Argintul coloidal ionic, un remediu miraculos

de Agnes Itara

Sub formă de soluţie coloidală având un înalt grad de puritate, argintul constituie un remediu natural foarte eficient şi simplu împotriva multor afecţiuni, şi mai ales împotriva infecţiilor. El a fost utilizat în acest scop, cu mult înainte de penicilină şi medicamentele pe bază de sulf, care au apărut de-abia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Unul din cele mai remarcabile aspecte referitoare la argintul coloidal este faptul că are un spectru extrem de larg de aplicaţii şi întrebuinţări. Motivul? Spre deosebire de medicamentele de sinteză, acţiunea sa biologică este orientată la nivel de structură celulară.

Virtuţile terapeutice şi dezinfectante ale argintului erau cunoscute încă din antichitate, el fiind foarte apreciat în Egiptul antic şi Babilon. La rândul său, celebrul medic şi alchimist Paracelsus îl utiliza ca ingredient secret în remediile contra infecţiilor.

Este de asemeni un fapt cunoscut că în Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii mai ales în rândul ţăranilor şi a orăşenilor sărăci, nobilii şi aristocraţii rămânând neatinşi. Multă vreme s-a crezut că aceştia din urmă beneficiau de o protecţie specială, când în realitate, tocmai argintul a fost cel care i-a ferit de cumplita maladie. Aceasta pentru că apa şi vinul aristocraţilor erau păstrate în vase de argint, şi ei foloseau în mod curent farfurii, tacâmuri şi pahare de argint.

În timpul secolului trecut, pionierii americani obişnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini procesul de acrire.

În zilele noastre, proprietăţile dezinfectate ale argintului sunt utilizate în domenii neaşteptate: filtre de argint pot fi găsite în sursele de apă ale avioanelor şi navetelor spaţiale pentru a garanta o apă fără germeni. Pe staţia spaţială Mir, argintul este folosit pentru a steriliza apa reciclată. Argintul este utilizat şi pentru a înlocui clorul din piscinele de înot, deoarece are o acţiune germicidă mai puternică decât acesta şi nu are mirosul şi celelalte efecte neplăcute ale clorului.

În ciuda anilor de cercetări pentru a găsi un produs farmaceutic superior, argintul coloidal încă este considerat cea mai eficientă modalitate de luptă contra germenilor şi de vindecare rapidă a cazurilor de arsuri severe.

În timp ce un antibiotic farmaceutic convenţional este eficient împotriva a şase sau şapte tipuri de germeni şi total ineficient contra virusurilor, generând cel mai adesea efecte secundare nedorite, argintul este letal pentru mai mult de 650 de tipuri de bacterii, virusuri, fungi şi paraziţi, fără însă a fi toxic pentru organismul uman. Testele de laborator au arătat că argintul coloidal omoară majoritatea bacteriilor, fungilor, paraziţilor şi a virusurilor în 2-6 minute de la contact.

Starea coloidală, o stare naturală

Argintul coloidal poate fi definit ca o soluţie din particule extrem de fine (0,01 micron) de argint pur, suspendate în apă, ceea ce îl face foarte uşor de asimilat de către organism.

Starea coloidală nu este o stare fizico-chimică neobişnuită, artificială, ci este o stare cât se poate de naturală şi firească. Sângele nostru se află în stare coloidală. Toate mineralele din fructele şi legumele proaspete sunt în stare coloidală. Pentru ca organismul să poată să absoarbă şi să folosească mineralele şi nutrienţii, ele trebuie să fie în stare coloidală.

Majoritatea medicamentelor de sinteză se află într-o stare anorganică, cristalizată, specifică materiei inerte, moarte. Ajunse în trup, ele trebuie aduse în stare coloidală înainte să poată fi utilizate, proces care are loc cu un consum suplimentar de energie şi în urma căruia rămân anumite reziduuri, ce trebuie eliminate ulterior. Argintul coloidal prezintă avantajul că este asimilat direct de către organism şi este utilizat integral, fără a lăsa reziduuri.

Ce este argintul electrocoloidal ionic?

Argintul electrocoloidal ionic este o substanţă în totalitate naturală, fiind de fapt argint elementar pur, în starea sa atomică, suspendat în apă. El se obţine printr-un proces electric special, net diferit de banalul proces de hidroliză, arcul de tensiune înaltă (care „rupe” aşchii mici de metal în timp foarte scurt dar nu-l coloidizează) sau metode chimice care folosesc săruri de argint sau alţi compuşi chimici. Argintul coloidal ionic foloseşte curent de tensiune extrem de joasă şi blândă, care extrage ioni de argint dintr-un electrod de argint fin, având o puritate de 99,99%, într-un lichid, cel mai indicat fiind apa pură distilată. Aşadar, argintul electrocoloidal este în acelaşi timp coloidal şi ionic.

Dimensiunile submicroscopice ale ionilor de argint – aceştia sunt de mii de ori mai mici decât o celulă sanguină umană – le permit să intre şi să iasă cu uşurinţă din celule, favorizând acţiunea germicidă. Această acţiune este favorizată şi de proprietăţile ionice ale argintului coloidal, aşa cum sugerează numeroase studii biologice. Ionii de argint au sarcină electrică pozitivă, iar sarcina electrică este foarte importantă pentru acţiunea lor în corpul uman, care este bioelectric prin natura sa.

