APOLLONIUS DIN TYANA, faimos înţelept şi realizat spiritual care a vizitat SHAMBALA

profesor yoga Gregorian Bivolaru

Apollonius din Tyana a primit iniţieri extraordinare de la marii înţelepţi care se află în acest tărâm secret

Înţeleptul tradiţiei pitagoreice şi preotul cultului apolinic, Apollonius din Tyana, a trăit în secolul I al erei creştine şi era vestit, precum odinioară Pitagora, ca ascet şi taumaturg, adică făcător de minuni (telesmata), atribuindu-i-se puteri divine vindecătoare şi capacitatea de a alunga demonii.

Datele care ni s-au păstrat până astăzi despre el ne permit să reconstituim în cazul lui Apollonius din Tyana portretul unui înţelept deosebit, despre care s-a spus că a trăit asemenea unui zeu printre oameni, el realizând în propria sa fiinţă sinteza superioară dintre mistic, vindecător şi filosof, înţeles ca iubitor (filos) al înţelepciunii (sofia). Preocupările sale pentru viaţa contemplativă şi extazul spiritual merg în prelungirea doctrinelor lui Pitagora şi Platon. Astfel, Apollonius era considerat un practicant al teurgiei (theourgos), care este arta comuniunii cu DUMNEZEU prin rugăciune şi invocaţie şi care permite ca Divinul să coboare în sufletul celui ce doreşte să-L cunoască şi să devină una cu El. În schimb, arta extazului (ekstasis), prin care sufletul se desprinde din învelişul trupesc, înălţându-se spre esenţa sa divină originară, era socotită complementară teurgiei. După călătoria în India, Apollonius îi laudă mereu pe brahmanii şi yoghinii înţelepţi pe care i-a întâlnit acolo, pe care-i consideră superiori tuturor celor care se preocupă de relaţia dintre suflet şi Divinitate. S-a păstrat un fragment dintr-o scriere a lui Apollonius (Despre sacrificii), în care el spune că DUMNEZEU, care este cea mai frumoasă fiinţă, nu poate fi influenţat de rugăciunile şi sacrificiile formale, dar poate fi atins printr-o procedură spirituală care-l implică pe nous (spiritul omului), căci DUMNEZEU Însuşi este nous, Spirit divin pur, iar înzestrarea cea mai de preţ a omului este tocmai scânteia esenţială din acest Spirit divin care i-a fost dăruită de către Cel de Sus.

Ca toţi pitagoricienii, el credea cu convingere nu numai în nemurirea sufletului, ci şi în transmigraţia (metempsychosis) sau evoluţia acestuia prin reîncarnări succesive, precum şi în necesitatea purificării trupeşti şi sufleteşti. El era împotriva jertfelor animale şi susţinea că nimeni nu are dreptul de a lua viaţa cuiva. Era priceput în prepararea remediilor medicale pentru bolile trupeşti şi chiar în vindecarea unor cazuri de nevroză, motiv pentru care este adesea numit vraci (goetes). Apollonius se considera adeptul lui Esculap (Asclepios), miticul erou devenit părintele medicinei. Cunoscut pentru integritatea sa morală, Apollonius era de asemenea renumit pentru numeroasele sale călătorii, care i-au purtat paşii prin India, Asia Mică, Africa şi Europa, şi pe care le-a întreprins cu scopul de a cunoaşte – în afara propriei doctrine orfico-pitagoreice – şi alte doctrine spirituale, mai cu seamă cea revelată în VEDA-ele indiene.

Cei mai mulţi dintre contemporanii săi îl divinizau, el fiind vestit pentru cinstea sa. După apologetul creştin Lactantius, la Efes se instituise chiar un cult în cinstea lui Apollonius, care era considerat un erou (heros) şi un teurg, adică o persoană înzestrată cu puteri şi calităţi care le depăşesc pe cele ale muritorilor de rând (hyper ton anthropon). În biografia împăratului Aurelian pe care a scris-o Flavius Vopiscus, Apollonius este numit „sfânt“, „venerabil“, „divin“ (sanctus, venerabilis, divinus) şi se menţionează că Apollonius i-a apărut într-o viziune împăratului Aurelian, implorându-l să cruţe Tyana de distrugere. Impresionat, împăratul a renunţat la represaliile asupra Tyanei pe care intenţiona să le pună în practică şi chiar a instituit un cult al lui Apollonius.

