Apel către toţi practicanţii Yoga şi nu numai…
Fiecare dintre cei care se află în România este afectat într-un fel sau altul de aceste acţiuni abuzive şi de campania de defăimare din mass-media îndreptată împotriva MISA.
Faptul că în această ţara o mişcare pacifistă, de orientare spirituală este tratată ca o mişcare teroristă denotă o gravă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În plus, abuzurile în serviciu de care se fac vinovate organele legii în investigarea din 18 Martie 2004 demonstrează faptul că nu trăim într-o societate democratică. Deşi Art.1 din Constituţia României ne garantează faptul că trăim într-un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt garantate şi reprezintă valori supreme, iată că asistăm la o încălcare flagrantă a acestora. De aceea este necesar să apelăm la forurile internaţionale de apărare a drepturilor şi libertăţilor omului pentru ca situaţii de genul celor petrecute în 18.03.04 cu privire la MISA să nu se repete.
Amnesty International – Organizatie Pentru Apararea Drepturilor Omului a răspuns apelului nostru şi ne-a solicitat mii de declaraţii prin care să ne spunem opinia cu privire la razia poliţiei din 18.03.04, la modul în care este tratată o şcoală de yoga într-un stat de drept şi la repercusiunile campaniilor mass-media asupra vieţii noastre, asupra imaginii noastre în societate, insistând pe încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Declaraţiile trebuie să conţină următoarele:
1.Date personale:
a.obligatoriu: numele, prenumele, seria şi nr. buletinului de identitate
b.opţional: adresa şi meseria
2.opinia cu privire la abuzurile împotriva MISA, insistând pe încălcarea drepturilor omului şi modul în care este fiecare vătămat de aceste acţiuni (de ex. distrugerea relaţiilor familiale, a relaţiilor cu prietenii, a relaţiilor de serviciu, chiar pierderea serviciului, distrugerea reputaţiei şi a onoarei, expunerea la dispreţ public)
3.Semnătura şi data la care a fost scrisă declaraţia
Traducerea în engleză a acestei declaraţii va trebui trimisă prin email, la Amnesty International, la următoarea adresă:
Ataşăm acestui apel articolele din Constitutia Romaniei si cele din Declaratia Universala a Drepturilor Omului ce au fost şi sunt încălcate în mod flagrant în această anchetă şi în toate campaniile anti MISA.
NU UITAŢI CĂ OPRESIUNEA SE BAZEAZĂ PE LIPSA DE REACŢIE!!!!
ABUZURILE FĂCUTE ÎN ACEASTĂ INVESTIGARE
În cadrul acestei anchete dezlănţuite împotriva MISA s-au făcut mai multe abuzuri de către oamenii legii, încălcându-se drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Astfel au fost încălcate:
ARTICOLUL 21 – Accesul liber la justitie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
Comentariu: În această investigare anumitor persoane nu li s-a dat voie să ia legătura cu avocatul lor.
ARTICOLUL 22 – Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.
Comentariu: În această investigare anumite persoane au fost violentate fizic şi psihic.
ARTICOLUL 23 – Libertatea individuala
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
Comentariu: În această investigare nu s-a respectat procedura de percheziţionare prevăzută de lege.
ARTICOLUL 28 – Secretul corespondentei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Comentariu: În această investigare, au fost citite scrisori personale în ciuda protestelor posesorilor acestora.
ARTICOLUL 29 – Libertatea constiintei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
ARTICOLUL 33 – Accesul la cultura
(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale nu poate fi ingradita.
Cometariu: Acest drepturi constituţionale sunt flagrant încălcate în ceea ce priveşte practicanţii yoga din cadrul MISA.
Din Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Articolul 12
„Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.
Articolul 18
„Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de cunostinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public cat si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea ritualurilor”.
Articolul 19
„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat”.
Articolul 20.1
„Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si asociere pasnica”.