Alianța Pământului
Aflarea adevărului necesită un plus de flexibilitate în sistemul nostru de credințe, deoarece cu cât ne adâncim mai mult în descoperirea realității, cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste edulcorată, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată.
Într-un episod din seria Dezvăluiri Cosmice, avându-i ca gazdă pe David Wilcock și invitat pe Corey Goode, Corey explică faptul că o mare coaliție de grupuri diferite au fost de acord să colaboreze pentru a răsturna domnia lungă a Cabalei.
Grupurile care alcătuiesc această Alianță a Pământului pot fi considerate ca organizații și societăți secrete. Există un acord de colaborare în cadrul Alianței Pământului, dar fiecare grup are propria sa agendă în cadrul mai larg al evenimentelor viitoare de dezvăluire.
Ceea ce se desfășoară în prezent poate fi considerat un al III-lea Război Mondial silențios, purtat în domenii digitale și prin armate proxy. Transformări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitarea transformărilor în bine care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
Vă oferim în cele ce urmează unele extrase semnificative din acest interviu.
David Wilcock: Există vreo opoziție față de cabală care merge dincolo de bloggeri?
Corey Goode: Absolut. Fiecare inamic pe care ei și l-au creat de-a lungul sutelor de ani, fiecare grup pe care l-au alienat, fiecare atrocitate pe care au comis-o asupra diferitelor țări de-a lungul acestor sute de ani au ajuns într-un final până într-un punct în care totul se leagă, într-un mod liber. Toate au propriile lor dureri … culturale și cred că unele dintre ele au agende diferite în privința răzbunărilor pe care doresc să le vadă împotriva dușmanului pe care noi îl numim „cabala”. Unora le-ar place doar să poată face câteva schimbări și se gândesc că un guvern mondial este inevitabil oricum, iar cabala dorea să-l impună într-un mod malefic, așa că de ce să nu colaboreze și să-l instituie în mod corect?
În ciuda faptului că multe dintre aceste grupuri ale alianței au agende și idei diferite despre ce ar trebui să i se petreacă elitei malefice imediat ce aceasta este înfrântă, ei ar trebui să lase la o parte diferențele și să se unească pentru un scop comun, care este acela de a înfrânge cabala. Existența unui scop comun este cheia datorită căreia cabala a avut atât de mult succes. Ei sunt constituiți din atât de multe grupuri diferite de oameni cu foarte multe sisteme de credință și agende, dar cumva au găsit o cale să lucreze împreună, astfel încât 0,1% au găsit o cale să lucreze împreună pentru a exercita controlul asupra Pământului, chiar dacă o mulțime dintre ei chiar nu se plac unii pe alții.
Ei bine, Alianța urmează aceeași schemă, se asociază cu oameni cu care în mod normal nu ar lucra, formând o alianță liberă și încercând să … sau, de fapt, ne aflăm în mijlocul detronării sistemului financiar pe care cabala l-a instituit în ultimii 100 de ani, și pe care Alianța vrea să-l înlocuiască.
D.W.:
Eu cred că oamenii care investighează aceste aspecte au simțit că centrul de control bancar al cabalei din fiecare țară a mituit sau compromis toți liderii din toate țările. Liderii sunt șantajați și de aceea chiar și oamenii care sunt foarte compasivi și rezonabili cred că această cabală a penetrat toate țările și toate aspectele societății. Deci ce le spui acelor oameni când aud despre ideea unei alianțe, iar ei pur și simplu nu vor să creadă?
C.G.: Ei bine, există o alianță și este adevărat că această cabală este un maestru al infiltrării și, într-adevăr, a infiltrat elemente ale Alianței Pământului. Și știți, aceasta este o problemă, dar … Alianța BRICS…
D.W.:
Vorbești despre Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, care sunt BRICS?
C.G.: Da. Ei s-au unit și au creat în mare măsură o nouă Bancă Mondială și un sistem financiar pentru a concura cu sistemul bancar occidental al cabalei…
D.W.:
Vorbești despre Banca de Investiții în Infrastructura Asiatică (AIIB).