N-au lipsit nici aceia, puţini la număr, care neînţelegând modalităţile lui de acţiune, îl denigrau şi îl categoriseau ca magician. Unii ierarhi ai Bisericii creştine primare s-au folosit de toată puterea lor pentru a face ca Apollonius din Tyana să fie considerat un mit sau cel puţin un vrăjitor. Miracolele lui Apollonius îi tulburau pe unii din Părinţii Bisericii, aşa cum putem să vedem din stânjeneala pe care o manifestă Iustin Martirul: „Cum să explicăm faptul că talismanele lui Apollonius aveau puterea de a calma furia valurilor, violenţa vânturilor şi atacul fiarelor sălbatice şi, în timp ce miracolele Domnului nostru nu sunt păstrate decât în tradiţie, acelea ale lui Apollonius par mai numeroase şi se manifestau efectiv, prin fapte atât de concrete, încât antrenau şi uimeau întreaga asistenţă?“

Izvoarele istorice atestă realitatea existenţei lui Apollonius

 

Analele romane consemnează cum împăratul Caracalla a poruncit să se edifice un sanctuar în memoria sa, iar Alexandru Sever a expus o statuie a lui Apollonius în templul său privat. Muzeul Capitolin din Roma posedă un bust de-al lui. Sanscritologul Vidhushekhara Bhattacharya citează în 1943 două texte sanscrite în care Apollonius apare sub numele de Apalūnya, iar Damis este numit Damīśa. Textele pretindeau că Apollonius şi Damis erau yoghini din Occident, care susţineau vederi budiste, dar care au fost convertiţi la doctrina corectă Advaita. În ciuda controverselor din mediile academice occidentale, aceasta este o dovadă direct de la sursă că Apollonius a fost în India.

Principala sursă care se referă la Apollonius din Tyana şi care s-a păstrat până azi este textul lui Filostrat, sofist şi retor grec pregătit la Atena sub îndrumarea lui Proclos şi Antipatros, care ajunge la Roma în timpul domniei lui Septimus Sever, împărat roman între 193 şi 211. Iulia Domna, a doua soţie a lui Septimus Sever, era o siriană descendentă a unei familii sacerdotale. Frumoasă şi cultivată, s-a înconjurat de o seamă de oameni de litere şi filosofi, printre care, în afară de Filostrat, se aflau Diogenes Laertios, poetul Oppianus şi scriitorul Heliodor. Ea este cea care îl îndeamnă pe Filostrat, devenit unul dintre apropiaţii săi şi participant la acest „cenaclu“ să scrie o lucrare literară, Viaţa lui Apollonius din Tyana. Filostrat afirmă că a consultat pentru întocmirea lucrării în primul rând Memoriile în limba greacă ale asirianului Damis (elevul şi tovarăşul credincios al lui Apollonius, care l-a însoţit în toate călătoriile sale şi a consemnat toate faptele, cuvintele, gesturile, minunile şi întâlnirile acestuia), dar şi biografiile scrise de Maximos din Aigai (Egeea) şi de Moiragenes, apoi Epistolele atribuite lui Apollonius şi Testamentul filosofului. Lucrarea însumează informaţii esenţiale despre înţeleptul Apollonius şi prezintă un tablou al preocupărilor spirituale din primele secole ale creştinismului.

Patria lui Apollonius era Capadochia, care în geografia antică era o regiune întinsă din Asia Mică situată în podişul anatolian, între munţii Taurus şi Marea Neagră. Actualmente, Capadochia este o provincie în Turcia centrală, aflată la est de Ankara. Învăţatul s-a născut sub semnul miracolului, în cetatea Tyana, într-o familie aristocratică de colonizatori greci. Înainte de naştere, mamei sale i-a apărut un bătrân înţelept, într-o viziune divină. Ea şi-a dat seama îndată, într-o străfulgerare de intuiţie, că acel bătrân era de fapt atotştiutorul zeu egiptean Proteus, care avea darul prezicerii şi despre care se ştia că are puterea de a-şi modifica înfăţişarea după dorinţă. Recunoscându-l imediat, mama i-a cerut zeului să-i facă o prezicere despre pruncul pe care urma să-l nască. „Să ştii că mă vei naşte chiar pe mine însumi“, a venit răspunsul. Copleşită de această prezicere divină, mama a avut totuşi prezenţa de spirit să-l mai întrebe pe zeu, pentru a fi sigură că nu se înşeală: „Dar tu cine eşti?“, iar acesta şi-a confirmat identitatea, răspunzându-i: „Proteus, zeul din Egipt.“ Ulterior, Apollonius a manifestat din plin harurile zeului Proteus, fiind capabil să prezică viitorul şi să îşi modifice forma după dorinţă.

Când copilul a ajuns la vârsta deprinderii cu învăţătura, a dovedit că are o memorie bună şi o mare putere de studiu. Pe lângă inteligenţa sa remarcabilă, Apollonius era şi de o frumuseţe izbitoare, contrazicând ideea preconcepută că filosofia (adică iubirea de înţelepciune) este un simplu refugiu al inadaptabililor, destinat doar celor cu defecte fizice.

