Argumente împotriva vaccinărilor obligatorii. Vaccinare sau criptototalitarism?

 

România a devenit un experiment social și în această privință?

 

România Liberă: Argumente juridice și morale împotriva vaccinării obligatorii

Având în vedere campania agresivă pentru vaccinarea obligatorie susţinută de către instituţiile statului român, inclusiv de către Ministerul Sănătăţii, reprezentanţii societăţii civile independente din România au crezut de cuviinţă că trebuie să ia atitudine împotriva acestui demers neconstituţional prin care se doreşte ca un număr de 8 vaccinuri să devină obligatorii. Redăm mai jos punctul de vedere al organizaţiilor care susţin vaccinarea voluntară, aşa cum este şi în prezent, adică fiecare părinte să decidă dacă îi sunt necesare anumite vaccinuri copilului său.

„Fiecare copil al acestei țări are dreptul la viață!!! Statul român, prin anumite măsuri spartane, gen vaccinarea obligatorie, nu are dreptul să pună în pericol viața copiilor alergici la anumite ingrediente ale vaccinurilor sau care au un sistem imunitar slăbit. Nimeni nu-i cunoaște mai bine pe acești copii în afară de părinții lor. Prin urmare, numai părinții sunt îndreptățiți să ia decizii pentru copiii lor atât din punct de vedere legal, cât și moral!

Noi, părinții responsabili, nu vrem să fim umiliți și amenințați de comisii formate din semidocți, că ne vor fi luați copii de statul român dacă nu-i vaccinăm! Noi, părinții responsabili, nu vrem un Barnevernet românesc, modelul suedez în care niște funcționari semidocți știu cel mai bine ce este potrivit pentru copiii noștri! Acest model nu trebuie să se aplice NICIODATĂ în România!

Statul, prin reprezentanții săi vremelnici, nu poate să încalce Constituția României și să ne impună administrarea unor vaccinuri (medicamente) copiilor noștri sub pretextul prevenirii unor boli demult eradicate, unele dintre ele fiind denumite și boli ale sărăciei. Dacă statul ne va încălca drepturile constituționale, atunci noi ca cetățeni avem dreptul la nesupunere civică“, susține conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

Suntem un popor bolnav

„Vaccinarea este o opțiune. Este dreptul meu de a alege ce anume substanțe, asupra cărora nu am niciun control, doresc sau nu, să introduc în corp. Obligativitatea aduce multe probleme: sunt copiii victime ale vaccinării. Ce facem cu ei? O astfel de lege îi poate ucide pe aceşti copii. Ce facem cu copiii cu autism? Știm deja ce conțin vaccinurile. O nouă doză de vaccin administrat unui copil cu autism (un rapel în jurul vârstei de 5 ani) îl scurtcircuitează. Adică tot ce au încercat părinții şi specialiștii să realizeze până atunci cu un copil cu autism, o nouă doză de neurotoxine îl poate aduce de unde a plecat sau mai rău. Ce facem cu copiii cu epilepsie? Dar cu cei cu boli autoimune? Cine va face raportarea RAPI? Copilului meu nu i s-a întocmit RAPI niciodată, deși a avut internări după fiecare vaccinare. Suntem un popor bolnav. Nu cunosc nicio persoană care să spună «sunt sănătos». Secțiile de oncologie sunt pline. Singurele afaceri care merg cu adevărat în România sunt farmaciile şi pompele funebre. Şi, în aceste condiții, TU ca Minister vii cu o astfel de hotărâre înainte de a vedea care este cauza acestor îmbolnăviri? TU ca Minister, tu ca și Cameră a Deputaţilor îţi permiți să sfidezi 3 legi fundamentale: Constituția, Legea Drepturilor omului şi Dreptul pacientului ??? Noi nu mai contăm? Eu am o întrebare: cât a costat să fim vânduți? Ce preţ are poporul român?“, întreabă Ani Crețu, actriță la Teatrul pentru copii „Ion Creangă“.

„Administrarea cu forța a unei molecule farmacologic active unei populații sau comunități creează sentimentul degradant că Guvernul își tratează poporul ca pe sclavi, că îi încalcă în picioare conștiința identității de gen, că îl tratează ca pe o turmă, nici măcar ca pe un bun plătitor de biruri.

