Apariţii uluitoare şi miracole contemporane ale Fecioarei Maria (II)

Citiţi aici prima parte a acestui articol.
    
Timp de aproape trei ani la Garabandal s-au succedat nenumărate apariţii ale Fecioarei Maria, cu manifestări supranaturale atât de uimitoare, încât oamenii rămâneau cu gura căscată; ele au fost în cea mai mare parte a timpului fotografiate, uneori chiar filmate, şi totul în prezenţa a trei-patru sute de persoane.

Fecioara le dăruise fetelor puterea numită în limbaj teologic hierognosis, care consta în capacitatea de a recunoaşte de la distanţă un obiect binecuvântat sau o fiinţă cu investitură divină, şi aceasta funcţiona în două moduri. Uneori, preoţii se îmbrăcau în civil şi se amestecau în mulţime, dar de îndată ce se apropiau, una dintre fete se ridica şi arăta cu degetul: „Dumneavoastră sunteţi preot“. Uluiţi, oamenii religioşi veniţi de foarte departe, uneori chiar din alte ţări, ar fi vrut să intre în pământ! În ceea ce priveşte obiectele, Fecioara le poruncise copilelor să le ceară pelerinilor obiecte pentru ca ea să le sfinţească prin atingerea sa dumnezeiască. Putea fi vorba de inele de căsătorie sau de logodnă, de rozarii, imagini sfinte sau medalii de orice natură.

Într-o singură seară, ele îi dădeau uneori Fecioarei cam o sută de obiecte pentru a fi binecuvântate. Unii răutăcioşi, care voiau să demonstreze că este vorba despre o înşelătorie, reveneau a doua zi şi le dădeau din nou fetiţelor acelaşi obiect pentru a fi binecuvântat. Dar când ele îl întindeau Fecioarei, aceasta spunea: „Nu, nu e necesar, s-a făcut deja“.

Este fascinant să le priveşti pe Jacinta şi Mari-Loli, ţinând fiecare în mână vreo patruzeci de mătănii (rozarii), şi întorcându-se spre mulţime pentru a înapoia fără vreo greşeală fiecare obiect proprietarului său! Chiar şi la acest mic detaliu merită să reflectăm. Să ne imaginăm, prin urmare, o fetiţă de doisprezece ani ţinând în mână vreo patruzeci de rozarii, în plină noapte, când toate rozariile ni se par gri. Dar nu şi pentru această fetiţă. Fără măcar să privească persoana, ea îi înapoia fiecăruia exact obiectul care îi aparţinea. Nimeni dintre cei care au bun simţ şi inteligenţă nu poate pretinde că aceasta ţine de realitatea noastră cea de toate zilele.

În 1970, Conchita va relata că a pierdut acest dar imediat după sfârşitul apariţiilor. Un alt detaliu interesant este modul în care cele patru copile se regăseau cu ocazia apariţiilor. Cu mult înaintea noastră, numeroase persoane s-au gândit că ele se vorbeau între ele. Totuşi, de mai multe ori, ele au fost într-un fel „sechestrate“, ţinute sub observaţie strictă, cu interdicţia de a ieşi din casă (exact aşa cum cei trei copii de la Fatima erau sechestraţi de poliţie sau cei de la Medjugorge, reţinuţi de poliţia iugoslavă). Chiar şi separate, Jacinta, Mari-Loli, Conchita şi Marie-Cruz intrau în extaz exact la aceeaşi oră şi în acelaşi minut. Ele spuneau că, atunci când era anunţată o apariţie, în timpul zilei auzeau o voce interioară care le prevenea. Când auzeau a doua „voce“, se pregăteau, ştiind că a treia era iminentă, iar la cea de-a treia se grăbeau spre locul apariţiei.

Fenomene supranaturale uimitoare

Începând din august 1961, fenomenele supranaturale au devenit din ce în ce mai uluitoare; ceea ce poate fi văzut pe filmările realizate de martori oculari îi face oricărui om cât de cât credincios „pielea de găină“: se văd cele patru fete, braţ la braţ, mergând repede cu spatele şi în plus cu capul răsturnat, pentru a putea privi cerul. Este absolut stupefiant să priveşti aceste copile mergând cu spatele, privind în sus, perfect sincronizate, fără ca vreodată piciorul lor să lovească o singură piatră, deşi poteca înclinată era plină de bolovani!
Adeseori, oamenii le-au văzut fugind cu spatele. Au fost, de asemenea, văzute aruncându-se brusc în genunchi pe pietre şi ridicându-se fără nicio urmă de durere sau de rană. Martori oculari au afirmat că fetiţele, atunci când se aflau în extaz, erau capabile să le citească în suflete. Mai mult decât atât, pe peliculele filmate, dacă privim filmul cadru cu cadru (într-o secundă se derulează 24 de cadre), descoperim că în unul din ele Conchita este în picioare, iar în următorul în genunchi (!!!).

Dintre numeroasele cărţi scrise despre manifestările supranaturale de la Garabandal, una se detaşează, fiind demnă de reportajul unui jurnalist. Este vorba despre cartea avocatului şi profesorului de istorie Sanchez-Ventura y Pascal care venise în sat din curiozitate, ca să observe „această bufonerie“. Or, nu se ştie prea bine cum, dl. Sanchez-Ventura y Pascal a fost convertit pe loc, devenind unul dintre cei mai fervenţi şi mai remarcabili apărători ai acestor apariţii. Cât despre ateii convertiţi la Garabandal, aceştia au fost cu miile, cel puţin dintre aceia care au avut curiozitatea sau curajul să meargă să vadă cu propriii lor ochi. Însuşi părintele René Laurentin, specialist în apariţii mariale, a notat în lucrarea „Multiplication des apparitions de la Vierge aujourd’hui“ („Înmulţirea apariţiilor Fecioarei în zilele noastre“): „Rămâi uluit în faţa multitudinii de fapte extraordinare care se petrec la Garabandal“.

