Benedict al XVI-lea între presiuni şi profeţii

„Demisia” istorică, în 28 februarie 2013, a Papei Benedict al XVI-lea de la conducerea Bisericii Catolice a consternat întreaga lume catolică, surprinzând chiar şi Vaticanul, după spusele purtătorului său de cuvânt, Federico Lombardi, mai ales că istoria papalităţii menţionează doar un singur caz de acest gen, cel al papei Grigore al XII-lea, care a renunţat la Scaunul Sfântului Petru în anul 1415. Oficial, decizia papală a fost luată în „deplină libertate”, din motive de sănătate. Totuşi, niciun alt Papă nu a luat o astfel de decizie, nici măcar Ioan Paul al II-lea, care era bolnav de cancer, osteoporoză şi Parkinson. Benedict al XVI-lea este, oare, mai grav bolnav decât predecesorul său? Unul dintre medicii săi, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a declarat presei că fostul Papă nu suferea de afecţiuni grave, care i-ar fi putut pune viaţa în pericol. Să fie, cu adevărat, starea de sănătate cea care l-a determinat pe Papă să „demisioneze”? Ultima perioadă în care acesta a ocupat scaunul papal a fost deosebit de penibilă.

La începutul acestui an, timp de 39 de zile, Vaticanul a fost victima unui boicot bancar fără precedent, fiind deconectat de la reţeaua bancară internă şi internaţională. Practic toate terminalele din oraşul papal au fost inutilizabile, fapt ce a cauzat prejudicii în valoare de 1.170.000 euro! Curios, a doua zi după anunţul cu demisia Papei Benedict al XVI-lea, pe 12 februarie, boicotul bancar s-a încheiat şi totul a revenit la normal, fapt ce ne face să credem că demisia a fost mai degrabă consecinţa unui război ascuns decât urmarea unor probleme de sănătate.

Unele surse din Vatican vorbesc despre implicarea în demisia Papei a Secretarului de Stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone, suspectat în trecut că ar fi ascuns conturile Curiei de autorităţile italiene. Într-adevăr, conform unei declaraţii oficiale a Biroului Central din Bruxelles, al Tribunalului Internaţional pentru Infracţiuni ale Statului şi ale Bisericii (ITCCS), Papa a fost nevoit să demisioneze ca urmare a unui mandat de arestare ce urma să fie emis pe numele său de către un anumit guvern european (nespecificat, din motive lesne de înţeles) pentru crime împotriva umanităţii şi punerea la cale a unei conspiraţii criminale şi a unui ordin de sechestrare a proprietăţilor şi bunurilor ce aparţin Vaticanului. Sunt bine cunoscute, şi nu puţine la număr, scandalurile ce au avut în prim-plan abuzurile sexuale săvârşite de clerici catolici din mai multe ţări asupra unor copii şi muşamalizarea acestora, ce a fost orchestrată şi susţinută de fostul papă Benedict al XVI-lea.

