Bilderberg 2007 – Ne îndreptăm către Imperiul Mondial?

Un articol de Daniel Estulin, preluat de la www.nexusmagazine.com, august-septembrie 2007.
 

Traducere de Daniel Petrescu

La întâlnirile grupului Bilderberg din 2007 s-a discutat despre preşedenţia Băncii Mondiale, despre cererile Rusiei în legătură cu problemele energetice, precum şi despre eşecul forţelor NATO conduse de SUA în Afghanistan.

Întâlnirea Bilderberg din Istanbul, Turcia s-a încheiat. După un prânz somptuos, majoritatea participanţilor s-au reîntors în ţările lor, înarmaţi cu instrucţiunile precise ale Comitetului Steering şi hotărâţi să continue pe ascuns extinderea puterii Unicului Guvern Mondial. Printre „iluminaţii” care au participat la această întâlnire se numără: Henry Kissinger (fost secretar de stat al SUA), multimiliardarul Henry Kravis (cofondator şi preşedinte al companiei financiare Kohlberg, Kravis Roberts & Co din New York), Marie-Josee Kravis (soţia lui Henry Kravis, preşedinte al Muzeului de Artă Modernă din New York, consilier la Institutul Hudson), Vernon Jordan (prieten şi consilier al fostului preşedinte american Bill Clinton), Etienne Davignon (preşedintele Grupul Bilderberg, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene, fost preşedinte al băncii Société Générale în Belgia), Regina Beatrix şi Prinţul Bernhard al Olandei, Regele Juan Carlos şi Regina Sofia a Spaniei.

Întrebare retorică: Poate cineva să explice cum este posibil ca democraţi şi liberali progresivi precum John Edwards (care a candidat la preşedenţia SUA în 2004) şi Hillary Clinton, alături de umanişti precum David Rokefeller şi membrii ai caselor regale din Europa să participe mereu şi mereu la aceste întâlniri, când ei ştiu foarte bine că scopul acestora este crearea Imperiului Mondial? Cum este posibil să se orchestreze aşa ceva?

Mecanismul este simplu: fiecărei ţări i se dă o organizare politică şi o structură economică, menite să atingă următoarele obiective:

1. plasarea puterii politice doar în mâinile anumitor persoane şi eliminarea oricăror intermediari,
2. o maximă concentrare a industriilor şi eliminarea competiţiei nedorite,
3. controlul absolut asupra preţurilor bunurilor şi materialelor neprelucrate (Grupul Bilderberg poate face aceasta, datorită faptului că deţine controlul asupra Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului),
4. crearea de instituţii judiciare şi sociale care să prevină orice acţiuni nedorite.

Nu în particular, ci în secret

Şedinţele Bilderberg urmează un protocol tradiţional, iniţiat în 1919, la deschiderea Conferinţei pentru pace de la Versailles de către Institutul Regal pentru Afacerile Externe (RIIA). RIIA are reşedinţa la Chatham House în Londra. În timp ce numele Chatham House este folosit pentru a face referire la Institut, RIIA este de fapt principala armă a politicii externe a Monarhiei britanice.

Conform procedurilor RIIA preluate în dreptul internaţional, „atunci când o întâlnire sau o parte a unei întâlniri se ţine sub Legea Chatham House, participanţii sunt liberi să folosească informaţiile primite, dar identitatea şi legăturile dintre participanţi nu pot fi dezvăluite. Această lege interzice şi să se menţioneze că informaţia a fost primită la una dintre întâlnirile Institutului.”

Toţi participanţii spun că participă la întrunirile anuale ale grupului Bilderberg în calitate de persoane particulare, şi nu în calitatea lor de oficiali. Ori, în SUA există o lege, numită Logan Act, care interzice oficialilor să se întâlnească în particular cu oameni de afaceri influenţi, pentru a dezbate şi a hotărî politica publică. Încălcarea acestei legi este pedepsită cu închisoare de până la trei ani.

