Arafat, capo di tutti capi în statul român – Prin noua lege a apărării naționale, poliția se militarizează sub comanda unui civil controversat, fără experiență militară

În caz de asediu, mobilizare sau război, polițiștii vor fi coordonați de șeful DSU

Proiectul Legii Apărării Naționale a României, depus la Senat, prevede militarizarea Poliției sub comanda Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, pe timpul stării de asediu, de mobilizare sau de război. Totodată, pe timpul stării de urgență, polițiștii vor fi coordonați tot de DSU. În același timp, proiectul legislativ introduce posibilitatea utilizării forțelor armate pe timp de pace în scopul descurajării și răspunsului la amenințările care pot afecta funcționarea normală a instituțiilor statului.

Pe timpul stării de urgență, coordonarea interinstituțională, în contextul apărării naționale, se va realiza de Ministerul Afacerilor Interne, sub conducerea Ministrului Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Ordine și Siguranță Publică sau Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale, se arată în proiectul Legii apărării naționale a României, aflat acum la Senat.

Totodată, coordonarea acțiunilor Ministerului Afacerilor Interne în contextul apărării naționale, pe timpul stării de asediu, de mobilizare ori de război și în caz de agresiune armată se va realiza prin Departamentul pentru Ordine și Siguranță Publică și Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale.

Militarizarea structurilor MAI la starea de asediu, mobilizare sau război va genera o serie de avantaje operaționale esențiale în ceea ce privește crearea unei imagini strategice integrate, capacitatea de coordonare a forțelor și de planificare a acțiunilor. Totodată, va crește capacitatea de integrare a forțelor MAI, în cadrul dispozitivelor constituite în interiorul teritoriului național și va asigura un grad ridicat de interoperabilitate și complementaritate a acțiunilor în raport cu forțele militare, pe timpul diferitelor misiuni de asigurare a securității și protecției populației”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Grade militare pentru MAI

Potrivit proiectului de act normativ, forțele de protecție cuprind Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. În aceeași categorie vor intra și structurile operative care le coordonează activitatea, Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu structurile din compunerea și subordinea acestora, precum și serviciile voluntare pentru situații de urgență.

Pe timpul stării de asediu, al stării de mobilizare și al stării de război, forțele de protecție încadrate cu funcționari publici cu statut special se vor militariza, începând cu data instituirii sau declarării acestor stări, după caz. Funcționarilor publici cu statut special din cadrul forțelor de protecție militarizate li se vor aplica prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, până la încetarea stării de asediu, a stării de mobilizare și a stării de război. La data militarizării, gradele profesionale ale polițiștilor și polițiștilor de penitenciare din cadrul forțelor de protecție militarizate se vor echivala cu grade militare, în condițiile legii, cu menținerea drepturilor câștigate anterior.

Armata Română, trimisă să apere instituțiile

O prevedere controversată introdusă de proiectul de lege este cea legată de intervenția Armatei Române în caz de revolte sociale. Astfel, potrivit documentului, în scopul descurajării și răspunsului la amenințările care pot afecta suveranitatea, independența, unitatea statului și caracterul național, unitar și indivizibil al statului român, funcționarea normală a instituțiilor statului, viața și integritatea fizică a cetățenilor, Ministerul Apărării Naționale va pregăti și va desfășura operații militare pe timp de pace.

Agenda Pompierului: Marele „Comandant” fără armata făcută: Cum a încercat Raed Arafat să-și pună epoleți pe spatele pompierilor, iar când nu i-a ieșit, s-a infiltrat în Legea Apărării Naționale

Există momente în istoria unui stat când nu mai este nevoie de dușmani. Când slăbiciunea clasei politice și ambiția bolnăvicioasă a unor oameni care nu știu să-și cunoască limitele devin un risc de securitate națională.

România sabotată din interior

Astăzi, România se află exact în această situație. Prin noua Lege a Apărării Naționale, adoptată pe repede-înainte de Camera Deputaților, un civil fără experiență militară, fără personalitate juridică în spatele structurii pe care o conduce, apare în mecanismele de coordonare ale apărării statului.

Este vorba despre Raed Arafat, șeful DSU, un om care:

  • nu a făcut armata,
  • nu a condus niciodată o unitate militară,
  • nu are pregătire în comandă militară,
  • nu face parte din nicio structură de apărare,
  • dar are obsesia controlului total.

Și care, de ani de zile, își împinge structura civilă – DSU – în zone unde nu are ce căuta.

Vara 2025: Tentativa prin OUG – primul atac asupra pompierilor și IGSU

Totul a început în vară. În plină vacanță politică, DSU pregătea să bage sub nasul Guvernului un proiect de Ordonanță de Urgență sub pretextul „reorganizării activității pompierilor” și „modernizării IGSU”. Dar în realitate, proiectul era o lovitură în plexul sistemului militarizat al pompierilor.