Ca urmare a abdicării Papei Benedict, Oficiul Central din Bruxelles al ITCCS a ţinut să facă următoarele precizări:
„1. La data de 1 februarie 2013, în baza dovezilor furnizate de către Curtea noastră afiliată, Oficiul nostru a încheiat un acord cu reprezentanţi ai unei naţiuni europene şi instanţele sale pentru a emite un mandat de arestare împotriva lui Joseph Ratzinger, alias Papa Benedict, pentru crime împotriva umanităţii şi plănuirea unei conspiraţii criminale.
2. Mandatul de arestare va fi trimis biroului «Sfântului Scaun» de la Vatican, vineri 15 februarie 2013. Acesta permite naţiunii în cauză să-l reţină pe Ratzinger ca suspect de crimă, dacă el intră pe teritoriul său suveran.
3. O notă diplomatică a fost emisă de către guvernul naţiunii respective Secretarului de Stat al Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone, luni 4 februarie 2013, informându-l pe acesta despre mandatul de arestare iminent şi invitându-l să se conformeze cu această decizie. Cardinalul Bertone nu a trimis niciun răspuns la această notă, însă şase zile mai târziu, Papa Benedict a demisionat.
4. Acordul dintre Tribunalul nostru şi naţiunea în cauză a inclus emiterea unei dispoziţii secundare de drept de gaj comercial, prin intermediul instanţelor juridice ale naţiunii respective, împotriva proprietăţiilor şi bunurilor Bisericii Romano-Catolice, începând cu prima zi de Paşti, duminică, 31 martie 2013. Acest drept de gaj urmează să fie însoţit de o iniţiativă publică şi globală, numită «Campania de Recuperare a Paştelui», prin care proprietatea Bisericii Catolice urmează să fie ocupată şi revendicată de către cetăţeni sub forma activelor publice, această măsură fiind executată în conformitate cu legile internaţionale şi Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.
5. Este decizia Tribunalului şi a guvernului naţiunii respective de a proceda la arestarea lui Joseph Ratzinger după părăsirea Biroului Pontifical, sub învinuirea de crime împotriva umanităţii şi conspiraţie criminală.
6. Aceasta este decizia noastră de a continua cu punerea sub acuzare şi arestarea succesorului lui Joseph Ratzinger în baza aceloraşi acuzaţii, şi cu aplicarea măsurii comerciale şi a «Campaniei de Recuperare a Paştelui» împotriva Bisericii Romano-Catolice, aşa cum a fost planificat.”

Merită să menţionăm că ITCCS a judecat şi condamnat un număr de 30 de oficiali ai Bisericii Catolice, printre care şi actualul Papă Francisc I, Arhiepiscopul din Durban, Africa de Sud, Wilfrid Napier, care a declarat public că molestarea sexuală a copiilor nu este o crimă (şi care, în treacăt fie spus, l-a ales pe actualul Papă), primul ministru canadian Stephen Harper, George W. Bush, Donald Rumsfeld, Tony Blair şi Regina Elisabeta a Marii Britanii, pentru crime împotriva umanităţii.

În plus, presa italiană a scos la iveală existenţa unui raport secret despre un lobby gay la Vatican, fapt care ar fi precipitat „demisia” lui Benedict la XVI-lea. Se pare că „demisia” sa surpriză coincide, de fapt, cu predarea unui dosar compus din „două volume de aproape 300 de pagini”, realizat de trei cardinali însărcinaţi cu examinarea afacerii Vatileaks. Conform publicaţiei La Republica, acest faimos raport, predat de Joseph Ratzinger pe 17 decembrie, scoate la lumină, printre altele, existenţa unei reţele în cadrul Guvernului central al Bisericii Catolice, ai cărei membri ar fi fost „uniţi de orientarea lor sexuală”. Se pare că anumiţi cardinali ar fi fost supuşi şantajului exercitat de persoane „din exteriorul” Vaticanului, cu care aceştia ar fi avut relaţii homosexuale, relatează cotidianul.  

Unul dintre autorii raportului, cardinalul spaniol Julian Herranz, i-ar fi înmânat pentru prima oară pe 9 octombrie lui Benedict al XVI-lea dosarul „cel mai scabros”, pronunţând „pentru prima dată cuvântul  homosexualitate în apartamentul pontifical”. Două zile mai târziu, într-un discurs improvizat, Benedict al XVI-lea evoca, într-o formă metaforică, „peştii răi” care au fost prinşi în plasa Bisericii. Potrivit cotidianului italian, nu este vorba de o coincidenţă. După povestea cu Vatileaks, există un nou iz de scandal care planează asupra micului Stat. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a reacţionat etichetând drept fanteziste sau false mai multe puncte din respectivul articol, dar a precizat faptul că „nu vor exista nici dezminţiri, nici comentarii și nici confirmări” asupra „afirmaţiilor şi opiniilor” difuzate de presă. Putem să ne întrebăm: dacă nu există dezminţiri, aceasta înseamnă că informaţiile sunt adevărate?

„Demisia” Papei este, fără dar și poate, mai mult decât dubioasă, în contextul în care, de 600 de ani încoace, niciun Papă nu a mai demisionat vreodată. Este cât se poate de evident faptul că Papa a fost forțat de împrejurări să renunțe la scaunul pontifical. De altfel, informațiile publicate în cotidianul La Republica confirmă cu prisosință aceasta.

