Asia Centrală, noul El Dorado energetic pentru UE

Între valorile democratice pretinse și interesele strategice, Uniunea Europeană vede în țările din Asia Centrală, aflate la intersecția dintre Europa, Rusia și China, un nou El Dorado energetic în urma războiului din Ucraina.

Petrol și gaze

Odată cu declanșarea, în 2022, a războiului din Ucraina, unul din efecte a fost creșterea interesului țărilor europene pentru Asia Centrală, atractivă economic și având mari resurse energetice: gaze și petrol.

Astfel că, în urma opririi comerțului cu gaze rusești, a închiderii conductelor Nord Stream, care transportau aproape 55 de miliarde de metri cubi spre vest, europenii au început să caute noi parteneri cu potențial energetic ridicat.

Cum ar fi Kazahstan, exportator major de petrol și gaze. La fel și Uzbekistan, unul dintre primii 15 producători de gaze din lume. Turkmenistan este o altă țară vecină cu Marea Caspică cu rezerve importante de gaze.

Cu resurse estimate la 14.000 de miliarde de metri cubi, această țară vecină cu Iranul este al patrulea mare producător mondial de gaze.

Fără dubii, Asia Centrală poate fi extrem de importantă pentru suveranitatea energetică a vechiului continent. Dar în această zonă funcționează și interesele Rusiei și ale Chinei, de care beneficiază Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Consolidarea influenței Rusiei

Încă din secolul al XIX-lea, Imperiul Țarist, printr-o serie de cuceriri militare, a devenit puterea hegemonică în Asia Centrală. Dar, după revoluția bolșevică din 1917 și apariția URSS în 1922, cele cinci state din Asia Centrală au devenit parte a Uniunii Sovietice. Sub controlul URSS, traiectoria istorică a acestor țări nu este deloc comparabilă cu cea a țărilor din Europa de Est.

Marie Hiliquin, cercetătoare la Institut de recherche stratégique de l’École militaire (Institutul de cercetare strategică al Școlii Militare) (IRSEM Europe) și autoare a unei teze despre „noile drumuri ale mătăsii” și strategia regională a Chinei în Asia Centrală, este de această părere: „Chiar și astăzi, când vorbim cu locuitorii din Asia Centrală, aceștia nu se gândesc deloc că au fost colonizați, ci mai degrabă că au fost sateliți. Inevitabil, traiectoriile observate după căderea URSS și relațiile menținute cu Rusia sunt foarte diferite de cele ale țărilor din Europa de Est”, notează Slate.

De partea sa, Rusia consideră Asia Centrală drept vecinătatea sa. Destrămarea Uniunii Sovietice nu a pus capăt ambițiilor politice și economice ale Moscovei în regiune. Crearea Comunității Economice Eurasiatice în 2000, care a fost înlocuită în 2014 de Uniunea Economică Eurasiatică (EEU, Rusia, Belarus și Kazahstan), stă mărturie în acest sens. Crearea unei mari piețe comune, fără taxe vamale, marchează dorința de a menține dominația economică asupra acestei zone, după prăbușirea economiilor regionale în urma destrămării URSS.

Deși Uzbekistanul, Turkmenistanul și Tadjikistanul rămân doar observatori în cadrul UEE, aceste țări mențin relații politice, economice și diplomatice strânse cu Rusia. Securitatea la granița dintre Tadjikistan și Afganistan este garantată de forțele militare ruse, în timp ce Moscova rămâne al doilea partener comercial al Uzbekistanului, după China.

„Cu toate acestea, ar fi anacronic să vedem relațiile dintre țările din Asia Centrală și Rusia ca fiind unilaterale. În timp ce investițiile din Rusia sunt esențiale pentru țările din Asia Centrală, piețele din Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan sunt la fel de cruciale pentru investitorii ruși. Mai degrabă decât o relație de dependență, aceste dinamici regionale e necesar să fie privite prin prisma interdependenței”, arată sursa citată.

„Noile drumuri ale mătăsii” în Asia Centrală

Apropierea geografică a Chinei de Asia Centrală a făcut ca aceasta să se afle în centrul remodelării regiunii după prăbușirea URSS. Confruntat cu litigii frontaliere care datează de la mijlocul anilor 1960, Beijingul nu a avut de ales decât să facă concesii vecinilor săi, în frunte cu Kazahstanul, cu care China împarte 1.533 de kilometri de frontieră comună. „Pentru autoritățile chineze, partajarea acestor frontiere a fost o chestiune sensibilă, în special pentru că privea provincia Xinjiang, care reprezenta o problemă majoră de securitate. Dar concesiile acordate acestor vecini au pus bazele unor relații pașnice între China și celelalte state din regiune”, subliniază Marie Hiliquin.

Acest dialog sino-kazah a permis securizarea unei regiuni de mare importanță strategică pentru China și garantarea intereselor sale comerciale viitoare.

În 2013, relațiile dintre China și țările din Asia Centrală au intrat efectiv într-o nouă eră, când autoritățile chineze au făcut public proiectul lor titanic „Noile Drumuri ale Mătăsii”, menit să redefinească conturul comerțului internațional.