În legătură cu posibilitatea și riscul ca Guvernul să dea o lege care să prevadă vaccinarea obligatorie:

1. Nimeni nu poate fi obligat să accepte introducerea pe cale orală sau injectabilă, în trupul lui sau al copilului, a unei substanțe farmacologic active.

Un asemenea act normativ ar încălca următoarele principii:
Juridic: ar echivala cu o lege totalitară prin care Guvernul obligă poporul să primească (să înghită) ceva ce vrea Guvernul.
Prin extrapolare, forțând puţin nota, există riscul ca Guvernul să oblige poporul să bea în fiecare dimineață un pahar de motorină sau sârmă ghimpată (desigur, tot spre binele poporului).
Moral, spiritual: Dumnezeu ne-a făcut liberi. Dacă El nu ne forțează libertatea și acesta este un fundament antropologic etern și dumnezeiesc – nimeni (nici Guvernul trecător al României) nu poate să ne oblige.
Bioetic: «nici preeminența colectivă, nici preeminența personală».
Dacă omul nu intervine abuziv, scandalos și nedrept, fenomenele sociale și biologice se reglează homeostazic, fără accidente majore.

Concret și explicit:
Copiii vaccinați (conform deciziei libere a părinților lor) nu sunt în pericol lângă copiii nevaccinați deoarece anticorpii specifici obținuți prin vaccinare îi apără. În privinţa copiilor nevaccinați (conform deciziei libere a părinților lor), poate că, teoretic, există riscul de a se îmbolnăvi, dar este un risc asumat.

Deci practic nu există niciun motiv pentru care s-ar putea impune o asemenea lege.
Satisfacerea convingerii că vaccinarea nu îl ajută sau este riscantă, de unde rezultă dreptul de a proceda conform convingerii.

2. Nimănui nu i se poate interzice vaccinarea dacă el o cere. Și în acest caz funcționează:
a) Principiul libertății de opțiune (juridic, moral, spiritual etic);
b) Satisfacerea convingerii că vaccinarea îl ajută, de unde decurge dreptul de a proceda conform convingerii.
În 14 aprilie 2015, Organizația Mondială a Sănătății a publicat o declarație referitor la necesitatea aducerii la cunoștința publicului a tuturor rezultatelor studiilor clinice legate de medicamente, vaccinuri și dispozitive medicale. Declarația OMS nu doar reafirma imperativul etic al raportării complete a rezultatelor din studii, ci cere și încadrarea publicării în anumite termene, precum și aducerea la cunoștința publicului a rezultatelor studiilor mai vechi. Declarația OMS vine în contextul în care există studii ce arată că doar o mică parte din rezultate ajung să fie publicate vreodată. Un exemplu este chiar în cazul studiilor clinice randomizate (RCT) pentru vaccinurile împotriva a 5 boli, studii înregistrate în baze de date în perioada 2006-2012. La 24 de luni după încheierea studiilor, doar 30% dintre rezultate erau publicate într-un jurnal peer-reviewed.

În condițiile în care Guvernul nu a cerut, prin instituțiile sale, conformarea cu recomandarea OMS, administrarea cu forța a unui medicament sau vaccin în numele binelui, dă dreptul cetățenilor să presupună că motivația reală este una economică (adică o mare afacere făcută din banul public)“, arată prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

„Abordarea asociației Lion Mentor Association în privința imunizării obligatorii este una de responsabilitate! Dincolo de cifrele oficiale despre eficacitatea și raportul risc-beneficiu asociate vaccinării, există un număr notabil de riscuri și reacții adverse menționate de producători chiar în prospectele vaccinurilor. În aceste condiții, decizia efectuării acestui act medical trebuie să aparțină strict părinților, decizie care poate și trebuie să fie luată numai după o informare independentă, după o analiză aprofundată a subiectului și o evaluare a riscurilor întemeiată strict pe particularitățile copilului și istoricul familial. Vaccinarea este un act medical, și conform Art. 13 al legii 46/2003, Legea Drepturilor Pacientului, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Totodată, Dreptul la educație este un drept garantat prin Constituție fiecărui cetățean român, indiferent dacă este sau nu vaccinat! Mai mult, se încearcă concomitent intimidarea medicilor – prin retragerea dreptului la libera practică – care respectă deciziile informate ale părinților și nu recomandă în mod agresiv vaccinarea! În concluzie, vaccinarea TREBUIE să rămână doar la stadiul de recomandare și nu o impunere/obligație“, afirmă Irina Thiery, președinte Lion Mentor Association.