O altă persoană care a validat autenticitatea fenomenelor de la Garabandal este Padre Pio (1887-1968), unul dintre cei mai mari mistici ai secolului XX, cunoscut pentru capacitatea sa extraordinară de a vedea viitorul şi de a-l descrie fără greş. Spre exemplu, într-o zi din anul 1947, un tânăr preot sosit la mănăstire pentru a se spovedi l-a auzit pe Padre Pio adresându-i-se: „Într-o zi veţi fi Papă“. Aceasta explică de ce viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, la câteva zile după numirea sa la Roma, s-a rugat în faţa mormântului lui Padre Pio.

Lucru foarte interesant: acesta din urmă era încă în viaţă când mesajul apocaliptic de la La Salette şi de la Fatima a fost repetat de către Fecioară la Garabandal, din 1 iunie 1961 până pe 13 noiembrie 1965. Padre Pio i-a asigurat pe toţi cei care l-au întrebat că era vorba despre o apariţie autentică a Fecioarei şi că era necesar să se meargă la Garabandal pentru a-i obţine graţia. Cuvântul lui Padre Pio are suficientă greutate pentru a-i putea da crezare. La 40 de ani după moartea sa (în 1968), ca semn al sfinţeniei, trupul i-a fost plasat în anul 2008 într-un sicriu de sticlă, pentru ca toţi să poată constata miracolul inalterabilităţii sale.

Împărtăşaniile Arhanghelului Mihail

De nenumărate ori, medicii care examinau fetele le-au înţepat, le-au ars cu lumânarea sau au încercat să le îndrepte capul. Degeaba! Absolut nimic nu le putea scoate din extaz. Dacă ar fi fost vorba despre yoghini, ar fi fost de înţeles, dar pentru nişte copii de doisprezece ani… Însă şi mai uimitoare sunt împărtăşaniile oferite de Arhanghelul Mihail. Acestea se petreceau din cauza absenţei preotului. Dar când cele patru copile au început să primească ostia din mâinile Arhanghelului, aceasta a trezit unele suspiciuni şi nemulţumiri, întrucât, conform dogmei bisericeşti, doar un preot „uman“ putea săvârşi taina împărtăşaniei. Încă puţin şi preoţii ar fi făcut grevă pentru acest afront adus privilegiilor lor profesionale. Sfânta Fecioară a explicat că îngerul lua împărtăşaniile (la catolici, numite ostii) din tabernacule (mici cufere din altarul catolic care adăpostesc ostiile) de pe Pământ. Pe filmările de epocă se văd fetele căzând brusc în genunchi, scoţând limba şi apoi înghiţind. În prim-planurile care au putut fi făcute nu se vede, bineînţeles, nici urmă de ostie. Mulţi au crezut că fetele se prefăceau.

De fapt, asta este ceea ce credea cam toată lumea, până când fetele i-au cerut Arhanghelului să „facă un miracol pentru ca toată lumea să creadă“. Arhanghelul a acceptat şi i-a spus Conchitei: „Prin rugăciunile mele şi ale tale, DUMNEZEU va face aceasta. Pe 18 iulie 1962, Tatăl Ceresc va face ostia vizibilă, astfel încât toată lumea să vadă şi să creadă“.
Din nou, Arhanghelul a anunţat dinainte un miracol, aşa cum făcuse şi Sfânta Fecioară la Fatima… Nu mai e nevoie să subliniem că în jur de o mie de persoane au venit în sat, aşteptând miracolul anunţat, într-o îmbulzeală indescriptibilă. Dar abia după miezul nopţii, după ce a auzit cele trei apeluri interioare, Conchita a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre locul cunoscut, urmată de o mulţime imensă. Ea a căzut apoi în extaz şi a văzut îngerul. Mulţimea a făcut un cerc în jurul ei. Conchita privea Îngerul, cu capul înclinat: ea deschise gura, şi mulţimea din jurul ei îşi ţinu suflarea. Fata scoase limba şi rămase astfel într-o tăcere apăsătoare timp de aproape cinci minute. Şi, deodată, o ostie de o albeaţă imaculată s-a materializat pe limba ei. Mulţimea a izbucnit într-un strigăt de entuziasm. Dintre toţi fotografii prezenţi, doar unul a reuşit să surprindă momentul. Dar nu a descoperit aceasta decât mai târziu.

Fotografia ostiei materializate

Este vorba de Don Alejandro Damians, om de afaceri spaniol originar din Barcelona. Alături de el se afla doctorul Jean Caux, chirurg parizian, care era şi el uimit de evenimentele de la Garabandal. În august 1963, apoi în 1972, în ziarul Needles, Don Damians a povestit circumstanţele extraordinare în care a fost surprins acest clişeu.
„Deoarece sunt foarte înalt, oamenii din spatele meu îmi tot spuneau: «Lasă-te mai jos, lasă-te mai jos!» şi cineva chiar m-a lovit la un moment dat în cap de mai multe ori cu un obiect, ca să mă facă să mă aplec. Fără să ţin seama de aceasta, am scos camera din geantă, am privit prin vizor fără să reglez nimic, m-am asigurat că îi văd capul fetei şi am apăsat pe declanşator. Atât cât am rămas lângă ea, n-am scăpat-o din ochi. Nu am încetat nicio clipă să îi privesc cu atenţie limba. Poate că am clipit, dar a fost doar o fracţiune de secundă. Ceea ce am văzut este că ostia s-a format pe limba sa într-o clipită. Am rămas perplex. Am folosit aparatul după ce ostia era deja materializată acolo, pe limba ei. Este imposibil să ascunzi o ostie în gură, întrucât se topeşte. Mai  mult decât atât, fata a rămas total nemişcată timp de cinci minute, înconjurată de mulţimea care nu o scăpa din ochi. Dar acest moment a fost extraordinar. Am simţit o bucurie imensă. Eram atât de emoţionat, încât m-am retras într-un colţ ca să plâng. Impresia cu care am rămas după aceea a fost că Îl întâlnisem pe DUMNEZEU.“

