Bat tobele războiului mondial. Ofensive ample în Alep şi Mosul. Cea mai mare mobilizare a flotei ruseşti de la războiul rece
Cotidianul/ Dumitru Constantin: Reacţii la prima vedere. Bat tobele războiului mondial
Împărtăşesc previziunea marelui politolog american Henry Kissinger, fost secretar de Stat al preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford, pe cea a lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, şi a mai multor analişti care susţin că o nouă conflagraţie mondială este inevitabilă. „Dacă nu puteţi auzi tobele războiului înseamnă că sunteţi surzi!”, spunea Kissinger într-un interviu plin de preziceri dintre cele mai sumbre.
De aceea aş vrea să subliniez câteva lucruri. Întâi de toate că, după perioada lui Iuri Andropov la conducerea URSS, nu am mai întâlnit un limbaj atât de belicos precum astăzi. Atunci i se răspundea pe măsură de partea cealaltă a Atlanticului de către preşedintele Ronald Reagan. Despre cursa înarmărilor, care atingea cote aberante, trebuie spus că, în cea mai neagră perioadă a Războiului Rece, între cele două superputeri exista dialog.
Şi mai fiinţa ceva foarte important: telefonul roşu dintre Casa Albă şi Kremlin, instalat tocmai pentru a fi folosit chiar de liderii celor două ţări în cazul unui conflict ajuns pe punctul să degenereze şi să ameninţe pacea mondială. El şi-a dovedit necesitatea în cele câteva rânduri în care a fost folosit, dar, din păcate, de un timp a intrat într-un con de umbră, fiind ignorat de nu ştiu care dintre părţi, pierderile fiind vizibile cu ochiul liber. De asemenea, se explorau diverse canale diplomatice, care au dus la soluţionarea unor complicate contencioase internaţionale.
În al doilea rând, mi se pare, pe cât de paradoxal, pe atât de şocant faptul că, dacă în perioada Războiului Rece, în cele mai încordate momente ale sale, superputerile se consultau, ceea ce dovedea măcar răspundere pentru destinele popoarelor lor, acum, acest factor definitoriu pentru realitatea mondială lipseşte total, implicaţiile fiind uriaşe.
În al treilea rând, este de neînţeles faptul că în marile ziare ale lumii, în cele mai importante cancelarii de pe mapamond, în rândul societăţii civile şi al opiniei publice lipsesc vocile raţiunii, realismului şi înţelepciunii, care să acţioneze concret pentru destindere, dezarmare şi dialog, care să promoveze înţelegerea şi compromisul în menţinerea păcii în lume. Aşa cum cred de ani buni, nu avem lideri mondiali la înălţimea complicatelor dosare şi probleme internaţionale. În schimb, nu e greu de constatat că este tot mai evidentă o acută dorinţă de război şi conflict armat.
Mi se pare de neînţeles faptul că lumea aşteaptă totul de la SUA şi de la şeful Casei Albe, liderii altor state ale lumii dovedind o pasivitate de neînţeles, ei neimplicându-se în mod constructiv în atâtea domenii sensibile, în care un punct de vedere susţinut cu argumente sau o propunere bazată pe o bună cunoaştere a situaţiei ar avea efecte benefice.
Să mai surprindă, deci, că această competiţie a morţii, cum a numit un poet cursa înarmărilor, face ravagii astăzi? Îşi pune cineva în mod deschis întrebarea dacă armele ultra performante, odată folosite de ambele părţi – pentru că este total exclus ca într-o nouă conflagraţie mondială să „vorbească” doar una dintre superputeri –, deci după utilizarea acestor arme super sofisticate mai rămân urme de viaţă şi civilizaţie? Să ne surprindă că Gorbaciov vorbeşte, de fapt, avertizează că omenirea este gată să treacă de linia roşie?