„Decizia informată a pacientului este parte a fundamentului relaţiilor medic-pacient. O lege a obligativităţii vaccinurilor şi a oricărei obligativităţi privind orice alt tip de tratament, încalcă flagrant acest drept al pacientului! Ce relevanţă ar mai avea, în contextul existenţei unei obligativităţi, informarea pacientului, dacă libertatea de a decide îi este luată? Acest demers al propunerii obligativităţii ne spune că, de fapt, interesul şi binele pacientului, aşa cum îl vede acesta, prin prisma informaţiilor şi experienţei proprii, sunt desconsiderate! Astfel, se urmăreşte stabilirea unui precedent pentru încălcarea viitoare a altor libertăţi ale cetăţeanului“, completează și Cosmina Avram, Asociaţia Pro Decizii Informate.

Procedură medicală controversată

„Considerăm că iniţiativa legiferării obligativităţii vaccinării este esenţialmente ilegală şi abuzivă. Concret, această obligativitate echivalează cu anularea drepturilor şi îndatoririlor parentale prin forţa coercitivă a statului.

Această obligativitate se propune în condițiile în care:
– vaccinarea este, la ora actuală, o procedură medicală extrem de controversată pe plan mondial şi cu efecte secundare grave şi foarte grave recunoscute de înşişi producătorii lor pe prospecte;
– vaccinarea se realizează fără a se efectua un screening prealabil aprofundat al copiilor-subiecţi ai procedurii (cel puţin din punct de vedere genetic, imunologic, alergologic);
– vaccinarea se realizează fără o instruire temeinică a medicilor de familie şi a pediatrilor pentru a fi capabili să recunoască reacţiile negative ale vaccinurilor;
– vaccinarea se realizează fără ca producătorii, statul sau specialiştii care recomandă procedura să-şi asume responsabilitatea în faţa legii şi a societăţii pentru vătămările produse de vaccinuri. Asemenea vătămări întrunesc latura obiectivă a infracţiunii de «rele tratamente aplicate minorului»;
– vaccinarea se realizează fără să existe garanţii sau vreun plan de măsuri coerente şi reale pentru raportarea tuturor efectelor adverse şi nici nu există vreun fond de compensare pentru victime.

Atât ingerinţa statului în prerogativele esenţiale ale părinţilor în privinţa creşterii şi îngrijirii copiilor lor, cât şi consecinţele pe care refuzul vaccinării l-ar avea în privinţa acestora, conform afirmaţiilor vehiculate în presă de către autorităţi, sunt contrare întregului cadru legislativ în vigoare, la nivel de lege organică, de Constituţie şi de tratate internaționale“, declară Alexandra Oberschi, preşedintele Asociaţiei Juriştilor pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor.

Manifest european împotriva vaccinării obligatorii

Vaccinarea obligatorie, cu amenzi, ostracizare, procese sau pedeapsa cu închisoarea pentru nerespectare, contravine Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind o încălcare a demnității umane și a protecției integrităţii corporale.

1. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului din 2002, „ca tratament medical involuntar, vaccinarea obligatorie intră în coliziune cu dreptul la viața privată garantat de articolul 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale“ [Attorney Philippe A.P.M. Van Langendonck, The Protection of The Physical Integrity and The Principle of Inviolability of The Human Body Regarding Compulsory Vaccinations, paper presented at the 19th World Congress of Medical Law (Maceio, Brazil) August 2012, p.3 ]

2. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede la articolul 3:
„Dreptul la integritatea persoanei
Orice persoană are dreptul la respectarea integrității sale fizice și mentale. În domeniile medicinei și biologiei, trebuie respectate în special: (a) consimțământul liber și informat al persoanei în cauză, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege.“

3. Potrivit Curții Supreme a SUA, „Vaccinurile sunt inevitabil nesigure“. Ca atare, vaccinarea obligatorie implică automat faptul că unii copii vor fi vătămaţi. Prin urmare, părinții ar trebui să aibă posibilitatea și să fie încurajaţi să ia o decizie informată pentru copiii lor și să înțeleagă riscurile complete ale vaccinării și refuzului vaccinării.
Manifestul european împotriva vaccinării obligatorii poate fi semnat aici.