Aşa cum au evidenţiat ştirile din mass-media, la doar câteva ore după ce Papa Benedict al XVI-lea a uluit lumea, anunţând la 11 februarie 2013 că va demisiona la sfârşitul lunii, din ceruri a scăpărat de două ori lumina orbitoare a unor fulgere teribile, care au lovit paratrăsnetul din vârful crucii albe a Bazilicii Sfântului Petru, în timpul furtunii care se dezlănțuise asupra Romei în acea zi. Mulţi comentatori consideră fulgerele ca fiind manifestări providențiale ale mâniei dumnezeiești, stârnite de perversiunile şi actele profund anticreştine care se desfășoară chiar în sânul Vaticanului, acte care au fost evidenţiate în mod repetat, de mai bine de o sută de ani, de către câţiva sfinţi faimoşi. De altfel, cu toţii cunoaştem semnificaţia fulgerelor în simbolismul universal: acestea erau însemnul puterii dumnezeieşti şi erau folosite pentru pedepsirea fărădelegilor şi reinstaurarea justiţiei divine. Astfel, Zeus, în religia greacă, şi Jupiter, în religia romană, erau reprezentaţi purtând un mănunchi de fulgere în mână. Şi sfântul Ilie este numit, în creştinism, „Ilie cel cu fulgere şi trăsnete”.

Chiar dacă privim evenimentul dintr-un punct de vedere strict ştiinţific, realizăm cu uşurinţă că numai un naiv ar putea crede că cele două trăsnete au fost doar o „pură întâmplare”. Orice om care are noţiuni elementare de probabilităţi matematice îşi poate da seama că probabilitatea ca o furtună să se abată asupra Romei chiar în intervalul de câteva ore în care s-a produs evenimentul „demisiei” şi ca, simultan, Bazilica Sfântul Petru să fie fulgerată, la un interval extrem de scurt, de două ori consecutiv, chiar imediat după anunţarea „demisiei” Papei, tinde spre zero. În plus, probabilitatea ca cineva să reuşească să surprindă, exact atunci, pe peliculă fotografică unul dintre fulgere tinde, de asemenea, spre zero, făcând ca evenimentul să fie demn de… Zona Crepusculară. De altfel, tocmai faptul că probabilitatea aceasta este extrem de mică a făcut ca mulţi să creadă chiar că fotografia este trucată! Din această cauză, în articolele publicate de mai multe ziare a fost citată opinia unor specialişti în artă fotografică ce au analizat fotografia care au confirmat în final că ea este autentică! În aceste condiţii, este foarte limpede pentru orice om inteligent că doar o sincronicitate divină putea face ca toate acestea să se petreacă simultan.

Iată ce a declarat pentru publicaţia Daily Mirror fotograful agenţiei France Presse, Filippo Monteforte: „Am realizat instantaneul din Piaţa Sfântul Petru fiind adăpostit între coloane. Era foarte frig şi ploaia cădea în rafale. Când a început furtuna, nu ştiu de ce, mi-a trecut prin minte gândul că un trăsnet va lovi paratrăsnetul din vârful crucii, aşa că mi-am pregătit aparatul ca să fac fotografia exact la momentul potrivit.” Filippo a aşteptat acest moment două ore. Şi evenimentul s-a petrecut, chiar de două ori. „Primul fulger a fost uriaş şi a iluminat cu putere cerul, dar din nefericire l-am ratat. Am avut mai mult noroc a doua oară, şi am reuşit să prind câteva instantanee cu domul iluminat de fulger”, a mai spus Filippo. Dar sincronicităţile nu se opresc aici. Orologiul care apare în stânga sus într-una dintre fotografiile realizate de Filippo indică ora 5:55 PM!