C.G.: De-a lungul timpului, țări cum este China au cumpărat treptat datoriile și, de asemenea, resursele naturale de la țări deținute de cabală, pe măsură ce schema financiară Ponzi a acestora a început încet, încet să se prăbușească.
D.W.:
Acum, noi am auzit că RP Chineză deține … cifrele oficiale sunt undeva pe la 2-3 bilioane, dar cifrele neoficiale spun 4 bilioane de dolari în obligațiuni ale datoriei SUA. Aceasta reprezintă se pare mult mai mult decât bogăția ce a rămas în această lume occidentală a Rezervei federale, orientată către cabală.
C.G.: Ei bine, foarte puțin aur a mai rămas aici. Există un motiv pentru care toate marile bănci acum cumpără argint într-o frenezie și încep să facă depozite cu acesta. Foarte puțin aur a mai rămas în vreunul dintre seifurile care se presupune că au aur în ele.
D.W.:
Dar cel de la Fort Knox?
C.G.: Aceeași poveste… Este destul de bine știut că este foarte puțin aur sau deloc la Fort Knox.
D.W.:
Ei bine, Germania a cerut înapoi de la SUA și Rezerva Federală (RF) 3000 de tone metrice din aurul lor. Noi le-am spus liniștiți că nu-l avem. Da, răspunsul a fost, ei bine, poate într-o 100 de ani vom fi capabili să vi-l dăm înapoi. Așadar, este o schemă Ponzi faptul că în acest moment sistemul financiar se bazează doar pe tipărirea de bani din aer? Există vreo garanție suplimentară rămasă?
C.G.: Toți banii sunt 0 și 1 în computere, în acest moment.
Cum de nu au colapsat deja toate aceste bule, mă depășește. Și … există …
D.W.:
Ești singurul care simte în felul acesta? Sau există și alții în Alianță care gândesc și ei astfel? Ce-ai auzit?
C.G.: Ei bine, am auzit că în urma ultimelor negocieri, membrii ai alianței vor să intervină acum și să nu permită dolarului și sistemului financiar occidental să colapseze total, ci doar să ajungă în pragul colapsului și apoi să intre în joc să-l cumpere la un preț redus și să-l înlocuiască cu noul lor sistem financiar.
Toată lumea a auzit, de ani buni de acum, toate promisiunile legate de iertarea datoriilor, jubileul și bani ce ar fi oferiți oamenilor în mod specific, în funcție de vârstă, de necesitățile pe care le au și genul acesta de lucruri… Iar oamenii au auzit de acestea atât de mult acum, încât au început să facă glume, dar este ceva ce este discutat în mod deschis la aceste întâlniri, așa că, este o parte a discuției și a negocierii.
Reevaluarea întregului sistem monetar care este luată în discuție este foarte controversată și majorității oamenilor nu le place. Țărilor mai sărace le place, deoarece o mare parte dintre ele doresc ca toate monedele să aibă aceeași valoare. Pe de altă parte, SUA și chiar și China și alte țări se află într-un dezavantaj major în acest schimb, dar acesta este unul dintre aspectele pe care ei le discută, egalizarea câmpul de joc, ei vorbesc despre schimbarea valorii tuturor monedelor, ca să fie la fel peste tot. Și o mulțime dintre… Chiar și în interiorul Alianței Pământului, există grupuri cărora nu le place acest plan absolut deloc și doresc o scală glisantă, bazată pe PIB și o grămadă de alte numere și informații care… eu nu sunt economist și nu prea le înțeleg… Mie mi s-au oferit toate aceste informații, iar eu nu înțeleg jargonul economic, dar ideea de fond am înțeles-o.
D.W.:
Știi despre faptul că Alianța se află în posesia unor înregistrări de supraveghere care sunt foarte compromițătoare pentru cabală? Și în ce formă vin acestea?