Printre cei care au participat la întrunirile Bilderberg de-a lungul anilor şi care au încălcat legea Logan se numără:
Allen Dulles (CIA), William J. Fulbright (din Arkansas, bursier Rhodes), Dean Acheson (secretar de stat în administraţia Truman), Nelson Rokefeller şi Laurence Rokefeller, fostul preşedinte al SUA Gerald Ford, Henry J. Heinz II (fost preşedinte al  H. J. Heinz&Co.), Thomas L. Hughes (fost preşedinte al Organizaţiei Carnegie pentru Pacea Internaţională), Robert McNamara (secretar al Apărării Naţionale în administraţia  Kennedy şi fost preşedinte al Băncii Mondiale), William P. Bundy (fost preşedinte al Fundaţiei Ford şi fost editor al publicaţiei Consiliului Relaţiilor Externe – CRE), John J. McCloy (fost preşedinte al Băncii Chase din Manhattan) George F. Kennan (fost ambasador al SUA în Uniunea Sovietică), Paul H. Nitze (fost reprezentant al Băncii Schroeder, Nitze a jucat un rol foarte important în negocierile purtate de SUA pentru controlul armelor, care au avut mereu loc sub patronajul RIIA), Robert O. Anderson (fost director al Atlantic Richfield&Co şi director al Institutului Aspen pentru Studii Umanistice), John D. Rockefeller (fost guvernator al Virginiei de Vest, senator SUA), Cyrus Vance (Secretar de Stat sub conducerea preşedintelui Carter), Eugene Black (fost preşedinte al Băncii Mondiale), Joseph Johnson (fost director al Organizaţiei Carnegie  pentru Pacea Internaţională), generalul Andrew J. Goodpaster (fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa şi apoi supraveghetor al Academiei Westpoint), Zbigniew Brzezinski (consilier pentru securitate naţională în administraţia Carter, cofondator al Comisiei Trilaterale), generalul Alexander Haig (fost comandat european al NATO, fost asistent al lui Henry Kissinger şi Secretar de Stat în administraţia Reagan), James S. Rokefeller (fost preşedinte al Primei Bănci Naţionale City Bank, actuala Citibank).

Concluziile întâlnirii Bilderberg din 2007

Datorită surselor noastre care au participat la conferinţă, am reuşit să creionăm concluziile întâlnirii Bilderberg din 2007. Printre subiectele abordate au fost: încălzirea globală şi schimbarea climatului, rolul Turciei în Uniunea Europeană, reformele Băncii Mondiale, geopolitica Orientului Mijlociu, conflictul din Irak, potenţiala ameninţare nucleară a Iranului precum şi viitorul democraţiei şi al populismului (curent politic filozofic care susţine poporul în confruntarea cu elita).

Robert Zoellick şi Banca Mondială

Delegaţia SUA susţine în unanimitate candidatura lui Robert Zoellick la preşedenţia Băncii Mondiale. Zoellick are 53 de ani, o vastă experienţă ca director executiv pe Wall Street şi este un susţinător înrăit al pieţei libere. El a ocupat poziţii oficiale în ambele administraţii Bush.

În timpul întâlnirii, Robert Zoellick a promis că „va face toate demersurile pentru a reda încrederea oamenilor în Banca Mondială. Este necesar să lăsăm diferenţele la o parte şi să ne concentrăm asupra viitorului nostru comun. Sunt de părere că vor urma cele mai bune zile ale Băncii Mondiale.” Având susţinerea Bilderberg, şansele ca Zoellick să nu devină următorul preşedinte al Băncii Mondiale erau nule.

Între SUA şi Europa există o înţelegere tacită privind faptul că preşedintele Băncii Mondiale trebuie să fie un american, în timp ce instituţia soră, Fondul Monetar Internaţional (FMI) trebuie să fie mereu condusă de un european. Totuşi, conform surselor noastre de la conferinţă, europenii din grupul Bilderberg nu sunt deloc mulţumiţi de acest sistem. Un belgian din grupul Bilderberg a propus „o selecţie pe baza meritelor, nu a naţionalităţii”. Aşa ceva bineînţeles că nu va fi luat niciodată în seamă de către administraţia Bush. Este de remarcat faptul că în mai multe ocazii, membri europeni ai grupului Bilderberg au respins pe faţă modelul actual, afirmând că „acest sistem de nominalizare miroase a înşelătorie”, mai ales că SUA şi Banca Mondială promit transparenţă ţărilor în curs de dezvoltare, principalii clienţi ai Băncii.