Un alt martor ocular, Don Benjamin Gomez, agricultor din oraşul Potes, povesteşte viziunea sa asupra acestui miracol uluitor.
„Mă aflam la câţiva centimetri de fată. Vedeam foarte bine că limba sa era curată şi nu avea nimic dedesubt. Fata stătea neclintită. Apoi, dintr-o dată, a apărut ostia. Era albă, strălucitoare, radiantă. Îmi amintea de razele Soarelui care luminează zăpada, făcând-o mai strălucitoare. Chipul fetei arăta ca şi când ar fi trăit un extaz divin. Semăna cu un înger. Pot să jur că nu a mişcat nici mâinile, nici limba. În această poziţie a primit taina împărtăşaniei. Am avut destul timp ca să contemplu acest fenomen minunat fără să-mi pierd cumpătul şi eram foarte mulţi oameni în jurul ei care am văzut asta. Eu personal nu crezusem nimic până în acea zi.“

„Nu vor mai fi decât trei Papi“

Arhanghelul Mihail şi-a ţinut promisiunea şi avem chiar dovezi despre aceasta, graţie unui filmuleţ de 79 de cadre succesive. Totuşi, mesajul oferit copilelor de către Fecioară este departe de a fi îmbucurător. Acolo ea a anunţat că „nu vor mai fi decât trei Papi“. Circumstanţele merită să fie detaliate. La începutul lui iunie 1963, clopotul bisericii a pornit să bată cu putere şi, auzind aceasta, micuţa Conchita i-a spus mamei sale:
– Asta cred că este pentru Papă. Acum nu mai rămân decât trei.
– Ce prostii spui tu acolo?
– Nu sunt prostii, mamă, Fecioara mi-a spus că după acest Papă nu vor mai fi decât trei.
– Şi ce va fi după aceea, sfârşitul lumii?
– Fecioara n-a spus sfârşitul lumii, ci vremurile din urmă.
– Şi care ar fi diferenţa?
– Nu ştiu, nu mi-a spus.
Mai târziu, ea i-a făcut preotului Marcelino Andreu următoarea precizare: „Atunci când veţi afla avertismentul, veţi şti că ne aflăm deja în vremurile din urmă“.
Cu toate semnele făcute, unii mai afirmă încă şi astăzi că apariţiile de la Garabandal sunt opera Necuratului în persoană, venind cu argumentul falselor apariţii de la Cossitano, Italia, din anii 1950. Şi acolo, patru copii afirmau că o văd pe Sfânta Fecioară. Dar într-o zi, relatează istoricul Joachim Bouflet în cartea „Il diavolo“, câteva femei curioase s-au dus la biserică pentru a se lămuri despre ce este vorba:
„Cinci tinere femei de la Acţiunea Catolică s-au dus la Cossitano pentru a studia fără prejudecăţi ce se petrece acolo. Aveau cu ele apă sfinţită şi au aruncat discret câteva picături în direcţia în care câţiva copii plângeau şi spuneau că o văd pe Sfânta Fecioară. S-a declanşat atunci un spectacol înfricoşător: bieţii copii au început să scoată strigăte oribile, contorsionându-se la pământ şi încercând în van să fugă. Când şi-au revenit, copiii au declarat că la un moment anume, exact acela în care tinerele au aruncat cu apă sfinţită (ceea ce ei nu remarcaseră, de altfel), figura Fecioarei, care le apărea sub forma de la Lourdes, se transformase într-un monstru hidos, ameninţând şi răgând, înconjurat de flăcări, zbătându-se în convulsii înfricoşătoare.“

În ceea ce priveşte apariţiile de la Garabandal, toţi curioşii, precum şi preoţii, şi-au făcut un obicei din a stropi cu apă sfinţită fie fetiţele, fie forma invizibilă pe care ele o urmau, fie dându-le obiecte stropite cu apă sfinţită, pentru ca Fecioara să le atingă sau să le binecuvânteze. Nu a fost observată niciodată vreo respingere, nici din partea copiilor, nici din partea apariţiilor. Cu ocazia unui interviu pe care l-a acordat Jacinta Gonzalez în Statele Unite, chiar ea a abordat subiectul, ca răspuns la o întrebare indirectă care i-a fost adresată:
„ – Sfânta Fecioară avea simţul umorului?
Chipul Jacintei s-a luminat:
– Da, sigur, era ca o mamă. Ea râdea adeseori. Odată, la începutul apariţiilor, ni se spusese să aruncăm cu apă sfinţită pentru a fi sigure că nu era o manifestare a diavolului. Ea ne-a întrebat: «Ce faceţi?» I-am răspuns: «Aruncăm cu apă sfinţită să verificăm că nu sunteţi diavolul.» Ea a izbucnit în râs şi a spus: «Hai, hai, aruncaţi-mi apă sfinţită!»“

Anunţurile făcute de Fecioara Maria

Deci, la Garabandal s-a petrecut un lucru la fel de extraordinar ca şi la Fatima. Adevărata semnificaţie a evenimentelor nu a fost încă înţeleasă în zilele noastre din cauza a trei anunţuri importante făcute de către Fecioară:

1) Lumea va vedea ca avertisment doi aştri care se ciocnesc. Va fi o acţiune a lui DUMNEZEU vizibilă de către toţi oamenii din întreaga lume. După unii specialişti de la Garabandal, data ar putea fi 10 aprilie 2009… În mod curios, ea coincide cu anul punerii în funcţiune a noului telescop de la Vatican. Acest binoclu gigantic, cu lentile mai mari de 1 m în diametru, va fi în totalitate operaţional la începutul anului 2009.

2) Apoi, un miracol va fi înfăptuit de către Hristos într-o joi seara, la un an după avertismentul precedent. O dată preconizată de unii specialişti foarte grăbiţi ar fi aceea de 13 mai 2010. La Garabandal va rămâne chiar o urmă a acestui miracol (acelaşi principiu se regăseşte la Medjugorje).

