Av. Gheorghe Piperea, despre Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan: 53 de pagini copiate fără ghilimele sau note de subsol. Ce-o fi cu geniile astea progresiste?

Deocamdată este acuzația unui profesor, H. Bădău: după toate aparențele, teza de doctorat la „Sorbona” a lui Dan Daniel-Nicușor este un plagiat, comis contrar tuturor regulilor existente în 1998 (când a fost susținută teza) în domeniul academic și științific.

Teza a fost găsită, într-un final, iar acum e pe pagina de Facebook a prof. Bădău, deci este accesibilă tuturor fact checker-șilor aplaudaci ai „onestului”, precum și tuturor votanților nicușoriști, care și-au investit votul într-un olimpic, doctor în matematică etc.

Ce mai lipsește acum este ……. diploma de licență…….

Până una-alta, mie mi-a atras atenția un amănunt….…

Teza are 53 de pagini (copiate, pline de reproduceri fără ghilimele și note de subsol din alți autori, cum ar fi niște glosatori francezi ai operei unui matematician ….… sovietic).

Poate că așa se scriu tezele de doctorat în matematică, dar teoria ar fi necesar să fie un pic mai exegetică decât demonstrația, ecuația, integrala, șirul, curba gaussiană…….

Și mai interesant: teza de doctorat în medicină din 1990 a Ursulei von der Leyen are cam 60 de pagini, plagiate 45%…….

Ce-o fi cu geniile astea progresiste? Sunt spirite „înalte” și „oneste” care se întâlnesc, după vorba francezilor, les grands esprits se recontrent?

Autor: Gheorghe Piperea

Citiți și:
Jean Maurer: „Eu chiar mă întreb cine a fost în spatele lui Nicușor Dan, care a fost despăgubit cu 12 milioane de euro pentru că a ieșit președinte?”
Toate indiciile arată că președintele României și-ar fi falsificat diploma de licență pentru a face doctorat în Franța

 

yogaesoteric
14 februarie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More