Cum acţionează argintul coloidal ionic?

Pentru a înţelege cum acţionează argintul electrocoloidal, trebuie să înţelegem starea de boală. Organismul uman întâlneşte agenţi patogeni şi alte entităţi străine în permanenţă. Când trupul este sănătos, acesta menţine un nivel de pH optim şi un mediu bogat în oxigen. PH-ul din interiorul celulelor este în mod normal alcalin, de 7,2 – 7,4. Totuşi, când o fiinţă nu menţine un mediu sănătos în corp, pH-ul intracelular începe să scadă. Acest fapt reduce potenţialul electric al celulei, iar ca răspuns scade şi nivelul de oxigen. Agenţii patogeni aflaţi în corp vor ataca celulele slăbite şi se vor instala acolo. Organismele care induc boala şi atacă aceste celule slăbite nu pot mai supravieţui în celule sănătoase care îşi revin şi au din nou un fluid intracelular cu pH peste 6,9. Sarcina electrică pozitivă joacă un rol important în procesul de revenire a pH-ului.

Atunci când ajung în zonele cu infecţii, trilioanele de ioni de argint în stare electrocoloidală, fiecare având o sarcină electrică pozitivă, modifică mediul electromagnetic şi corectează potenţialul electric celular.
Prin electricitatea pe care o aduce în corp, argintul electrocoloidal este de asemenea un catalizator cheie în producerea de oxigen şi de alţi nutrienţi necesari pentru celule. Organismele care induc boala nu pot supravieţui într-un mediu bogat în oxigen, astfel că pur şi simplu mor şi sunt apoi eliminate.

Aşadar, acţiunea terapeutică a ionilor pozitivi de argint nu este direcţionată restrictiv, fiind valabilă doar în anumite boli, aşa cum se petrece în cazul majorităţii medicamentelor de sinteză, ci este o acţiune universală, specifică structurii celulare. Acest lucru explică de ce argintul electrocoloidal are un spectru atât de larg de acţiune.

Cercetările ştiinţifice au arătat că atunci când sunt prezenţi ionii de argint încărcaţi pozitiv, se creează energie electromagnetică în şi în jurul celulelor. Agenţii patogeni sunt astfel „dezactivaţi” şi totodată are loc o reîntinerire remarcabilă a ţesuturilor. Argintul echilibrează viaţa moleculară complexă a diferitelor sisteme ale corpului şi ajută la vindecarea rapidă, oricând este necesar.

Acolo unde fluxul bioelectric a fost alterat datorită diferitelor toxine, restabilirea unui flux electric normal permite corpului să se detoxifice, iar câmpul electromagnetic al trupului este refăcut. ADN-ul din fiecare celulă este readus la o stare optimă de funcţionare de către fluxul de energie electromagnetică, ceea ce are un efect profund de regenerare asupra ţesuturilor.

Durerea şi boala rezultă dintr-o întrerupere a biocurentului care curge în mod normal prin corp la o tensiune de 50 – 70 milivolţi. Ionii de argint acţionează ca un superconductor care creează punţi peste „găurile” electrice şi reface potenţialul electric la nivel celular, permiţând existenţa unui flux de curent sănătos. Atunci când corpul electromagnetic este refăcut, acesta permite oxigenului şi nutrienţilor esenţiali să intre în celule şi să susţină o viaţă celulară normală.

Putem spune că argintul coloidal este un fel de baterie mobilă independentă, ale cărei particule se mişcă prin corp, refăcând forţa vieţii peste tot pe unde ajung.

Într-o înghiţitură de apă energizată cu argint coloidal ionic există trilioane de ioni de argint. În urma ingerării, se produce o creştere generală a energiei electrice pozitive a corpului, oxigenul şi alţi nutrieţi putând astfel să pătrundă mai uşor în celule, unde optimizează  funcţiile celulare şi declanşează procese de detoxifiere. De asemenea, cercetările doctorului american Robert Becker au evidenţiat că argintul are efectul de a readuce celulele canceroase, încărcate negativ, la starea lor normală, de celule sănătoase.

Valoarea terapeutică a argintului coloidal

Cercetările ştiinţifice au arătat că argintul coloidal este eficient şi activ în tratarea multor afecţiuni importante: infecţii microbiene, fungice, parazitare şi virale ale pielii, organelor senzoriale,  ale tracturilor digestiv, respirator şi urinar, boli autoimune, arsuri, răni, ulceraţii şi chiar cancer.

În unele centre de cercetare medicală a fost prescris ca adjuvant în tratamentul unor boli ale sistemului de reproducere feminin şi ale sistemului circulator, precum şi pentru tratarea eficientă a unor complicaţii infecţioase date de virusul HIV. A fost folosit de asemenea ca tratament pentru afecţiuni tiroidiene, boli infantile, somnambulism şi anorexie nervoasă.