Ștefana Totorcea (facebook):

M-am săturat să văd România transformată de la o vreme în țara experimentelor sociale. S-a tot spus că vrem o țară ca afară. Să luăm, de exemplu, Germania. Germania nu are NICIUN vaccin obligatoriu. Toate sunt cu titlu de recomandare și se fac VOLUNTAR. La școală și grădiniță se cere fișa de vaccinare doar cu titlu informativ. 90% din imunizări se fac în cabinete private și nu există statistică a „acoperirii vaccinale” la nivel național.

În România există această statistică, iar câteva „voci” – mereu aceleași – se îngrijorează cu mare tam-tam că scade „acoperirea” sub 80% și o să murim cu toții din cauza „iresponsabilității” celor 20%. Aceștia din urmă sunt niște retrograzi de Ev Mediu care se opun progresului social realizat pe baze științifice. Și ar trebui reduși la tăcere și obligați să facă ce li se spune (de către „voci”).

Familia Ortodoxă/ Mihai Cristea: vaccinare sau totalitarism? (I)

În mai multe rânduri, când am scris despre pericolul vaccinării s-au găsit şi oameni – nu spunem că rău-intenţionaţi – care să ne acuze de iresponsabilitate şi părtinire. Ne-am întrebat însă: de ce aceştia nu se revoltă şi când întâlnesc copii care au rămas pe viaţă infirmi în urma primirii unui vaccin? Aceşti copii pot fi întâlniţi tot mai des, atât în parcul din faţa blocului, cât şi în şcolile speciale, în poveştile părinţilor prieteni mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi sau în faţa cabinetelor medicale, mai ales a celor de recuperare. De ce nu avem ochi pentru adevăr? De ce nu ne mai doare pentru aproapele, susţinând însă că luptăm pentru „binele omenirii”?

Nu este uşor să răspunzi la astfel de întrebări, mai ales dacă eşti doctor şi ai fost învăţat la şcoală că vaccinul nu poate decât să salveze lumea, iar efectele adverse nu sunt altceva decât victimele colaterale pe care trebuie să ni le asumăm pentru a salva majoritatea. Dar aşa ne spuneau şi comuniştii, că binele general justifică oricare mijloc, indiferent cât de rău. Ne reîntoarcem oare la totalitarismul ideologic?

Am fost în luna februarie martorii unei afecţiuni care a omorât trei copiii şi a băgat în spital alte câteva zeci în stare foarte gravă. Instituţiile statului s-au arătat neputincioase în faţa acestui fenomen – tăcere prelungită, însoţită, totuşi, de prezumţia că, până la urmă, copiii au fost contaminaţi alimentar, ori de la portocalele consumate, ori de la ceva brânzeturi. La un moment dat, chiar a fost descoperit într-un lot de brânză produsă la Brădet bacteria E. coli, şi oficialităţile au respirat uşurate. Se găsise ţapul ispăşitor. Dar Institutul Cantacuzino din Bucureşti (care a supravieţuit, din fericire, deşi s-au făcut multe pentru a fi falimentat), analizând acea bacterie, a constatat că nu este dintre cele care ar putea cauza Sindromul Hemolitic Uremic. Aşadar, ipoteza cădea, mai ales că la câţiva dintre copiii bolnavi nu li s-a descoperit această bacterie. În fine, lumea aştepta nerăbdătoare rezultatul anchetei epidemiologice, care nu mai venea.

În data de 17 martie, Eurosurveillance publica un studiu care a fost preluat de cea mai mare parte a presei din România și dat drept dovada certă a faptului că fabrica de brânzeturi de la Brădet este în spatele întregii epidemii. Chiar s-a cerut retragerea produselor Brădet de pe piaţa internaţională şi, astfel, încă un mic producător român va putea fi falimentat. Ne putem culca liniştiţi, căci duşmanul a fost înlăturat, iar copiii noştri sunt în siguranţă.