La vârsta de 14 ani, tatăl său l-a trimis în Cilicia, la Tars, pentru a-şi desăvârşi educaţia cu dascălul de retorică Euthydemos. Atras de învăţătura lui Pitagora (Mathema), tânărul îşi găseşte ca dascăl pe Euxenos din Aigai (Egeea), filosof epicurian care cunoştea, în mod paradoxal, şi doctrina lui Pitagora, însă fără a o aplica practic.

La Egeea, Apollonius a găsit şi un templu vestit al lui Asclepios. În cazul celor care mergeau la templu în căutarea alinării trupeşti şi sufleteşti, Asclepios li se arăta în viziuni şi vise inspiratoare care-i ajutau să se vindece. Când a împlinit 16 ani, a început să ducă o viaţă ca a lui Pitagora, hrănindu-se cu fructe şi legume, convins că tot ceea ce dă pământul este pur şi refuzând hrana din carne, pentru că „este impură şi îngreunează mintea“. Despre vin spunea că este o băutură pură, pentru că este obţinută din fructele butaşilor de viţă-de-vie, dar că, băută fără măsură, ea „tulbură buna rânduială a minţii şi pângăreşte nobleţea sufletului“. Astfel, pentru a se purifica în vederea practicării medicinei, el nu consuma carne şi nici vin. Dorind să ducă o viaţă simplă şi pură, el a început să umble desculţ şi să se îmbrace în haine din pânză de in, evitând îmbrăcămintea din lână şi piei de animale. De asemenea, şi-a lăsat părul să crească în voie. Apollonius considera că băile reci sunt singurele sănătoase, pentru că revigorează şi întineresc trupul, în timp ce băile calde îl fac moale şi sunt pentru bătrâni.

Asclepios, zeitatea tutelară a templului pe care-l vizita foarte des tânărul învăţăcel, i-a apărut sacerdotului de la templu într-o viziune şi i-a spus că ar fi bucuros să-l aibă pe Apollonius ca martor al vindecărilor ce se săvârşeau acolo, astfel că tânărul a început să locuiască de atunci la templul lui Asclepios.
 

Pe urmele lui Pitagora

Tânărul Apollonius a primit iniţierile pitagoreice dovedind, pe lângă o dorinţă arzătoare de a dobândi cunoaşterea tainelor firii, uluitoare capacităţi de vindecare şi clarviziune.

Astfel, s-a petrecut că guvernatorul Ciliciei, un desfrânat cu porniri împotriva firii în dragoste, obsedat de frumuseţea de efeb a lui Apollonius, s-a prefăcut că este bolnav şi are nevoie de ajutorul lui. De fapt, el vroia să îşi împlinească plăcerile perverse, dar Apollonius l-a pus de îndată la punct pe neruşinat. Acesta l-a ameninţat cu tăierea capului, ceea ce nu l-a intimidat câtuşi de puţin pe Apollonius, care, străfulgerat de o viziune premonitorie, a început să râdă, strigând în gura mare: „O, va veni, va veni o zi anume!…“ Surprins, guvernatorul l-a lăsat pe Apollonius să plece nevătămat. La doar trei zile după această întâlnire însă, guvernatorului i s-a tăiat capul, pentru că ţesuse intrigi împotriva romanilor.

Filostrat mai spune despre Apollonius că a făcut predicţii care se adevereau şi miracole, că a înviat o fată în timpul funeraliilor ei.

În acea perioadă, Apollonius, ajuns la vârsta de 20 de ani, îşi pierde părinţii. O avere imensă îi revine drept moştenire. Cum reacţionează tânărul care, fără să fi făcut încă un jurământ al sărăciei, adoptase modul de viaţă al pitagoricienilor? El lasă cea mai mare parte a averii fratelui său, care ducea atunci o viaţă de lux şi dezmăţ. Apoi, prin stăruinţă, sfaturi pline de iubire şi exemplu personal, Apollonius reuşeşte să-l aducă la sentimente mai bune şi să-l îndrepte pe fratele său. Bunurile care i-ar fi revenit de drept, Apollonius le împarte apoi celor care erau nevoiaşi. De notat că îi dăruise deja vechiului său învăţător Euxenos, încă din timpul vieţii tatălui său, o casă mare chiar în Tyana.

Imediat după reglarea acestor probleme materiale, Apollonius şi-a impus cinci ani de tăcere, o asceză pe care o respecta cu stricteţe în orice împrejurări şi care constituia de fapt etapa următoare a iniţierii pitagoreice.

