Alianța Părinților critică măsura supravegherii elevilor, fără acordul profesorilor, părinților sau elevilor: Se creează un precedent de o gravitate extremă

Alianța Părinților (AP) se alătură vocilor tot mai numeroase care critică inițiativa Ministerului Educației (MEN) de a supraveghea video clasele și școlile, fără acordul părinților, al profesorilor sau al elevilor, informează un comunicat.

Într-un memoriu trimis MEN, AP afirmă că această propunere încalcă legislația europeană și națională și „conduce inevitabil la încălcarea vieții private a elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar din școli”.

Prin implementarea unor măsuri de supraveghere video în spațiile școlare fără consultarea adecvată a părinților, elevilor și cadrelor didactice, se încalcă grav drepturile fundamentale ale acestora, inclusiv dreptul la viață privată și la autonomie în mediul educațional. Această acțiune subminează încrederea și colaborarea în cadrul comunității școlare și creează un precedent periculos în ceea ce privește respectarea drepturilor personale și proceselor democratice”, susține AP.

Asociația, care are reprezentativitate națională, atrage atenția că prin aplicarea unei astfel de măsuri, se creează un „precedent de o gravitate extremă”.

A doua componentă asupra căreia atragem atenția relevă crearea unui precedent de o gravitate extremă. Prin impunerea unor decizii fără consimțământul tuturor celor vizaţi, s-ar instaura un fel de statu-quo răsfrânt asupra generațiilor viitoare de copii și profesori, care vor percepe supravegherea video ca pe o normalitate, ceea ce – încet și sigur – va duce la anularea altor drepturi personale, prin imposibilitatea exprimării voinței proprii. Această lipsă de voce proprie poate perpetua o situație nefirească și poate limita dezvoltarea și progresul educației și relațiilor în interiorul instituțiilor de învățământ.

Având în vedere cele expuse anterior, Alianța Părinților își exprimă dezacordul cu măsura propusă de Ministerul Educației și susţine punctul de vedere al reprezentanților Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și punctul de vedere al Sindicatelor din Învățământ.

Prevenirea și combaterea actelor de violență în mediul școlar este o necesitate, dar subliniem faptul că măsura preconizată nu vizează cauzele profunde ale fenomenului. Solicităm Ministerului Educației să revizuiască urgent această inițiativă și să caute soluţii care vizează eradicarea cauzelor care determină violenţa în mediul școlar, în deplin respect pentru drepturile și demnitatea fiecărei persoane”, precizează AP.

Și Avocatul Poporului a criticat dur măsura propusă de Ministerul Educației.

Citiți și:
Sindicaliștii din învățământ îi dau peste nas ministrului Big Brother Ligia Deca: Introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă reprezintă un atac la drepturile fundamentale
România needucată și supravegheată: Camere video în școli fără acordul elevilor, părinților sau profesorilor

 

yogaesoteric
20 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More