Este atât de greu de imaginat că ne aflăm în preajma unei conflagraţii mondiale în care rachetele termonucleare vor fi vioara întâi? Ca urmare, orice ştire care ar fi fost banală în alte condiţii capătă dimensiuni alarmante. Astfel, recent, site-ul Atlantico.fr, care cita Departamentul de Stat, scria că, după 1 octombrie 2016, Rusia are cu 429 mai multe ogive nucleare decât SUA, şi că a desfăşurat 1.796. Numărul maximum admis este de 1.550 arme nucleare, care pot fi desfăşurate de Moscova şi Washington, potrivit tratatului de reducere a armelor strategice – START din 2011.
Orice pas spre înarmare făcut de una dintre părţi este urmat automat de unul similar făcut de cealaltă parte, cursa înarmărilor atingând în vremurile noastre cote inimaginabile. Din atare perspectivă, agenţia France Presse relata că Rusia „instalează rachete nucleare la porţile NATO” şi arăta că în enclava Kaliningrad ar fi fost aduse temutele rachete Iskander, care au ogive nucleare în vârf şi o rază de acţiune de 700 de km, atingând uşor Berlinul.
Apoi, la 10 mai 2016, presa lumii anunţa că noua rachetă rusă Satan 2 (după cum au botezat-o experţii NATO, numele său real fiind „RS-28 Sarmat”), cu o rază de acţiune de 10.000 de km, ce poate lovi oraşe europene sau de pe coasta vest-americană, va deveni operabilă în 2020. Potrivit unui jurnal parizian, va fi cea mai puternică rachetă nucleară cunoscută vreodată şi nu există nicio tehnologie sau sistem antirachetă care s-o contracareze. Ea va avea 12 capete nucleare, putând distruge o ţară ca Franţa.
Dar ce fac SUA? La 10 noiembrie 2015, ziarul New York Times scria: „Mulţi ani, Kremlinul a protestat împotriva scutului antirachetă sub conducerea SUA. Washingtonul a răspuns că scutul avea ca scop neutralizarea rachetelor iraniene. Putin a obiectat că SUA au continuat lucrările la scut după acordul lor care a oprit programul nuclear iranian”. În fine, la 2 octombrie 2015, în ajunul marilor manevre Trident Junctuare, NATO anunţa sosirea în baza navală spaniolă Rota a torpilorului lansator de rachete USS Carney pentru a „întări apărarea antirachetă a NATO în Europa.”
În plus, au fost instalate 24 rachete SM-3 din sistemul Aegis în Polonia şi România. USS Carney este a patra unitate de acest tip transferată de SUA din februarie în Mediterană. După cum opina un analist militar, prin atare măsuri, Italia şi alte state europene din NATO, între care aş cita şi România, sunt folosite de SUA drept primă linie într-o posibilă confruntare nucleară, din unele puncte de vedere mai periculoasă decât cea din timpul Războiului Rece.
Mai sunt şi alte exemple din cursa înarmărilor, dar spre a nu fi acuzat că le fac publicitate, mă opresc aici, amintind doar că, mai nou, Rusia vrea să reactualizeze bazele sale militare din Mediterană şi alte părţi ale lumii pe care le desfiinţase Boris Elţân, pe agenda Moscovei fiind oraşul sirian Tartus, de asemenea Ciprul, apoi Egiptul şi Angola sau Cuba. Recent se transmitea că forţele militare ruse vor face manevre cu cele egiptene. Moscova spune că reacţionează la politica americană de îngrădire a sa în Europa prin baze militare sau prin trupele dislocate în România, în centrul Europei, în Polonia, în ţările baltice etc.
Cum se ştie, întotdeauna, o nouă armă sau o nouă strategie militară a uneia dintre superputeri a fost urmată de reacţia celeilalte părţi, competiţia căpătând dimensiuni greu de anticipat chiar de marii experţi în polemologie – ştiinţa războiului. Demonstraţiile de forţă nu sunt apanajul uneia dintre părţi şi nu rămân niciodată la stadiul de intenţie.
Trebuie să fii un ageamiu în ale politicii internaţionale să nu anticipezi ce urma crizei ucrainene şi momentului Crimeea, din 2014, întrucât nu avem de-a face cu motivul pentru care fiecare dintre superputeri a luat deciziile militare pe care le-a crezut necesare, ci cu pretextul ideal pentru acestea. Ştiu că se vor supăra unii, dar mulţi experţi şi analişti sunt convinşi că Rusia nu va abandona niciodată Ucraina, iar Crimeea – nici atât.
