Arta taoistă a iubirii

„Pentru a stăpânii oamenii şi a servi admirabil cerul, nimic nu e mai preţios decât moderaţia şi cumpătarea.
Căci numai cel ce practică cumpătarea va obţine cu repeziciune TAO.
Cel ce obţine cu repeziciune TAO va dobândi toate virtuţile şi fericirile.
Cel ce dobândeşte toate virtuţile şi fericirile va avea succs în tot ceea ce va întreprinde.
Cel ce are succes în tot ceea ce întreprinde dobândeşte o putere şi o armonie ce nu cunosc limite.”

La prima vedere, arta taoistă a iubirii pare a fi o metodă radical diferită de aproape toate concepţiile occidentale în materie de sexualitate şi tehnică amoroasă. Teoria şi practica artei iubirii taoiste a format, de-a lungul secolelor, principiul fundamental al raporturilor sexuale în China şi este semnificativ de constatat că, timp de mai bine de 2000 de ani, s-a practicat aici cu succes tehnica pe care azi o numim „coitus reservatus” sau continenţa sexuală, fără ca aceasta să aducă vreun prejudiciu sănătăţii oamenilor şi calităţii urmaşilor.

Tao reprezintă o înţelepciune care dăinuie de mii de ani. Ideea fundamentală a filozofiei taoiste este că energia atotpătrunzătoare şi elanul vital sunt sursa vieţii. În organizarea universală a lucrurilor şi fenomenelor, fiinţa umană este o creatură minusculă, aproape insignifiantă şi vulnerabilă, care nu poate spera la armonie sau la o viaţă fericită, dacă nu trăieşte în echilibru deplin cu această sursă subtilă macrocosmică, dublă, de Viaţă şi Putere.

Tao este energia infinită a naturii. Cel care vrea să practice Tao trebuie să fie realmente destins, sau cu alte cuvinte deschis şi natural, pentru a putea intra în rezonanţă perfectă cu această energie infinită. Arta taoistă a iubirii a fost structurată pe scheletul acestei filozofii lipsite de artificii, plină de prudenţă, spirit de „economie”, putere şi supleţe.

Străvechile texte taoiste recomandă întreruperile frecvente în timpul actului sexual, cu scopul de a prelungi indefinit durata contactului sexual, ceea ce permite femeii să ajungă să resimtă şi să controleze orgasmul, iar iubitului ei să înveţe să controleze, încetul cu încetul, ejacularea, ajungând chiar să o suprime complet. Concluzia cea mai uimitoare la care au ajuns sexologii moderni Masters şi Johnson este că bărbatul nu are nevoie să ejaculeze deloc atunci când face dragoste, cu excepţia momentului când doreşte să aibă copii. Acest lucru are o importanţă capitală mai ales după vârsta de cincizeci de ani. În această direcţie, maeştrii taoişti afirmă: „Bărbatul trebuie să-şi cultive la perfecţiune arta de a-şi întârzia nedefinit ejacularea, până ce iubita sa a ajuns la un suficient de mare număr de orgasme. El nu trebuie să-şi lase deloc sămânţa (sperma) să se irosească prosteşte prin ejaculare”.

Taoiştii ne învaţă că orgasmul masculin şi ejacularea nu sunt unul şi acelaşi lucru. Numai nefasta obişnuinţă şi ignoranţa ne fac să credem că ejacularea ar constitui punctul culminant al plăcerii. După ejaculare, bărbatul e obosit, somnolent, urechile îi sunt clăpăuge, ochii i se îngreunează, apare senzaţia acută de sete, membrele sale îi sunt anchilozate. În timpul ejaculării el trăieşte o scurtă stare de fericire, după care urmează mai multe zile de blazare şi epuizare. Dacă, din contră bărbatul reduce la minim şi controlează complet ejacularea, corpul său se va fortifica, mentalul său va fi mult înviorat, auzul îi va fi mai fin şi văzul mai pătrunzător. Dacă el refuză senzaţia scurtă pe care o procură ejacularea, plăcerea şi dragostea lui pentru femeie cresc în mod constant. Este ca şi când n-ar putea-o poseda niciodată complet şi aceasta îi măreşte fericirea de a iubii. Oare nu este aceasta o infinită voluptate?

Actul sexual fără ejaculare reprezintă destinderea intens euforică a unei tensiuni, dar această destindere, repetabilă la scurt timp după aceea şi nelimitată în timp, nu e explozivă, ca în cazul ejaculării. Aceasta este o plăcere care se împlineşte frenetic nu prin violenţă, ci printr-o stare de linişte profundă, printr-o uluitoare fuziune voluptoasă, senzuală şi prelungită la infinit, într-o euforie care este dincolo de trupuri şi sentimente. Este un simţământ de comuniune telepatică cu un Tot Gigantic şi nu o senzaţie de separare şi vlăguire, ca în cazul ejaculării. Este un sentiment de strânsă comuniune cu cosmosul şi de punere în comun pe multiple planuri cu fiinţa iubită şi nu un spasm individual egoist care-l exclude adesea pe celălalt.

Odată stăpân pe ejaculare, bărbatul nu numai că-şi păstrează esenţa vitală, dar el mai are şi alte avantaje de pe urma acestui lucru. În primul rând, el nu-şi va mai lăsa niciodată iubita nesatisfăcută, deoarece el va putea face dragoste ori de câte ori va fi incitat şi totodată va putea prelungi extraordinar de mult actul amoros, pentru a ajunge ca acesta să fie indefinit în timp. În al doilea rând, în acest fel, fiecare va putea beneficia din plin de esenţa celuilalt (bărbatul de esenţa YIN (-) a femeii, femeia de esenţa yang (+) a bărbatului) şi, prin urmare, amândoi vor experimenta o pace interioară nebănuită, plenară şi amplu spiritualizantă, care nu va fi resimţită decât palid sau incomplet de celelalte cupluri care fac dragoste în mod comun şi inferior (animalic), descărcându-şi repede potenţialul prin ejaculare şi pierderea controlului.

yogaesoteric

Also available in: Français