‘Au sosit marțienii?’ Scena Naşterii Domnului de la Vatican arată ca o grămadă de șuruburi cu simboluri ascunse
Italienii, scandalizați: Este Biserica pachamama a lui Papa Francisc!
Scena Naşterii Domnului care a fost amenajată în Piața Sf. Petru din Roma a provocat un val de nemulțumire printre credincioși, care o consideră „oribilă”.
Imaginile postate de Vatican News cu Ieslea Nativității, a cărei ceremonie de inaugurare a avut loc pe 11 decembrie, vorbesc de la sine.
Vaticanul a declarat că scena Nașterii Domnului expusă în Piața Sf. Petru a fost creată de studenții și profesorii de la Institutul de Artă „FA Grue”, din provincia Teramo, un liceu de design administrat de stat, care în deceniul 1965-1975 și-a dedicat activitatea școlară temei Crăciunului.
„Credem că experiența din acest an a unei scene a Nașterii Domnului donate de un liceu de artă este într-adevăr o chemare puternică pentru ca toată lumea să investească mai mult în formarea noilor generații, atât la nivel de liceu, cât și la nivel universitar”, a afirmat episcopul Lorenzo Leuzzi într-o declarație ce viza obținerea unui larg consens.
Stilul artistic al scenei se inspiră din arta antică, greacă, egipteană și sumeriană. Statuile au fost realizate cu module inelare care, suprapuse, formează busturi cilindrice.
„Noua Iesle din Piața Sf. Petru este o grămadă oribilă de șuruburi, de capete care nu au nici formă îngerească, nici mistică. Este teribil. Același Vatican care acum 500 de ani îl angaja pe Michelangelo, ne prezintă acum o familie sfântă care nu e nici sacră, nici familie”, a comentat indignat Emanuele Ricucci, șeful Institutului Cultura e Identità.
„Au sosit marțienii”, a comentat un internaut. În timp ce un altul a mers mai în profunzime: „Biserica pachamama (zeitate păgână – n.r) a lui Papa Francisc. Care reflectă pe deplin această biserică bolnavă și pe moarte.”
La Torino, Iosif și Maria au primit botnițe
Ca în fiecare an, scena Naşterii Domnului a fost amenajată și în Catedrala din Torino cu ocazia sărbătorii Crăciunului.
Există și aici o particularitate care nu a trecut neobservată. Toate personajele, de la cei Trei Păstori, la Iosif și Sfânta Maria poartă mască. Au scăpat nemascate doar animalele reprezentate în scenă.
Citiţi şi:
Scenele blasfemiatoare ale Nașterii Mântuitorului cu doi bărbați sau două femei și totalitarismul mișcării homosexuale
Nebunia Papei Francisc: Vrea să ne rugăm pentru roboți și Inteligența Artificială
yogaesoteric
16 noiembrie 2020