Există numeroase proiecte de infrastructură feroviară și coridoare energetice în curs de desfășurare, cum ar fi ambițioasa legătură feroviară China-Kârgâzstan-Uzbekistan (CKU), ale cărei prime discuții datează de la începutul anilor 1990.

Alte proiecte au văzut deja lumina zilei, cum ar fi impresionantul port uscat de la Khorgos, situat în mijlocul deșertului kazah, care joacă un rol vital în logistica „Noilor Drumuri ale Mătăsii” și în legăturile comerciale dintre China și Europa. Portul Khorgos sintetizează percepția chineză asupra Asiei Centrale: o zonă tampon între Europa și China, prin care circulă capitalul, spune Marie Hiliquin.

Parteneri care stârnesc neîncredere și suspiciune

Dar, în ciuda cooperării economice strânse și a parteneriatelor solide forjate de-a lungul anilor, țările din Asia Centrală rămân circumspecte față de ambițiile Rusiei și Chinei în regiune. Războiul din Ucraina a reamintit că Rusia – cu software-ul său imperialist – poate reprezenta o amenințare la adresa suveranității statelor, în special atunci când o țară pe care Moscova o consideră parte a sferei sale de influență găzduiește o importantă minoritate rusofonă.

Bayram Balci, cercetător la Sciences Po’s Centre de recherches internationales, subliniază pozițiile ambivalente generate de „operațiunea militară specială” a lui Vladimir Putin în Asia Centrală: „Deși țările din Asia Centrală nu pot intra în conflict direct cu Rusia, ele sunt totuși solidare cu ucrainenii, conștiente că în spatele suveranității ucrainene se află propria lor suveranitate. Kazahstanul nu ezită să trimită ajutor umanitar în Ucraina, iar Uzbekistanul critică deschis operațiunile ruse pe teritoriul ucrainean: Președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a anunțat deja că nu va recunoaște niciodată suveranitatea Rusiei asupra regiunilor anexate de Ucraina în septembrie 2022”, afirmă Bayram Balci.

Prezența chineză nu a fost nici ea scutită de critici și a dat naștere chiar la o neîncredere uneori exacerbată. În 2018 și 2019, demonstrații antichineze au fost înregistrate la Bișkek, capitala Kârgâzstanului. Revendicările au fost clare: oprirea eliberării de pașapoarte kârgâze cetățenilor chinezi și, în special, suspendarea cotelor de mână de lucru chineză în țară. În ciuda principiului reciproc avantajos prezentat de autoritățile chineze în „Noile drumuri ale mătăsii”, cetățenii din Kârgâzstan rămân îngrijorați de prezența chineză pe teritoriul lor, temându-se atât pentru locurile lor de muncă, cât și pentru suveranitatea lor.

Pentru Marie Hiliquin, este important de înțeles că țările din Asia Centrală nutresc de mai mulți ani o frică incontestabilă față de China, care este uneori combinată cu o ostilitate evidentă față de gigantul asiatic. În Asia Centrală, există o sinofobie înrădăcinată în teama de China ca invadator, explică ea. Astfel, în lagărele de reeducare din Xinjiang sunt uiguri, dar și kirghizi, kazahi și dungani, care nu au fost repatriați în țările din Asia Centrală în anii 1990. Această aversiune este acum bine înrădăcinată în conștiințele oamenilor.

UE, între interese strategice și valorile democratice

În aprilie 2025, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a deplasat la Samarkand, în Uzbekistan, pentru un summit UE-Asia Centrală, primul de o asemenea amploare din februarie 2022. Europa, conștientă de vulnerabilitățile sale energetice – vulnerabilități evidențiate brutal de suspendarea livrărilor de gaz rusesc – caută noi parteneri capabili să îi satisfacă nevoile energetice.

Turkmenistanul, Uzbekistanul și Kazahstanul par a fi candidații ideali pentru europeni, având în vedere rezervele lor mari de combustibili fosili, în timp ce UE este deja principalul partener comercial al țărilor din Asia Centrală, un rol care este în mare măsură necunoscut atât pentru populația din Europa, cât și pentru cea din Asia Centrală.

Cu ambițiosul său proiect Global Gateway, UE speră să continue pe această cale, cu aproximativ 10 miliarde de euro care urmează să fie investite în Asia Centrală pe termen scurt, în speranța de a crea coridoare energetice care să ocolească Rusia. Din acest punct de vedere se cuvine înțeleasă vizita șefei Comisiei Europene în Uzbekistan, în aprilie.

Cu toate acestea, liderii europeni se află încă o dată prinși într-o menghină între interesele lor strategice și sistemul de valori democratice pe care pretind că îl apără pe scena internațională. „Dar, încă o dată, cum putem crede că aceasta poate constitui cu adevărat o linie de conduită tangibilă în fața unor regimuri politice a căror natură este cel puțin autoritară, dacă nu chiar dictatorială, cum este cazul în Turkmenistan? În Asia Centrală, oamenii își freacă mâinile la ideea de a semna noi acorduri comerciale”, conchide sursa citată.

Citiți și:
Jocul Chinei față de Rusia în contextul războiului
Războiul Lung: ultima rundă

 

yogaesoteric
28 iulie 2025