Apartheidul sanitar din România
În atenția ziariștilor care nu cred că ne paște o cumplită segregare socială și un inevitabil totalitarism sanitar: s-a lansat o petiție online pentru oprirea accesului ne-vaccinaților și netestaților în toate spațiile publice.
Prima reacție pe care am avut-o când mi s-a adus asta la cunoștință a fost să mă întreb cu obidă: care să fi fost comunistul stupid care a lansat această petiție? Cât de nazist din fire să poți fii pentru a promova și semna astfel de „petiții”? Cât de prost să fii să nu înțelegi că, fiind la nivel de țară mai mult de 5 milioane de bolnavi cronici, care nu își pot permite să facă vaccinul, din motive de interferențe periculoase cu medicația curentă, unii dintre ne-vaccinați ar putea fi bunicii, părinții, frații, surorile, rudele, prietenii, vecinii, colegii tăi? Se vor putea separa inteligenții vaccinați de toți acești ne-vaccinați? Vor trăi fericiți și amortali într-un minunat apartheid sanitar?
Am văzut ulterior cine este inițiatorul – este „cinstitul” erou al „luptei” cu pandemia, Mihai Lala, de la „O.K. Medical”, care făcea teste covid în parcarea mall-ului, fără să aibă autorizație de la D.S.P… E clar cât de inteligent poți fi dacă te ghidezi după gândirea ăstuia și semnezi asemenea petiții online… Cu petiția online care cere introducerea unui certificat de vaccinare sau de testare, ca o pre-condiție a „redobândirii libertății”, s-a deschis o cutie a Pandorei, din care au năvălit toate rele lumii și toate frustrările nazist-comunistoide ale contemporanilor noștri. Nu doar că studenții la medicină sau cursanții la școlile sanitare post-liceale sunt presați prin mesaje pe smarphone sau pe mail-ul personal să se dea în rândul lumii „civilizate” prin injectarea serului izbăvitor, dar profesorii și funcționarii din instituții publice sunt amenințați, voalat sau pe față, cu concedierea în caz de refuz al civilizării.
Un medic de familie scrie pe feisbuc (și mesajul nu îi este interzis de cenzorii totalitari ai Big Tech, cu toate că are caracter fascistoid) că nu va mai primi la cabinet, în vederea efectuării actului medical, niciun pacient din portofoliul său care refuză inocularea cu serul magic. Probabil că nu multă lume știe, dar un medic de familie are cca 4.000 de persoane arondate, cu sau fără vreun merit, pentru care primește bani publici de la sistemul asigurărilor de sănătate; nu prea poți să ocoleşti medicul de familie, deci pentru trimiteri la spital sau pentru rețete, ești obligat să mergi la medicul respectiv.
Între timp, procentul celor sceptici crește, iar asta se petrece în ciuda propagandei și a acestui șantaj. Probabil că 60% dintre cetățenii țării, care nu vor inocularea cu serul magic sau care sunt sceptici, vor cădea pradă segregării sociale. Ca în timpul segregării practicate mai mult de 40 de ani de Africa de Sud (apartheid s-a numit) sau ca în anii ’50-’60 ai secolului trecut, în „democrata și libera și egala” Americă, este foarte probabil că, în curând, vom avea două categorii de persoane – cei vaccinați, care vor putea merge oriunde (supravegheați permanent, desigur, dar „liberi”) și vor avea acces la orice le oferă societatea de consum, pe de o parte, și restul, ne-vaccinații, oameni ai unei societăți pretins democratice, care vor putea să se miște și să interacționeze social doar în locațiile special amenajate de vătafii new-normalismului.
Pe vremea lui Martin Luther King, americanii de culoare din sud nu puteau să pătrundă în aceleași spații publice în care erau și albi, iar la muncă aveau toalete și vestiare separate, plus salarii „corespunzătoare” statutului lor… Curând, o să fim nevoiți să strigăm non-vaccinated people lives matter (scrieți voi acronimul, că eu nu am chef de glume).
P.S. Gestul medicului de familie care a anunțat că refuză tratarea ne-vaccinaților, dacă se va transforma în fapt, este abuz în serviciu penal. Medicul de familie este o persoană asimilată funcționarului public, deci poate fi „subiect activ” al acestei infracțiuni, iar banii pe care îi primește de la sistemul public de asigurare de sănătate sunt bani publici. Nu poți refuza un asigurat al acestui sistem și nici să îi indici să aleagă un alt medic de familie (mai ales când omul are probleme grave sau urgente de sănătate). Pe de altă parte, după o asemenea ieșire publică, eu aș face tot ce e necesar să mă mut din portofoliul unui asemenea medic care și-a uitat jurământul lui Hipocrate.
Autor: Gheorghe Piperea