3) Va urma apoi „pedeapsa“, care va avea loc în funcţie de răspunsul umanităţii la miracolul precedent.

Micuţa Conchita a avut o viziune despre natura acestei pedepse.
„La un moment dat, niciun motor şi nicio maşină nu va mai funcţiona. Un val teribil de căldură va lovi Pământul şi oamenii vor începe să sufere de sete. Ei vor căuta disperaţi apă, dar ea se va evapora din cauza căldurii. Oamenilor le va fi într-atât de sete, încât vor căuta să se ucidă unii pe alţii, însă mulţi se vor prăbuşi la pământ fără vlagă“.
Dacă „umanitatea nu se va îndrepta“, spune Fecioara, va avea loc un cataclism şi „vor pieri două treimi din populaţie“. De fapt, a adăugat ea, „urmările cataclismului vor depinde de răspunsul pe care umanitatea I-l va da lui DUMNEZEU după avertisment“. Dar, în orice caz, acestea vor fi vremurile din urmă sau, cel puţin, sfârşitul unei epoci. Să reţinem, printre altele, că:
1) este anunţat un „teribil val de căldură“ care va atinge Pământul, şi
2) această caniculă se potriveşte perfect cu calendarul sfântului Malachia şi al altora.

Sfânta Fecioară în ipostaza de Fecioară a Carmelului

Într-o primă etapă, această caniculă va împiedica orice motor să funcţioneze (catastrofă cu nenumărate consecinţe), apoi va urma lupta pentru apă, ceea ce nu este lipsit de legătură cu profetul biblic Ilie. Aceste prevestiri deloc îmbucurătoare au fost făcute la Garabandal, ca de obicei, de către Sfânta Fecioară în ipostaza de Fecioară a Carmelului, aspectul sub care ea se manifesta faţă de copile. De altfel, ea le-a cerut întotdeauna celor patru fete să i se roage sub numele de Fecioara Carmelului (Notre Dame du Carmel). Dar de ce tocmai Fecioara „Carmelului“?

Ar trebui să vedem în aceasta un mesaj ascuns? Carmel (care înseamnă „grădină“) este un munte înalt de aproximativ 500 m, situat între Haifa şi Nazaret, în Nord-Vestul Israelului. Este cunoscut pentru că adăposteşte un altar foarte vechi consacrat lui Iehova, întrucât tocmai acolo profetul Ilie a biruit în bătălia împotriva preoţilor lui Baal:
„Ilie i-a spus lui Ahab: «Suie-te şi mănâncă şi bea, căci se aude vuiet de ploaie». Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi.“ (I Regi,18, 41-42)
Totuşi, celebritatea acestui munte vine mai ales din faptul că aici a fost fondat ordinul monastic al carmelitelor în anul de graţie 1156, odată cu construirea unei biserici consacrate Fecioarei care trăise la câţiva km mai încolo, la Nazaret. Totuşi, detaliul care trebuie luat în considerare este următorul: cu ocazia apariţiei sale de la Fatima, Fecioara s-a înfăţişat, de asemenea, înveşmântată în brun, în ipostaza de Fecioară a Carmelului. Este clar că, atunci când Fecioara apare în acest aspect sau sub forma sa derivată, Fecioara de la Fatima (precum în Japonia), aceasta este în strânsă legătură cu vremurile din urmă. Şi atunci când analizăm natura şi consecinţele apariţiilor sale, descoperim trei raţiuni ale acestora, dintre care una este în mod particular rezervată avertismentelor.

1) Locul unde ea apare devine ulterior un sanctuar consacrat vindecării bolnavilor, precum Tre Fontane sau Lourdes. (Loc de vindecare)
2) Locul unde ea apare se transformă ulterior într-un sanctuar dedicat rugăciunii rozariului, precum Siracuza sau Rue du Bac din Paris. (Loc de rugăciune)
3) Locul ales se transformă, de asemenea, într-un sanctuar marcat de fierul roşu al unei prevestiri apocaliptice, precum La Salette, Fatima, Garabandal, Akita sau Kibeho. Denumirile comune sunt Fecioara Carmelului sau Fecioara de la Fatima. (Loc de prevestire apocaliptică)

Apariţii contemporane ale Fecioarei Maria

Specialiştii europeni şi americani afirmă că apariţiile contemporane ale Fecioarei sunt întotdeauna avertismente privind evenimentele dramatice care urmează să se petreacă. La Kibeho, Rwanda, ea se arătase copiilor şi le prezisese drama care urmează. Copiii le-au transmis oamenilor să se roage pentru a evita dezastrul. Dar oamenii nu au ascultat şi dezastrul a avut loc: aproape un milion de morţi. Acelaşi lucru s-a petrecut cu ocazia primei sale apariţii la Medjugorje, în Croaţia, înainte de războiul dintre Croaţia, Serbia şi Bosnia. Mesajul ei a fost: „Împăcaţi-vă!“. Zece ani mai târziu începeau masacrele şi genocidurile. La Fatima, ea avertizase în privinţa Rusiei şi ceruse Papei „să consacre Rusia Inimii absolute şi imaculate a lui DUMNEZEU“. Şi în acest caz, la puţină vreme a început distrugerea bisericilor.

