Aspecte inițiatice esențiale referitoare la translațiile extatice în dimensiunile subtile ale universului astral (I)

 
de instructor yoga Nicolae Catrina
 

Translaţiile extatice sau aşa-numitele călătorii spirituale sunt cunoscute şi menţionate explicit în aproape toate tradiţiile spirituale ale umanităţii. Expresia „călătorie spirituală“ desemnează fie o proiecţie iniţiatică în alte dimensiuni sau tărâmuri misterioase ce există în universurile subtile paralele, fie o experienţă simbolică a dimensiunilor superioare ale Manifestării („Cerurile superioare“, „sferele sublime“ etc.). Pe de altă parte, la modul general vorbind, călătoria spirituală sau iniţiatică într-un loc îndepărtat, cel mai adesea mitic, situat într-o cu totul altă dimensiune a realităţii, care există simultan (şi paralel) cu dimensiunea fizică, materială, în care trăim cu toţii, simbolizează adesea nu doar etapele cardinale şi probele majore ale iniţierii spirituale, ci evocă, în termeni simbolici, natura holografică a Universului şi relaţiile de corespondenţă sau legăturile tainice (care sunt fundamentate de Legea universală rezonanţei oculte) între diferitele lumi subtile paralele.

În cadrul ezoterismului occidental, translaţia extatică a conştiinţei iniţiatului în sferele subtile spirituale mai este cunoscută şi sub numele de „anabază“, termen care provine de la cuvintele greceşti „ana“ („în sus“) şi „basis“ („bază“). Anabaza desemnează deci ascensiunea „bazei“ (sau cu alte cuvinte a predominanţei) conştiinţei (sau a Spiritului) fiinţei umane fie spre „Ceruri“ (lumile cereşti) sau paradisuri (sferele sublime ale Manifestării, care sunt mereu pline de armonie şi de Lumină divină), fie chiar în Împărăţia lui Dumnezeu. Întotdeauna, o astfel de ascensiune (sau translaţie) extatică (ori, în termenii ezoterismului occidental, o „anabază“) prezintă o profundă semnificaţie iniţiatică pentru cel sau cea care o realizează, deoarece ea constituie în realitate o ascensiune a conştiinţei fiinţei respective pe un nivel de vibraţie superior, corespunzător sferei sublime de manifestare în care are loc această ascensiune subtilă. Totodată, fiinţa accede pe o anumită treaptă a cunoaşterii divine, precum şi la un anumit grad de profunzime a purificării ei sufleteşti sau, altfel spus, a stării ei de catharsis.

Translaţia extatică a iniţiatului poate fi realizată în mai multe moduri. Spre exemplu, ea este efectuată (mai ales în cadrul tradiţiei tantrice) cu ajutorul imaginaţiei creatoare a yoghinului / yoghinei, care este însă indefinit mai mult decât o simplă plăsmuire sau imaginare sterilă cu ajutorul minţii; în tradiţia tantrică sau în tradiţia şivaismului, imaginaţia creatoare (BHAVANA) este un instrument spiritual deosebit de puternic, ce permite transformarea radicală a conştiinţei yoghinului şi accesul la un nivel existenţial net superior.

În alte cazuri, translaţia extatică sau „anabaza“ este realizată prin intermediul unor ritualuri speciale în care sunt riguros omologate aspecte concrete, fizice – de exemplu, ascensiunea pe un munte ce este considerat a fi sacru (spre exemplu, muntele Kogaion în tradiţia spirituală dacică) sau construirea unei MANDALA-e ori a unei YANTRA-e etc. – cu aspecte macrocosmice, divine. La fel, există numeroase procedee şi tehnici care ţin de şamanism, prin intermediul cărora este atinsă o ascensiune spirituală (translaţie extatică) ce îi permite iniţiatului sau oficiantului să obţină fie o vindecare şi o purificare sufletească deplină, fie transcenderea (totală sau parţială), pe o anumită perioadă de timp, a condiţionărilor şi limitărilor specifice planului fizic (şi, implicit, trupului) şi aşa mai departe.

