Beneficii pentru sănătate ale semințelor de susan

 

Micile semințe de susan sunt crocante şi au o aromă delicioasă de nucă. Ele sunt adesea adăugate la pâine și baghete sau sunt presărate peste preparate culinare pentru a le face mai atrăgătoare din punct de vedere vizual.

Semințele de susan sunt seminţele plantei Sesamum indicum, care crește până la aproximativ trei – cinci metri înălțime. Din florile plantei se formează apoi fructele în formă de păstaie. Pe măsură ce păstăile încep să se usuce, sunt expuse semințele, care sunt comestibile și pot fi presate pentru ulei.

Semințele de susan pot să aibă diferite culori (în funcţie de varietate) și este necesar să fie scoase din învelişul lor mic și dur. Plantele de susan sunt printre cele mai vechi alimente cultivate, fiind cunoscute încă de acum 5.000 de ani în India antică. Ele pot fi cultivate în orice regiune caldă, indiferent de cantitățile de precipitații din zonă. Pot rezista la climă cu temperaturi ridicate şi puține precipitaţii, ceea ce le face aproape tolerante la secetă.

Dar dincolo de folosirea lor culinară, semințele de susan oferă multe beneficii pentru sănătate. Ele au fost utilizate în scop medicinal în Egiptul antic, aşa cum arată papirusuri vechi de 3.600 de ani.

Pentru a vă bucura de beneficiile lor pentru sănătate, este nevoie să consumaţi zilnic doar de un sfert de cană de semințe de susan.

Ce nutrienţi valoroşi conţin semințele de susan?

Semințele de susan sunt încărcate cu substanțe nutritive. Conțin cantități mari de magneziu și calciu – minerale importante pentru densitatea osoasă, sistemul nervos și sănătatea inimii. Semințele de susan sunt, de asemenea, bogate în cupru, care ajută la prevenirea sau ameliorarea inflamațiilor articulare. De asemenea, conțin cantități mari de zinc, ceea ce stimulează imunitatea și contribuie la asigurarea sănătății prostatei.

Semințele de susan mai conţin şi fosfor. Acest mineral sprijină sănătatea în multe alte moduri pe lângă faptul că participă la menţinerea sănătăţii oaselor. Ele conțin, de asemenea, vitamine din grupul B și acizi grași polinesaturați, precum și fibre – toate acestea ajută la procesul digestiei și la evacuarea reziduurilor intestinale.

Semințele de susan sunt şi o mare sursă de proteine vegetale. Pentru fiecare 3 linguri sau porție de 30 g de semințe de susan, obțineţi 5 g de proteine. Proteinele sunt un nutrient important care ajută la construirea tuturor componentelor trupului, de la mușchi până la hormoni. Sunt „cărămizi” esenţiale pentru organism.

Deoarece semințele de susan sunt sărace în carbohidrați, dar bogate în proteine și grăsimi sănătoase, ele ajută la controlul zahărului din sânge. În plus, ele conțin pinoresinol, un compus care poate ajuta la reglarea zahărului din sânge prin inhibarea acțiunii enzimei digestive numite maltază. Maltaza descompune glucidul maltoză, care este utilizat ca îndulcitor și care de asemenea este produs în intestin în urma digestiei alimentelor ce conţin amidon, precum pâinea și pastele.

În plus, semințele de susan sunt abundente în steroli vegetali antioxidanţi. Multe studii au arătat că fitosterolii pot ajuta la eliminarea unora dintre cele mai frecvente cancere. Un studiu publicat în revista Lung Cancer a sugerat că sterolii din plante ar putea reduce riscul de cancer pulmonar cu până la 50%.

Semințele de susan sunt, de asemenea, bogate în lignani; o analiză extinsă a arătat că ele conțin 373 miligrame (mg) de lignani la 100 g, ceea ce este de o sută de ori mai mult decât alte surse alimentare. Lignanii au fost studiați pentru proprietăţile lor de prevenire a cancerului. Studiile au sugerat că lignanii prezenţi în dietă pot proteja împotriva cancerului, potențial prin mecanisme anti-estrogenice, anti-angiogene, pro-apoptotice și antioxidante. Mai mult, lignanii din semințele de susan pot îmbunătăți funcția hepatică, metabolismul acizilor grași și echilibrarea hormonală, potrivit unui studiu publicat în revista Recent Patents on Food, Nutrition & Agriculture.

Moduri de a adăuga semințe de susan în dietă

Pentru a scoate în evidență aroma de nucă a semințelor de susan, prăjiţi-le doar puțin. Pot fi rumenite în două moduri: în tigaie uscată pe aragaz sau coapte în cuptor.

Puteți folosi semințele de susan drept condiment, presărându-le deasupra mâncărurilor, salatelor și supelor. De asemenea, din semințe de susan prăjite puteți prepara pastă tahini, care este un ingredient folosit în multe feluri de mâncare din Orientul Mijlociu.


Citiţi şi:

Terapia perfect naturală cu seminţe

Quinoa este un aliment minune (Dovezi semnificative)

 

yogaesoteric
22 martie 2020

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More