Pe 12 aprilie 1947, Fecioara i-a apărut lui Bruno Cornacchiola la Tre Fontane din Roma. Apariţia a fost recunoscută de către Vatican; de atunci, pământul din această zonă are reputaţia de a fi miraculos, vindecând numeroase boli, la fel ca apa de la Lourdes. Cu această ocazie, Fecioara s-a prezentat astfel:
„Eu sunt Fecioara Sfintei Treimi. Sunt Fecioara Revelaţiei. Reveniţi la primele surse ale Scripturii.“
Cu ocazia celei de a 33-a aniversări a apariţiei de la Tre Fontane, pe 12 aprilie 1980, în faţa grotei a fost celebrată o slujbă de către douăzeci şi cinci de preoţi, în prezenţa a trei mii de persoane. În plină slujbă, Soarele a început să se mişte exact ca şi la Fatima: „Pe cer, Soarele a început să se rotească în sensul invers acelor de ceasornic, apoi a părut că se prăvăleşte peste Pământ. Toată lumea putea să-l privească direct, fără să clipească. Părea mai mare decât de obicei şi pulsa în culori diferite, asemănător cu ceea ce fusese descris la Fatima în 1917 […]. Slujba a fost întreruptă, astfel încât toţi să poată privi. Fenomenul a durat aproximativ o jumătate de oră. În acest timp, au avut loc numeroase vindecări. Doi ani mai târziu, miracolul solar s-a repetat, pe 12 aprilie 1982, de asemenea în ziua aniversară“. (Francis Mary Kalvelage, Stafano Maria Manneli, Peter Fehlner, „Marian shrines of Italy“, Academy of the Immaculate, Londra)

Ce am putea să credem despre toate acestea? Nu este deloc întâmplător că miracolul solar de la Fatima s-a repetat la Roma în 1980, apoi în 1982, în faţa a mii de credincioşi, şi aceasta tot în cadrul unei apariţii mariale. Aşa cum menţionează Auguste Meesen în cartea sa „Apparitions and Miracles of the Sun“ („Apariţii şi miracole ale Soarelui“), acest miracol a fost văzut, e drept, într-o măsură mai mică, la Bonate, Italia, în 1944; la Espis, Franţa, în 1946; la Acquaviva, Italia, în 1950; la Heroldsbach şi Fehrbach, respectiv în 1949 şi 1950; la Kerezinen, în 1953; la Medjugorge, în 1952; la Kibeho, Rwanda, în 1983 şi la Tsemie, Togo, în 1998, dar şi în diferite locuri din Cehoslovacia, Rusia şi Ucraina. Aceasta înseamnă că avertismentul solar al Fecioarei de la Fatima rămâne valabil.

Miracole produse de Fecioara Maria

În mod semnificativ, mulţi creştini doar cu numele au devenit atât de stânjeniţi de acest gen de fenomene supranaturale, încât nu mai îndrăznesc nici măcar să vorbească despre ele, de teamă că ar putea trece drept naivi. La Lourdes, cu ocazia unei slujbe duminicale, transmisă în direct de canalul France 2, o ostie a început să leviteze în momentul… Înălţării. A avut loc un act de umor supranatural: ostia a fost văzută cum s-a ridicat brusc, ca atrasă de o forţă invizibilă, apoi a plutit în aer timp de 30 de secunde deasupra farfuriei. Jenaţi, preoţii care au văzut-o cu ochii lor levitând, au refuzat să facă orice comentariu pentru presă.
În secolul XX, Fecioara poate să mişte Soarele din loc şi să facă să plângă statuile de marmură. În final, lumea îşi bate joc de toate acestea. Ceea ce este deci incredibil nu mai este acum atât faptul de a vedea un miracol cu propriii tăi ochi, cât acela de a-l vedea şi de a nu-i mai acorda nicio importanţă. Trăim într-o epocă în care dacă DUMNEZEU Îşi dă osteneala să ne arate că există, aceasta pare să nu aibă mai multă importanţă decât ştirea senzaţională a erupţiei unui vulcan sau a unei naşteri cvintuple.

Exemplul cel mai recent îl constituie o modestă statuie a Sfintei Fecioare închisă într-o nişă vitrată într-un sătuc din Mexic, Pedro-Escobedo. Instalată acolo de vreo doi ani, această statuie înaltă de un metru a început să lăcrimeze la două zile după Paşte, în anul 2008. Doar CNN a difuzat un reportaj cu imagini ale lacrimilor formate în colţul ochiului şi rostogolindu-se pe obrajii Fecioarei. Dar reportajul nu a fost deloc reluat pe posturile europene, fără îndoială de teamă că oamenii ar putea să-şi regăsească credinţa sau să-şi pună întrebări. Totuşi, faptul că din senin apar lacrimi în ochii unei statui de marmură este ceva care ar trebui să şocheze gândirea noastră raţională şi tehnologică.

Cu aceste lacrimi, Fecioara urmăreşte să ne semnaleze ceva, aşa cum a făcut la Fatima, la Garabandal sau la Akita. Dar asupra cărui lucru vrea ea, oare, să ne prevină?
Răspunsul ne vine din diferite ţări, unde ea a apărut în secolul XXI. Spre exemplu, din Venezuela, unde ea le-ar fi transmis la doi băieţi, Juan Antonio şi Jose Luis din satul Maracaibo:
„Va fi frig unde era cald şi cald acolo unde era frig… Vor fi trei zile de beznă. Trebuie să vă pregătiţi pentru ziua Mâniei Divine“.
Sau din Indonezia, unde ea i-ar fi spus sorei Agnes Sawarno pe 13 mai 2005 (la a 88-a aniversare a apariţiei de la Fatima): „Înainte de cele trei zile de tenebre, un nor pestilenţial va acoperi pământul. Luna nu va mai reflecta lumina Soarelui“.
Cu ocazia recentelor apariţii faimoase din Betania (Venezuela), recunoscute mai mult forţat de către Vatican datorită numeroaselor miracole uluitoare, Sfânta Fecioară i-a declarat clarvăzătoarei stigmatizate Maria Esperanza Bianchini: „Copiii mei, mărturisiţi-vă păcatele atât timp cât Soarele încă mai străluceşte!“

„Atât timp cât Soarele încă mai străluceşte“ este un avertisment cât se poate de clar. Soarele este centrul… Fecioara vrea să ne facă să înţelegem că ne aşteaptă la momentul fatidic trei zile foarte întunecate. Ea nu precizează data, dar vom urmări să o aproximăm prin eliminare.