Dar cu FMI-ul condus de un spaniol, Rodrigo Rato, şi cu Banca Centrală Europeană condusă de un francez, Jean Claude Trichet, este dificil de imaginat ca SUA ar putea renunţa la controlul Băncii Mondiale, deoarece atunci numai Rezerva Federală ar mai rămâne în mâinile americanilor.

„Înlocuirea unui reprezentant al lui Bush cu un altul nu va rezolva problemele de guvernare ale Băncii Mondiale” a spus un scandinav. „Guvernele membre ar trebui să refuze o înţelegere făcută în culise şi ar trebui să aleagă un proces de selecţie deschis şi bazat pe merite.”

Numele lui Zoelick a stârnit dezaprobare şi în rândul membrilor Bilderberg proveniţi din ţările în curs de dezvoltare, mai ales din cauza legăturilor sale cu marile corporaţii. Unul dintre participanţi l-a întrebat pe Zoellick cum plănuieşte să întărească relaţiile cu naţiunile lumilor a treia şi a patra, din moment ce este cunoscut faptul că în timp ce ocupa funcţia de reprezentant al SUA, înşela guvernele acestor ţări, convingându-le să adopte legile SUA care erau în defavoarea lor.

Totuşi, ceea ce i-a exasperat cel mai mult, atât pe delegaţii americani cât şi pe cei europeni, a fost faptul că rufele murdare ale Băncii Mondiale au ajuns să fie spălate în public. Aceasta se datorează în cea mai mare măsură ineficienţei lui Paul Wolfowitz.

Conform celor stabilite la întâlnirea Bilderberg şi nu deciziei Comitetului executiv al Băncii Mondiale, la 25 iunie 2007, Robert Zoellick a fost ales în mod unanim, preşedinte al Băncii Mondiale. El a preluat pe 1 iulie conducerea de la Paul Wolfowitz, pentru cinci ani. Într-o declaraţie postată pe site-ul oficial al instituţiei, el a afirmat:  „Imediat ce voi începe să conduc Banca Mondială, doresc să mă întâlnesc cu cei care se ocupă de programele pentru înlăturarea sărăciei. Îmi voi orienta atenţia în mod special asupra Africii, impulsionând dezvoltarea socială şi economică, investind pentru a mări nivelul de trai, încurajând speranţa, oportunităţile şi demnitatea.”

Relaţiile cu Rusia

O altă mare grijă a membrilor Bilderberg este poziţia de putere a Rusiei în ceea ce priveşte energia. Controversa asupra licenţei THK-BP (una din cele mai mari companii petroliere din Rusia) este doar unul din multele motive care au trezit mânia elitelor globale.

Întâlnirea Bilderberg 2007 a fost folosită drept exerciţiu de punere în acord a membrilor Bilderberg, în vederea adoptării unei strategii comune pentru a putea face faţă revenirii Rusiei.

La începutul anilor ’90, când bazele regimului Yeltsin abia fuseseră puse, s-a încercat prădarea Rusiei de resursele sale energetice,  prin terapii de şoc cum ar fi „împrumuturile pentru acţionari”. Aceste planuri mârşave au fost concepute de către teoreticienii socialişti şcoliţi la Harvard, cum ar fi: Jeffrey Sachs, Andrei Aschliefer, David Lipton şi Jonathan Hay. În acest mod Rusia a fost târâtă spre zorii economiei capitaliste a secolului XXI. A rezultat o alunecare în anarhie a ţării, deoarece populaţia ajunsese la disperare. Capacitatea Rusiei de a susţine instaurarea unui regim militar de talie mondială a fost spulberată inevitabil, acest fapt conducând la atitudini colonialiste. Adică exact ceea ce propusese George Ball, la întâlnirea Bilderberg din 1968, din Canada.

Termenul „terapie de şoc” se referă la următoarea manevră: liberalizarea bruscă a preţurilor şi monedei, simultan cu retragerea subvenţiilor de la stat şi liberalizarea comerţului intern – acestea sunt de fapt ingredientele necesare pentru a sărăci o ţară şi au fost aplicate în Rusia şi alte state est europene.