Ca urmare, declaraţiile şi motivele invocate de părţi fac parte din apanajul propagandistic şi trebuie privite ca atare. Politica de a cultiva şi răsplăti „yesmanii” e ridicată la rang de principiu naţional de fiecare dintre părţi, iar efectele ei sunt devastatoare pe plan naţional şi mondial.
În lumea de azi, comerţul cu arme este cel mai înfloritor, lupta pentru noi pieţe este crâncenă, nimeni nu se dă în lături de la nimic pentru a avea supremaţia şi implicit pentru a-şi extinde sferele de influenţă, dat fiind că acestea sunt cele adevărate, competitive şi performante.
Pornind de la cele de mai sus, ca şi de la atâtea altele, scenariul apocaliptic imaginat de Kissinger şi avertismentul dur al lui Gorbaciov sunt explicite şi dure, dar cine dintre liderii lumii de azi le aude?
DCNEWS: Anonymous: Al Treilea Război Mondial este iminent
Hackerii de la Anynomous au transmis un nou mesaj către „cetățenii lumii” în contextul tensiunilor dintre Statele Unite ale Americii și Rusia asupra situației din Siria.
Hackerii celebrei rețele Anonymous au dezvăluit că pentru Pentagon „Al Treilea Război Mondial este iminent”.
Mesajul apare la doar o săptămână după ce fostul lider rus Mihail Gorbaciov a declarat că „lumea a ajuns într-un punct extrem de periculos”.
„Când ai un guvern care operează fără niciun fel de limită, care militarizează politica și care își vede propriul popor ca pe un inamic și ai toate astea în fața ta, nu trebuie să vă îndoiți că ambele tabere au aceleași interese” este o parte din mesajul transmis de hackeri, care condamnă atât Rusia, cât și SUA pentru actele lor.
Ascensiunea ISIS și Războiul civil au provocat o situație umanitară dezastruoasă, cu sute de mii de victime. Marea Britanie a cerut sancțiuni aspre pentru acțiunile Moscovei din Siria, în timp ce SUA susține că va învinge Statul Islamic.
Digi24: SUA cer Rusiei o reuniune pe tema încălcării Tratatului INF
Statele Unite au solicitat organizarea unei reuniuni speciale cu Rusia pe tema unor presupuse încălcări ale Tratatului Forțelor Nucleare cu rază medie de acțiune (INF), potrivit Radio Free Europe – Radio Liberty.
Sursa citată notează că este o schimbare de poziție în politica americană, ce reflectă temerile tot mai mari în legătură cu intențiile Moscovei.
Tratatului Forțelor Nucleare cu rază medie de acțiune (INF) este un tratat de pe vremea Războiului Rece și se referă la controlul armamentului nuclear.
Tratatul – care interzice testarea, producerea şi deţinerea de rachete de croazieră de tip sol-sol cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri – a eliminat o întreagă clasă de rachete din Europa şi a pus bazele unui sistem extins de verificare şi conformare.
Acordul a fost considerat crucial în dezgheţarea relaţiilor dintre fosta Uniune Sovietică şi Statele Unite, reamintește News.ro.
În urmă cu doi ani, Statele Unite au acuzat Rusia că a dezvoltat un sistem de rachete care încalcă prevederile tratatului. Moscova a respins acuzaţiile, iar ulterior a acuzat la rândul ei Washingtonul că depune eforturi să instaleze elemente ale unui sistem de apărare antirachetă în Europa – în România şi Polonia – care sunt, de fapt, interzise de INF.
În decembrie 2015, un oficial de rang înalt de la Pentagon a declarat în Congres că presupusele încălcări ale tratatului din partea Rusiei şi alte acţiuni ruse în Europa şi în alte părţi au determinat Washingtonul să dezvolte un „răspuns cuprinzător la acţiunile militare ruse”.
O reuniune a Comisiei Speciale de Verificare, prevăzută în viitorul apropiat, aduce în centrul atenţiei îngrijorările cu privire la Tratatul Forţelor Nucleare cu rază medie de acţiune, notează Radio Europa Liberă.