Minunea de la Akita

Să ne focalizăm acum asupra unei manifestări supranaturale care i-a făcut pe toţi să îşi piardă cumpătul, chiar şi pe anchetatorii Vaticanului veniţi la faţa locului. Acest fenomen nu s-a petrecut nici în Portugalia, nici în Spania sau în Italia, ţări catolice prin excelenţă, în care acest gen de miracol nu surprinde pe aproape nimeni, ci în Japonia, ţară şintoistă şi budistă. Miracolul a fost văzut de mii de oameni, a fost fotografiat şi chiar filmat de televiziunile japoneze locale şi naţionale. O statuie din lemn a Fecioarei a plâns, vărsând lacrimi timp de mai multe zile într-o biserică japoneză, în vreme ce o credincioasă primea prin claraudiţie mesaje de la îngerul ei păzitor şi de la Fecioară în legătură cu miracolul de la Fatima. De-a dreptul înnebunitor!

Întrucât minunile nu sunt foarte frecvente la budişti, această statuie a pus în încurcătură toate autorităţile ecleziastice şi politice. Deşi a fost studiată, analizată, radiografiată, nu s-a descoperit în ea niciun mecanism, furtun sau cristal. Evenimentul a fost senzaţional: statuia unei „zeiţe“ străine se manifesta în Ţara Soarelui Răsare! Pe 4 ianuarie 1975, statuia Fecioarei aflată în Mănăstirea din oraşul Akita a început să plângă, marcând începutul primului miracol constatat de milioane de japonezi de toate confesiunile. Acest fenomen supranatural a durat până pe 15 septembrie 1981, când a avut loc a 101-a şi ultima lacrimaţie. Mitsuo Fukushima, reporter la Fuji News, dar şi alte două canale de televiziune plasaseră camere de luat vederi în faţa statuii, pentru a o filma 24 din 24 de ore, ca să surprindă lacrimile care se prelingeau pe obrajii de lemn! Iată comentariului episcopului, total depăşit de situaţie, reprodus în lucrarea „Akita, lacrimile şi mesajele Fecioarei“ de Teiji Yasuda:
„Am mers la mănăstire şi am văzut. Eram stupefiat, deşi ştiam că miracolele erau frecvente în Biblie. Dar aceea era Biblia… Faptul de a vedea eu însumi un miracol m-a tulburat foarte mult… Este inexprimabil! Pe de altă parte, asta mi s-a părut prea de tot. Atunci am pus-o sub observaţie pe sora Sasagawa şi i-am răscolit tot trecutul. Sora Sasagawa a fost în centrul problemei. Nu am descoperit nimic neobişnuit.“

Pregătită de către îngerul său păzitor (aşa cum fusese de curând şi sora Catherine Laboure, din Rue du Bac), călugăriţa avea stigmate şi, în plus, o percepea prin clarviziune pe Sfânta Fecioară, care îi transmitea mesaje. Autorităţile ecleziastice japoneze erau convinse că, într-un fel sau altul, lacrimaţiile aveau legătură cu ea. Atunci călugăriţa a fost cercetată amănunţit de către detectivi, iar lacrimile au fost analizate.

Primul studiu, realizat de către un medic de la Facultatea de Medicină Legală, a identificat sângele care cursese din statuie: era grupa AB. În schimb, grupa sanguină a lacrimilor era grupa B. O altă analiză a lacrimilor vărsate pe 22 august 1981 le-a clasat de data aceasta în grupa 0. Prin aceasta, călugăriţa a fost de facto scoasă din discuţie şi Vaticanul a sfârşit prin a depune grosul dosar (urmare a şapte ani de anchetă) pe biroul cardinalului Ratzinger, pe vremea aceea prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei. Viitorul Papă Benedict al XVI-lea a recunoscut în 1988 caracterul supranatural al acestor lacrimi miraculoase. Era deci un fenomen supranatural (un miracol), întru totul conform canoanelor Romei.
Dar ce i-a spus oare atât de grav Sfânta Fecioară acestei călugăriţe japoneze? Ce o făcea să plângă? Veştile nu sunt prea bune:

3 august 1973: „Tatăl Ceresc se pregăteşte să pedepsească întreaga umanitate.“
13 octombrie 1973: „Draga mea fiică, ascultă ceea ce am să-ţi spun. Aşa cum ţi-am spus deja, dacă oamenii nu se îndreaptă şi nu devin mai buni, Tatăl Ceresc va trimite o mare nenorocire asupra umanităţii. Va fi o pedeapsă mai mare decât Potopul, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată. Focul va coborî din cer şi va distruge mare parte din omenire, fără a cruţa pe nimeni. Supravieţuitorii vor fi atât de îngroziţi, încât îi vor invidia pe morţi.“

13 octombrie este, bineînţeles, data aniversară a miracolului de la Fatima. Aceasta nu este o întâmplare, ci dimpotrivă: avertismentul din 1917 a fost reînnoit în 1973, ca şi în 1961, la Garabandal. La fel se petrece aproape peste tot în lumea de astăzi, asaltată de o multiplicare uluitoare a statuilor Fecioarei care încep să plângă cu lacrimi sau cu sânge, în Bogota, Bangladesh, Italia, Mexic, SUA. În 2007, într-un magazin de lux din Florida, fenomenul lacrimaţiei a fost difuzat în direct, atât de televiziunile locale, cât şi de cele naţionale, precum Fox News. Statuile Fecioarei care plâng în mod misterios în faţa a mii de persoane nu au nimic nou în sine. Aproape s-ar putea spune că în fenomenologia supranaturală ele sunt ceva clasic, rămânând în acelaşi timp absolut inexplicabile. În fiecare an sunt raportate aproape zece cazuri, cam peste tot în lume, ceea ce înseamnă că doar între 2000 şi 2008 au fost cel puţin 90 de statui care au vărsat lacrimi.

