Banii. De ce nu-i ai?

Cred că este cea mai comună întrebare care-mi este adresată. E o întrebare intimă pe care o aud extrem de des. „De ce nu am bani?” Unii întreabă cu speranţă, în timp ce alţii cu disperare. Mulţi dau verdicte, alţii pretind că deţin „secrete uluitoare” despre cum să faci asta, iar în final credulii sunt cei care pierd, ca în orice şarlatanie.

Banul: câtă isterie, câtă căutare! E cea mai mare căutare a omului modern! Oare nu-i ciudat?

Asemeni fotbalului sau politicii, domeniul banilor pe care îi ai (dar mai ales a celor pe care „nu-i ai, dar i-ai face dacă…”) este unul extrem de lax pentru a-i permite oricui să-şi spună opinia. Doar că, în final, diferenţa e făcută de banii pe care îi ai sau nu. Aşadar, o să intru în spinoasa problemă a (lipsei) banilor, urmărind să exprim totul într-un limbaj simplu, astfel încât să poată pricepe chiar şi un copil de 7 ani.

Prima replică pe care o dau celor care au asemenea dileme este o întrebare, anume dacă într-adevăr vor bani sau, mai degrabă, vor să fie bogaţi? Cu toate că pare aberantă, întrebarea e justificată. Banii nu înseamnă bogăţie, la fel cum lipsa lor nu înseamnă sărăcie. Iată un loc în care se blochează foarte mulţi. Un amărât care câştigă la loto o sumă colosală nu devine bogat, ci un sărac cu bani. De aceea cei mai mulţi dintre aceştia, după o oarecare perioadă de timp, revin la sărăcia şi lipsa de bani care-i caracterizează. La fel, mulţi aristocraţi cărora comuniştii le-au confiscat averile, au continuat să rămână bogaţi, chiar dacă în perioade lungi de timp nu aveau niciun sfanţ în buzunar.

În fapt există două motive care determină lipsa banilor. Primul şi cel mai important este dat de relaţia toxică pe care o ai cu banul. Ştiu că sună ca un slogan motivaţional, dar nu e. Ce înseamnă relaţie toxică? Majoritatea celor care nu au bani sau care simt apăsarea lipsei de bani sunt cei care caută „să facă bani”. Dar ce-i rău în asta? – mă veţi întreba. Nu trăim în capitalism, nu toată lumea caută să facă bani? Aşa e, trăim într-o societate în care deturnarea sensului banilor produce nebuni pe bandă rulantă, astfel încât s-a ajuns ca nebunia să fie considerată normalitate.

Peste tot pe unde te uiţi dai peste oameni care caută bani. Iar pentru cei mai mulţi dintre ei banii lipsesc. De fapt asta e o boală, un soi de nebunie obsesivă preschimbată în normalitate. „E moral să fii lacom” – repeta ca o moară stricată un liberal pe la începuturile anilor ’90. O să înţelegeţi imediat care-i problema, dar pentru aceasta este necesar să mai fac o mică paranteză pentru a câştiga un element menit a ne face să înţelegem cu adevărat fenomenul.

La Revoluţie ne consideram toţi săraci. Şi eram săraci. Acum, marea majoritate ne considerăm săraci. Şi, de asemenea, suntem săraci. Care-i diferenţa? Am mai explicat-o plastic şi o să o repet: diferenţa dintre socialismul din care am ieşit şi „capitalismul” în care am intrat e simplu de înţeles dacă am considera că suntem un număr de oameni – să spunem 10 – care avem un sac de făină pe săptămână. În vremea socialismului acest sac se împărţea egal şi toţi trăiau la limita supravieţuirii, dar plângeau de foame.

Acum se împarte inegal, în sensul în care, prin intermediul corupţiei sau a abilităţilor, unii îşi iau mai mult, în timp ce alţii rămân fără nimic. Astfel, dacă în orânduirea socialistă toţi erau la limita de supravieţuire, acum sunt unii care-o duc bine, în timp ce alţii realmente mor de foame. Puneţi în locul sacului de făină banii şi veţi obţine ceea ce se vede.

Ce înseamnă relaţie toxică cu banul din acest punct de vedere? Cei care caută cu orice preţ „să facă bani” rămân blocaţi la „sacul de făină” anterior prezentat. Au strict imaginea toxică a acestuia în faţa ochilor şi-şi fac iluzii că ar exista o variantă optimă de împărţire a sa, prin optim înţelegând una care i-ar avantaja. Şi aşa ajung să-şi facă tot felul de iluzii de tipul: „dacă tata era politician, eu aveam bani”, „dacă aş fi securist aş putea să fur” ș.a.m.d. Astfel, n-au habar că acel sac de făină este rezultatul unui alt proces, care presupune însămânţatul, întreţinerea, culesul recoltei şi măcinatul la moară. Plastic descris, asta înseamnă o relaţie toxică pe care o ai cu banul: iluzia că „este necesar să obţii produsul finit”.