Foste republici sovietice – Ucraina, Belarus şi Kazahstan – care sunt parte la tratat urmează să participe şi ele la reuniune.
Numeroşi experţi în domeniul controlului armamentului au îndemnat administraţia americană să solicite o reuniune a acestei comisii, care să analizeze presupusele încălcări ale INF. Ultima reuniune a Comisiei a avut loc în 2003.
Rose Gottemoeller, negociatorul-șef al SUA pentru controlul armamentului, declara pentru RFE/RL că o reuniune a Comisiei nu ar fi utilă, deoarece Statele Unite au oferit deja Rusiei informaţiile necesare.
The New York Times a scris în octombrie 2016 că serviciile americane de informaţii au conchis că Rusia continuă un program în vederea producerii unei rachete de croazieră de tip sol-sol şi produce mai multe rachete decât are nevoie în cadrul unui program de testare. Acest fapt îi determină pe oficialii americani să se teamă că Moscova ar putea să decidă să mobilizeze rachete interzise de INF, potrivit NYT.
În octombrie anul trecut NATO a anunţat că Rusia a mutat un sistem de rachete balistice foarte sofisticat – cunoscut sub numele Iskander – în enclava Kaliningrad de la Marea Baltică. Oraşe ca Varşovia se află în raza de acţiune a Iskander.
Unii experţi americani în domeniul controlului armamentului au speculat că sistemul Iskander ar putea, de fapt, să se afle în centrul temerilor serviciilor americane de informaţii cu privire la încălcarea INF, însă oficialii americani au refuzat să comenteze pe această temă.
Doar două mari oraşe din Orientul Mijlociu mai sunt acum apărate de jihadiştii din Statul Islamic – Alep şi Mosul. Căderea acestor oraşe poate fi un moment hotărâtor în desfăşurarea războiului împotriva organizaţiei teroriste. Luni, 17 octombrie, o coaliţie condusă de guvernul irakian a început asediul oraşului Mosul.
600 de kilometri mai la vest, în Alep, luptele între facţiunile jihadiste, rebeli şi forţele loialiste durează de ani de zile, acum regimul Assad beneficiind şi de sprijinul Rusiei şi bombardând fără discriminare zona de est a celui de al doilea oraş ca mărime din Siria. Acum, odată începută ofensiva asupra oraşului Mosul, rămâne de văzut dacă forţele aeriene americane din Irak vor reuşi să reducă numărul victimelor din rândul civililor şi dacă oraşul va evita o cădere într-un conflict sectar sângeros.
Când al doilea oraş ca mărime din Irak a căzut în mâinile organizaţiei Stat Islamic, toată lumea a fost şocată că această grupare care atunci, în iunie 2014, abia începea să se facă cu adevărat cunoscută a reuşit să înfrângă armata irakiană antrenată de americani. „Mosulul a căzut ca un avion fără motor”, spunea un negustor care a fugit atunci la Erbil, capitala mult mai paşnicului Kurdistan Irakian, aflată la nici 200 de km mai la est.
Nu toţi locuitorii au fugit din oraşul ocupat de Statul Islamic în câteva zile. Populaţia sunnită nu a văzut în militanţii jihadişti un pericol mai mare decât administraţia şiită de la Bagdad. La fel s-a întâmplat şi în provincia Niniveh, unde Mosul este capitala, o provincie majoritar sunnită. Ceea ce s-a întâmplat în Mosul a fost ruşinos pentru administraţia de la Bagdad – o armată care fuge cu zile înainte de sosirea jihadiştilor şi lasă în urmă sute de Humvee-uri, armament greu şi o bancă în care se aflau circa 500 de milioane de dolari. Secretarul american al Apărării declara în 2015 că SUA le pot oferi irakienilor consilieri militari, nu însă şi hotărârea de a lupta.
La aproape doi ani şi jumătate de la ruşinoasa cădere a Mosulului, armata irakiană a început ofensiva pentru recucerirea oraşului de pe Tigru. „A sosit ceasul, iar momentul victoriei este aproape. Anunţ astăzi începerea operaţiunii pentru eliberarea provinciei Niniveh”, a declarat premierul irakian Haider al-Abadi.