O reproducere în marmură a statuii Pieta a lui Michelangelo din Orlando, Florida, a început să plângă cu lacrimi formate exact în colţul ochiului Fecioarei. După ce a fost instalată în magazinul de decoraţii Castle Designs, directorul magazinului, domnul Roberts, a declarat: „Am remarcat formarea unei linii gri pe obraz, care devenea din ce în ce mai întunecată pe măsură ce treceau zilele. Era neobişnuit, nu era ca o pată, ci ca şi cum lacrimile ar fi venit din interior. Teoretic, lacrimile s-ar fi putut forma oriunde pe suprafaţa statuii. Cum se face că se formează tocmai în colţul ochiului? Asta este uimitor! Acum oamenii vin să se roage.“ Proprietarul a decis să nu o mai vândă…

Ca un exemplu extrem, în 1953, în Italia, la Siracuza, Fecioara Maria reprezentată pe o simplă stelă de plastic, cadou de nuntă, a început deodată să lăcrimeze. Uluiţi, tinerii căsătoriţi, pe nume Iannuso, au observat fenomenul şi au întors pe toate părţile stela agăţată deasupra patului. Constatând miracolul, au chemat vecinii. Oamenii s-au îmbulzit şi au început să defileze prin cameră. După câteva zile, un sicilian, convins că era vorba de o glumă proastă, a chemat poliţia pentru a readuce liniştea în cartier. Atunci când carabinierii au sosit, au văzut şi ei lacrimile care curgeau din ochii Fecioarei. Nu-şi puteau crede ochilor. Neştiind ce să facă, întrucât nu li se petrecea în fiecare zi să fie chemaţi pentru a lua măsuri împotriva unei Fecioare care plânge, au dus-o totuşi la secţie. Dar în maşina poliţiei, stela a continuat să lăcrimeze timp de 45 de minute, încât a inundat podeaua. Doar la comisariat a încetat lacrimaţia. Incapabil să ia o decizie şi văzând că proprietarul este de bună credinţă, comisarul, depăşit de situaţie, i-a înapoiat obiectul. De îndată ce s-a întors în apartamentul cuplului Iannuso, Fecioara a reînceput să plângă. Între timp, vestea se împrăştiase şi sute de oameni care vroiau să vadă lacrimile blocau strada. Atunci, pentru a menţine ordinea publică, poliţia a cerut proprietarului să expună stela pe pervazul unei ferestre, astfel încât toată lumea să o poată vedea fără busculadă.

Fecioara a plâns astfel timp de patru zile la rând. Fenomenul a fost văzut şi fotografiat de milioane de martori, printre care preoţi, jurnalişti, politicieni.
În finalul unei minuţioase anchete tehnice, biologice şi religioase, lacrimile stelei au fost recunoscute de către Vatican ca fiind un miracol autentic şi au fost plasate într-un relicvar. Episcopul de Palermo, Ernesto Ruffini, a declarat pentru un post de radio italian în decembrie 1953: „Ca urmare a tuturor analizelor, noi am considerat în unanimitate că realitatea faptelor nu poate fi pusă la îndoială“. La rândul lui, Papa Pius al XII-lea a declarat: „Noi recunoaştem declaraţia unanimă a conferinţei episcopale“. În anul 2003, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lacrimilor Fecioarei de la Siracuza, Papa Ioan Paul al II-lea a exclamat uimit: „Aceste lacrimi sunt atât de misterioase!“

Astăzi, sanctuarul Notre Dame des Larmes a devenit unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din Italia, înregistrând nenumărate cazuri de vindecare, ca şi la Lourdes. Cazul este absolut supranatural, ca şi cel din 2003 de la Chittagong – un orăşel din Bangladesh, unde o Fecioară din marmură a început să plângă, fenomen observat de mai mult de doisprezece mii de oameni.
Evenimentul a zguduit atât de tare ţara de religie 80% musulmană sunnită, încât agenţia Reuters a trimis un jurnalist pentru a analiza situaţia. Scrisoarea sa a fost preluată de către toate cotidienele anglo-saxone. În treacăt fie spus, în Bangladesh catolicii reprezintă mai puţin de 1% din populaţie…

Dar oare de ce plânge Sfânta Fecioară? Dacă este capabilă să formeze lacrimi în interiorul marmurei, plasticului sau al granitului şi să le facă să iasă afară exact în colţul ochilor, oare nu ar fi ea capabilă, de asemenea, să-şi aştearnă un surâs pe buze? De la începutul secolului XXI, statuile Fecioarei care plâng sunt nenumărate. În schimb, nu cunoaştem pe nimeni care să fi declarat că a văzut un pitic de grădină sau o statuie a lui Buddha lăcrimând. Acesta este un privilegiu rezervat în spaţiul catolic în proporţie de 95% Fecioarei. Să notăm că sunt cunoscute, în spaţiul creştinismului ortodox, nenumărate cazuri de icoane ale lui Hristos, ale Maicii Domnului sau ale sfinţilor care lăcrimează şi ele. De ce plâng însă aceste reprezentări ale Fecioarei? Nu cumva din compasiune,  pentru că o întristează perspectivele sumbre ale umanităţii? Să ne amintim că în 1973, la Akita, ea a repetat că „Focul va coborî din cer“ şi că „va fi o pedeapsă mai mare decât Potopul“. Iar în localitatea La Salette, unde a apărut de asemeni plângând în faţa unor copii, ea a lăsat un alt avertisment:
„Anotimpurile vor fi schimbate, pământul nu va mai da decât roade rele, astrele îşi vor pierde mişcările regulate, Luna nu va mai reflecta decât o slabă lumină roşcată; apa şi focul vor da globului pământesc mişcări convulsive şi cutremure înfricoşătoare, care vor face să dispară munţi şi oraşe […] A sosit timpul: Soarele se întunecă, doar credinţa va supravieţui. Iată că vremea stricăciunii şi a pustiirii începe. Iată Fiara cu slujitorii ei, iată-l pe regele întunericului, care îşi spune Salvatorul lumii. El se va ridica plin de orgoliu în văzduh, pentru a urca până la ceruri. Va fi însă doborât de suflarea dumnezeiască a Arhanghelului Mihail şi va cădea. Pământul, care vreme de trei zile va fi într-o frământare şi prefacere continuă, îşi va deschide pântecele încins şi plin de flăcări. Împreună cu toţi ai săi, Satan se va prăvăli în hăurile veşnice ale iadului. Apoi, apa şi focul vor purifica Pământul şi vor mistui toate lucrările orgoliului omenesc. Şi totul va fi astfel reînnoit.“.