În cartea Marea tablă de şah, scrisă de Zbigniew Brzezinski în 1997, sunt menţionate adesea „Rusia” şi „rezervele de energie vitală”. Brzezinski este fostul secretar de stat al preşedintelui Carter, unul dintre cofondatorii Comisiei Trilaterale, membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, al Clubului Bilderberg şi un asociat apropiat al lui David Rokefeller şi Henry Kissinger. El este proverbiala „sursă din interiorul sursei”. Potrivit lui Brzezinski, Statele Unite mondiale şi implicit hegemonia Bilderberg, depind de controlul complet asupra rezervelor de energie vitală ale Rusiei din Asia Centrală. Atât timp cât Rusia este puternică, ea constituie o ameninţare şi un posibil obstacol în calea instaurării complete a monopolului economic şi militar al grupului Bilderberg.

Urgenţele energetice şi controlul geopolitic ale grupului Bilderberg sunt din nou pe cale să joace un rol cheie în vieţile a sute de milioane de oameni, care nu suspectează nimic.

Brzezinski a scris în Marea tablă de şah şi despre presanta problemă a energiei, care conduce la ora actuală politica americană. „Puterea care domină Eurasia controlează două dintre cele trei regiuni, care sunt cele mai avansate şi productive din punct de vedere energetic. O simplă privire asupra hărţii arată că un control asupra Eurasiei ar aduce aproape automat la o necesitate a subordonării Africii. Aceasta ar muta, din punct de vedere geopolitic, întreaga Emisferă Nordică împreună cu Oceania la periferia continentului central al lumii. Aproximativ 75% din populaţia lumii trăieşte în Eurasia; tot aici se regăseşte cea mai mare parte din averea materială a lumii, atât în cadrul întreprinderilor, cât şi sub formă de  resurse minerale. Eurasia oferă 60% din GNP-ul lumii (echivalentul Produsului Naţional Brut, dar la nivel mondial) şi aproximativ 75% din resursele de energie mondiale cunoscute la ora actuală.”

Istoria omenirii a arătat că dominaţia asupra centrului Eurasiei este cheia controlului asupra lumii. Un caz foarte important este cel al Azerbaijanului care are pe teritoriul lui bogăţiile bazinului Mării Caspice şi ale Asiei Centrale. Din perspectiva SUA, independenţa tuturor statelor din Centrul Asiei nu are nicio valoare dacă Azerbaijanul rămâne total subordonat Moscovei. Pentru cei care fac parte din Grupul Bilderberg, problemele urgente cu privire la energie sunt jocul final.

Acest subiect al energiei a apărut în cartea lui Brzezinski cu patru ani înainte de 11 septembrie: „Consumul de energie pe plan mondial se va mări drastic în următoarele două sau trei decade. Estimările Departamentului de Energie al SUA indică o creştere a cererii globale cu peste 50% între anii 1993 şi 2015, cea mai semnificativă mărire a consumului energetic având loc în Extremul Orient. Avântul dezvoltării economice a Asiei generează deja presiuni masive pentru explorarea şi exploatarea noilor surse energetice.”

În mod cert pentru cei din Grupul Bilderberg, Rusia a constituit începutul jocului final. Pe parcursul unei prezentări intitulate „Internaţionalizarea afacerilor” la întâlnirea Bilderberg din 1968, Canada, George Ball a creionat o imagine fidelă a orientării economice a Grupului. Ball era Subsecretar de Stat pentru Afaceri Economice în administraţia Kennedy, membru al Comitetului Steering din cadrul Grupului Bilderberg, precum şi director senior pentru compania Lehman&Kuhn Loeb Inc. George Ball a definit noua politică de globalizare şi cum aceasta va forma Noua Ordine Mondială.

Pierre Beaudry a menţionat în lucrarea Sinarhia Imperiului (termenul sinarhie se referă la guvernare simultană a mai multor lideri, care conduc fiecare câte o parte a unui stat): „Ball a schiţat avantajele instaurării ordinului economic al noii lumi coloniale, bazat pe conceptul de «companie mondială». El a descris obstacolele care ar trebui eliminate pentru atingerea succesului. Din punctul său de vedere, primul şi cel mai important lucru care trebuia să fie eliminat era «structura arhaică a politicii statului naţional». Cu alte cuvinte, Ball chema la o reîntoarcere către vechiul sistem colonialist dar de data aceasta bazat pe conceptul unei «companii mondiale».”