Trebuie să menţionăm aici şi faptul că opusul ascensiunii spirituale (sau al „anabazei“) – „catabaza“ sau coborârea conştientă a spiritului în anumite tărâmuri inferioare – nu are întotdeauna conotaţii negative, aşa cum ne-am putea aştepta. Într-adevăr, „catabaza“ – termen care provine din cuvintele greceşti „kata“ („sub, dedesubt“) şi „basis“ („bază“) – desemnează un proces de coborâre a „bazei“ (sau a nivelului predominant) de conştiinţă, în vederea obţinerii unei anumite transformări sau purificări în sfera subtilă respectivă unde are loc coborârea conştiinţei acelei fiinţe. Această coborâre – care, subliniem, atunci când este integrată din punct de vedere spiritual constituie un act iniţiatic transformator şi purificator – poate fi atât o coborâre rituală (spre exemplu, coborârea în grota sacră de la Eleusis), cât şi o coborâre realizată, prin intermediul imaginaţiei creatoare (BHAVANA), în anumite planuri ale astralului, sau o coborâre în aşa-numita lume de dincolo sau împărăţie a morţilor (aşa cum, de exemplu, a realizat marele model divin Iisus Hristos înainte de momentul Învierii Sale), ori chiar o coborâre în tărâmurile infernale (aşa cum menţionează toţi iniţiaţii care au descris iadurile sau infernurile – spre exemplu, genialul poet şi iniţiat Dante), ori un periplu în Infern, precum cel al lui Orfeu în căutarea iubitei sale Euridice etc. Întotdeauna, scopul acestei coborâri iniţiatice („catabază“) este unul superior: salvarea sufletelor anumitor fiinţe din lumea de dincolo, vindecarea spirituală, purificarea sau transformarea profundă a unei zone, a unei colectivităţi umane sau (în cazul marelui model divin Iisus Hristos), chiar a unei întregi planete, graţie sacrificiului spiritual ce este conştient asumat şi apoi împlinit de acel iniţiat. Cele mai importante asemenea coborâri iniţiatice sunt, desigur, aşa-numitele coborâri cereşti (sau încarnări divine) – „AVATARA“, în limba sanscrită.

Din această perspectivă iniţiatică, se poate spune că între anabază şi catabază există o relaţie de complementaritate: „anabaza“ şi „catabaza“ constituie polii opuşi – de tipul Cer şi Pământ, sus şi jos etc. – ai unei aceleiaşi realităţi spirituale.

Mai mult decât atât, în numeroase descrieri mitologice şi iniţiatice, „anabaza“ şi „catabaza“ sunt privite de fapt nu ca două aspecte cu totul diferite, opuse, ci ca două jumătăţi ale unui acelaşi întreg. Astfel, ciclul „anabază“-„catabază“ caracterizează călătoria periodică a unor zei (Persefona, Dionisos etc.) în lumile subterane (aceasta fiind „catabaza“ lor) şi revenirea lor (prin ascensiune sau „anabază“) în lumile subtile superioare.

Din punctul de vedere al translaţiei propriu-zise, se poate spune că o călătorie spirituală autentică sau o translaţie extatică a conştiinţei este caracterizată întotdeauna de o anumită unificare a contrariilor, care provoacă mai întâi disoluţia stării sau condiţiei existenţiale iniţiale (această etapă corespunde procesului alchimic de „dizolvare“ sau solve) şi apoi cristalizarea condiţiei existenţiale superioare care este atinsă în urma translaţiei (această etapă corespunde procesului alchimic de „coagulare“ sau coagula). Cu alte cuvinte, translaţia conştiinţei de la o stare la alta (de la o condiţie existenţială la alta) implică întotdeauna o trecere printr-o stare neutră, atemporală, ce este specifică Nemanifestării. Aceasta este starea de vid beatific median (SANDHI sau MADHYA, în termenii tradiţiei tantrice). Translaţia propriu-zisă este realizată deci, de fapt, în afara timpului-durată – şi astfel, în afara Manifestării sau a dualităţii. Se poate spune aşadar că, pe lângă valenţele spiritualizante şi purificatoare ale translaţiei extatice propriu-zise, mai există, în orice formă de translaţie sau de „călătorie spirituală“, şi posibilitatea transcenderii directe şi imediate în condiţia divină primordială, cea care se află mai presus de timp şi de spaţiu şi care corespunde originii divine şi necreate a oricărei manifestări.