Obiectivul real: Controlul total al DSU asupra IGSU

OUG-ul prevedea:

  • Desființarea inspectoratelor județene de pompieri
  • Crearea unor inspectorate teritoriale controlate prin DSU
  • Preluarea de către DSU a atribuțiilor de: strategie, logistică, comandă, coordonare operațională

Introducerea în lege a unor expresii-cheie precum „apărare civilă” și „conflict armat”, pentru a lega protecția civilă de zona militară.

Toate acestea ar fi transformat DSU într-un centru de comandă paralel, peste o structură militarizată (IGSU).

Minciuna de fond: „IGSU este necesar să fie reorganizat”

Adevărul este simplu și brutal: IGSU nu avea nevoie de nicio reorganizare. DSU avea nevoie de putere.

Și pentru asta a inventat pretextul „modernizării” pompierilor – cu un proiect de OUG scris ca să dinamiteze arhitectura militară a IGSU și să mute comanda reală către un departament civil fără personalitate juridică.

Dar aici s-a lovit de ceva ce nu anticipase: Agenda Pompierului. Sau anticipase cu aroganța cunoscută, convins că nu se va împiedica de o „fițuică online”, cum nici Baiazid nu se împiedica de un „ciot.

Revista noastră a publicat, încă din primele zile, o serie de articole extrem de documentate, la sânge, care au demontat pas cu pas minciunile, manipulările și falsurile din proiectul OUG al DSU. Tot ce era ascuns în subsolul textului legislativ – comasări, subordonări, mutilarea inspectoratelor, inventarea inspectoratelor teritoriale, transfer ilegal de atribuții – a fost scos la lumină.

Detalii, aici: „Arafat reorganizează ISU în stilul dictatorial consacrat: Niciun comandant de pompieri nu a fost consultat!
și aici: „ALERTĂ LEGISLATIVĂ: O nouă Ordonanță de Urgență riscă să instituie o putere paralelă în stat, sub conducerea lui Arafat
și aici: „Raed Arafat reorganizează IGSU cu buldozerul: o construcție ilegală, scumpă și haotică
și aici: „OUG-ul care vrea să pună legea la DSU și România sub butonul lui Arafat sau cum să rescrii România printr-o Ordonanță de Urgență inventată”.

Pompierii i-au spus „pe aici nu se trece!

Lovitura decisivă nu a venit de la politicieni, ci de la profesioniști: Comanda IGSU a reacționat rapid, ferm și profesionist, spulberând OUG-ul lui Arafat. Pentru prima dată în mulți ani, ofițerii IGSU au spus public ceea ce toată lumea gândea:

  • proiectul pune în pericol intervenția,
  • proiectul încalcă legea,
  • proiectul fragilizează protecția civilă,
  • proiectul creează haos instituțional,
  • proiectul aruncă la gunoi ierarhia militară,
  • proiectul mută comanda într-o structură civilă care NU are dreptul să o exercite.

OUG-ul lui Arafat a fost făcut PRAF. Profesional, argumentat, impecabil. Detalii, aici:„Pompierii spulberă reforma lui Arafat: IGSU avertizează că viețile cetățenilor sunt puse în pericol”.

De aceea proiectul nu a picat din cer, nici prin vreo iluminare politică. A picat pentru că profesioniștii și presa care încă mai are coloană vertebrală l-au pulverizat public.

Iar asta l-a înfuriat pe marele „coordonator”. De aici apare următorul pas – unul sinistru: tentativa de a înlătura comanda pompierilor.

În loc să-și recunoască greșeala, Arafat a făcut ce știe cel mai bine: s-a întors împotriva celor care au avut curajul să îl contrazică. La scurt timp după demolarea publică a proiectului, ministrul Cătălin Predoiu a dispus un control fulger la IGSU, cu o evidentă tentă punitivă, ca și cum pompierii ar fi vinovați pentru faptul că au apărat legea, profesionalismul și instituția. Detalii, aici: „După ce comanda IGSU a desființat proiectul abuziv al reorganizării lui Arafat, Predoiu și-a trimis „comisia” să verifice capacitățile manageriale ale ofițerilor de la vârful pompierilor”.

Mesajul a fost clar: „Dacă nu stați cuminți, vă schimbăm.” Este vechiul șablon folosit de Arafat: cine i se opune va fi executat; cine spune adevărul devine „problemă”; cine apără legea devine țintă.

