Analiză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…


… la politicienii care au folosit anticorupţia pentru a-şi elimina duşmanii şi la legăturile maligne dintre sistemul judiciar, SRI şi DNA


Un curent anticorupţie este folosit politic şi Marea Britanie nu ar trebui să-l încurajeze, scrie jurnalistul Roger Boyes într-un editorial din cotidianul The Times.

O analiză exhaustivă asupra a ceea ce se petrece în ultima vreme în România şi în care se pune accentul în mod special pe implicarea SRI în vieţile oamenilor şi pe legăturile Serviciului Român de Informaţii cu DNA a fost publicată de The Times. Autorul, Roger Boyes, consideră că furia românilor din aceste zile ar trebui să se concentreze în altă parte: la politicienii care au folosit anticorupţia pentru a-şi elimina duşmanii şi la legăturile maligne dintre sistemul judiciar, SRI şi DNA.

Mulţimile care strigă „hoţilor ieşiţi afară” în centrul Bucureştiului au evocat, în mod inevitabil, amintiri din 1989 şi din ultimele zile de viaţă ale tiranului Nicolae Ceauşescu. „Nu doar pentru că ei reprezintă puterea oamenilor de modă veche, ci pentru că drama străzii este jucată într-un moment în care conducătorii din România par să copieze unele dintre tehnicile pe care le folosesc de la temuta Securitate, serviciul secret omniprezent”, spune Boyes.

„În momentul său de vârf, Securitatea a avut 15.000 de ofiţeri activi şi o reţea de aproximativ 500.000 de informatori. Securitatea a ascultat telefoanele, a bătut şi şantajat suspecţi, a arestat oameni care au făcut glume politice, a patrulat secţii de ginecologie pentru a verifica dacă vreun medic a realizat vreun avort, a răspândit zvonuri şi apoi i-a arestat pe cei care le-au preluat. Pentru a fi paranoic în România trebuie sa fi trecut prin toate acestea”, se spune în articol.

Jurnalistul aminteşte că „succesorul oficial al Securităţii este SRI, Serviciul Român de Informaţii, care serveşte un guvern democratic şi nu este nici pe departe aşa de sălbatic. Cu toate acestea, este dificil pentru ei să se detaşeze de trecut. S-a construit o bază mare de date, cu date agregate de la diverse agenţii guvernamentale; domeniul său este învăluit în secret, toate acestea în timp ce mecanismele de control asupra SRI sunt neclare. SRI s-a folosit de cooperarea cu puternica agenţie anticorupţie DNA pentru a intra în vieţile oamenilor. Împreună, ei ascultă telefoane şi păstrează suspecţi în detenţie pentru a îi opri de la comiterea de presupuse infracţiuni similare în viitor”, consideră autorul articolului.

În opinia sa, lupta împotriva corupţiei este privită ca un obiectiv strategic principal, concepută pentru a mulţumi UE şi Statele Unite ale Americii. „Mulţi dintre demonstranţii din Bucureşti sunt de acord cu acest obiectiv şi sunt supăraţi că noul guvern al lui Sorin Grindeanu a emis o ordonanţă prin care erau eliberate persoanele acuzate de abuz în serviciu, unii dintre aceştia fiind membri ai Partidului Social Democrat.” Dar, spune tot el, „furia românilor ar trebui să se concentreze în altă parte: la miezul problemei, la politicienii care au folosit anticorupţia pentru a-şi elimina duşmanii şi la legăturile maligne dintre sistemul judiciar, SRI şi DNA.”

„În 2015, DNA se lăuda cu o rată de condamnare de 92%, un succes despre care mai multe organizaţii pentru drepturile omului cred că ar fi imposibil fără interceptări ilegale. Uniunea Română a Judecătorilor, între timp, a cerut în mod oficial dezvăluirea agenţilor SRI care lucrează în sistemul judiciar şi informaţii cu privire la amestecul SRI în numirea noilor judecători”.

În plus, scrie jurnalistul, au existat avertismente înainte de aderare în 2007 şi într-adevăr, UE a insistat pe monitorizarea sistemului de justiţie.


Citiţi şi:

Analist economic despre proteste: Mineriada din stradă este dublată de mineriada juridică declanșată de DNA

Mitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora?

 

yogaesoteric
17 martie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More