Răsfoind istoria papalităţii şi cercetând unele aspecte care sunt inexplicabile, descoperim că strania „demisie” a Papei Benedict nu este un caz singular. Au mai existat evenimente care au trezit bănuiala că destinele Bisericii Catolice sunt controlate de o mână de oameni influenţi, care nu au nicio legătură cu preceptele creştine propovăduite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cazul Papei Ioan Paul I este edificator în acest sens: pontificatul lui a durat doar 33 de zile, număr cu profunde semnificaţii pentru secta satanică a Francmasoneriei, adânc infiltrată în Vatican.
Acesta a fost unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria Bisericii Catolice. În faţa credincioşilor, oficialii Bisericii au anunţat drept cauză a morţii sale subite infarctul miocardic (stop cardiac), însă există multe aspecte neelucidate încă, ce ridică mari semne de întrebare în privinţa cauzei declarate a morţii Papei Ioan Paul I.

Pe numele său adevărat Albino Luciani, Ioan Paul I era descris ca fiind o fiinţă sinceră, deschisă şi umilă, care nu aspira la scaunul papal. Credea cu toată tăria în unitatea credinţelor religioase şi în reducerea averii Bisericii. După moartea Papei Paul al VI-lea, Luciani a fost ales în cea de-a doua zi a Conclavului din 1978. A refuzat să poarte tiara papală şi nu a acceptat să fie plimbat în scaunul papal. Intenţia sa declarată a fost să revizuiască poziţia Bisericii faţă de contracepţie, să desfiinţeze Banca Vaticanului şi să demită cardinalii care se înrolaseră în rândurile grupării malefice a Francmasoneriei mondiale, intenţie pe care a început să o pună în practică imediat ce a urcat în scaunul papal. În acest scop el hotărâse, conform colaboratorilor săi apropiaţi, să facă unele demiteri, îndepărtându-i din funcţiile lor pe cei acuzaţi de operaţiuni financiare ilicite şi acţiuni reprobabile. Toate acestea constituie motivele uciderii sale, susţine scriitorul David Yallop, care a făcut o anchetă amănunţită în acest caz, ce a fost publicată în cartea În Numele Domnului: o investigaţie despre asasinarea Papei Ioan Paul I.

Yallop afirmă că Papa a fost asasinat prin otrăvire cu digitalis. El lua medicamente pentru hipotensiune, astfel încât chiar şi o jumătate de linguriţă de digitalis îi putea fi fatală. Nu se ştie cine i-a strecurat otrava în medicamentul lichid Effortil pe care-l lua zilnic. Cert este că există multe afirmaţii contradictorii în legătură cu moartea sa. Raportul iniţial al cardinalului Villot spunea că Sfântul Părinte a fost găsit mort de Sora Vincenzia şi nu de un secretar. Într-un raport se spunea că a fost găsit mort în baie, în timp ce altul afirma că se afla la biroul din dormitorul său. Nici măcar ora la care a fost găsit nu este clară: 4:30 sau 5:30, dimineaţa. Estimările oficiale susţineau că ar fi murit la ora 23:00, pe 28 septembrie. Şi mai straniu, nu s-a făcut nicio autopsie, iar trupul Papei a fost incinerat, în ciuda unor reguli stricte care interziceau aceasta.
În faţa credincioşilor, cardinalul Villot a afirmat că a fost un accident tragic, afirmaţie lipsită de respect, ce insinuează în mod voalat posibilitatea sinuciderii. O asemenea ipoteză defăimătoare şi total inacceptabilă nu putea veni decât din partea unui francmason, pentru că, într-adevăr, cardinalul Villot era Mare Maestru Mason.

Despre uneltirile şi implicarea Francmasoneriei în Cetatea Vaticanului sunt multe de spus, iar despre vremurile din urmă, cele premergătoare Apocalipsei, s-au scris tomuri întregi. În acest sens, nu putem să nu remarcăm faptul că abdicarea lui Benedict a lăsat scaunul papal liber pentru următorul Papă, ultimul înainte de sosirea acestor vremuri de restrişte, cel care, în lista Sfântului Malachia poartă numele de Petru Romanul. Conform profeţiei acestui sfânt irlandez: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.” Aşadar, în timpul pontificatului acestui ultim papă, Roma şi Biserica sa îşi vor afla sfârşitul. Sintagma „Judecătorul cel de temut” este în general interpretată ca o referire la Ziua Judecăţii de Apoi.

