Belgia continuă eutanasierea (uciderea) pacienților bolnavi mintal, considerând că moartea îi va scăpa de «suferința insuportabilă și inutilă»


Ucigașii din sistem


Belgia se află în topul clasamentului în privința eutanasierii pacienţilor cu boli mintale. Unele cadre medicale au cerut o dezbatere naţională a problemei.

Susţinătorii aşa numitei „morţi cu demnitate” continuă să insiste că eutanasierea şi sinuciderea asistată se aplică doar persoanelor cu stare foarte gravă de sănătate, la fel cum şi susţinătorii avorturilor încurajează uciderea copilului ca o măsură disperată pentru femeile maltratate. Realitatea este că nu acestea sunt motivele, în special în Europa, unde copiii cu sindromul Down sunt din ce în ce mai puţini iar persoane cu boli mintale sunt omorâte prin injecţie letală.

Una dintre ţările lider ale mișcării de omorâre a pacienţilor cu boli mintale este Belgia, unde oamenii pot fi trimiși la moarte dacă se plâng că suferă de „chinuri psihologice insuportabile şi inutile”.

Limbajul uluitor de relaxat privind pacienţii cu boli mintale a stârnit panică în rândul unor profesioniști în domeniul medical din Belgia, care au adresat o scrisoare de atenţionare, cerând o dezbatere naţională a problemei.

Iată câteva fragmente din ce au avut ei de spus:
„Eutanasierea făcută pacienţilor ce suferă chinuri psihologice insuportabile şi inutile este foarte problematică. Sunt oameni care nu se află în fază terminală şi care mai pot trăi încă mulţi ani. Prin urmare, precauția extremă este adecvată atât din punct de vedere clinic cât şi legal. Esenţa acestui caz este că estimând inutilitatea suferinţei unui pacient, noi nu putem elimina factorul subiectiv…
Legea nu menționează criterii exacte pentru suferința psihologică insuportabilă. Orice plângere cu privire la neglijență în astfel de cazuri nu poate duce decât în «teritoriul nimănui» din punct de vedere legal…
Indiferent câte criterii sunt, din ce în ce mai mult pacientul depinde de modul în care un psihiatru îl percepe sau îl testează, ajutat de presupunerea personală a unui doctor şi de relatarea pacientului despre simptomele sale.”

Un articol din The Washington Post subliniază că Lieve Thienpont, un psihiatru ce aprobă eutanasierea pe baza unor suferințe mentale, permite pacienţilor să moară fără a îndeplini cerinţele legislaţiei. Thienpont neagă aceste acuzații şi declară că pacienţii au interpretat eronat ceea ce ea le-a spus. „Aceşti pacienţi sunt foarte disperaţi, stresaţi”, afirmă ea. „Ei spun lucruri ce nu sunt întotdeauna adevărate.”

Revista Knack a arătat că psihiatrii specializaţi în probleme de stres intră sub incidența noii legi şi modul în care aceasta le-a modificat relaţiile cu pacienţii. Ei susţin:
„Destul de ciudat, persoane cu tulburări psihice mai puţin severe şi uşor tratabile – cum sunt tulburările de personalitate de tip borderline – solicită mai frecvent eutanasierea decât pacienţii cu boli grave. Oferta ridică într-adevăr întrebări. Eutanasierea a devenit un nou simptom. Adesea este ca un strigăt de ajutor: «mai merită oare să trăiesc, sau renunţi la mine?». Dar este un simptom cu consecinţe specifice periculoase.”

În Europa, șapte state permit sinuciderea asistată de medic: Olanda, Belgia, Elveția, Luxemburg, Austria, Finlanda, Germania.


Citiţi şi:

Isteria șocantă a civilizaţiei: Eutanasierea copiilor este legală în Belgia

Ultima vară din viaţa Laurei. O poveste adevărată dar şocantă despre medicii care actualmente ucid la cerere

Acum şi oamenii se eutanasiază, nu-i aşa?
 

yogaesoteric
1 iunie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More