Alfabetul condensat al metaştiinţei în lumina tradiţiei milenare a sistemului yoga (IV)
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiți a treia parte a articolului
X. Pe măsură ce se transformă spiritual, prin intermediul cunoaşterii atente şi sistematice de sine, omul ajunge să descopere că este un sui generis microcosmos, o picătură infimă, miniaturală ce oglindeşte în permanenţă oceanul misterios al Macrocosmosului în care microcosmosul fiinţei sale este în mod intim integrat. În felul acesta descoperă că dincolo de aparenţe întreaga creaţie dumnezeiască este o super gigantică hologramă ce îmbrăţişează fără încetare în sânul ei microcosmosul fiecărei fiinţe umane. Profund metamorfozat din punct de vedere spiritual, omul descoperă prin experienţă directă că este în mod intim şi indescriptibil integrat ca Parte în Marele Tot al Macrocosmosului, iar Marele Tot al Macrocosmosului se oglindeşte fără încetare în universul său lăuntric sau, altfel spus, în microcosmosul fiinţei sale.
Prin intermediul acestei experienţe, un asemenea om reuşeşte să conştientizeze că: „Ceea ce este aici (în microcosmosul fiinţei sale) se află pretutindeni în întregul Macrocosmos, iar ceea ce nu există aici (în microcosmosul fiinţei sale) nu se află nicăieri în întregul Macrocosmos”. Această misterioasă realitate a Macrocosmosului se oglindeşte în felurite moduri în trupul fiecărui om, în strânsă legătură cu afinităţile specifice pe care le prezintă acesta. Existenţa unor asemenea afinităţi provoacă înlăuntrul oricăruia dintre noi procese specifice pregnante de rezonanţă ocultă.
Toate acestea fac să apară diferenţele inefabile ce caracterizează fiecare fiinţă umană şi o fac, fie că vrea, fie că nu vrea, să existe în ipostaza de tainic mesager al Macrocosmosului. Atunci când cineva ne atrage, ne farmecă sau trezeşte în noi o vie admiraţie, datorită calităţilor lăuntrice binefăcătoare, datorită virtuţilor ce îi sunt trezite, în toate situaţiile de acest gen intră spontan în acţiune procese complexe de interferenţă, de simpatie ce evidenţiază în universul nostru interior o anumită stare benefică pregnantă.
Astfel ne convingem că fiinţele umane care se aseamănă datorită afinităţilor binefăcătoare pe care le prezintă se adună şi simt din plin stări creatoare, căci afinităţile ce există între ele le fac să se simtă foarte bine şi le declanşează spontan stări de simpatie, de încântare şi chiar de euforie. Datorită acestor afinităţi ce există în universul lor lăuntric, cei buni şi minunaţi se adună cu cei buni şi minunaţi şi tot datorită afinităţilor, dar de data aceasta malefice, cei răi şi perverşi se adună şi rămân cu cei răi şi perverşi. În felul acesta devine cu putinţă să descoperim că proverbul „Spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşti” se confirmă întotdeauna, dacă privim cu multă atenţie în jurul nostru.
Tocmai datorită acestor procese tainice cei buni se adună cu cei buni şi rămân împreună, iar cei răi şi perverşi se adună cu cei răi şi perverşi şi apoi rămân împreună. Toate acestea evidenţiază modul tainic în care operează fără încetare Legea rezonanţei oculte. Având în vedere aceste aspecte, este necesar să devenim cât mai repede conştienţi că esenţa noastră nemuritoare dumnezeiască reală nu este haina de materie densă pe care o numim trup, ci este dincolo de aparenţe, Sinele suprem nemuritor (ATMAN), scânteia din esenţa dumnezeiască ce inspiră, ghidează şi conduce trupul pe care fiecare dintre noi îl „ocupăm” întocmai ca pe un veşmânt temporar.
Fiecare dintre noi poate şi chiar trebuie să fie şi să rămână stăpânul deplin al trupului întocmai aşa cum suntem conducătorul ferm, stăpânul automobilului pe care îl avem sau al computerului de care dispunem ori al tuturor mecanismelor şi sistemelor fizice şi mentale cu care universul nostru lăuntric este înzestrat.