Ball a scris: „pentru a fi productiv, este necesar să recunoaştem că există o  defazare între dezvoltarea companiei mondiale – un concept care răspunde nevoilor moderne – şi structurile arhaice ale statelor naţionale mici şi mijlocii. Aceste structuri politice arhaice evoluează în ritmul „topirii unui gheţar”, ca răspuns la cererile de mărire ale noii lumi.”

Beaudry concluzionează: „Era clar pentru Ball că structura esenţială a statului naţional şi ideea pieţei comune, grupului de state sau a unui bine general al poporului reprezentau principalul obstacol împotriva oricărei încercări de a prăda în mod liber planeta, în special naţiunile slabe şi sărace ale lumii. Toate acestea reprezentau un impediment serios în crearea unui nou imperiu colonial mondial. Prioritatea unei companii mondiale este judecată după standardele britanice de profit, conform cărora trebuie să cumperi ieftin şi să vinzi scump. Problema este că guvernele naţionale au priorităţi care sunt diferite şi contrare acelora care ar aparţine unei companii puse pe prădat.”

La pagina 39 a proceselor verbale ale întâlnirii Bilderberg din 1968, Ball a afirmat cu tărie următoarele: „unde ar putea găsi cineva o motiv legal care să justifice influenţa corporaţiilor, asupra deciziilor care pot afecta profund viaţa economică a naţiunilor?” Cu alte cuvinte, domnilor Rokefeller şi Davignon, ceea ce ar dori să ştie Ball sunt următoarele: Cum poate cineva să facă o companie mondială de tip Halliburton să depăşească cu mult în autoritate orice guvern de pe planetă? Nu chiar de aceasta ar trebui să se ocupe „compania mondială”, aflată sub conducerea „clasei superioare”?

În cadrul unui interviu, acordat în 2005 postului BBC, multimilionarul belgian Etienne Davignon, preşedintele Bilderberg a afirmat: „Nu consider că există o clasă superioară care conduce lumea. Este de bun simţ că afacerile şi politica influenţează societatea. Afacerile nu contestă dreptul de a conduce al liderilor aleşi în mod democratic.” Să fie adevărat ceea ce afirmaţi domnule Davignon?  La ora actuală aşa-zisa democraţie parlamentară funcţionează pe baza unui şef de stat „ales” şi a unui parlament care poate fi înlăturat oricând. Se decide orchestrarea unei crize pentru a pune o a treia ramură a guvernului să se ocupe de sistemul său financiar sub numele de „sistem bancar independent”.

În SUA, acest „sistem bancar independent” este cunoscut drept Rezerva Federală, bancă privată având legături cu Grupul Bilderberg. În Europa, sistemul bancar independent este Banca Centrală Europeană, ale cărei politici monetare sunt hotărâte tot de conducerea Bilderberg, cum ar fi spre exemplu Jean Claude Trichet. În Marea Britanie acest sistem este condus de Banca Angliei, ai cărei membrii fac parte din cercul interior al Grupului Bilderberg. Sistemul bancar central independent controlează emiterea monedei, creditul naţional, dobânzile şi de fiecare dată când nu îi convine ceva îşi foloseşte puterea pentru a orchestra înlăturarea acelui obstacol. Fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, a fost înlăturat deoarece s-a opus preluării conducerii Marii Britanii de către compania globală suprastatală formată de către cei din Bilderberg. Întreaga politică de regularizare a industriilor şi băncilor Statelor Unite a fost făcută intenţionat ca un răspuns la acest scenariu, de a crea corporaţii gigantice, pentru un nou imperiu, ale cărui intenţii nu sunt departe de un război perpetuu.

Ar putea fi oare eventuala dezmembrare şi slăbire a Rusiei – până la punctul în care nu va putea să se opună operaţiilor militare ale SUA, care deţin deja o parte din controlul asupra rezervelor de petrol şi gaz din Asia Centrală – o parte dintr-un plan de dominaţie mondială extins pe zeci de ani? Unii dintre cei mai credibili analişti arată exact acest lucru.

