Americanii au acuzat rușii că ar avea o armă în spațiu
Statele Unite au acuzat Rusia că a testat o armă ce ar putea fi folosită pentru a distruge sateliţi în spaţiu, exprimându-şi îngrijorarea faţă de o ameninţare „reală, serioasă şi în creştere”.
Comandamentul spaţial american scrie, într-un comunicat, că „are dovezi” că Moscova „a efectuat din spaţiu un test ne-distructiv al unei arme anti-satelit” pe 15 iulie.
„Testul este încă un exemplu care arată că ameninţările împotriva instalaţiilor spaţiale ale SUA şi ale aliaţilor săi sunt reale, serioase şi în creştere”, se arată în comunicatul comandamentului spaţial.
„Acest fapt este inacceptabil”, a scris pe Twitter negociatorul american pentru dezarmare Marshall Billingslea, care a adăugat că este vorba de o „problemă serioasă”.
Moscova a dezminţit acuzaţiile lansate de americani, numind obiectul un „instrument special” de inspecţie spaţială.
Capacitatea unui satelit de a ataca un altul era până acum numai teoretică. Numai lovituri de la sol au fost demonstrate de SUA, Rusia, China în 2007 şi India în 2019, dar aceste explozii creează mii de fragmente şi marile puteri se abţin să efectueze din nou astfel de teste.
Incidentul rus ar putea fi un mesaj către Washington, care tocmai pune bazele unei Forţe spaţiale, decisă de Donald Trump cu scopul declarat al dominaţiei spaţiale. Şeful său, generalul Jay Raymond, cu această ocazie şi-a repetat convingerea că „spaţiul este un teatru de război, la fel ca aerul, pământul şi apa”.
În noiembrie 2019, Rusia a lansat un satelit, botezat Cosmos 2542. Surprinzător, în săptămâna următoare acest satelit a lansat un sub-satelit, Cosmos 2543, capabil să manevreze pe orbită pentru a observa, inspecta sau spiona alţi sateliţi.
Acest sub-satelit s-a apropiat de un satelit spion american (USA-245) şi de un alt satelit rus, un joc de-a şoarecele şi pisica pe orbită lesne observabil de la sol de către astronomi şi de către armata americană, care s-a alarmat public.
Pe 15 iulie, în jurul orei 07.50 GMT, Cosmos 2543 (sub-satelitul care are o suprafaţă mai mică de un metru pătrat, potrivit militarilor americani), a eliberat un obiect cu o viteză relativ ridicată, de ordinul a 200 de metri pe secundă, estimează astronomul Jonathan McDowell. Numit „obiectul E” de către americani, el se află şi acum pe orbită şi nu pare să fi lovit nimic. În 2017, acelaşi scenariu s-a produs cu un alt dispozitiv rus.
Nu se cunoaşte mărimea, forma sau natura obiectului, dar asta nu modifică cu nimic gradul său de periculozitate, scrie France Presse.
În orbită, sateliţii se rotesc în vid cu zeci de mii de kilometri pe oră şi cel mai mic şoc între un satelit şi un obiect poate străpunge un panou solar sau poate să avarieze şi chiar să distrugă întregul dispozitiv, în funcţie de mărimea acestuia.
În spaţiu, diferenţa între satelit şi armă este deci teoretică: indiferent care ar fi funcţia sa, obiectul E este de facto un „proiectil” şi deci o „armă”, susţin americanii.
Este echivalentul unui „glonţ” în spaţiu, a declarat Christopher Ford, din cadrul Departamentului de Stat. „Acolo sus nu există niciodată un mic acroşaj”, a afirmat el.
Moscova, de altfel, a recunoscut-o implicit, acuzând Washingtonul şi Londra că au programe de sateliţi de inspecţie sau de reparaţii care pot fi deturnaţi pentru a deveni „arme anti-sateliţi”.
SUA deţin efectiv sateliţi militari manevrabili pe orbită, care pot lansa sateliţi mai mici. În 2018, Franţa s-a plâns că un satelit rus s-a apropiat de unul dintre sateliţii săi militari pentru a spiona, de exemplu, tehnologiile de la bord, dar un satelit american se apropiase de acelaşi satelit rus cu câteva zile înainte.
Nu se ştie dacă americanii au capacitatea de a trimite proiectile cu mare viteză aşa cum tocmai au făcut-o ruşii, a declarat pentru AFP Brian Weeden, specialist în securitate spaţială la Secure World Foundation, cu sediul la Washington. „Dar fără îndoială ar putea să o facă, dacă ar dori”, a precizat el.
„Este posibil ca ruşii să fi vrut să trimită un mesaj strategic privind vulnerabilitatea sistemelor americane”, a adăugat Brian Weeden. Sateliţii spion sunt enormi, extrem de costisitori şi puţin numeroşi, susţine el.
„Rusia nu depinde atât de mult de sateliţii săi ca SUA, iar sateliţii ruşi sunt departe de a fi atât de scumpi”, adaugă expertul.
Ceea ce a spus şi şeful Forţei spaţiale americane. De la războiul din Golf, toată armata americană, de la avioane la soldaţii de infanterie, depinde de spaţiu, pentru navigaţie, comunicaţii, informaţii.
„Tot ceea ce facem (…) integrează spaţiul în fiecare etapă”, a spus gen. Raymond.
Citiţi şi:
Într-o liniște suspectă, pe 20 decembrie 2019, omenirea a pășit în era războiului spațial!
Rusia folosește deja tehnologie extraterestră și a utilizat-o în războiul din Siria?
yogaesoteric
10 noiembrie 2020