Și totuși, indiferent câte controale trimite ministerul, indiferent cât încearcă Arafat să-și pună oamenii pe funcții, adevărul rămâne:

IGSU a acționat legal. IGSU a acționat profesionist. IGSU a apărat statul român de o aberație legislativă.

De asta proiectul a rămas în suspensie. Nu pentru că politicienii au înțeles ceva, ci pentru că pompierii au spus NU. Iar „comandantul fără armata făcută” nu i-a iertat nici acum.

Octombrie 2025: Arafat schimbă tactica – intră prin spate, prin Legea Apărării Naționale

Când nu a reușit frontal, Arafat a ales să intre pe furiș. mai eficient, mai periculos. Prin cea mai sensibilă lege a României: Legea Apărării Naționale.

În forma adoptată de Camera Deputaților, apare exact ceea ce DSU voia să obțină în vară: DSU este introdus în coordonarea acțiunilor legate de apărarea națională.

Nu ca observator. Nu ca sprijin logistic. Ci ca actor.

Iată articolele din lege:

  • Art. 7 alin. (9)Pe timpul stării de urgență, coordonarea interinstituțională, în contextul apărării naționale, se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, sub conducerea ministrului afacerilor interne, conform legii, prin Departamentul pentru Ordine și Siguranță Publică sau Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale.”
  • Art. 7 alin. (10)Coordonarea acțiunilor Ministerului Afacerilor Interne în contextul apărării naționale, pe timpul stării de asediu, de mobilizare ori de război și în caz de agresiune armată se realizează prin Departamentul pentru Ordine și Siguranță Publică și Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale.

Aceste două alineate schimbă radical arhitectura militară a României. Ce înseamnă concret?

  • DSU este introdus în mecanismele de coordonare din apărare
  • Un civil devine verigă în lanțul militar
  • DSU capătă acces la zone unde nu are ce căuta
  • Un departament fără personalitate juridică devine „coordonator” militar

Asta nu este doar greșit. Este periculos.

ARAFAT – un civil care nu doar a pătruns în zona militară, ci deja o călărește. Iar prin Legea Apărării se pregătește să pună laba pe tot!

Este necesar să fie spus direct, fără cosmetizări: IGSU nu „devine” militar. IGSU este militar, permanent. IGSU înseamnă ofițeri, subofițeri, grade, disciplină militară, regulament militar, statut militar.

Și totuși, de ani de zile, această structură militară este călărită direct de un civil: șeful DSU, un om fără armata făcută, fără grad, fără statut militar, dar care a reușit să se cocoațe în vârful ierarhiei pompierilor printr-un artificiu birocratic unic în UE.

Șeful IGSU este subordonat nemijlocit șefului DSU. Scrie în fișa postului. Alt „cadou” al unui fost ministru MAI. Fără nicio justificare militară. Fără bază în doctrinele de apărare. Fără logică instituțională. Fără precedent în NATO.

Este deja o anomalie colosală: un ofițer militar, un general, este pus sub un civil, aflat într-o structură fără personalitate juridică. Și totuși, România tolerează situația asta de ani întregi. Iar noua Lege a Apărării Naționale nu repară această aberație. Dimpotrivă: O extinde. O legalizează. O consolidează.

Prin Legea Apărării, Arafat vrea TOT: pompieri, poliție, frontieră, penitenciare – militarizate și sub controlul lui!

Iată ce spune legea:

  • Art. 9. „Forțele destinate apărării se compun din forțele armate și forțele de protecție”.
  • Art. 11. (1) „Forțele de protecție cuprind: Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv structurile operative care le coordonează activitatea, Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu structurile din compunerea și subordinea acestora, precum și serviciile voluntare pentru situații de urgență”.

Prevederea în sine este corectă – pompierii sunt structură militarizată, deci parte naturală din arhitectura de apărare. Dar apoi vine lovitura: forțele de protecție sunt coordonate în situații din domeniul apărării prin MAI.

Iar MAI își exercită coordonarea „prin DSU” conform Art. 7 alin. 9 și Art. 7 alin 10 de mai sus. Rezultatul? Un civil devine veriga structurală între MAI și structurile militare din forțele de protecție.

Adică:
DSU → civil
MAI → coordonare în apărare
IGSU → militar
Poliție → militarizată la mobilizare
Frontieră → militarizată la mobilizare
Penitenciare → militarizate la mobilizare

Și toate astea trec printr-un departament civil, fără personalitate juridică, fără statut militar.

Nu doar pompierii vor fi călăriți de DSU. Ci întregul MAI militarizat în stări excepționale.