Dacă totuşi vom arunca o privire pe acest studiu, cel puţin cei care au mai citit măcar o dată în viaţă abstractul unei cercetări de acest tip vor putea constata că nu există absolut nicio dovadă că îmbolnăvirile copiilor s-ar datora brânzei de Brădet, care este consumată de mai mulţi ani de români din toată ţara şi chiar de străini, fără să se semnaleze niciodată vreo problemă în urma consumării ei. Dimpotrivă, caşcavalul de Brădet este considerat de cei mai mulţi ca unul dintre cele mai bune de pe piaţa românească, produs şi vândut încă de români.

Studiul european la care au participat şi câteva instituţii româneşti nu este propriu-zis un studiu epidemiologic, căci nu ia în discuţie toţi factorii care ar fi putut conduce la apariţia epidemiei, mai cu seamă factorii care sunt comuni în toate cazurile raportate. Dimpotrivă, această aşa-zisă investigaţie se străduieşte obsesiv să ne demonstreze faptul că sigur este vorba de o contaminare alimentară, deşi mulţi dintre copii erau alimentaţi exclusiv de la sân. Adică, dacă ordinul este ca brânza să fie vinovată, nu ne rămâne decât să demonstrăm acest lucru! Metoda, desigur, ne aminteşte de regimul comunist, când cercetările pe marginea unor subiecte sensibile nu aveau voie să constate altceva decât indica ideologia de Partid. Contradicţiile flagrante nu au importanţă, cât timp hipermediatizarea şi forţa pumnului în gură ameninţă cu excluderea din sistem a celor care pun la îndoială adevărul Partidului.

Ce aveau comun toţi aceşti copii?

Iată câteva dintre contradicţiile pe care le poate sesiza oricine:
Întrebaţi fiind despre posibile infecţii intestinale suferite de părinţii copiilor de-a lungul a zece zile înainte de apariţia problemelor copiilor, majoritatea au afirmat că nu au avut astfel de infecţii. Atunci, ne întrebăm, doar copiii de sân au mâncat caşcaval de Brădet?! Căci dacă ar fi mâncat şi părinţii lor brânza conţinând bacteria ucigaşă, cu siguranţă ar fi trebuit ca şi aceştia să aibă măcar un deranjament stomacal. Dar dacă nu au avut şi nici nu s-au tratat cu antibiotice, de ce nu ne spune raportul nimic despre analiza scaunului şi a sângelui părinţilor, analiză care era cât se poate de necesară pentru a trage concluzia că bacteria brânzei de Brădet a omorât trei copii şi a îmbolnăvit alte câteva zeci.

De asemenea, mulţi dintre copiii care au fost afectaţi nu provin din judeţul Argeş. Se pare că oficialităţile nu s-au grăbit să dea publicităţii cazurile noi apărute, ci doar pe acelea care scăpau în presă.

Studiul european ne mai ridică şi alte semne de întrebare. În el se arată că și în 2015 au fost în România 25 de cazuri de Sindrom Hemolitic Uremic, ceea ce nu reiese însă din Raportul privind activităţile derulate la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică, unde se afirmă clar că nu s-a înregistrat niciun caz de SHU(!). Cu alte cuvinte, undeva tot se minte, iar cei care mint sunt chiar instituţiile guvernamentale privind sănătatea. În acest caz, ne putem întreba: oare raportările privind starea de sănătate a populaţiei şi efectele adverse ale medicamentelor, ale vaccinurilor şi malpraxisurile sunt făcute tot ca în comunism, potrivit „interesului organelor de Partid”?

Cel mai ciudat ne apare însă modul în care statul român a analizat posibilitatea ca acest sindrom să fi fost indus chiar de vaccinurile administrate copiilor.

Nu toţi copiii care s-au îmbolnăvit consumaseră lapte-praf. Nici toţi nu erau hrăniţi strict prin alăptare, deşi erau câţiva care consumaseră numai lapte de sân. Brânza de Brădet fusese consumată numai în cazul unei minorităţi din familiile acestor copii. Nu se poate spune că avuseseră contact unii cu alţii, şi nici nu fuseseră toţi internaţi în acelaşi spital înainte de îmbolnăvire. Astfel că nu se poate trage nicio concluzie privind toţi aceşti factori alimentari sau de mediu.

