Alegerile din America: Cu cine votăm?

Libertatea de alegere este [oarecum] iluzorie. De fapt ne-a spus-o scriitorul Mark Twain acum peste o sută de ani: „Dacă alegerile ar fi libere nu ne-ar mai da voie să votăm”.

Şi totuşi, sub iluzia democraţiei mergem la vot. Ca întotdeauna, în America alegem între două variante: republicani sau democraţi. Există şi candidați independenţi din partea unor partide minore, dar sunt opţiuni pro-forma fără nicio şansă. Arată însă bine la decor. Putem totuşi alege, nu ca pe timpul automobilului Ford-22.

Maşina era atât de căutată acum o sută de ani încât compania a anunţat publicul într-un slogan plin de umor că „Puteţi alege automobilul în orice culoare atâta timp cât alegeţi culoarea neagră.”

Astăzi avem două opţiuni. Care este totuşi diferenţa dintre republicani şi democraţi?

În principiu, partidul republican ar fi normal să fie conservator, adică pro-libertate personală, pro-familie, pro-religie şi teoretic anti-comunist. Spun teoretic, pentru că realitatea de azi e gri şi e greu să mai distingi nuanţele culorilor.

Republicanii se pronunţă totuşi pentru reducerea impozitelor, ceea ce atrage clasa mijlocie, dar insistă să reducă şi impozitele marilor companii şi oameni de afaceri. Până la urmă, greul cade tot pe clasa de mijloc.

Fostul preşedinte Ronald Reagan a fost clar pro-business şi şi-a motivat opţiunea cam aşa: „Cu cât oamenii de afaceri câştiga mai mult, cu atât mai mult le scapă printre degete câte ceva şi pentru ceilalţi.” Cinic şi adevărat, dar între timp a fost trezită din somn clasa de jos a societăţii şi acum, pe drept sau fără niciun drept, şi-a mărit cerințele.

În ce mă priveşte, de mai mulţi ani m-am înregistrat ca independent pe listele electorale. Pentru mine, gestul reprezintă „independență de cuget”; pentru societate este un vot de blam pentru cele două partide care domină America.

Ce vor însă democraţii? În linii mari, se pronunţă pentru clasele de jos, dar culmea e că liderii lor sunt printre cele mai bogate persoane din America.

Ei vor, chipurile, să ajute sărăcimea luând de la toţi ceilalți. Cu alte cuvinte, vor democraţie socială pe seama noastră, a celor care ne zbatem şi muncim.

Altfel, din punct de vedere moral, democraţii au uitat de Dumnezeu şi interpretează libertăţile în mod licenţios: libertate pentru minoritari de toate felurile, inclusiv pentru persoane cu deviaţii sexuale; respectarea unor drepturi aberante pentru rău-făcătorii condamnaţi şi aflaţi în închisori; dreptul la imigrare în SUA a oricăror persoane indiferent de pregătire şi de antecedente penale; dreptul la asistenţa socială perpetuă pentru cei care s-au îndulcit la miere şi au uitat să muncească etc.

Tot în tabăra democraţilor s-au aciuit şi ecologiştii, neo-marxiștii rebotezaţi între timp progresişti şi alţi rătăciţi care nu-şi găsesc locul şi rostul social. Deci, pentru ce vor vota Americanii în câteva zile?

Se ştie de când lumea că banii cumpără puterea şi puterea controlează banii. În prezent banii au cumpărat puterea politică în America; puterea politică controlează banii în China; şi Rusia încearcă, fără mare succes, să le combine şi să le controleze pe amândouă.

Altfel, în Statele Unite magnaţii conservatori susţin în majoritatea lor partidul republican iar cei liberali susţin partidul democrat. Dacă până acum lupta se purta în culise, la ora actuală confruntarea e pe faţă.

În general, în urma analizelor şi sondajelor, tendinţele electorale sunt bine cunoscute, dar lupta continuă până în ultimele zile pentru a obţine voturile alegătorilor nedecişi.

Tot în general, republicanii se bazează în primul rând pe populaţia albă, în special bărbaţi, în timp ce democraţii adună voturile majorităţii populaţiei de culoare, a hispanicilor şi a imigranţilor de provenienţă recentă. Tot pentru democraţi votează şi grupurile LGBT şi cei care trăiesc din asistența socială.

Unele minorităţi sunt totuşi divizate. Din punct de vedere etnic, evreii americani, de pildă, sunt liberali, dar în ultima vreme mulţi au devenit republicani. Pe de altă parte, arabii americani sunt majoritatea democraţi şi deşi nu sunt în număr mare, voturile lor devin importante în situaţii limită ca cea actuală. În consecinţă, şi în mod special în condiţiile de război din Israel, cele două partide este necesar să fie foarte atente faţă de minorităţile menţionate. Odată la patru ani, fiecare vot şi fiecare votant contează!

Referitor la candidaţii prezidenţiali din acest an, unii analişti admit că Donald Trump are câteva defecte în timp ce despre Kamala Harris se spune că nu are nicio calitate.

Fostul preşedinte e considerat dur şi nesupus, dar are convingeri ferme. Prin comparaţie, Harris nu pare să aibă nicio convingere proprie şi nici nu e pregătită pentru funcţia prezidenţială.

Ea a fost învestită de anumite grupuri din umbră unde se fac adevăratele jocuri politice. Acele grupuri au ales-o pentru că şi-au dat seama prea târziu că Biden nu mai avea nicio şansă şi nu mai era timp pentru pregătirea unui alt candidat.

În ce priveşte marii magnaţi, aceştia ar fi normal să-l prefere pe Trump, dar se pare că nu îl au la suflet pe motiv că e imprevizibil şi greu de controlat. Trump vrea ca el personal să-i controleze pe magnaţi şi aici e o mare problemă. În lumea politică de azi este necesar să lucrezi în echipă şi să faci compromisuri dacă vrei să ai succes şi să te menţii la putere.

Trump conduce totuşi în ultimele sondaje, dar e bine să nu subestimăm niciodată manevrele din spatele scenei.

În consecinţă, la ce să ne aşteptăm şi cum ar putea afecta alegerile din America situaţia social-politică a României?

În principiu, nu anticipez transformări majore. În pofida declaraţiilor publice, America va continua aceeaşi politică. Ea nu se va modifica uşor, dar se va modifica radical restul lumii şi America riscă să fie depăşită de evenimente. Vorba lui Caragiale, „dacă nu mergi înainte, dai înapoi”. În aceste zile, America e surprinsă de realinierea care are loc în lume şi noile realităţi geopolitice pot duce la o catastrofă globală pentru care nimeni nu este pregătit. Aici e marea provocare a Americii şi a întregii lumi!

În ce priveşte ţara noastră, prin parafrazare, România e prea departe de Dumnezeu şi prea aproape de Rusia…….

Conducătorii politici români se vor replia şi vor face orice să rămână la putere. Şi dacă Dumnezeu le luminează conștiința, vor face ceva şi pentru oamenii de rând…….

Autor׃ Nicolae Nicholas Dima

Citiți și:
Iluzia aberantă a democraţiei: sclavul perfect este sclavul care se crede liber!
Donald Trump: Voi câștiga alegerile „pentru a treia oară”. „Aceasta este ultima noastră șansă de a salva America”

 

yogaesoteric
30 octombrie 2024

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More