Mai putem adăuga aici faptul că orice anabază sau ascensiune a yoghinului către stări de conştiinţă şi condiţii existenţiale superioare – sau, altfel spus, orice translaţie de la nivel microcosmic (fiinţa umană individuală) la nivel macrocosmic (la nivelul întregii Manifestări) – mai poate fi descrisă şi ca „moartea“ simbolică a aşa-numitului om vechi (egoul, cu toate limitările sale) şi „învierea“ aşa-numitului om nou (care este reprezentat fie de sufletul cel viu, JIVATMA, al fiinţei umane, fie, în cazul translaţiilor extatice iluminatoare şi eliberatoare, de Sinele Divin Nemuritor al făpturii, ATMAN), iar transcenderea propriu-zisă este descrisă adesea (inclusiv în cadrul tradiţiei creştine) ca o tainică trecere prin „poarta cea strâmtă“ care eliberează fiinţa umană respectivă de toate condiţionările inerente existentei profane. Este evident, în această direcţie, că această „poartă strâmtă“ nu este altceva decât vidul beatific median, care unifică şi totodată transcende orice formă de dualitate şi care poate fi conştientizat de către yoghin în orice moment de trecere de la un aspect la altul (spre exemplu, între două respiraţii succesive, între două senzaţii sau percepţii succesive, între două gânduri succesive, între două trăiri succesive etc.).

În urma acestei ascensiuni sau translaţii extatice, iniţiatul care parcurge o astfel de călătorie spirituală ajunge adesea – după cum menţionează diferitele tradiţii ezoterice – în aşa-numitul „Paradis ceresc“, care este descris ca fiind o realitate divină esenţială, mai presus de diferitele paradisuri subtile astrale şi chiar de lumea sublimă a zeilor, SVARGA LOKA. În cadrul creştinismului ezoteric, „Paradisul ceresc“ este identificat cel mai adesea cu Realitatea Divină Supremă (Împărăţia lui Dumnezeu), apoteoza Păcii Divine şi a Splendorii şi Gloriei nesfârşite a lui Dumnezeu. Aceasta este împlinirea tuturor translaţiilor extatice, deoarece ea îi oferă iniţiatului (care este atunci total dăruit şi „dizolvat“ în mod plenar identificator în Dumnezeu) „cheia marilor mistere divine“ sau accesul deplin şi nelimitat la Atotputernicia lui Dumnezeu.

Menţiuni şi dovezi sau relatări simbolice foarte elaborate cu privire la translaţiile extatice pot fi întâlnite deosebit de frecvent, şi din cele mai vechi timpuri, în tradiţia taoistă. Există, spre exemplu, în acest sens descrieri dintre cele mai evidente în scrierile marelui gânditor şi înţelept Chuang Tzu, precum şi în faimoasele Cântece (sau elegii) ale regatului Chu („Chu Ci“), antologie de poeme datând din secolele IV-III î.H. Întâlnim în aceste lucrări, de exemplu, personaje care străbat fulgerător Universul de la un capăt la altul, care urmează cursul Soarelui, care ajung pe pământuri mitice unde se odihnesc şi apoi întâlnesc diferite entităţi divine sau zei. Ele „se recreează în regiunile celor patru mări“ (mări ce se întind până la marginile Universului“ şi „pot călări (pot avea drept vehicul) Soarele şi Luna“. Înţelepţii şi poeţii din timpurile străvechi i-au atribuit Omului cosmic (Fiinţa Divină primordială) aceste călătorii îndepărtate sau celeste, însă detalii precise cu privire la metoda pe care Omul cosmic o folosea pentru a realiza aceste translaţii spirituale au început să fie date de-abia în taoismul ulterior (spre exemplu, în textele şcolii taoiste din Shangqing, apărute în secolul al IV-lea d.H.).