Operaţiunea a fost pregătită de mai bine de jumătate de an, cu o suplimentare a trupelor americane din Irak până la circa 5.000 de militari şi consilieri pentru antrenarea forţelor irakiene. Militarii irakieni şi luptătorii kurzi Peshmerga constituie grosul celor 300.000 de luptători care au început asediul poziţiilor Statului Islamic din Mosul.
Operaţiunea poate deveni cea mai importantă din Irak de la invazia americană din 2003. Trupele sunt susţinute aerian de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite împotriva organizaţiei Stat Islamic.
Pregătirea politică a atacului a dat mult mai mult de furcă decât aspectul militar. De altfel, majoritatea analiştilor consideră că Bagdadul va înregistra o victorie militară în Mosul, însă victoria politică este încă departe.
Un prim semnal vine dinspre miliţiile şiite susţinute de Iran, care au ţinut să participe la acest asediu. Guvernul şiit de la Bagdad a refuzat însă, pentru că intrarea în oraş a miliţiilor şiite ar echivala cu un adevărat măcel între acestea şi rezidenţii sunniţi.
O altă problemă ţine de dorinţa expresă a Turciei de a participa la ofensivă cu cele câteva sute de militari care se află detaşaţi în Irak, în ciuda protestelor şi ameninţărilor Bagdadului, care nu acceptă prezenţa trupelor turce pe propriul teritoriu. Însă Ankara are un interes limpede în zonă – limitarea revendicărilor kurde. Ca şi în Siria, Turcia încearcă să creeze în Irak o zonă tampon pentru a limita extinderea teritoriilor cucerite de kurzi.
Cum Statul Islamic are în Mosul 3.000 – 4.500 de luptători, iar forţele irakiene şi cele aliate numără 30.000 de militari, jihadiştii vor recurge la lupte de gherilă urbană şi au înţesat oraşul cu explozibili, după cum relatează publicaţia libaneză L’Orient Le Jour.
Folosirea populaţiei civile drept scut uman este o certitudine, motive pentru care se aşteaptă ca sute de mii de oameni să fugă din oraş după începerea ofensivei. Drama umanitară a fost luată în considerare de guvernul irakian, care a instalat două tabere uriaşe pentru refugiaţi în zonă. Chiar şi aşa, experţii ONU estimează că este aproape imposibilă gestionarea unui val de refugiaţi estimat şi la 150.000 de persoane într-un interval de câteva ore. ONU estimează că în doar câteva săptămâni, circa un milion de persoane ar putea fi strămutate din Mosul.
„În cel mai rău caz, ne vom îndrepta către cea mai mare operaţiune umanitară din lume în acest an”, spune secretarul general adjunct al ONU pe probleme umanitare, Steven O’Brien. Iar această dramă umanitară, dublată de cea similară din Alep, nu poate face decât să ducă la un nou val de refugiaţi în Europa, la finalul anului 2016.
Perspectiva acestei catastrofe umanitare a oferit Rusiei un argument pentru a riposta la acuzele occidentale (ale Statelor Unite şi Franţei) legate de „crimele de război” comise de armata rusă şi cea siriană în Alep. Preşedintele Vladimir Putin a declarat ironic că „speră” ca SUA şi aliaţii lor vor face tot ce pot pentru a nu exista nicio victimă civilă în timpul bătăliei pentru Mosul.
Înfrângerea jihadiştilor din Mosul este doar o chestiune de timp. Statul Islamic nu mai deţine resursele necesare pentru o rezistenţă îndelungată şi favorizează retragerea în zone ce pot fi mai uşor apărate, preferând să câştige mai degrabă timp decât teritorii.
Rolul principal va fi jucat în următoarele luni de facţiunile kurde care doresc să-şi extindă puterea şi în Mosul, după ocuparea oraşului petrolier Kirkuk. Cele două localităţi nu fac parte din Kurdistanul Irakian, însă liderii de la Erbil doresc să-şi extindă influenţa aici, fapt ce poate duce la ciocniri cu forţele armate ale guvernului de la Bagdad. Aceeaşi tendinţă este vizibilă şi în Siria, cu diferenţa că aici kurzii sirieni se văd contraţi de forţele militare ale Turciei.