Mai mult, deşi mass-media obedientă intereselor nu-ştim-cui a tot repetat placa că bacteria Escherichia coli ar fi vinovatul, aceasta nu a fost găsită în cazul tuturor acestor copii, cu toate că e prezentă la marea parte a populaţiei României.

Aşadar, ce aveau comun toţi aceşti copii? Nimic altceva decât administrarea vaccinurilor de la naştere şi până la un anumit moment în trecutul nu foarte îndepărtat al acestora. Niciunul dintre copii, reţineţi, nici măcar unul nu făcea parte dintre copiii nevaccinaţi de români în ultimii ani, deşi numărul acestora este în creştere. Această „coincidenţă”, şi numai aceasta, ar fi trebuit să constituie un motiv suficient de serios ca, în cazul acestei îmbolnăviri în lanţ, să fie suspectat vaccinul ca şi factor declanşator al afecţiunilor.

Cei care sunt împotriva vaccinării sunt împotriva interesului naţional

Un grup de asociaţii care s-au afiliat deja în „Coaliţia pentru Sănătate” au indicat ministerului şi organelor medicale faptul că există deja mai multe studii publicate în străinătate care demonstrează fără echivoc faptul că mai multe vaccinuri pot induce Sindromul Hemolitic Uremic. Cu toate acestea, instituţiile medicale din România nu au dorit să aducă în discuţie acest subiect. Unul dintre răspunsurile oficiale a fost acela că vaccinarea populaţiei este de interes naţional în România, astfel că cei care o pun la îndoială sau sunt împotriva ei sunt împotriva interesului naţional. Mai rămâne să fie declaraţi „duşmani ai poporului”, pentru a ni se demonstra că totalitarismul comunist nu şi-a schimbat decât faţa, în esenţă rămânând acelaşi!

Oricum, răspunsurile seci, câte au fost, precizau faptul că, deşi toţi copiii care s-au îmbolnăvit fuseseră vaccinaţi, nu toţi fuseseră în aceeaşi lună, unii chiar cu două luni înainte. Acesta este un argument serios pentru ei, căci în ghidul pentru raportarea reacţiilor adverse post-vaccinale RAPI se precizează că raportările acestor reacţii pot fi făcute doar până la o lună de la administrarea vaccinului. Adică şi dacă aceste reacţii pot apărea şi mai târziu, lucru recunoscut chiar de realizatorul ghidului, acestea nu mai sunt de interes pentru statul român (!).

Aşadar, în România, oricum ar fi, nu există nicio posibilitate de a constata o reacţie adversă după o lună de la vaccinare şi de a o contracara prin eliminarea vaccinului de pe piaţă, căci legea nu permite monitorizarea acestor efecte. O măsură din nou totalitară, prin care se urmăreşte ascunderea adevărului, în detrimentul sănătăţii populaţiei, bineînţeles.

Oare există efecte grave pe termen lung ale vaccinurilor, fapt care nu se aduce deloc în discuţie în mass-media românească şi internaţională? Cel puțin până în anul 2005, Food and Drug Administration (FDA) din SUA primea aproximativ 11.000 de rapoarte pe an cu privire la efecte adverse importante în urma vaccinării, dintre care aproximativ 1% (112) erau decese.

Iată doar câteva dintre aceste efecte adverse, constatate de-a lungul timpului sau chiar demonstrate în studiile desfăşurate de diferite echipe de cercetători din Occident.

Vaccinul ROR (MMR)

Vaccinul ROR (MMR) este un vaccin destinat protecției împotriva a trei boli infecțioase: rubeola, rujeola şi oreionul. Cel mai raportat efect advers în urma administrării acestui vaccin este trombocitopenia, tulburare caracterizată de un număr redus de trombocite. Acestea au rol în coagularea sângelui. Purpura trombocitopenică autoimună apare, în general, la şase săptămâni de la vaccinare, cu o rată de incidență de 1:22.000 vaccinuri MMR, comparativ cu rata de 1:6.000 în cazul rujeolei și 1:3.000 în cazul rubeolei. Reţineţi că purpura apare după şase săptămâni, ceea ce înseamnă că în România, şi probabil la fel şi în alte ţări, aceste efecte nu pot fi înregistrate, apărând după durata de graţie de numai o lună, fixată arbitrar de stat.