O bună parte din meditaţiile taoiste asociate tehnicilor secrete de translaţie extatică în paradisurile subtile sunt bazate, ca şi numeroase tehnici echivalente din cadrul tradiţiei tantrice sau şivaite, pe integrarea imaginaţiei creatoare BHAVANA, în termenii tradiţiei şivaismului) şi pe conştientizarea şi chiar vizualizarea interioară a diferitelor etape ale acestei „călătorii“, în fiinţa (din ce în ce mai mult transfigurată, macrocosmizată şi îndumnezeită graţie acestor procedee) iniţiatului sau iniţiatei. Astfel de metode de vizualizare creatoare sunt realizate, de pildă, de preotul taoist în timpul oficierii ritualurilor, sau de iniţiatul care acţionează în scopul desăvârşirii operei sale alchimice, sau de cuplul angrenat plin de iubire în practicile alchimice erotice, ori de ascetul care meditează în solitudine.

Toate aceste forme de meditaţie taoistă fac deci apel la imaginaţia creatoare (şi totodată realizatoare), care ne oferă accesul la dimensiunile subtile ale realităţii, precum şi la domeniul misterios care se situează între realitatea nemanifestată şi cea a formelor perceptibile (sau Manifestarea propriu-zisă). Ele îi permit în felul acesta practicantului să perceapă fenomenele Manifestării în starea lor iniţială, subtilă: de exemplu, sub forma unor efluvii luminoase, a unor eflorescenţe, a unor esenţe subtil-vibratorii, a unor sufluri subtile sau a unor energii luminoase în „forma lor veritabilă“ etc., toate aceste aspecte vizibile nereprezentând însă decât o „urmă“ a aspectului invizibil, nemanifestat al acestui domeniu. Acest domeniu misterios situat între Nemanifestare şi Manifestare este cel în care, afirmă tradiţia taoistă, „se spiritualizează trupul şi se întrupează Spiritul“, sau în care există aşa-numitele corpuri subtile, care nu sunt nici doar Spirit divin transcendent şi nici doar materie. El îşi întemeiază existenţa pe corespondenţa şi pe întrepătrunderea tainică dintre diferitele niveluri sau substraturi ale Universului, precum şi pe analogia fundamentală dintre fiinţa umană (care este privită ca fiind un Microcosmos), întregul Univers (sau Macrocosmos) şi domeniul transcendenţei, propriu Sinelui Divin (ATMAN).

În timpul acestor tehnici spirituale ce declanşează translaţiile extatice, toate fiinţele din planurile subtile ale realităţii, enigmaticii locuitori ai polilor Pământului, zeii, oamenii, animalele etc., sunt sintetizate în fiinţa iniţiatului, într-o dublă incluziune: atât el este cuprins de Universul exterior, cât şi Universul este în întregime cuprins în fiinţa iniţiatului, care poate, din această cauză, să ajungă cu uşurinţă, fulgerător, până la marginile extreme ale acestuia.

Citiți continuarea acestui articol 

Articol preluat din Caietul taberei yoghine de vacanțăCostinești 2011, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.

Citiți și:

Revelaţii referitoare la modul în care se realizează fuziunile amoroase în lumea de dincolo (UNIVERSUL ASTRAL)

Iniţierea în stările benefice de transă, o poartă deschisă către paradisurile astrale

yogaesoteric
6 ianuarie 2016