Binele lucrează prin minuni. Răul, prin strategii

Dacă ar fi să evaluăm Binele și Răul așa cum par la suprafață din perspectiva creativității, am putea spune că Răul bate de la distanță. Răul este creativ, inventiv, asociativ, ingenios, speculativ, contagios și strategic. Răul are nevoie de strategie pentru a se dispersa în mulțime, pe când Binele, mult mai simplist, este și atât. El nu are nevoie de strategii, pentru că Binele lucrează prin miracole. Și, pe cât se divide, pe atât se înmulțește. Precum cele cinci pâini din Sfânta Scriptură. Fiecare Bine în sine este o minune. Însă Răul, neputând lucra cu minuni, are nevoie de strategii. Așa se explică, probabil, de ce îngenuncherea spirituală și trupească a noilor generații este atât de efervescentă și stroboscopică, pe când salvarea acestora lucrează tăcut, în tihnă și adâncă rugăciune.

Când se urmărește destructurarea socială, culturală și spirituală a unei națiuni sau a unei epoci, primul „pilon” dinamitat este cel al familiei, cu tot ceea ce incumbă acest concept – iubire, religie, procreare, tradiții, cutume, educație, identitate, continuitate ș.a.m.d. Când ideea de Familie este reconfigurată de conștiințe întunecate, nu se distruge doar o familie, ci se distrug generații întregi. Procesul se derulează ca o avalanșă, iar „pagubele” se înmulțesc exponențial, de la generație la generație. Din punct de vedere al eficienței, Răul știe să își gestioneze extrem de bine resursele.

Primul „bulgăre” al avalanșei

Primul „bulgăre” al avalanșei care ne zdrobește acum a început în urmă cu trei decenii și s-a insinuat perfid printr-un post de televiziune de muzică dedicat tinerilor, singurul la acea vreme, care rula continuu în toate casele românilor – nu de mult ieșiți din strictul și precautul regim comunist – o emisiune aparent oarecare, a cărei vedetă era o tânără exotică, de succes, cu o viață „glamouroasă”, căreia îi plăceau……. tot femeile. Și nu că ar fi început homosexualitatea pe pământ acum treizeci de ani, dar cam de atunci a început să fie „vândută” drept dezirabilă social, drept „cool”, firească, modernă, acceptabilă și, de ce nu, simpatică. Pentru că astfel erau selectate personajele care urmau să fie „pionierii” unei noi epoci perfide și întunecate – era necesar să fie simpatice, să seducă, să îți creeze un sentiment de căldură, de familiaritate, de complicitate întru păcat.

La acel moment, videoclipurile muzicale bombastice vizual din anii ’90 deja lăsaseră în urmă senzualitatea intensă, dar firească, a muzicii anilor ’80. S-a trecut la cadre mult mai lascive, explicite, ușor vulgare, dar nu prea mult, cât să nu sperie sau să trezească repulsie sau respingere. Până la urmă, așa se fac mișcările într-o strategie – calculat. „Dozajul” se face gradual, sistematic, pe perioade îndelungate de timp, până când „organismul” nu îl mai percepe, se familiarizează cu ideea, opune mai puțină rezistență, apoi o ignoră, o acceptă și, în cele din urmă, o aprobă sau o adoptă.

Ceea ce părea de neconceput în urmă cu trei decenii este acceptat sau chiar simpatizat astăzi. Dacă dăm timpul înapoi și întrebăm orice român al anilor ’90 dacă ar crede că e cu putință ca în România anilor 2025 să existe parade gay, desene animate pentru copii cu băieței îmbrăcați în fetițe și părinți homosexuali, profesori care predau „transgenderism” online sau prezentatori TV adepți ai LGBTQ, ar răspunde răspicat că „așa ceva nu se poate!”. Doar că românul anilor 1990 a desconsiderat puterea strategiilor de comunicare, s-a încrezut în spiritul său războinic de dac neînduplecat care dă cu parul și cu barda dacă este nevoie să își apere familia și neamul, neștiind că acum cele mai nimicitoare războaie nu se mai duc primitiv, cu săbii însângerate, ci mutește și insidios, cu arme seducătoare și lascive.

Insinuarea ideii LGBTQ în conștiința colectivă drept o manifestare firească și, de ce nu, o alternativă la familia tradiționalistă, a continuat în mod previzibil cu „industria de film” și trenduri de la Hollywood. Filmele nu mai sunt, de mult, o formă de manifestare artistică și atât. Cu bugete imense și mesaje clare pe care le au de inoculat, filmele zilelor noastre nu sunt altceva decât niște canale de propagandă ideatică extrem de eficiente, care reușesc să vândă idei, modele, obiceiuri și fantezii în orice colț al lumii, ca o pandemie ideologică pentru care, culmea, mai plătim și din buzunarul nostru. Artiști care mărturisesc public, cu seninătate, că și-au vândut sufletul Diavolului pentru celebritate, duc stindardul multicolor cu mândrie în fața a milioane de telespectatori din întreaga lume. Sunt puși în tabloide, pe copertele revistelor de lux, în cercurile exclusiviste de milionari ai planetei, în așa-zisa „lume bună” la care visează orice adolescent care poate înțelege că aceasta este calea pentru a ajunge celebru și iubit. Numeroase seriale de televiziune și filme artistice premiate cu cele mai râvnite distincții au inclus, ușor-ușor, cupluri de homosexuali sau lesbiene.