Vaccinul antihepatic B

Vaccinul a fost asociat, în principal, cu tulburări neuromusculare autoimune, precum și cu nevrită optică (inflamarea nervului optic), sindrom Guillain-Barré (afectarea sistemului nervos periferic), mielită (inflamarea măduvei spinării), scleroză multiplă, lupus eritematos sistemic, artrită, vasculite (inflamația vaselor de sânge), sindrom antifosfolipidic (tromboze arteriale și venoase, pierderi de sarcină) și miopatie. Vaccinul antihepatic B este forma cea mai comună de imunizare asociată cu mielita acută. În prospectul acestui vaccin care se face la câteva minute după naştere, scrie în mod clar că poate duce la apariţia sclerozei multiple. În România acest lucru nu s-a întâmplat niciodată (probabil tot din cauza logicii totalitare a raportărilor efectelor adverse).

Vaccinul HPV

Imunizarea HPV a fost asociată și cu alte câteva boli autoimune, cum ar fi sindromul Guillain-Barré, scleroză în plăci, encefalomielită acută diseminată, mielită transversă, tahicardie posturală ortostatică (POTS), lupus eritematos sistemic, insuficiență ovariană primară, pancreatită, vasculite, purpură trombocitopenică imună, hepatită autoimună.

Vaccinul antigripal

Gripa reprezintă o infecție virală acută a tractului respirator, cauzată de virusurile gripale A-C din familia Orthomyxoviridae. Bolile sau simptomele raportate în urma imunizării antigripale sunt, majoritatea, de natură neurologică. Studiile indică faptul că imunizarea antigripală prezintă un risc crescut de răspunsuri autoimune, precum sindrom autoimun/inflamator indus de adjuvanți (sindromul ASIA), vasculite și sindrom antifosfolipidic.

Articol publicat în numărul 87 (Aprilie 2016) al revistei Familia Ortodoxă.