La simpozionul din 1997 susţinut la Bonn, Germania, Dr. Sergei Glazyev, Preşedintele Comitetului de Politică Economică din Federaţia Rusă, a explicat: „Colonizarea ascunsă în spatele reformelor a distrus instituţiile de bază ale societăţii ruse parcurgând următoarele puncte:
(1) distrugerea sistemului financiar al statului, prin intermediul  întreţinerii continue a piramidei de datorii, micşorării taxelor, aprofundării crizei datoriilor şi dezorganizării sistemului monetar.
(2) distrugerea potenţialului ştiinţific şi tehnologic al ţării prin reducerea repetată a finanţării, colapsul cooperării tehnologice şi al producţiei ştiinţifice, integrarea acestora în fluxul privatizărilor în masă şi refuzul guvernului de a avea orice tip de politică ştiinţifică, tehnică, industrială sau structurală.
(3) vinderea pachetelor majoritare de acţiuni ale celor mai valoroase companii ruseşti din industrie, energie electrică, telecomunicaţii unor companiilor străine.
(4) transferul dreptului de a exploata cele mai preţioase zăcăminte de minereuri neprelucrate din Rusia către corporaţiile transnaţionale;
(5) instituirea controlului străin asupra stocului de valută rusesc;
(6) instituirea controlului străin direct asupra structurării politicilor economice interne şi externe ale Rusiei.”

Concluziile Bilderberg uimesc prin sinceritatea lor: „Statele Unite nu mai pot continua să îşi bată joc, să se comporte ca nişte bestii, să ignore Rusia care este pe cale să îşi revină, China sau regimurile mondiale care asigură petrolul pentru economia SUA. Trebuie acţionat urgent împotriva Rusiei. Deteriorarea relaţiilor strategice dintre Statele Unite şi Rusia este un rezultat al acestei lupte geopolitice pentru supremaţie energetică.”

Un delegat al Finlandei a afirmat că: „nu prevăd vreo confruntare militară între Statele Unite şi Rusia, oricât de tensionate ar deveni lucrurile”. Această afirmaţie devine din ce în ce mai nesigură, din moment ce SUA devine din ce în ce mai disperată şi face presiuni tot mai mari asupra unei Rusii care este mult mai agresivă decât în trecut.

Henry Kissinger a adăugat: „politica externă unilaterală, agresivă a Statelor Unite a forţat statele de pe «axa răului» să-şi dorească arme nucleare, pentru a se putea apăra în cazul unor atacuri militare ale Statelor Unite.”

Richard Perle a subliniat că, din cauza tacticilor agresive ale Statelor Unite, Rusia a efectuat paşi asimetrici pentru a submina abilitatea Statelor Unite de a-şi amplasa puterea militară în vecinătatea ei sau pe teritoriul aliaţilor ei.

Atunci când un american din Bilderberg a încercat să obiecteze, delegaţii europeni au adus în discuţie recentul răspuns al Chinei referitor la dorinţa Statelor Unite de a trimite arme în spaţiu: o simplă şi relativ ieftină demonstraţie de distrugere a sateliţilor săi.

Afganistan şi preţul trădării

Un alt subiect abordat a fost cel cu privire la Afghanistan. Toţi cei prezenţi au fost de acord că alianţa NATO condusă de către Statele Unite se află în  dificultate şi că „situaţia în ţară se înrăutăţeşte”.

Problema poate fi definită prin cuvintele unui britanic, membru Bilderberg, ca fiind „una dintre aşteptările iluzorii”. Acesta a continuat că „publicitatea făcută reformei democratice, combinată cu sprijinirea lorzilor războiului  a reuşit să discrediteze, în ochii multor afgani, marea majoritate a argumentelor pe care ne bazăm.”

Totuşi, membrii Bilderberg nu sunt singurii care se întreabă în ce mod guvernele occidentale şi partenerii lor afgani, aleşi cu grijă de acestea, au reuşit să cheltuiască miliarde de dolari sub pretextul dezvoltării asistenţei umanitare. Istoria arată cum catastrofele sunt profitabile pentru afaceri – întotdeauna a fost aşa. Fără suferinţă nu ar exista ajutoare umanitare. Fără ajutoare umanitare, în spatele cui s-ar mai ascunde operaţiunile serviciilor secrete, de primă importanţă pentru stabilirea controlului geopolitic.