Toate acestea l-au determinat pe Dr. Bob Beck să facă următoarea afirmaţie: „Fără a exagera, poate că e timpul să recunoaştem că argintul coloidal nu este numai cea mai sigură doctorie de pe pământ, dar şi cea mai puternică!”

Cum poate fi utilizată apa cu argint coloidal?

Soluţia de argint coloidal poate fi utilizată în mai multe moduri, în funcţie de localizarea afecţiunii de tratat: oral (ingerată sau băută); inhalată sub formă de vapori foarte fini; sub formă de clismă; la nivel vaginal, pulverizată local sau adăugată la spălături; sub formă de picături în ochi, urechi şi nas sau aplicată topic, pe piele (cu o sticlă cu pulverizator sau cu bandaje îmbibate cu soluţie).

Doza depinde şi ea de scopul urmărit. Pentru întreţinerea generală a sănătăţii, precum şi pentru întărirea sistemului imunitar sunt suficiente 3 linguri pe zi, doză considerată „nutritivă”. Argintul coloidal poate fi utilizat cu succes şi sub formă de cură generală de purificare şi detoxifiere.                 

În cazul unor afecţiuni severe şi boli cronice, doza trebuie adaptată în funcţie de reacţia organismului, sub îndrumarea unui medic competent. În general, orice cantitate peste 5 linguri pe zi este considerată doză „terapeutică”.

Efecte secundare ale terapiei cu argint coloidal nu există, deoarece acesta nu este toxic şi nu afectează ficatul, rinichii sau alt organ al corpului. Argintul coloidal nu interacţionează cu niciun alt medicament sau remediu.

Deoarece nu funcţionează ca un antibiotic clasic, argintul nu afectează flora benefică din tractul digestiv. Ca şi oricare alt produs natural precum usturoiul sau ghimbirul, argintul de fapt ajută procesul de digestie. Deci, nu sunt necesare suplimente „probiotice” atunci când este utilizat. De asemenea, pericolul acumulării argintului în organism nu există, deoarece el se elimină în mod natural în trei zile, aşa cum arată testele de specialitate. Datorită faptului că particula de argint din argintul coloidal ionic este de dimensiuni nanometrice aceasta este imposibil de a fi filtrată şi reţinută de organism.

Ce spune medicina alopată?

În anul 1999 FDA a interzis medicamentele ce se bazează pe argint datorită unor efecte secundare ciudate generate de consumul în exces a medicamentelor pe bază de săruri sau nitraţi de argint, boală numită Argyria, după cum o denumeşte Fuchs in 1840. Aceasta constă în colorarea epidermei cu nuanţe gri-albăstrui datorită depunerilor de argint (nitratul de argint era folosit în cazuri de epilepsie şi tabes doeralis, dezechilibre ale sistemului nervos). Având în vedere acest fapt portavocile medicinei alopate au aruncat în oprobiu public preparatele de argint coloidal susţinând că argintul coloidal ar avea acest efect secundar.

Pentru a face lumină în acest caz, Institutul de Soluţii Metabolice scrie un raport cu privire la consumul excesiv de argint şi argintul coloidal: „Argyria este o decolorare a pigmentului ce apare în cazul consumului excesiv de argint. Cantitatea necesară estimată dezvoltării acestei boli este de 3,8 grame pe zi. În ceea ce priveşte argintul electrocoloidal, măsurând calitatea considerată a fi standard, 10ppm, cantitatea de argint este mai mică de un miligram.” Dr. Alexander G. Schnauss, directorul departamentului „Life division”, Universitatea Jhon Hopkins, autorul cărţii de succes „MINERALS, TRACE ELEMENTS AND HUMAN HEALTH”

De asemenea deşi se susţine că FDA ar fi interzis odată cu medicamentele pe bază de argint şi argintul coloidal, într-o scrisoare publicată pe 3 noiembrie 1999 FDA spune că AERS (Adverse Event Reporting System – Sistemul de reportare a cazurilor averse) nu deţine nicio înregistrare care să ateste reacţii averse cu privire la argintul coloidal, lucru semnalat în cadrul Centrului de evaluare şi testare a medicamentelor.

Între timp mărturiile cu privire la efectele surprinzătoare, adeseori considerate miraculoase, ale argintului coloidal sunt într-o continuă creştere. Chiar dacă acest produs este distribuit cel mai adesea sub formă de „nutrient alimentar”, unele organizaţii oficiale ale mai multor guverne (Elveţia, Germania, Australia, Israel) şi-au dat acordul în folosirea argintului coloidal (Ag) şi a peroxidului de hidrogen (H2O2) ca dezinfectant al apei în cantităţi prevăzute deWorld Health Organisation (MLC – valoarea maximă conţinută de până la 80ppb-100ppb), conform studiului realizat de către Stuart Thomson, director al institutului Gaia Research.

În concluzie, argintul coloidal este un puternic susţinător şi întăritor al sistemului imunitar, iar puterea sa constă în faptul că oferă trupului ceea ce îi dă posibilitatea să se vindece singur!

Citiţi şi:
 
Postul, cea mai firească terapie
Cura de primăvară: Sucurile de fructe şi legume – o extraordinară sursă de hrană vie

yogaesoteric
13 martie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More