Ceea ce mai poate îngrijora va fi evoluţia din Mosul şi provincia Niniveh după eliberarea oraşului. Nu sunt excluse incursiuni ale miliţiilor şiite şi chiar implicarea lor în operaţiuni de purificare etnică şi religioasă, împotriva kurzilor şi a sunniţilor. De aici şi până la apariţia altor organizaţii sunnite radicale în Irak nu este decât un pas.
Populaţia de confesiune sunnită din Mosul a rămas după retragerea armatei irakiene, iar militanţii Statului Islamic au instituit aici o administraţie proprie care nu de puţine ori a funcţionat mai bine decât cea a guvernului federal de la Bagdad.
Tradiţional, Mosul este un oraş multietnic şi multiconfesional, cu o comunitate kurdă dominantă şi cu o comunitate arabă care a sporit aici în perioada regimului lui Saddam Hussein. La fel ca şi în provinciile vestice ale Irakului, ocupate rând pe rând de Statul Islamic în 2014, sunniţii din Mosul nu au opus rezistenţă jihadiştilor şi chiar au privit ocupaţia ca pe o şansă de a se impune în acest mare oraş. Această realitate trebuie luată în calcul de guvernul de la Bagdad, unul exclusiv şiit, dacă premierul al-Abadi vrea să aibă o minimă şansă de a pacifica ţara.
Cât priveşte soarta Siriei după o eventuală victorie a regimului în Alep, aceasta depinde de negocierile de pace cu Rusia şi SUA în prim-plan, şi de alegerile prezidenţiale din SUA.
Digi24: SUA: Liderii ISIS fug din Mosul
Capii grupării Stat Islamic fug din Mosul, la trei zile de la debutul operaţiunii pentru recucerirea oraşului irakian. Anunţul este făcut de un general american. Înainte de începerea amplei operaţiuni militare existau informaţii conform cărora liderul organizaţiei jihadiste s-ar ascunde aici. Sunt acolo şi aproape un milion şi jumătate de civili care fug şi ei pentru a-şi salva vieţile.
Jonathan Beale, corespondent BBC: „Au identificat mai multe maşini conduse de atacatori sinucigaşi îndreptându-se către convoi. Cel puţin două au fost detonate, nu sunt sigur că şi a treia.”
Aşa înaintează trupele irakiene către Mosul. Într-un singur sat au fost descoperite zeci de mortiere artizanale încărcate cu clor, care fac parte din arsenalul militanţilor ISIS. Pe de altă parte, atmosfera din satele eliberate până acum este departe de a se stabiliza. Localnicii scăpaţi din mâinile jihadiştilor fug năuci între liniile frontului, la cel mai mic zvon că teroriştii s-ar putea întoarce.
Arwa Damon, corespondent CNN: „Aceste femei îmi spun că jihadiştii au reapărut din livezi… Aşa că toate au fugit, această femeie e în picioarele goale. Îmi spun că erau sute de militanţi, că în fiecare zi veneau în sat, erau puternic înarmaţi, confiscau telefoanele mobile. Cei la care găseau telefoane mobile erau executaţi.”
Organizaţiile umanitare sunt extrem de îngrijorate de soarta civililor din Mosul şi împrejurimi. Adică peste un milion şi jumătate de oameni, ale căror vieţi sunt momentan în mâinile jihadiştilor.
Caroline Hawley, corespondent BBC 2: „Pe măsură ce se strânge laţul în jurul grupării Stat Islamic, cresc riscurile pentru civilii prinşi la mijloc, în valea din spatele meu, în Mosul. Există pericolul ca odată cu bombardamentele coaliţiei internaţionale, ISIS să folosească populaţia civilă drept scuturi umane, iar când forţele irakiene vor intra în oraş, civilii ar putea fi prinşi între cele două tabere.”
