Asasinatele puse la cale de francmasonerie poartă marca unor simboluri oculte

de Mihaela Gheorghiu

Motto: „Jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă
şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă:
limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar corpul meu zdrobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt.”
– jurământ francmasonic.

„Dacă vreodată ne vei trăda, săbiile noastre nenumărate te vor lovi oriunde ai fi”
– avertisment dintr-un ritual de iniţiere francmasonic.  

Pentru a se recunoaşte şi a comunica între ei, francmasonii utilizează anumite semne şi semnale. În mod similar, acţiunile lor sunt marcate de simboluri specifice. Asasinatele decise în lojă, pentru pedepsirea celor care refuză să facă jocurile masoneriei sau trădează secretele sinistrei „frăţii”, sunt poate unul din cele mai oribile exemple de astfel de acţiuni. Ele se deosebesc întotdeauna de crimele obişnuite, prin faptul că urmează un ritual precis şi poartă astfel de semnături oculte.

O cărămidă plasată într-un mod inexplicabil lângă victimă sau în buzunarele hainelor ei, un trandafir roşu, un os de pe care a fost luată carnea, un vas cu apă (în amintirea fântânii din care Răzbunătorul şi-a potolit setea în legenda masonică a lui Hiram), o robă neagră, spânzurarea în genunchi etc. sunt tot atâtea elemente care ar trebui să atragă atenţia anchetatorilor că au de-a face cu o crimă masonică, ritualică. Mai ales acelor anchetatori care fac parte din cercul secret al masoneriei şi se simt obligaţi prin jurămintele depuse să muşamalizeze cazul şi să îi protejeze pe vinovaţi.  În caz contrar, chiar ei riscă să plătească cu viaţa încălcarea acestor sinistre jurăminte.

De ce Banca Naţională a Italiei a închis ochii faţă de infracţiunile bancherului mason Sindona

Michele Sindona a fost unul din cei mai puternici bancheri italieni. Intrat încă din tinereţe în legătură cu clanul mafiot Gambino, s-a dovedit că Sindona era implicat în trafic de  heroină şi spălare de bani. Era membru în mai multe loji masonice: „Giustizia e Libertà” (Dreptate şi libertate) şi Propaganda Due (P2). Susţinut de masonerie şi de Mafie, Sindona a cumpărat mai multe bănci italiene şi a pus bazele BPF (Banca Privata Finanziaria), prin intermediul căreia a făcut afaceri cu Vaticanul, fiind un apropiat al lui Giovanni Montini (din 1963 Papă sub numele de Paul al VI-lea). În 1972 a cumpărat o bancă în SUA, Franklin National Bank. A avut apoi o evoluţie spectaculoasă: băncile sale au finanţat nu doar Vaticanul, ci şi partide politice, servicii secrete, ziare, loji masonice şi organizaţii secrete paramasonice precum Rosa dei Venti (Roza Vânturilor). În 1973 a fost  ales omul anului şi primul ministru italian, Giulio Andreotti, l-a numit „salvatorul lirei italiene”.

Un an mai târziu, Franklin National Bank din SUA a dat faliment. Acest eveniment a fost considerat (până la declanşarea crizei financiare actuale), al doilea mare crash bancar din istoria SUA. Simultan, BPF din Italia a intrat în imposibilitate de plată.

Michele Sindona este acuzat de falimentare frauduloasă şi fuge în SUA. Cu această ocazie iese la iveală că Sindona spălase sute de miliarde de lire din trafic de droguri, iar Banca Italiei (Banca Naţională) închisese ochii până atunci. Cum a fost posibil acest lucru va explica ginerele lui Sindona, Piersandro Magnoni, în faţa judecătorilor: „Această scăzută vigilenţă din partea Băncii Italiei faţă de băncile lui Sindona este legată de apartenenţa încă din 1967 a lui Guido Carli, preşedintele Băncii Italiei, la loja Giustizia e Libertà.”

Audi. Vide. Tace – omorârea lui Giorgio Ambrosoli

Într-adevăr din loja „Giustizia e Libertà”  mai făceau parte pe lângă Michele Sindona şi Guido Carli, Giacinto Bosco (ministrul apărării), Luigi Preti (ministrul de finanţe), Cesare Merzagora (ministrul comerţului exterior) şi alte personaje importante din lumea politică şi financiară.

Toţi aceştia vor face presiuni pentru a muşamaliza cazul şi a-l salva pe Sindona de închisoare. Interesele sunt din cele mai mari, întrucât sunt în joc banii lor şi ai masoneriei. Sunt folosite toate mijloacele cunoscute de masonerie: campanie de presă, ameninţări cu moartea, intimidări, numirea unor judecători şi anchetatori masoni, îndepărtarea şi discreditarea celor care refuză să facă jocurile masoneriei. Ambasadorii italieni din Washington şi New York povestesc la proces că au primit vizite din partea unor masoni care le-au recomandat „să îşi tempereze zelul în ceea ce priveşte cererea de extrădare a lui Sindona înaintată de statul italian, pentru că altfel s-ar putea isca incidente diplomatice supărătoare, care le-ar dăuna carierei.”

Însă personajul care îi incomodează cel mai mult este Giorgio Ambrosoli, juristul desemnat de Banca Italiei să execute procedurile de  faliment. Numit iniţial dintre oamenii lui Guido Carli, acesta refuză să muşamalizeze lucrurile. Se decide omorârea lui.  Este împuşcat cu trei gloanţe. Ancheta va scoate până la urmă la iveală că unul din apropiaţii lui Sindona, masonul Enrico Cuccia, era la curent cu  planul de lichidare al lui Ambrosoli şi nu a făcut nimic pentru a împiedica această crimă, avertizându-l pe Ambrosoli sau autorităţile. Întrebat de judecători de ce a tăcut, el a refuzat să răspundă.