Sfântul Malachia (1094-1148) a fost un mistic irlandez, despre care se spune că levita şi că avea darul vindecării şi al clarviziunii. În anul 1139, aflându-se în piaţa Sf. Petru din Vatican, unde aştepta să fie primit de Papă, Malachia a fost răpit în duh, timp în care el a avut revelaţia succesiunii papilor la scaunul pontifical, începând cu Celestin al II-lea, ce urma să fie ales în 1143, şi încheind cu cel de-al 111-lea Papă, care nu este altul decât Benedict al XVI-lea. În final, profeţiile Sfântului Malachia conţin unele referiri la ultimul Papă, cel de-al 112-lea, numit Petru Romanul. Unele surse sunt de părere însă că această adăugire a fost făcută mai târziu.
Sfântul Malachia a redactat viziunea pe care a avut-o într-o lucrare pe care a intitulat-o „Profeţie despre suveranii pontifi”, însă aceasta nu a devenit cunoscută decât patru secole şi jumătate mai târziu. Într-o zi a anului 1595, un preot francez din ordinul benedictin, Arnold de Wion, descoperă un manuscris îngălbenit în podul abaţiei Sfântul Benedict din Mantua, Italia. Titlul este misterios, însă numele autorului, Malachia O’Morgair, constituia el însuşi o garanţie a seriozităţii.
Cu toate acestea, în 1694 iezuitul Claude-Francois Menestrier a afirmat că acest text a fost opera unui şarlatan, al cărui scop era să favorizeze alegerea cardinalului Simoncelli de către Conclavul din 1590. Partizanii tezei lui Menestrier au observat că versetele referitoare la papii anteriori acelui conclav erau, după ei, mult mai precise decât următoarele. Totuşi, dacă admitem că este vorba de o fraudă, aceasta a eşuat, deoarece în 1590 a fost ales Papă cardinalul Sfondrati, sub numele de Grigore al XIV-lea.

Nu ne-am propus să facem aici exegeza celor 111 versete pentru a analiza autenticitatea acestei profeţii pe care noi o considerăm ca fiind incontestabilă. Amintim doar unele versete care sunt foarte sugestive. Astfel, Papa Benedict al XV-lea, cel care a ocupat scaunul pontifical în timpul Primului Război Mondial şi al epidemiei de gripă spaniolă care a devastat Europa, a fost caracterizat prin cuvintele: „religio depopulata” (religia depopulată).
Ioan Paul I (1978-1978): „De medietate Lunae” (Al semilunii). Naşterea, hirotonisirea sacerdotală şi episcopală a acestui papă au avut în timpul pătrarelor lunare.
„De labore solis” (Munca Soarelui) au fost cuvintele pe care Sfântul Malachia le-a asociat papei Ioan Paul al II-lea (1978-2005). Naşterea şi moartea acestuia au fost marcate de eclipse solare.
Papa Benedict al XVI-lea este caracterizat prin „De gloria olivae” (gloria măslinului). Versetul se referă probabil la ordinul călugărilor benedictini, care a avut o ramură numită „Olivetani”. Nu este exclusă asocierea fostului Papă cu religia iudaică ori cu poporul evreu, al cărui simbol este ramura de măslin. Este interesant de observat că Papa Benedict al XVI-lea este evreu de neam, conform criteriilor iudaismului, deoarece bunica sa pe linie maternă, Elisabeth Tauber, era evreică. Să ne amintim numeroasele eforturi ale Papei demisionar de a se apropia de comunitatea evreiască, mergând până la a asocia, cu aceeaşi dezaprobare, antisemitismul cu antiiudaismul, în discursul său de la sinagoga din Roma, ţinut în data de 17 ianuarie 2010.

Aşadar, cine este noul Papă, cel care, după ce a fost ales ca Vicar al lui Hristos, şi-a luat numele de Francisc I? Pe numele său adevărat Jorge Mario Bergoglio, actualul Papă vine din Argentina şi poartă veşmintele ordinului iezuit, fiind de aceea, după unii jurnalişti, candidatul perfect pentru împlinirea profeţiei Sfântului Malachia. Se ştie că acest ordin a fost creat în mod special în secolul al XVI-lea pentru a distruge Protestantismul în anii Reformei şi mult timp după aceea, fiind de multe ori asociat cu treburile „murdare” ale Bisericii Catolice.