Aşa apar oamenii-carcasă, cei care-s scârbiţi de viaţă, care-ţi vorbesc cu orele despre tragismul vieţii lor. Şi este necesar a fi crezuţi deoarece fix aşa e! Au o viaţă ca un coşmar dintr-un motiv simplu: în loc să facă ceva, caută „să facă bani”. Oamenii aceştia sunt cei care n-au înţeles că banul nu e un scop, ci un mijloc. Având o asemenea percepţie deformată, ajung să caute bani în loc s-o ia de la bază. Ce anume vrei să faci în viaţă? Societatea îţi spune că este necesar să faci bani şi te aruncă spre o ratare totală a vieţii.

Nu, nu este necesar să faci bani, ci este necesar să faci ceva: ceea ce-ţi place, ceea ce te pasionează, ceea ce te inspiră! Nu te faci doctor ca să câştigi bani şi influenţă – meteahnă existentă încă din vremea socialist-comunismului autohton – ci pentru că vrei să faci bine oamenii, pentru că vrei să descoperi un tratament revoluţionar, pentru că ai o preocupare vie pentru vindecarea unei boli. Dacă te faci medic pentru că vrei bani, o să ajungi un şarlatan ratat pe care-l blestemă pacienţii, un criminal în halat alb care se potriveşte în spital fix ca nuca-n perete.

Aşadar, cum să faci bani? Uită de ei! De fapt banii chiar nu există. Singurul aspect care există este ceea ce te inspiră, ceea ce vrei să faci cu plăcere. Desigur, există şi eventualele obstacole care te împiedică să realizezi ceea ce ai de realizat în viaţa asta, iar pe acestea este necesar să înveţi să le depăşeşti. Eu ţi-o spun acum, dar tu abia atunci când vei ajunge să faci ceva cu plăcere vei înţelege că nu banii sunt problema, ci piedicile pe care le întâlneşti şi care te împiedică în a-ţi îndeplini proiectul. Pe acelea este necesar să le rezolvi şi nu acumularea banilor. Iar banii, cu siguranţă vor veni după aceea. Asta pentru că ei sunt un mijloc, nu un scop în sine.

Şi uite-aşa am ajuns la cel de-al doilea motiv, probabil la fel de devastator ca şi primul. Este vorba de necunoaşterea „mecanismului banilor”. Am exprimat-o pompos, ca în cursurile de felul „cum să fii milionar în zece paşi”. De fapt, chestiunea e simplă: banul este necesar să fie gestionat. E o treabă de aritmetică elementară. De aceea mulţi se întreabă cu obidă: „Cum de X, la cât de prost e, învârte banii cu lopata?”. Adevărul e că nu-ţi este necesară multă şcoală ca să înţelegi mecanismul banului, ci doar disciplină. Mulţi oameni inteligenţi şi cultivaţi sunt deficitari la capitolul disciplină, acela la care excelează cei mai puţin dotaţi. Iar în lumea banului disciplina e obligatorie.

Ca idee generală, nu contează banii care-ţi tranzitează buzunarele, ci banii care-ţi rămân. Degeaba îţi intră lunar o sumă mare de bani în cont, dacă la sfârşitul lunii eşti pe minus. E simplu, e aritmetică elementară. De asemenea, cum probabil ai observat, omul are tendinţa de a se întinde mai mult decât îi permite plapuma. Dacă ai parte de venituri lunare din ce în ce mai mari, tendinţa generală e să cheltuieşti din ce în ce mai mult, iar la final s-o termini tot dator. E jocul nefast al învinsului perpetuu. De aceea este necesar să se modifice perspectiva: evaluează-te nu după cât câştigi, ci după cât îţi rămâne în buzunar la sfârşitul lunii, trimestrului, anului ș.a.m.d.

Banul este necesar să fie gestionat indiferent de sumele pe care le ai. Sunt oameni care sunt înfundaţi în datorii şi, în ciuda sumelor babane care le intră în conturi, trăiesc mai rău decât săracii. Cum se ajunge în astfel de fundături? Printr-o gestionare deficitară. Ca idee, dacă mai mult de 30% din venitul tău lunar merge în credite, ar fi cazul să-ţi sune un semnal de alarmă deoarece nu e normal. Orice credit pe care-l ai e o frână, astfel încât este necesar să cauţi să-l închizi cât mai repede.

