şi fără legătură, dacă mai multe minţi şi-ar împărţi sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie să cunoaştem acest plan de acţiune, dar nu trebuie să-l discutăm decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părţile sale, puterea practică şi înţelesul tainic al fiecăruia dintre punctele sale. Dacă este discutat şi schimbat prin votul public, atunci planul nostru va păstra urma tuturor concepţiilor false ale minţilor care nu vor putea pătrunde adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie secrete, puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru la picioarele mulţimii şi, de asemenea, nu trebuie niciodată să o încredinţăm nici măcar unei socităţi restrânse.
Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea instituţiilor moderne şi a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia şi, prin urmare, toată dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre.
Structuri aproape identice există, sub diferite denumiri, în toate ţările: Reprezentanţa, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ şi Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic acum mecanismul legăturilor dintre aceste instituţii, deoarece îl cunoaşteţi prea bine. Observaţi numai că fiecare din aceste instituţii corespunde unei anumite funcţii importate a Statului şi vă rog să mai observaţi că ceea ce este foarte important este nu instituţia, ci funcţia. Aşadar funcţia şi nu instituţiile sunt importante. Instituţiile şi-au împărţit toate funcţiile guvernamentale: funcţii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucrează în organismul Statului ca şi organele în corpul omenesc. Dacă stricăm complet o anumită parte a maşinii Statului, aceasta va cădea bolnavă, şi la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri.
Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată construcţia sa politică s-a schimbat; Statele au căzut bolnave de o boală mortală: descompunerea sângelui lor vital şi nu ne mai rămâne acum decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un preşedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri. Aici se află fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis sub popoarele creştinilor.
Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelaşi mod responsabilitatea preşedinţilor de republică.
Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări ce ne vor fi favorabile nouă, de care nu va răspunde decât această creatură a noastră care va fi o marionetă. Ce ne pasă nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare sau dacă se vor produce, în lipsă de preşedinţi, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime ţara?
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de preşedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera deputaţilor va acoperi, va apăra, va alege preşedinţi, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre.
Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără să mai treacă prin intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate. Afară de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi.
În aceste împrejurări, şeful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre şi nimeni, în afară de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativă.
Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constituţie republicană, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic număr de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
De preşedintele republicii va depinde numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Camerei şi ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom mărgini şedinţele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmările tuturor acestor acţiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe miniştri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ.
Preşedintele-marionetă va interpreta după voinţa noastră legile existente, care după cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimmbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricărei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocraţia noastră.
Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: „Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri.”
Ştiţi foarte bine că, pentru a face posibile asemenea dorinţe, trebuie să tulburăm în asemenea mod neîntrerupt, în toate ţările, legăturile dintre popor şi guvern pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar prin martiraj, foamete, răspândirea bolilor, pentru ca creştinii să nu vadă altă scăpare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastră absolută şi întreagă.
Dacă dăm poporului timp să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată.