În aceste condiţii, el a calmat revolta locuitorilor oraşului Aspendos din Pamfilia, în care a apărut o foamete deoarece, din lăcomie, neguţătorii dosiseră grâul ca să îl vândă mai scump în afara cetăţii. Chiar dacă nu vorbea, Apollonius a cerut prin semne ca locuitorii să se potolească şi să fie chemaţi vinovaţii. Apoi, a scris pe tăbliţe un mesaj şi a cerut guvernatorului să îl citească. Mesajul suna astfel: „Apollonius, către neguţătorii de grâu din Aspendos: Pământul este mama tuturor, pentru că este drept. Dar voi sunteţi nedrepţi şi vreţi ca el să fie numai mama voastră. Dacă nu încetaţi cu răutăţile, veţi pieri de pe întinsul pământului.“ Negustorii, înspăimântaţi de aceste cuvinte aspre, dar cinstite ale unui om care deja avea faimă de sfinţenie, au umplut piaţa cu grâne şi oraşul a revenit la viaţă.

După încheierea perioadei de tăcere, Apollonius a plecat la Antiohia (astăzi Antakia), trecând pe la templul lui Apollo din Dafne, aproape de oraş, şi acolo, însoţit de adepţi, îşi împărţea timpul între rugăciune şi contemplaţie, pe de o parte, şi îndreptarea riturilor de la temple, care decăzuseră şi fuseseră date uitării, pe de altă parte. El le readucea pe vechiul făgaş al sfinţeniei, prin îndrumarea cu înţelepciune a preoţilor în conformitate cu învăţătura străveche a lui Pitagora.

La răsăritul Soarelui, Apollonius împlinea de unul singur, în conformitate cu iniţierile primite, unele rituri tainice, pe care le dezvăluia doar acelora care se supuseseră regulii pitagoriciene a tăcerii timp de patru ani. El afirma că este de datoria filosofilor să „vorbească“ în zori cu zeii, mai apoi să vorbească despre zei, iar după-amiaza, să vorbească despre treburi omeneşti, dar aceasta nu înainte de a face o baie rece purificatoare. Înainte de amiază deci, Apollonius se ruga, medita sau le dădea învăţătură doar adepţilor săi apropiaţi. Abia după-amiaza, el împărtăşea mulţimii fructul cunoaşterii, al rugăciunilor şi al meditaţiilor sale. Acest ritm de lucru ţine de o anumită tradiţie iniţiatică, în cadrul căreia munca se face de la amiază până la miezul nopţii, în timp ce contemplaţia şi „studiul“ spiritual se desfăşoară de la miezul nopţii până la amiază. El corespunde analogic ritmurilor naturii, pentru că din 25 decembrie şi până în 25 iunie, de la solstiţiul de iarnă şi până la cel de vară, au loc semănatul şi germinarea – această perioadă corespunzând în cadrul zilei timpului scurs de la miezul zilei şi până la miezul nopţii, iar în cadrul vieţii omeneşti, ea corespunzând copilăriei şi tinereţii. Din 25 iunie şi până în 25 decembrie, de la solstiţiul de vară şi până la cel de iarnă, au loc pârguirea roadelor şi treieratul – această perioadă corespunzând în cadrul zilei intervalului scurs de la miezul nopţii şi până la miezul zilei, iar în cadrul vieţii omeneşti, ea corespunzând vârstei coapte, bătrâneţii şi înţelepciunii.

În acest sens, Apollonius îi răspunde unuia dintre elevi, care era uimit de siguranţa răspunsurilor sale: „Am căutat îndelung şi plin de râvnă în timpul tinereţii mele, păstrând tăcerea, ascultându-mi şi urmându-mi maeştrii, dar după această perioadă necesară a căutării şi studiului, a venit astăzi timpul ca să împărtăşesc cu ceilalţi ceea ce am descoperit. Caută acum cu aceeaşi ardoare cu care am căutat eu la tinereţe şi vei putea mai apoi vorbi cu multă siguranţă şi fără teamă.“

Perioada de tăcere prevăzută de şcoala spirituală pitagoreică avea, fără îndoială, aşa cum a şi subliniat înţeleptul Apollonius, un rol important în formarea şi maturizarea lăuntrică a învăţăceilor. Abia după depăşirea perioadei de ascultare şi însuşirea unei anumite cunoaşteri, învăţăcelului perseverent îi era îngăduit să răspândească în mod altruist această cunoaştere, dar desigur, cu mult discernământ.

Tocmai în acest sens, al desfăşurării etapelor iniţierii, faimosul „NUCTEMERON“ al lui Apollonius trebuie să fie semnalat ca un veritabil orar spiritual al înţeleptului şi ne face să ne gândim totodată la mersul Soarelui şi la cele 12 munci simbolice ale lui Hercule (Heracles).
 
 
Citiţi continuarea articolului:

Călătoria în  tărâmul înţelepţilor 
 
  

Citiţi şi:

Shambala este reală (I)

Când savanţii devin înţelepţi

 

yogaesoteric

noiembrie 2008