Al XI-lea protocol secret francmasonic
Programul tainic al noii Constituţii. Câteva amănunte secrete asupra loviturii de stat aşa cum este ea propusă de către francmasoni. Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici. Francmasoneria secretă din umbră şi lojile sale exterioare de „faţadă”.
Consiliul de Stat va fi menit să sprijine părerea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor şi decretelor guvernatorului.
Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub formă de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub formă de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor, sub forma de lovitură de Stat.
Acum, după ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de acţiune), să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în înţelesul pe care l-am expus. Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de liberatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată.
Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniţi toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabilă va fi primejdioasă. Dacă această schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurată, ea poate atrage după sine o deznădejde foarte mare pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel.
Dacă, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în sensul unor îngăduinţe ulterioare, se va zice că noi înşine ne-am recunoscut greşelile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligenţe, a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă şi că am fost siliţi să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mulţumi, deoarece toţi vor crede că de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualităţi, ar fi deci păgubitoare pentru noua noastră Constituţie.
Noi vrem ca, din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când încă vor fi sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toţii că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că, nu numai că nu vom da nici o însemnătate părerilor şi dorinţelor lor, dar că suntem gata şi că avem posibilitatea să înăbuşim cu o forţă şi cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorinţe şi păreri; că am ştiut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împărţi în nici un caz puterea noastră cu ei. Atunci resemnaţi ei îşi vor închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.
Creştinii naivi sunt ca nişte oi iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Sunt convins că ştiţi ce păţesc oile când pătrund lupii în staul.
Deoarece resemnaţi ei vor închide ochii înaintea oricărui lucru, spre a-i păcăli le vom promite că le înapoiem toate libertăţile luate, dar aceasta numai când duşmanii păcii vor fi potoliţi, iar partidele existente reduse la neputinţă.
Nu mai trebuie să vă spun că, în realitate, ei vor aştepta mult şi zadarnic această întoarcere spre trecut.
Pentru ce altceva am fi oferit şi inspirat creştinilor toată această politică, fără a le da în realitate putinţa de a o pătrunde, dacă nu doar penru a câştiga pe ascuns, ceea ce noi fără acest mod de a proceda nu puteam câştiga pe faţă? Acest aspect fundamental a servit mereu ca bază organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale căror planuri nu sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organizaţia vizibilă a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraţilor lor.