Escatologul Tom Horn, coautor (împreună cu Chris Putman) al cărţii Petrus Romanus: The Final Pope is Here (Petru Romanul: Ultimul Papă a sosit), a prezis demisia papei Benedict al XVI-lea şi a afirmat că numirea lui Jorge Mario Bergoglio în funcţia de Pontif este o „împlinire fantastică a profeţiei”, adăugând că „apartenenţa sa la ordinul iezuiţilor este un aspect foarte important”.
Temându-se de împlinirea profeţiei, ce este bine-cunoscută la Vatican, cardinalii electori s-au străduit să evite alegerea candidaţilor la scaunul pontifical ce purtau numele Sfântului Petru. Astfel, doi dintre favoriţii la această funcţie care au fost „dezavantajaţi” din acest motiv au fost cardinalii Peter Kodwo Appiah Turkson din Ghana, Africa, care era favoritul numărul 1 în cursa alegerilor, şi Tarcisio Pietro Evasio Bertone, Secretarul de Stat şi numărul 2 în ierarhia puterii de la Vatican.
Cu toate acestea, unii autori susţin că, în ciuda prudenţei cardinalilor electori, profeţia s-a împlinit, iar sintagma „Petrus Romanus” i se potriveşte actualului Papă. În orice caz, el este italian prin naştere, deci „roman”, şi în plus, fiind membru al ordinului iezuit, care este condus de la Roma, este încă o dată „roman”. Se mai speculează că ar exista un verset pierdut al profeţiei lui Malachia, în care era anunţat un Papă numit simbolic „caput nigrum”, „Papă negru”. Francisc I este iezuit, iar aceştia poartă robe negre. În plus, ca iezuit, el este în mod direct subordonat Superiorului General al ordinului, care este numit „Papa negru”, şi prin urmare poate fi doar un „om de paie” al acestuia. O profeţie din secolul al XIII-lea a lui Werdin d’Orante vorbeşte atât de „Papa cel negru”, cât şi de „Papa cel alb”, care vor administra treburile Bisericii în vremurile din urmă.

Sfântul Francisc de Assisi a profeţit în secolul al XIII-lea: „Va exista un Papă care va fi ales în mod necanonic, care va provoca o mare schismă. Se vor predica diferite idei care îi vor face pe mulţi, chiar şi pe călugării din diferite ordine religioase, să se îndoiască şi chiar să se alăture ereticilor care vor face ca ordinul meu să se dezbine. Vor fi în acele vremuri aşa tulburări şi disensiuni, încât dacă acele zile nu vor fi scurtate, chiar şi cei aleşi vor putea să cadă în rătăcire.”
La rândul ei, sfânta Anna-Maria Taigi a profeţit în secolul al XIX-lea că „Religia va fi persecutată, preoţii masacraţi, iar bisericile închise, dar numai pentru scurtă vreme. Sfântul Părinte va fi silit să părăsească Roma.”
La începutul secolului trecut, Edgar Cayce a făcut şi el profeţia că după Benedict al XVI-lea va mai fi un singur Papă.

În ciuda aparenţei sale de om simplu şi popular, Bergoglio pare să ascundă multe secrete, ce vor ieşi fără îndoială la iveală în perioada următoare. Nu putem totuşi să trecem cu vederea faptul că asupra sa planează unele suspiciuni de colaborare cu junta argentiniană în 1976 şi de muşamalizare a unor cazuri de molestare şi ucidere a unor copii de către clerici catolici, el aflându-se pe lista ITCCS ca fiind unul dintre cei 30 de prelaţi acuzaţi pentru crime împotriva umanităţii.

Articol preluat din Programul taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2013, apărut la Editura Shambala și tipărit la tipografia Ganesha

Citiţi şi:

Profeţiile uluitor de exacte ale Sfântului Malachia

Satana s-a infiltrat şi acţionează într-un mod insidios la Vatican

yogaesoteric
24 mai 2013