În timp ce poporul american îşi primea porţia zilnică de imagini cu represalii, cu femei afgane suferinde, teleportate prin intermediul televiziunii în fiecare sufragerie din America, o campanie de propagandă a fost lansată pe furiş şi în paginile ziarelor. Printre reclamele la bijuterii, apăreau mesaje care instigau  „să se facă ceva cu Afganistanul”. Teroarea, oroarea deveniseră precum bijuteriile scumpe, simple mărfuri.

În ziua de azi, Afghanistanul şi rudele sale africane: Sudanul, Etiopia, Congo, Ruanda, care au primit ajutoare umanitare sunt toate distruse şi se află la mila Statelor Unite. Membrii Bilderberg par a se întreba: cum se poate ca aceste misiuni umanitare făcute la scară uriaşă să dea greş atât de mult? Or fi eşuat ele din cauza corupţiei, lăcomiei sau lipsei de supraveghere? Sau este vorba despre dezmembrarea fără milă a cât mai multe pământuri şi culturi străine, dezmembrare exercitată prin intermediul agenţiilor umanitare de ajutorare, aflate în strânse relaţii cu guvernul?

Sprijinul acordat de către guvernul Statelor Unite lorzilor afgani ai drogurilor adaugă o nouă piesă acestui puzzle. Câştigul generat anual de comerţul cu droguri, conform informaţiilor furnizate de Naţiunile Unite se situează undeva în jurul cifrei de 700 de miliarde de dolari, neimpozabili. 700 de miliarde anual sunt prea mulţi bani ca să îi poţi ascunde într-o şosetă. Este necesară multă îndemânare pentru a putea dirija asemenea fonduri. Se mai îndoieşte cineva că Afganistanul este implicat în traficul cu droguri? Se mai îndoieşte cineva că CIA dirijează acest proces?

CIA a finanţat Frăţia Musulmană în 1977 şi i-a antrenat pe mujahedini.  Rădăcinile conflictului afghan le putem regăsi la moscheea Al-Azhar din Cairo, centrul activităţii Frăţiei Musulmane. Imediat după atacurile din  11 septembrie, presupusul terorist care a sabotat companiile aeriene a fost identificat ca făcând parte din Frăţia Musulmană. Alţi membri ai Frăţiei musulmane implicaţi au fost Khalid Sheik Mohammed şi Ramzi Yousef,  „inginerul” bombardamentelor de la World Trade Center din 1993. Mâna dreaptă a lui Osama Bin Laden; un egiptean pe nume Ayman al-Zawahiri, este de asemenea membru pe viaţă al Frăţiei Musulmane.

Robert Dreyfuss, în cartea sa extrem de importantă Jocul Diavolului, a explicat în felul următor situaţia: „S-au întors în Afganistan şi au format o ramură a Fraţilor, Societatea Islamică. Mai târziu, aceieaşi „profesori”, au format „şira spinării” a mujahedinilor, cei care au purtat timp de o decadă un război sprijinit de către Statele Unite împotriva ocupaţiei sovietice. Cei trei care au orchestrat totul erau: Abdul Rasul Sayyaf, Burhanuddin Rabbani şi Gulbuddin Hekmatyar.” Sayyaf şi Hekmatayar, doi mari traficanţi de droguri Pashtun, aparţinând CIA, erau susţinuţi de către Serviciul de Inteligenţă Pakistanez împreună cu ramura pakistaneză a Frăţiei, fondată cu sprijin financiar din Arabia Saudită.

Mai există o legătură între Frăţie şi grupul Bilderberg. La începutul anilor ‘80, membrul Bilderberg, Michael Ledeen, de la Institutul American Enterprise Ultraconservativ şi membrul Bilderberg, Richard Perle, l-au folosit pe Hekmatyar drept mascotă a mişcării de rezistenţă antisovietice, în perioada în care acesta conlucra cu teroriştii Hezb-i-Islami pentru a submina influenţa americană în Afghanistan. Se mai îndoieşte cineva de faptul că toate acestea nu sunt doar nişte coincidenţe?

