Atenţie mare părinţi! Bau-bau există și el se află în buzunarul de la spate al copilului tău
Vârsta la care copiii au smartphone este tot mai mică
Dacă în 2012 vârsta medie la care copiii din societăţile vestice primeau un smartphone era 12 ani, acum aceasta a scăzut la 10 ani, potrivit unui studiu al firmei de cercetare a pieţei. Unii copii au propriul telefon la vârste mult mai mici, inclusiv la vârsta de 4 ani. „Cred că vârsta la care copii primesc propriul smartphone va continua să scadă, deoarece părinţii s-au săturat să le dea copiilor telefoanele lor pentru a se juca”, a declarat Stacy DeBroff, directorul executiv al companiei Influence Central.
Potrivit studiilor efectuate până acum, cu cât un copil primeşte un telefon inteligent mai târziu, cu atât mai bine. Asta deoarece smartphone-urile distrag atenţia copiilor de la cel mai important aspect din viaţa lor, şcoala, şi îi expun la riscuri precum hărţuirea online, sexting-ul sau pedofilia. Datele organizaţiei Salvaţi Copiii arată că unul din doi copii a fost hărţuit în mediul online în ultimul an, iar din cele 1,8 miliarde de imagini încărcate zilnic pe internet, 720.000 prezintă scene de pornografie infantilă, însemnând 0,03% din total.
„Cu cât ţii cutia pandorei închisă mai mult timp, cu atât mai bine”, a declarat Jesse Weinberger, un expert american în siguranţa pe internet şi autorul cărţii The Boogeyman Exists: And He’s in Your Child’s Back Pocket (Bau-bau există: și el se află în buzunarul de la spate al copilului tău). Pentru această lucrare el a chestionat 70.000 de copii şi a aflat că minorii ajung să aibă de a face cu sexting-ul (mesaje text sau multimedia cu caracter sexual) încă din clasa a cincea, iar consumul de pornografie începe la vârsta alarmantă de 8 ani. Weinberger a descoperit şi cazuri de dependenţă de pornografie la copii de 11 ani.
Smartphone-urile şi somnul la copii
Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu realizat de Universitatea Birbeck din Londra arată că micuţii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 luni care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puţin.
La studiu au participat 715 părinţi care au monitorizat somnul copiilor. S-a aflat că fiecare oră în care un copil se joacă cu un smartphone sau tabletă înseamnă, în medie, o scădere a duratei somnului cu 15,6 minute. Pe noapte media ajunge la 26,4 minute.
Totuşi, cercetările sunt abia la început, iar oamenii de ştiinţă evită să recomande eliminarea totală a smartphone-urilor din portofoliul de jucării al copiilor foarte mici. Aceştia dorm, în medie, 10-12 ore pe zi, iar câteva minute de somn în plus sau minus nu este de aşteptat să îi afecteze. „Este prea devreme să facem proclamaţii”, a declarat dr. Tim Smith, liderul echipei care a realizat studiul.
Copiii monitorizaţi s-au jucat în medie 25 de minute cu smartphone-uri sau tablete, iar timpul petrecut dormind s-a redus tot în medie cu 6 minute.
Citiți și:
Dependenţa obsesivă de smartphone şi tabletă, boala care face ravagii printre elevi
Sondaj: Mai mult de o treime dintre copiii din Suedia au fost contactaţi pe internet pe teme sexuale de către persoane suspectate că ar fi adulţi
Pericolul de pe internet: Copiii sunt bombardați cu reclame ascunse la alimente nesănătoase
yogaesoteric
9 ianuarie 2020