Ascendentul, cheie a succesului în viaţă
de Bartha Zoltan
Ascendentul constituie baza de plecare pentru orice formă de acţiune. Asimilarea în structura noastră a tipului de energie specifică zodiei ce conţine Ascendentul permite să ne conştientizăm adevăratele calităţi şi aptitudini, conducând la folosirea eficientă a resurselor vital-energetice şi la o mai bună stare de sănătate. Fiinţele care respectă legea misterioasă a Ascendentului reuşesc foarte uşor în toate domeniile vieţii, deoarece puterea lor vine din faptul că au în viaţă o direcţie foarte clară ce le conduce spre împlinirea propriului destin.
Din punct de vedere etimologic, Ascendentul provine din cuvantul latinesc „ascendo” – ce înseamnă trezire, naştere, înălţare, şi caracterizează începutul oricărui fenomen. Din punct de vedere astrologic, Ascendentul reprezintă zodia care apare la orizont în momentul naşterii, sau, mai riguros, zodia care apare pe ecliptică în momentul naşterii. Astfel, pentru fiinţa umană, Ascendentul indică expresia fizică, înfăţişarea, tipologia, constituţia, fizionomia, gesturile, mimica, comportamentul, deci modul de a comunica fizic, cu exteriorul. Poziţia sa într-un Semn zodiacal indică felul în care începem o acţiune, felul în care exprimăm o emoţie sau o trăire pentru a ne face înţeleşi.
Primul gând, primul sentiment, primul gest – toate au ca punct generator energia de început a Ascendentului. Dacă în aceste momente reuşim să păstrăm o stare de luciditate, de atenţie, conştientizînd sensul acţiunilor noastre, acestea se vor încărca mult mai amplu cu forţa ascendentală, rezultând eficienţă, profunzime, constanţă. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că Ascendentul este un punct matematic şi nu are energie particulară cum au planetele şi stelele, deci reprezintă un cumul energetic subtil, o rezultantă a tuturor experienţelor ce se proiectează în timp şi spaţiu pentru a da naştere din nou şi din nou manifestării Voinţei Divine.
Ascendentul, cheie a transformării conştiente
Din punct de vedere ezoteric, Ascendentul precizezează calităţile care ne ajută să ne transformăm spiritual. El simbolizează moartea egoului, a tuturor limitărilor materiale, dar şi renaşterea, trezirea spirituală a fiinţei.
La momentul naşterii, Ascendentul reprezintă punctul de intrare a energiilor vitale în corpul fizic. Apoi, pe parcursul vieţii, indică locul în care fiinţa umană se poate regenera, locul în care ea reuşeşete să-şi „încarece” bateriile. Din această cauză, Ascendentul constituie baza de plecare pentru orice formă de acţiune. Asimilarea în structura noastră a tipului de energie specifică zodiei ce conţine Ascendentul permite să ne conştientizăm adevăratele calităţi şi aptitudini, conducând la folosirea eficientă a resurselor vital-energetice, amplificarea imunităţii corporale, mărirea rezistenţei la boli sau faţă de durerea fizică. Devenim astfel încrezători în noi înşine, în acţiunile noastre, dobândim capacitatea de a ne manifesta natural şi ne dezvoltăm sinceritatea, fapt care permite să recunoaştem nivelul real la care ne aflăm la un moment dat.
Pentru a demara orice formă de acţiune (orice tip de manifestare), trebuie să plecăm exact din punctul unde ne aflăm ca nivel de conştiinţă, folosind în mod natural, graţie energiei Începutului, resursele noastre reale. Cei care acţionează astfel (de multe ori într-un mod inconştient) folosesc de fapt această energie primară cu care au fost înzestraţi şi pe care o stăpânesc foarte bine.
Ca să realizăm acest lucru, trebuie să fim (sau să devenim) fiinţe cu spiritul deschis, flexibile şi dornice de perfecţiune.
Ascendentul exprimă energiile începutului
Autocunoaşterea, conştientizarea a ceea ce suntem cu adevărat ne permite să înţelegem că nu întâmplător ne-am născut în anumite condiţii. De asemenea, nu întâmplător toate ştiinţele autentice ce studiază fiinţa umană vorbesc despre necesitatea respectului faţă de propriul corp, despre grija faţă de acest vehicul de care este legată evoluţia noastră spirituală. Înţelepţii au susţinut întotdeauna interdependenţa între corp şi minte, reflectată de altfel şi în dictonul „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos).
Din punct de vedere spiritual, Ascendentul reprezintă o expresie fizică a Soarelui, adică a sufletului. Faptul că ne-am născut într-un Semn zodiacal arată că sufletul nostru are toate caracteristicile şi trăsăturile Semnului respectiv, Ascendentul simbolizând modalitatea prin care toate aceste valori sufleteşti pot fi exprimate şi valorificate. Pe de altă parte, Ascendentul este şi calea pe care sufletul omului poate ajunge la Dumnezeu în viaţa actuală.
Corelaţia cu energia Începutului devine astfel mult mai clară, deoarece evoluţia începe cu adevărat abia atunci când devenim conştienţi de această energie latentă ce ne poate înălţa spre împlinirea noastră spirituală.
Tocmai de aceea trebuie să privim zodia ascendentală nu doar ca pe „a doua personalitate”, ci mai degrabă ca pe o cale, ca pe o modalitate directă de a ne împlini menirea.
Fiinţele care respectă legea misterioasă a Ascendentului reuşesc foarte uşor în toate domeniile vieţii, deoarece puterea lor vine din faptul că au în viaţă o direcţie foarte clară ce le conduce spre împlinirea propriului destin. Aceasta le conferă totodată bucurie, mulţumire, împlinire lăuntrică, sufletească, nu doar la nivel social (cum este în cazul celebrităţilor, personalităţilor, vedetelor, etc.), întrucât împlinirea adevărată se realizează în suflet şi nu în minte.
Diferenţa dintre ascendent şi zodie
Ascendentul caracterizează latura fizică, exterioară, iar poziţia Soarelui sau Zodia natală reprezintă latura interioară, sufletul. Combinaţia dintre semnul natal (solar) şi Semnul ascendental reprezintă structura energetică de bază a fiinţei. Soarele reprezintă valorile sufleteşti, trăirile noastre, calităţile şi defectele pe care le-am dobândit în vieţile anterioare, deci un potenţial efectiv al nostru. Raportat la el, Ascendentul este calea cea mai potrivită în actuala încarnare ca să reuşim să transpunem în plan fizic şi să cultivăm aceste valori.
Cheia evoluţiei spirituale se află tocmai în aceste două aspecte: conştientizarea resurselor solare din astrograma noastră (adică potenţial vital, forţa interioară, încrederea în sine, capacitatea de dăruire, iubirea şi puterea sufletului) şi valorificarea lor prin intermediul energiei Ascendentului. Cele două sunt interdependente: dacă folosim doar Semnul natal fără a merge pe calea Ascendentului, vom fi foarte sufletişti, dar slabi, fără un scop clar în viaţă, expuşi exploatării celor din jur (tradiţia populară a surprins foarte bine această stare prin zicala: „este bine să fii bun, dar trebuie să fii bun la ceva”). Dacă folosim doar energia ascendentului, este ca şi cum am acţiona fără vitalitate şi fără suflet, doar dintr-o ambiţie oarbă, dorind să ne împlinim dorinţele egoiste.
Din aceste cauze trebuie să acordăm o importanţă de prim ordin poziţionării Soarelui şi Ascendentului în astrogramă.
Citiţi şi:
Ascendentul în semnele zodiacale
yogaesoteric
ianuarie 2007
Also available in: Français