Y. Ideile geniale postulate de unii savanţi faimoşi, printre care amintim pe Harold Saxton Burr şi Stuart Northrop (Burr, HS, and FSC Northrop, The Electrodynamic Theory of Life, Yale J. Biol. & Med., 9, 65. 3, 1936), descoperirile legate de existenţa câmpurilor psihomentale ce au fost într-o anumită măsură evidenţiate de profesorul Leonid Vasiliev (Vasiliev, Leonid L, Experiments in Distant Influence, London: Wildwood House, 1976; New York: Dutton, 1976) şi echipa sa, realitatea câmpurilor subtil-energetice, multe dintre ele enigmatice, ce au fost postulate de William Tiller şi complexele schimburi energetice de natură subtilă ce evidenţiază felurite procese de rezonanţă ocultă postulate de savantul Itzhak Bentov vor fi cercetate şi explorate în profunzime în viitorul apropiat. Toate acestea vor conduce fără îndoială la explicarea naturii intime a multor fenomene de percepţie extrasenzorială, considerate paranormale în prezent.
Cu toate acestea, este necesar să avem în vedere că yoghinii avansaţi beneficiază deja, datorită transformării lăuntrice extraordinare, de astfel de capacităţi paranormale (SIDDHI). Ei cunosc şi utilizează de multă vreme astfel de câmpuri energetice enigmatice şi sisteme vibratorii misterioase care există în stare latentă în universul fiecărei fiinţe umane. Asemenea yoghini avansaţi nu vor avea niciodată nevoie ca savanţii de renume să le confirme sau să le demonstreze ceea ce pentru ei este de multă vreme un adevăr evident.
Z. Orice fiinţă umană plină de bun-simţ, intuitivă şi suficient de inteligentă, care este dispusă să urmeze întru totul îndemnul dumnezeiesc biblic plin de înţelepciune: „Cere şi ţi se va da. Caută şi vei găsi. Bate la uşa cunoaşterii dumnezeieşti şi ţi se va deschide”, dacă va acţiona perseverent, cu dăruire lăuntrică imensă, cu o conştiinţă deschisă, cu o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu şi cu aspiraţie frenetică, arzătoare de a înţelege tainele divine ale firii, va putea:
1. Să intre în mod gradat şi să declanşeze în universul ei lăuntric procese de rezonanţă ocultă cu focarele nesfârşite de energie sau altfel spus cu izvoarele tainice de forţă ce vor face să fie atrase energiile subtile, sublime, tainice ale iubirii, ale înţelepciunii, ale bunătăţii dumnezeieşti. Procedând aşa va atinge stări de iluminare spirituală ce-i vor aduce pacea interioară profundă, înţelegerea menirii sale în această existenţă, stări de fericire durabilă, trezirea discernământului spiritual, amplificarea puterii de pătrundere a conştiinţei. Toate acestea vor face să apară în universul ei lăuntric starea de desăvârşire spirituală care îi va conferi sănătate, armonie deplină şi, de ce nu, chiar genialitate.
2. Să contemple cu încredere deplină, de nezdruncinat în realitatea tainelor dumnezeieşti ce o înconjoară şi să aspire plină de optimism la continuarea existenţei ei în alte forme şi în alte dimensiuni tainice, care există în lumea de dincolo şi care i se dezvăluie după aşa-zisa moarte fizică. O asemenea fiinţă umană va trăi cu siguranţă intuiţia vieţii eterne şi va aspira ca în cele din urmă să se reintegreze în Împărăţia Tatălui Ceresc (Dumnezeu), într-unul dintre lăcaşurile sale.
Concluzii
Datorită rafinării şi purificării lăuntrice, fiinţele umane care au atins deja un înalt grad de transformare psihică, mentală şi spirituală, vor fi cu uşurinţă capabile să trăiască stări copleşitoare de fuziune ce apar în universul lor lăuntric prin declanşarea proceselor de rezonanţă ocultă corespondente (menţionate anterior – vezi punctul X). Ele se vor bucura de sănătate perfectă şi de bunăstare lăuntrică uimitoare. Nu vor fi afectate de bolile sau suferinţele trupeşti ce îi chinuie şi îi afectează pe cei care nu au atins această treaptă de transformare interioară.
În plus, asemenea fiinţe profund elevate vor fi capabile, dacă şi ele aspiră la asta, să se manifeste în ipostaza de canale tainice, ca nişte relee în şi prin care se declanşează procese de rezonanţă ocultă. Atunci vor fi canale alese în şi prin care Dumnezeu Tatăl se manifestă de fiecare dată când ele îl imploră. Datorită acestei ipostaze, astfel de fiinţe umane profund transformate din punct de vedere spiritual vor contribui din plin la însănătoşirea altor oameni, impulsionându-i totodată considerabil, ca nişte modele vii, cu ajutorul ce se manifestă prin ele de la Dumnezeu.