Bibliografie

1. U.S. General Accounting Office Report, Vaccine Related Injuries, Dec. 22, 1999:1.
2. Vojdani et al. Int J Immunopathol Pharmacol 2003;16(3):189–99.
3. Havarinasab et al. Toxicol Appl Pharmacol 2005; 204(2):109–21.
4. Guimarães et al. Pharmacological Research 2015; 100:190–209.
5. Trindade ES. Rev Bras Patol Trato Genit Infer 2012; 2: 76–80.
6. Bhatla et al. J Obstet Gynaecol Res 2010; 36: 123–132.
7. Khatun et al. Jpn J Clin Oncol 2012; 42: 36–41.
8. Weber & Schlagenhauf. Travel Medicine and Infectious Disease 2014; 12: 459-480.
9. Li-Kim-Moy et al. Eurosurveillance 2015; 20(24): 1-20.
10. Halsey et al. Vaccine 2015; 33: F1–F67.
11. Lukshis J. Medical Veritas 2005; 2: 530–534.
12. De et al. Acta Haematol 2010; 123(2): 96–109.
13. Gotuzzo et al. Am J Trop Med Hyg 2013; 89(3): 434–444.
14. Vasconcelos et al. The Lancet 2001; 358(9276):91–97.
15. Chang et al. N Engl J Med 1997; 336(26): 1855-1859.
16. Agmon-Levin et al. Nat Rev Rheumatol 2009; 5(11): 648–652.
17. Tomljenovic et al. Curr Pharm Des 2013; 19(8): 1466-1487.
18. De Carvalho et al. Vaccine 2010; 28(38): 6247–6255.
19. Lee S. Adv Biosci Biotechnol 2012; 3(8): 1214–1224.
20. Tomljenovic & Shaw. Ann Med 2013; 45(2): 182–193.
21. Mahajan et al. Commun Dis Intell Q Rep 2009; 34(3): 259–276.
22. Tomljenovic et al. Curr Pharm Des 2013; 19(8): 1466-1487.
23. Cerpa-Cruz et al. ImmunolRes 2013; 56 (2–3): 299–303.
24. Duggal et al. Am J Nephrol 2013; 38(2): 174–178.
25. Blank & Israeli. Lupus 2012; 21(7): 711–714.
26. Jit M. J Infect 2010; 61(2): 114–124.
27. O’Brien et al. Lancet 2009; 374(9693): 893–902.
28. Whitney et al. N Engl J Med 2003; 348(18): 1737–1746.
29. Cook et al. Vaccine 2007; 25(25): 4767–4774.
30. Bryant et al. Pediatrics 2010; 125(5): 866–875.
31. Shoenfeld & Isenberg. Immunol Today 1989; 10(4): 123–126.
32. Kivity et al. Trends Immunol 2009; 30(8): 409–414.
33. Šipetić et al. Annals of Epidemiology 2003; 13(9): 645–651.
34. Perricone et al. J Autoimmun 2013; 47: 1–16.
35. Vera-Lastra et al. Expert Review of Clinical Immunology 2013; 9(4): 361-373.
36. Shoenfeld & Agmon-Levin. J Autoimmun 2011; 36(1): 1–16.
37. Stejskal & Stejskal. Neuroendocrinology Letters 1999; 20: 351–364.
38. Bigazzi PE. Lupus 1994; 3: 449-453.
39. Fournié et al. Journal of Autoimmunity 2001; 16(3): 319–326.
40. Cojocaru & Chicoş. Rom J Intern Med 2014; 53(3): 189–191.
41. Schober et al. European Journal of Pediatrics 2008; 167(3): 293-297.
42. Rousseau et al. Paediatric and Perinatal Epidemiology 2016; 30(2): 141–148.
43. Onkamo et al. Diabetologia 1999; 42(12): 1395–403.
44. Silink M. Hormone Research 2002; Suppl 1:1–5.
45. Roche et al. Irish Medial Journal 2002; 95(4): 115–116.
46. Elliman D. BMJ 1999; 318: 1159–1160.
47. Karvonen et al. World Health Organization DIAMOND Project Group. Diabetologia 1993; 36 (10): 883–92.
48. Karvonen et al. Diabetes Mondiale (Diamond) Project Group. DiabetesCare 2000; 23(10): 1516–1526.
49. Tishler & Shoenfeld. Isr Med Assoc J 2015; 6(7): 430–432.
50. Coppieters et al. APMIS 2012; 120(12): 941–949.
55. The Institute for Vaccine Safety Diabetes Workshop Panel. Pediatr Infect Dis J 1999; 18(3):217–222.
56. Singh B. J Autoimmun 2000; 14(1): 15–22.
57. Wahlberg et al. Ann N Y Acad Sci 2003; 1005: 404–408.
58. Black et al. Pediatr Infect Dis J 2015; 21(6): 568–569.
59. Classen & Classen et al. Infectious Diseases in Clinical Practice 1997; 6:449–
60. Classen & Classen. British Medical Journal 1999; 318:193.
61. Classen & Classen. British Medical Journal 1999; 319:1133.
62. Classen & Classen. Autoimmunity 2002; 35: 247-53.
63. Classen & Classen. JPEM 2003; 16: 495-508.
64. Karjalainen et al. Eur J Clin Invest 1996; 26: 640-9.
65. Kulmala et al. Diabetes 2000; 49: 48-58.
66. Difficulties in Assessing the Relationship, If Any, Between Mumps Vaccination and Diabetes Mellitus in Childhood, PubMed, NCBI
67. Hiltunen et al. Drug Safety 1999; 20 (3):207–12.
68. Parent et al. Diabetes Care 1997; 20(5): 767–772.
69. Huppmann et al. Diabetes Care 2005; 28(5): 1204–1206.
70. Classen JB. The Open Pediatric Medicine Journal 2008; 2: 7-10.

Citiți și:

Un ONG condus de un medic contestă proiectul legii vaccinării obligatorii: Acesta pune în pericol sănătatea copiilor, iar totodată e ilegal și abuziv
Viitorul vaccinării obligatorii, cu forța, a populației. Mai întâi copiii voștri, apoi voi

 

 

yogaesoteric
25 mai 2016