În special, în ceea ce priveşte creditele ipotecare, este necesar să-ţi faci un plan de rambursare accelerată, nu să accepţi graficul de rambursare propus de bancă. Nu ai habar cât de mult scuteşti atunci când rambursezi în avans! Uită-te pe graficul de rambursare şi constată că rata pe care o dai la bancă, dacă eşti la începutul creditului, este compusă dintr-o sumă infimă, care e principalul, şi una babană, care e dobânda. Calculează câte „principaluri” (adică returnări reale din suma împrumutată) acoperi dacă rambursezi în avans o sumă mică lună de lună.

Apoi vin chestiunile de gestionare efectivă. În primul rând, este necesar să ai o rezervă care să-ţi permită să trăieşti 6-12 luni aşa cum trăieşti acum, dar în condiţiile în care nu ai avea sursele actuale de venit. Această rezervă este cazul să fie lichidă, adică ţinută probabil în depozite bancare. Dacă ţi-e frică de bancă, o poţi ţine în alte valori lichide. La ce e bună? Îţi va asigura un confort psihic. Ştii că ai bani puşi de-o parte pentru orice probleme, astfel încât nu te mai preocupă atât de mult un eventual accident financiar sau de altă natură. E o poliţă de asigurare pe care ţi-o gestionezi singur.

Apoi, după ce reuşeşti asta, este necesar să te apuci să investeşti. De ce? Pentru că investiţiile te ajută atât să-ţi păstrezi valoarea acumulărilor tale. Trăim într-o lume inflaţionistă. Banii puşi de-o parte, peste 10 ani îşi pierd valoarea. Investiţiile îţi aduc alţi bani. Dar ce înseamnă investiţii? Mulţi vor sări cu exemplele clasice: piaţa de capital, imobiliarele ș.a.m.d. Eu ştiu altceva: investiţia cea mai importată şi cea mai mare este necesar să fie în tine şi în pasiunea ta despre care am vorbit la punctul anterior. Aceea este ceea ce contează. Abia după aceea vin investiţiile celelalte. Nu-ţi lăsa niciodată pasiunea să sufere deoarece o vei pierde şi dacă o pierzi vei ajunge la fel de eşuat ca imensa masă de „căutători de bani”.

Indiferent câţi bani ai avea în buzunar, este necesar să le faci un management dacă nu vrei să-i pierzi. Extrem de mulţi oameni ignoră asta şi, de cele mai multe ori, ajung să se trezească fără bani. Culmea, sunt oameni care reuşesc să producă mulţi bani, dar care au perioade lungi de timp în care „stau pe uscat” deoarece atunci când au bani, le zboară necontrolat din buzunare. Un amic de-al meu era obsedat de faptul că avea mai puţini bani decât un angajat de-al său. O repeta ca o moară stricată deoarece nu i se părea logic. Culmea, chiar era cât se poate de logic. Angajatul său, din punct de vedere financiar, era un geniu pe lângă amicul meu. Şi-n toată ecuaţia amicul meu era săracul, în timp ce angajatul său era cel bogat.

Şi uite-aşa am cam ajuns la final. Mulţi vor fi dezamăgiţi citind articolul de faţă. „Ce superficialitate! N-are cum să fie atât de simplu!”. Ba da, culmea e că e simplu! În realitate nimic nu e complicat pe lumea asta, dar ne pierdem timpul uitând că linia dreaptă e cel mai scurt drum între două puncte. Toată povestea poate fi rezumată în două fraze: „Caută să fii bogat, nu să ai bani! Iar pentru a fi bogat este necesar să faci ceea ce te pasionează, ceea ce te inspiră, gestionând însă riguros sursele tale şi astfel, pe măsură ce creşti în pasiunea ta, vei fi mai fericit şi mai bogat în adevăratul sens al cuvântului”. Iar ceea ce am spus anterior se aplică oricând, la orice vârstă şi-n orice situaţie. Iată „marele secret” pe care probabil îl ştiai, dar îl ignorai deoarece e prea simplu ca să fie adevărat!

P.S. Să nu uit! Omul care m-a inspirat în viaţă se numea Don Justo, Justo Gallego Martínez pe numele său. Din 1961 şi până-n ultima zi a vieţii sale a construit catedrala pe care a promis-o celei la care s-a rugat atunci când era bolnav de tuberculoză. Un personaj fabulos, unul dintre cei mai bogaţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa asta. Atât de bogat încât mi-a dat şi mie cu mărinimie din pasiunea sa extraordinară.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Frica noastră cea de toate zilele, mană cerească în consumerism
Schimbarea banilor (VII). Inventarea banilor. O unealtă și o armă politică

yogaesoteric
13 septembrie 2023