Previziuni actuale

Rostite totuşi în 1860, afirmaţiile: „Anotimpurile vor fi schimbate“ şi „Soarele se va întuneca“ dovedesc chiar şi pentru sceptici capacitatea excepţională a Fecioarei de a vedea cu anticipaţie viitorul. Astăzi, cam peste tot în lume, oamenii observă neputincioşi câmpuri întregi rămase sterile şi insecte care distrug recoltele atunci când acestea reuşesc să crească. În plus, decalajul anotimpurilor a destabilizat deja întregul lanţ ecologic: nici vegetalele, nici insectele, nici animalele nu se mai simt la locul lor. Iată încă un semn. În filmul său, „Un adevăr care deranjează“, Al Gore, fostul vicepreşedinte al Statelor Unite, arată că: „Între 1900 şi 1970, drumurile îngheţate erau accesibile pentru vehicule timp de 225 de zile pe an. În 2005, numărul lor a scăzut la 75 de zile.“
Tot în acest documentar se arată că: „Primăvara este mai timpurie, toamna mai târzie. În anul 1980, păsările migratoare soseau spre 25 aprilie şi puii ieşeau din ouă spre 3 iunie, chiar în momentul apariţiei omizilor. Natura era în ordine. Dar după 20 de ani de încălzire globală, acum omizile apar cu cincisprezece zile mai devreme. Păsările au încercat să recupereze acest decalaj, dar nu au reuşit. Asta este o problemă. Şi există milioane de nişe ecologice care sunt afectate în acest mod […] Speciile dăunătoare au invadat aceste nişe ecologice disponibile[…] În Statele Unite există un coliopter de pin care dispărea iarna. Dar întrucât sunt mai puţine zile geroase, el nu mai moare, iar pădurile de pin sunt în totalitate distruse“.

Penuria mondială de orez din primăvara anului 2008 a fost în parte rezultatul acestui decalaj la nivelul lanţului ecologic şi alimentar. Adăugaţi la aceasta speculaţiile economice şi veţi înţelege începutul catastrofelor în lanţ, aşa cum remarcă şi Singapore Short Stories:
1) Creşterea preţului barilului de petrol la peste 100 de dolari, ameninţând să rămână la acest nivel, a fost primul declanşator al crizei alimentare, provocând de asemenea creşterea preţului îngrăşămintelor şi transportului.
2) În Asia de sud-est bolile vegetale, insectele parazite şi cele 45 de zile de frig fără precedent care au lovit regiunea din China până în Vietnam în ianuarie şi februarie 2008 au compromis recoltele. Preţul orezului a sărit brusc de la 340 la 760 dolari tona.

În 1705, cu ocazia uneia dintre nenumăratele sale apariţii, Fecioara i se arătase şi îi vorbise unei păstoriţe, Benoîre Rencurel, din satul Laus dans l’Isère, nu departe de La Salette. Validată mai târziu de către Biserica Romano-Catolică, biserica din acest oraş a fost transformată într-un imens sanctuar dedicat Fecioarei din Laus. Timp de cincizeci de ani, Benoîre a transmis Fecioarei rugăciunile oamenilor şi a vorbit uneori cu ea. Astfel, între 1664 şi 1718, 120.000 de persoane au venit aici în fiecare an pentru a vorbi cu vizionara, care, de altfel, nu ştia nici să citească, nici să scrie. Această femeie simplă ceruse într-o bună zi Fecioarei „să fie ultima supravieţuitoare pe Pământ în vremurile din urmă“, ca să poată alege „din casele abandonate cele mai frumoase mobile şi să le aducă în biserica satului“. Iată deci cât era de naivă! Dar Fecioara ne-a obişnuit să apară în faţa unor fiinţe inocente, a căror sinceritate şi simplitate era dincolo de orice îndoială (fetiţe între şapte şi doisprezece ani, ţărănci care nu ştiau nici să citească, nici să scrie şi nici să vorbească decât în dialectul local), astfel încât să nu-i poată deforma mesajul. În acest context, răspunsul Fecioarei este extrem de interesant:
„Nu-ţi dori aceasta, fata mea, căci va fi ceva îngrozitor. Cei care vor fi atunci pe Pământ vor fi într-un pericol foarte mare de a fi damnaţi. Anticristul va predica atunci de trei ori mai îmbietor decât preaiubitul meu Fiu, pentru a perverti oamenii“.
„Atunci“ este exact momentul în care ne aflăm acum. Este cu atât mai curios că Biserica Franţei a aşteptat cu răbdare birocratică 300 de ani, până în anul 2008 (!) pentru a da binecuvântarea finală satului Laus, împreună cu recunoaşterea oficială din partea Vaticanului, pronunţată pe 4 mai de către monseniorul Di Falco. Înţelegeţi ceva dacă puteţi…
De altfel, această declaraţie făcută de către Sfânta Fecioară lui Benoîre („Anticristul va predica de trei ori mai îmbietor decât preaiubitul meu Fiu, pentru a perverti oamenii“) este capitală, întrucât va fi repetată şi la apariţia din localitatea La Salette, 150 de ani mai târziu. Şi la Garabandal, Fecioara a oferit alte indicii temporale care nu şi-au revelat adevăratul sens decât odată cu venirea Papei Benedict al XVI-lea

Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit.

Citiţi şi:
Cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria la Fatima dezvăluit
O prorocire a Domnului pentru timpul nostru actual. Necesitatea revelaţiilor divine

yoagesoteric
4 ianuarie 2010