Avocatul lui „BogPr” detonează bomba: „Departamentul de Justiție al Statelor Unite a luat deja legătura cu noi și așteaptă explicații”
Scandalul legat de arestarea influencerului Bogdan Peșchir ‒ BogPr capătă o dimensiune internațională, potrivit apărătorului său. Avocatul Cristian Sârbu a făcut declarații la ieșirea de la Tribunalul București, afirmând că Departamentul de Justiție al Statelor Unite a luat deja legătura cu echipa sa și cer clarificări în acest caz, transmite Știripesurse.
„Departamentul de Justiție al Statelor Unite a luat deja legătura cu noi, iar situația va merge într-o altă direcție. Cine nu vrea să arate că a înțeles despre ce este vorba, mai devreme sau mai târziu va plăti cu vârf și îndesat. (….…) Da, au luat legătura cu noi, cu persoane din jurul lui Bogdan și au zis că așteaptă un punct de vedere. Inclusiv domnul Hartmann a spus că se așteaptă un memorandum din partea noastră, deoarece americanii încă nu înțeleg cum se pot produce asemenea abuzuri”, a declarat avocatul la ieșirea de la Tribunalul București.
Sârbu susține că justiția română a făcut din acest caz o execuție publică, fără probe solide. „Mai lipsea doar ca Bogdan să fie dezbrăcat în public și să i se dea foc, și tabloul era complet”, a spus acesta.
Avocatul a afirmat și că acuzațiile împotriva lui Peșchir sunt construite pe „fantasme”, fără dovezi clare. „Nu i se poate imputa nimic. Are aproximativ 10.000 de mesaje, dar asta nu înseamnă că a avut intenții ilegale. La începutul percheziției, am întrebat: «Există vreo probă pe care să i-o imputați clientului meu?» Răspunsul a fost «nu». Și atunci de ce continuă acest circ mediatic?”, a mai spus avocatul.
„Bogdan e un om liniștit, e complet invers decât vor să îl arate acum (.…...) I-au scăpat pe alții și l-au băgat pe el în față ca să deturneze atenția opiniei publice (..…..). Asta e cea mai teribilă glumă? De unde să–l cunoască Bogdan pe Călin Georgescu?! E ca și cum aș zice că eu îl cunosc, l-am văzut online. Nu a avut nicio tangență directă sau indirectă. Lui i-a plăcut de el, ca și mulți oameni care îl simpatizează. E o crimă asta?”, a spus Petre Peșchir, tatăl lui Bogdan Peșchir, în direct la Realitatea PLUS.
Pe 2 aprilie, Tribunalul București a decis ca influencerul să rămână în arest preventiv. Apărătorii lui Peșchir cer o măsură mai blândă, considerând că detenția sa este abuzivă și menită să servească unor interese obscure. Însă joi, 10 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar. Decizia instanţei nu este definitivă.
Citiți și:
Detalii neștiute despre Bogdan Peșchir: Ce studii are donatorul lui Călin Georgescu? Tatăl său rupe tăcerea la Dan Diaconescu: „Am 10 copii și Bogdan e cel mai mare. A făcut 3 facultăți”
Abuzuri staliniste în dosarul lui Bogdan Peșchir
yogaesoteric
11 aprilie 2025