La început a apărut „ajutorul umanitar” prin organizaţiile non-guvernamentale. Imediat acestora le-au urmat forţele militare ale Statelor Unite care au sosit în „ajutor”, din motive „pur umanitare”. O dată ajunse, au început să participe, cu mijloacele lor specifice, la „construirea naţiunii”. Totul s-a sfârşit cu vânătoarea unui dictator terorist. 

La începutul asediului forţelor americane asupra Tora Bora, în decembrie 2001, comandantul general, Tommy Franks, a afirmat că nu era în intenţia sa „să se încurce într-un angajament pe termen lung, aşa cum s-a petrecut în 1980”. La ora actuală, americanii din Bilderberg fac presiuni asupra aliaţilor NATO pentru a face rost de mai multe fonduri pentru trupele lor.

Henry Kissinger a insistat că „de-abia acum începem să ne recunoaştem propriile limite”. „Alegerile pe care trebuie să le facem sunt foarte dificile”, a spus un membru al regalităţii europene, aprobând afirmaţia lui Kissinger privind lipsa de angajament şi voinţă. Un reprezentat al NATO a afirmat în mod categoric că Occidentul nu are nici inteligenţa politică şi nici înţelegerea necesară, pentru a duce o campanie prelungită în Afghanistan şi contracarată în permanenţă de insurgenţe.

Se doreşte un sfârşit?

Grupul Bilderberg nu este scopul, ci mijlocul prin care se va instaura Unicul Guvern Mondial. Această organizaţie s-a mărit atât de mult, încât a ajuns un fel de  guvern virtual, care decide din umbră – păstrând un secret total – la întâlnirile sale anuale în ce mod îşi va împlini scopurile.

Supremul ţel al acestui viitor de coşmar este acela de a transforma planeta Pământ într-o planetă închisoare, prin crearea unei singure pieţe de desfacere mondiale, controlate de un unic guvern mondial, a cărei forţă poliţienească să fie o unică armată mondială şi a cărei finanţare să fie asigurată de către o unică bancă mondială. Populaţia acestei planete va trebui să poarte, fără excepţie microcipuri, iar nevoile oamenilor vor fi direcţionate strict către materialism şi instinctul de supravieţuire: a munci, a cumpăra şi a dormi. Totul va fi conectat la un calculator mondial, care va monitoriza fiecare mişcare pe care o vom face.
Toate acestea devin tot mai uşor de împlinit din cauza dezvoltării tehnologiei şi telecomunicaţiilor, simultan cu cercetările şi cunoştinţele actuale asupra manipulării comportamentului fiinţelor umane. 

Ceea ce în epocile trecute era privit drept intenţii rele este pe punctul de a se transforma acum într-o nouă realitate. Fiecare nouă măsură luată, dacă este privită singular, pare a fi o aberaţie, dar cu cât apar mai multe astfel de schimbări se poate observa marea trecere către sclavia totală.

Există speranţă totuşi. Peste tot pe acest pământ apar puncte sensibile, iar oamenii încep să ia atitudine. Există o trezire generală care are loc, deoarece oamenii încep să vadă toate lucrurile iraţionale care le sunt impuse. Această trezire oferă colectivităţii noastre forţa de a învăţa şi a înţelege. Am fost învăţaţi că evenimentele mondiale sunt prea dificile ca să poată fi înţelese de către o persoană de rând. Am fost minţiţi! Am fost învăţaţi că secretele naţionale trebuiesc păstrate cu orice preţ. Într-adevăr aşa ar trebui! Niciun guvern nu vrea ca cetăţenii săi să descopere că aceia care au cea mai multă putere în stat participă într-un complot masiv, conspirativ şi hoţesc împotriva planetei.

Ne aflăm la o răscruce. Calea pe care o alegem de acum înainte va determina însuşi viitorul umanităţii – dacă planeta va deveni un unic stat electronic global poliţienesc  sau vom fi fiinţe libere. Depinde de noi să ieşim din această „Nouă Epocă Neagră” care ne aşteaptă. Cei care sunt preveniţi se pot pregăti. Nu vom afla niciodată răspunsurile corecte, dacă nu vom pune întrebările corecte.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Procesele verbale ale întâlnirii Bilderberg din 1999


Comitetul celor 300: dezvăluiri despre ierarhia conspiratorilor

Conspiraţia internaţională în Europa de Est

yogaesoteric
23 iunie 2008