Modelul Arafat: control, infiltrare, uzurpare

Analizând traseul ultimelor luni, vedem același tipar:

  1. Tentativă frontală: preluarea pompierilor prin OUG – Eșuată.
  2. Tentativă laterală: introducerea protecției civile în zona „conflictului armat” – Respinsă.
  3. Tentativă infiltrată: DSU introdus în Legea Apărării Naționale – REUȘITĂ. Mulțumim domnilor deputați care nu gândesc!

Este clar că scopul final este unul singur: controlul complet asupra sistemului de intervenție și a componentei militare a protecției civile.

Iar clasa politică i-a deschis ușa.

Parlamentarii camerei deputaților au creat o breșă uriașă în securitatea națională

Această lege a fost votată într-o manieră rușinoasă: parlamentarii camerei deputaților care ridică mâna fără să citească, fără să gândească și fără să întrebe au creat o breșă uriașă în securitatea națională.

O eroare strategică majoră a fost votată fără opoziție, fără rezistență, fără întrebări incomode. Știm și cum s-a votat: în procedură accelerată, fără dezbatere publică reală, fără explicații clare pentru opinia publică, fără niciun semn că parlamentarii au înțeles consecințele pe termen lung.

Nu putem spune ce au știut. Dar putem vedea clar ce NU au făcut: Nu au protejat arhitectura militară a statului. Deputații au ridicat mâna ca într-un exercițiu mecanic, fără să sesizeze sau fără să vrea să sesizeze că votează:

  • introducerea unui civil în mecanismele de coordonare în apărare,
  • legalizarea unui hibrid instituțional periculos,
  • consolidarea unei anomalii deja existente (IGSU militar sub Arafat civil),
  • deschiderea unei uși pentru ca MAI militarizat în criză să fie trecut prin DSU.

Concluzie: România are un „comandant” fără armată, dar cu ambiții de mareșal

Raed Arafat: nu a fost militar, nu a făcut instrucție, nu a comandat soldați, nu are statut militar, nu are pregătire în apărare, nu are personalitate juridică în spatele DSU.

Și totuși, prin complicitatea politică generalizată, a reușit să-și împingă structura civilă în mecanismele apărării naționale. Nu prin competență. Nu prin merit militar. Ci prin manipulare legislativă și prin slăbiciunea endemică a clasei politice. România plătește acum prețul: o lege a apărării cu o vulnerabilitate majoră la vârf.

Senatul este necesar să oprească această eroare istorică

Proiectul nu este încă lege. Este în Senat, în faza decisivă. Dacă această aberație trece de Senat, România va rămâne cu:

  • un civil (Arafat) introdus în coordonarea acțiunilor din apărarea națională,
  • structură fără personalitate juridică (DSU) infiltrată în lanțul militar,
  • un MAI care, în loc să își întărească relația cu MApN, și-o complică prin interfețe artificiale,
  • arhitectură militară vulnerabilă în fața unei structuri care nici măcar nu ar fi cazul să fie în ecuație.

Senatul este ultima barieră. Și este responsabilitatea lui să refuze această monstruozitate legislativă.

Apel către Senatul României

Domnilor senatori,

Nu vă jucați cu arhitectura militară a României. Această lege: nu modernizează apărarea, nu întărește cooperarea civil-militară, nu aduce claritate, nu respectă doctrinele NATO, nu are niciun suport operațional, nu este cerută de Armată, nu este cerută de pompieri, nu este cerută de vreo analiză strategică.

Este cerută doar de un om care se visează comandant peste structuri militarizate, fără să aibă o zi de instrucție în spate. Nu legalizați ambițiile personale ale unui civil. Protejați instituțiile militare ale statului.

Apel către Comisia de Apărare din Senat

Aveți obligația să:

  • eliminați articolele 7 alin. (9) și (10),
  • excludeți DSU din zona coordonării în apărare,
  • opriți hibridul instituțional care creează haos.

Nicio structură care nu are personalitate juridică nu poate fi introdusă în arhitectura de apărare. Este împotriva logicii statului. Împotriva doctrinei militare. Împotriva Constituției.

Senatul poate încă salva România de o rușine istorică. Nu este prea târziu. Dar timpul se scurge. Dacă Senatul nu respinge aceste articole, România intră oficial în epoca „comandantului civil” peste structurile militare. Un experiment care nu există nicăieri în NATO. Nicăieri în UE. Nicăieri într-un stat serios.

Acum e momentul de luciditate. Acum e momentul ca Senatul să corecteze ceea ce Camera Deputaților nu a înțeles, nu a văzut sau nu a vrut să vadă.

Citiţi şi:
Republica Big Brother a lui Arafat și Predoiu – toți românii vor fi urmăriți live oriunde s-ar afla
Strategia Națională de Apărare: 40 de pagini de mizerabilă filosofie globalistă (I)

yogaesoteric
21 decembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More