Fiinţele umane ce au atins un înalt grad de transformare spirituală vor impulsiona cu uşurinţă evoluţia spirituală a zonei pământeşti în care se află pe o rază de mii de kilometri în jurul lor. Astfel de rari ghizi spirituali vor acţiona atunci când Dumnezeu Tatăl se manifestă prin ei, întocmai ca nişte veritabile focare de energie spirituală în jurul cărora va creşte şi apoi va înflori viaţa sublimă, pură, dumnezeiască.
Acceptarea deplină, entuziastă atât a tezelor metafizice, cât şi a adevărurilor ştiinţifice geniale ce au fost deja condensate de gândirea milenară yoghină şi utilizarea lor consecventă şi sistematică drept idei-forţă ne va oferi, prin declanşarea proceselor de rezonanţă ocultă ce survin, multe dintre argumentele necesare, pe baza cărora vom putem da la o parte multe dogme religioase osificate, perimate ce au rezistat mii de ani din cauza ignoranţei.
Procedând de fiecare dată în felul acesta, vom constata că mai ales pentru cei care ne vom raporta la aceste idei pline de înţelepciune, întocmai ca la nişte fermenţi sublimi, puri, înălţători, somnul raţiunii (inteligenţei) încetează. Iar acest fapt face ca în universul nostru lăuntric să nu mai fie zămisliţi monştrii pe care prostia, fanatismul şi superstiţiile îi generează şi care apoi hrănesc abisuri infernale.
În final, atunci când vom reuşi să pătrundem aşa cum se cuvine sensul plin de înţelepciune al acestor afirmaţii, vom pătrunde şi tâlcul unei promisiuni oferită de Iisus Hristos discipolilor la încheierea învăţăturilor sale dumnezeieşti: „Toate acestea pe care eu le fac datorită puterii ce-o manifestă prin mine Dumnezeu Tatăl le veţi putea face la momentul potrivit şi voi (Pentru noi este evident că marele model dumnezeiesc Iisus se referea aici la însănătoşirea miraculoasă a celor bolnavi prin simpla atingere, la vindecarea paranormală, dumnezeiască a celor suferinzi, la fenomenele de telepatie şi empatie ce pot fi trăite şi experimentate indiferent de distanţă, la scoaterea şi alungarea entităţilor demoniace din cei posedaţi, la anihilarea obsesiilor malefice care chinuiau unele fiinţe umane ce alunecaseră sub influenţe demoniace, satanice care le puneau în rezonanţă cu tărâmurile infernale, la fenomenele de clarvedere, clarauz, la fenomenele de materializare miraculoasă, de dematerializare, de premoniţie etc.) şi chiar multe altele cu mult mai mari decât toate acestea pe care le fac eu le veţi putea face şi voi prin intermediul ajutorului ce vă va veni de la Tatăl Ceresc.”
Mii şi mii de fiinţe umane ce au atins un înalt nivel de transformare spirituală şi totodată cea mai înaltă stare de înţelepciune, de sfinţenie şi de comuniune cu Dumnezeu Tatăl au contribuit fără îndoială de-a lungul secolelor la acumularea cunoştinţelor fundamentale conţinute în formă condensată de aceste 26 de enunţuri.
Suntem siguri că în deceniile care vor urma vor fi scrise sute şi, de ce nu, mii de cărţi ce vor hrăni din punct de vedere spiritual şi vor face gradat să încolţească şi să crească seminţele cunoaşterii îngropate în multe dintre ele. În cadrul acestei sinteze şi viziuni de ansamblu, tot ceea ce rămâne de făcut este să folosiţi cu înţelepciune ideile ce vă sunt oferite.
Merită să vă raportaţi la revelaţiile pe care vi le pun aceste pagini la dispoziţie ca la un fond general pentru deducţiile pe care le veţi face după propria voastră putere de înţelegere actuală. Pe măsură ce vă veţi raporta la ele periodic veţi descoperi din aproape în aproape că vă este cu putinţă să aprofundaţi cunoştinţele spirituale esenţiale pe care aceste enunţuri le vehiculează. Acţionând astfel şi recitindu-le cu multă atenţie la anumite intervale de timp, veţi descoperi că se dovedesc o lectură constructivă, profund îmbogăţitoare care va facilita totodată conexiunile creatoare, pline de înţelepciune de care fiecare dintre voi aveţi nevoie.
Fragment din cartea în curs de apariție la editura Lux Sublima – Spaţiu-timp şi dincolo de ele prin yoga
Citiţi şi:
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)
Legea dăruirii oculte
Revelarea în universul nostru lăuntric a stării de îndumnezeire plenară și profundă
yogaesoteric
8 septembrie 2016
Also available in: Français