C.G.: În toate formele. Ei au de toate, de la e-mailuri, mesaje sms, conversații telefonice, înregistrări audio, video, imagini din satelit… ale unor lucruri pe care diverși oameni le-au ordonat, imagini în timp real… Adică ei au de toate.
D.W.:
Deci este foarte posibil ca membrii ai armatei SUA să fie angajați să treacă prin acele înregistrări și să urmărească să le aleagă pe cele mai bune dintre cele mai bune.
C.G.: Da, ar fi o muncă destul de dificilă cu toată extragerea de informații pe care au făcut-o pentru a acumula toate aceste date… Aș înțelege de ce ar avea nevoie de ajutor. Presupune un mare efort să treci prin toate aceste date.
D.W.:
Probabil una dintre întrebările de bază pe care oamenii și le vor pune este de ce toată treaba asta este așa de misterioasă? De ce nu spune Alianța: „hei, suntem aici, vom acționa împotriva cabalei, acestea sunt anunțurile noastre, iată ce au făcut tipii aceștia”, și să înceapă pur și simplu să vorbească despre asta în mod deschis. De ce trebuie să țină totul atât de secret, astfel că oamenii, chiar și într-o fază atât de avansată a situației, încă se mai îndoiesc de tipii ca tine și ca mine, care scriem despre aceste subiecte online. De ce nu ies în față pur și simplu să spună ceea ce fac?
C.G.: Eu aș spune că în mare măsură ei au cam ieșit și au spus ceea ce fac. Întrebarea este de ce nu acoperă mass-media occidentală acest subiect?
D.W.:
Ei bine, dă-mi un exemplu despre modul în care ei au ieșit și au spus ceea ce fac.
C.G.: Numai Rusia a ieșit cu tot felul de informații și a amenințat în mod deschis SUA cu publicarea a tot felul de informații pe care ei le-au adunat. Incluzând 9/11. … Ei au amenințat că vor face publice dovezi cu privire la faptul că 9/11 a fost ori o lovitură din interior, sau că SUA știa ce se va petrece și a cu toate acestea nu a făcut nimic. Există destul de multe acțiuni care au loc, dar mass-media occidentală nu informează despre acestea, sau o face într-un mod batjocoritor.
D.W.:
Tu crezi că în acest moment cabala încă mai are un așa de mare control asupra mass-media mondiale din moment ce rețelele lor de televiziune se găsesc în toată lumea? Filmele merg în toată lumea. Tu crezi că ei pot atât să creeze foarte ușor propagandă care să înfrângă orice inițiativă a alianței, cât și să meargă chiar mai departe, ucigând pe oricine începe să vorbească despre Alianță, în acest moment?
C.G.: Ei au un control în descreștere. Aveau un control total, dar alianța, grupul Alianței Pământului… Începi să vezi din ce în ce mai mult conținut interesant ce apare la televiziune, pe care în mod normal cabala nu ar fi aprobat să fie difuzat la televizor. Știți, diverse filme care… Adică lista ar putea continua și ar continua… Deci da, ei au avut la un moment dat controlul total al mass-media, dar este evident că acel control scade… Controlul lor asupra a orice scade. Așa că vom vedea din ce în ce mai multe informații de acest gen ieșind în public.
Acum, cel mai important aspect în negocierile secrete dintre Alianța Pământului și diversele grupuri ale cabalei este modul în care să fie dezvăluite informațiile. Și sunt destul de mult de acord să se elibereze informațiile într-o modalitate lentă. Motivul principal pentru care ei vor să elibereze informațiile într-o manieră lentă este acela că o mulțime de informații care s-au acumulat despre ceea ce tocmai am vorbit sunt distrugătoare pentru ambele părți, deoarece ambele părți au făcut acțiuni criminale în trecut. Și nu există mâini curate în aceste negocieri.
Acest episod al emisiunii Dezvăluiri Cosmice poate fi urmărit integral aici.
Citiți și:
Momentul critic în prăbușirea Statului Profund se petrece acum (I)
Sfârşitul jocului 2 (I)
yogaesoteric
30 iulie 2018
Also available in: Français