Comportamentul său capătă însă logică dacă se ţine cont de faptul că  francmasonii jură să nu îşi denunţe „fraţii” în faţa unui tribunal profan, considerat nedemn să judece un mason, chiar dacă acesta a comis sau are intenţia să comită fapte împotriva legii. Enrico Cuccia  nu a făcut decât să pună în practică acest principiu, prezent de altfel şi în deviza masonică „Audi. Vide. Tace” (Să auzi. Să vezi. Să taci),  inscripţionată pe frontispiciul „lojii mamă a lumii” de la Londra.

Un medic încalcă jurământul lui Hipocrate şi legile ţării pentru a respecta jurământul masonic

Tot în cazul Sindona, are un loc un alt episod care arată cât de departe pot merge francmasonii în respectarea oribilelor lor jurăminte.

Pentru a scăpa de justiţie, Sindona îşi înscenează propria răpire. Este ajutat ca şi până acum de „fraţii” săi. Unul dintre ei este medicul Chesturii din   Palermo,  Joseph Miceli Crimi, francmason şi apropiat al lui Liccio Gelli de la Propagande Due. Acesta îl ajută să organizez mascarada răpirii. După ce îl anesteziază, trage un foc de armă în piciorul lui Sindona pentru a face lucrurile mai credibile.

În timpul procesului, farsa este descoperită. Întrebat de ce a făcut acest gest, care contravine cu totul principiilor unui medic, ca să nu mai vorbim de principiile morale, Crimi răspunde : „Pentru că făcusem un jurământ.” Nu poate fi vorba în niciun caz de jurământul lui Hipocrate.

Disperat, Sindona îşi joacă ultima carte. Ameninţă că va publica o listă cu 500 de persoane, dintre cele mai importante din Italia, care au realizat operaţiuni financiare ilicite prin băncile sale. Panică printre  fraţi. Este acuzat de trădarea secretului şi condamnat în cercul secret la moarte. Va fi otrăvit cu cianură, iar moartea sa va fi declarată oficial sinucidere, pentru a nu face prea multe valuri. Moartea prin otrăvire este una din metodele predilecte folosite de masonerie, fiind considerată un simbol al răzbunării şarpelui pe cei care trădează secrete.

Roberto Calvi a murit pedepsit de „fraţii negri”

Şi moartea lui Roberto Calvi este marcată de simboluri masonice. Roberto Calvi a fost preşedintele Băncii Ambrosiano, cea de-a doua bancă privată ca mărime din Italia, al cărei principal acţionar era Banca Vaticanului.

În 1982 Banca Ambrosiano a intrat în faliment în urma descoperirii unor datorii de câteva sute de milioane de dolari. În urma anchetei declanşate a ieşit la iveală că prin intermediul Băncii Ambrosiono se spălau bani din trafic de droguri şi de arme.
Calvi a fugit din Italia şi a ajuns la Londra cu un avion particular. În dimineaţa zilei de 18 iunie 1982, corpul său a fost găsit spânzurat şi scufundat în apă, sub podul Blackfriars. Buzunarele hainelor sale erau ticsite cu cărămizi.  Acestea sunt un simbol intens utilizat de masonerie, ca şi altele ce ţin de domeniul construcţiilor şi zidăriei.
Calvi era membru al lojii Propaganda Due şi avea strânse relaţii cu Licio Gelli. Membrii acestei loji se numeau între ei „fraţii negri”, expresie echivalentă cu englezescul „black friars”.  
Moartea lui Calvi a făcut subiectul a două anchete în Marea Britanie. Primul verdict, dat în 1982 a fost sinucidere. Al doilea, dat în 1983 a arătat că nu pot fi stabilite cauzele exacte ale morţii. Familia lui Calvi a insistat că este vorba despre un asasinat şi a cerut redeschiderea cazului. Un raport legist publicat în 2002 arată că fără nicio îndoială Calvi a fost omorât. Cadavrul fusese găsit spânzurat şi scufundat în apă, într-o poziţie din care funia putea fi legată doar de o a doua persoană şi nu de victimă.  
În iulie 2005, Licio Gelli, marele maestru al lojii Propaganda Due a fost citat alături de alte cinci persoane ca fiind unul din cei care au ordonat omorârea lui Calvi. Conform judecătorilor, Gelli şi complicii săi au ordonat  asasinarea „pentru a-l împiedica pe Calvi să îi şantajeze pe susţinătorii săi din mediul politic şi instituţional, din masonerie, din loja P2 sau din Banca Vaticanului, împreună cu care realizase investiţii şi finanţări”. Gelli a negat că ar fi fost implicat, dar a declarat că Roberto Calvi a fost omorât.
Pe lângă cele şase kilograme de cărămizi îndesate în buzunarele sale şi numele podului de care a fost spânzurat, moartea lui Roberto Calvi mai poartă încă o marcă. Printre alte afaceri murdare, Calvi finanţase cumpărarea de rachete de către Argentina, care au fost apoi utilizate în operaţiunea din insulele Falkland.
Printre documentele acestui caz se află declaraţia unuia dintre anchetatori, Arrigo Molinari, membru în loja P2, care arată că: „dincolo de asocierea latino-americană a Băncii Ambrosiano, Calvi finanţase rachetele Exocet utilizate de Argentina.  Podul sub care a fost găsit mort Calvi la Londra era pictat cu alb şi albastru, culorile steagului argentinian.”

Citiţi şi :
Propaganda Due (P2): O lojă francmasonică ilegală conduce Italia din umbră
Trei dovezi de netăgăduit că francmasoneria este o sectă satanică

yogaesoteric
2 februarie 2009