Un oficial de la Moscova admite că rachetele Iskander, desfășurate recent în enclava Kaliningrad, sunt îndreptate și pot nimici în caz de conflict armat elementele de infrastructură ale scutului antibalistic american.
General colonel în rezervă al armatei ruse, Vladimir Shamanov, a fost numit după alegerile legislative din septembrie 2016, preşedinte al Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat.
„Evident că aceste rachete vor fi îndreptate împotriva acelor obiecte care strică echilibrul de forțe, adică cele care au fost deja amplasate sau care vor fi montate în cadrul așa-numitului sistem de apărare antirachetă. Dispunem de o încărcătură cu o precizie uimitoare. Cum ar spune artileriștii: lovește direct la țintă. Cu alte cuvinte abaterea de la ținta propriu-zisă este mai puțin de 1 metru”, a spus Shamanov conform tvr.ro.
În prezent, Polonia și România găzduiesc elemente ale sistemului antirachetă american. Oficialii NATO și cei de la București dau asigurări că baza de la Deveselu are un caracter pur defensiv.
Totodată, generalul Șamanov a declarat că Rusia ar putea desfășura în Cuba un regiment de trupe aeropurtate.
Șamanov consideră că Moscova ar trebui să acționeze în sensul restabilirii bazelor sale militare în țările pe teritoriile cărora existau astfel de baze în perioada sovietică, scrie Agerpres.
Digi24: Cea mai mare mobilizare a flotei rusești de după Războiul Rece
Rusia își mobilizează întreaga flotă de război din Marea Nordului, cu nave de război purtătoare de bombardiere care se îndreaptă spre Mediterană, pregătind un asalt decisiv asupra orașului sirian Alep, aflat sub asediu.
Informația este publicată de agenția Reuters, care citează sub anonimat un diplomat NATO de rang înalt.
Flota militară rusă a trecut în octombrie 2016 de-a lungul coastelor norvegiene pe lângă orașul Bergen, a anunțat diplomatul, în vreme ce presa rusă a scris că traseul cuprinde Canalul Mânecii, iar prin Gibraltar este asigurată intrarea în Marea Mediterană, ținta finală fiind țărmul sirian. „Rusia își mută întreaga flotă din Marea Nordului și cea mai mare parte din flota pe care o are în Marea Baltică. Este cea mai mare mobilizare de forțe de luptă de suprafață de la finalul Războiului Rece”, a declarat diplomatul NATO.
Pe de altă parte, presa norvegiană a publicat imagini cu navele de război rusești și citează serviciul norvegian de informații militare care spune că forțele militare mobilizate de Rusia vor avea un rol în bătălia decisivă asupra Alepului.
Vedetele flotei mobilizate sunt Amiralul Kuznetov, singurul portavion al armatei ruse, care face deplasarea spre Alep alături de crucișătorul Petru cel Mare, nava de război cu propulsie nucleară care datează din epoca sovietică.
Rusia, care îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad printr-o campanie aeriană care atacă rebelii comasați în partea estică a Alepului, a anunțat că atacul pe care îl pregătește are ca ținte militanții Statului Islamic din Siria.
Diplomatul NATO este de părere că strategia rușilor este de a-i anihila pe cei 8.000 de rebeli din Alep, singurul mare oraș sirian aflat în mâinile opoziției. Însă, o campanie puternică în partea de est a Alepului, unde 275.000 de oameni au rămas blocați, ar putea deprecia și mai tare relațiile Moscovei cu Occidentul pe fondul riscului ca în timpul asaltului să fie uciși civili nevinovați.
Oficiali ai NATO susțin că atacurile aeriene ale Rusiei fac parte din strategia Kremlinului de a-l proteja pe Assad și portul sirian în Tartus, de unde forțele navale rusești au acces mult mai ușor în Marea Neagră, pe care rușii vor s-o controleze după ce au anexat Peninsula Crimeea.
Citiți și:
Noi dezvăluiri pentru o mai bună înţelegere a situaţiei din Siria
Analiză CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia
Care este, de fapt, adevărul în conflictul din Siria, teroriști, refugiați, ruși, francezi și americani
yogaesoteric
4 februarie 2017