Mai întâi timid, în roluri secundare, pentru ca mai apoi să le transforme în „capete de afiș” pe toate covoarele roșii de la Hollywood. Acolo, pe aceste covoare, astăzi bărbații defilează în rochii, pe tocuri înalte și cu buzele la fel de roșii, iar femeile vin masculinizate, în haine supradimensionate, care anihilează vizual, psihic și trupesc orice urmă de fecunditate, de maternitate sau gingășie feminină. Cu complicitatea marilor branduri de haine și cosmetice, bărbaților și femeilor le-au fost inversați polii energetici și le-au fost anesteziate dorințele de procreare. A rămas doar instinctul sexual, animalic, primitiv, fără emoție, fără atașament, fără angajament, fără finalitate. Doar un schimb de plăceri pasager, din care lipsesc cu desăvârșire noțiunile de iubire, familie, cămin.

Trenduri absurde, precum „femeia obosită”, prind în mrejele lor tinere care, pentru a se alinia unui val de mondenitate, aleg să își șteargă cu bună știință sclipirea din privire și rozul viu al tinereții, pentru a-și desena cearcăne sub ochi, obraji scobiți și pistrui false. Se machiază ca și când ar fi într-un stadiu terminal al bolii, merg aplecate de o povară imaginară și se îmbracă în haine ponosite numai pentru că așa dictează trendul. Din femei tinere, sănătoase și fecunde, devin epave, goale de conținut și vibrație, inerte la emoții și anesteziate social. Aceste trenduri sunt lansate pentru a rescrie programele lăuntrice cu care am fost lăsați de Dumnezeu.

„De când e lumea și pământul”, bărbații au căutat instinctiv femei cu frumusețe pe chip și în suflet, calde, materne, fertile, gospodine, „rubensiene”. Iar femeile au căutat masculul dominant, puternic, demn, sigur pe el, care să insufle siguranță, protecție, forță. Astăzi, modelul feminin are șolduri ascuțite și pântec sterp, musculos, în blugi largi, în timp ce bărbații sunt diafani, sensibili și cocheți. Yin-ul și Yang-ul atât de bine reprezentate în dualitate complementară în cultura asiatică au fost diluate și amestecate într-un malaxor perfid, la finalul căruia rezultă o generație confuză, fără identitate de gen sau identitate culturală, fără licăr spiritual, fără sens și menire. O generație „fără niciun Dumnezeu”. La propriu.

Și este tare greu de combătut această molimă ideologică intens contagioasă, întrucât la propagarea ei „și-au dat mâna” toate marile industrii. Ideea de homosexualitate a inundat social-media, rafturile cu cărți, grila TV, revistele glossy, agendele ONG-urilor, programele partidelor politice, bugetele campaniilor de conștientizare și informare, brandurile de țară, curricula școlară ș.a.m.d. Mesajele sunt transmise intens, orchestrat și simultan pe milioane de canale de comunicare, către un public eterogen, pe perioade îndelungate de timp, până la desensibilizarea stimulilor și anihilarea reacțiilor de respingere.

Copiii sunt ținta

Și poate n-ar fi atât de crunt, dacă n-ar fi coborât până la nivelul preșcolarilor noștri. În ultimii ani se poate sesiza cu ochiul liber cum mesajele de diseminare a ideii LGBTQ au fost introduse în mod voit și pe canalele de comunicare dedicate copiilor aflați în segmentul de vârstă 0-15 ani. Simbolul curcubeului, poate cel mai des întâlnit element grafic în materialele pentru copii, este acum confundat cu simbolul LGBTQ. În desenele animate pentru copii apar băieței transgenderi, îmbrăcați în fetițe, crescuți de cupluri de homosexuali. La rafturile pentru preadolescenți și adolescenți există postere cu bărbați machiați, care stau îmbrățișați. Marile branduri cosmetice au lansat linii de make-up pentru bărbați. Influenceri notorii proclamă zilnic mesaje de toleranță și simpatie pentru această „minoritate” ce se dorește a ajunge majoritară. Aplicațiile mobile abundă în jocuri aparent inofensive care instigă la adulter, orgii, violență domestică, relații extraconjugale și altele, chiar mai grotești de atât.

Sunt tipărite cărți pentru copii cu mesaje despre familiile homosexuale, iar în școli se forțează ore de educație sexuală, adaptate noilor vremuri. La universități prestigioase, cu tradiție de secole, unde intră cei mai buni dintre cei mai buni, se predau ore de transgenderism de către persoane travestite cu nume de scenă dintre cele mai vulgare. Vedete internaționale apar public să afirme că bebelușii lor încă nenăscuți sunt……. transgenderi. Se formează cupluri din bărbați care s-au operat pentru a deveni femei și femei care s-au operat pentru a deveni bărbați. Atât de absurdă este lumea noastră astăzi și atât de grosolană și agresivă este strategia lor. Iar oamenii aplaudă, susțin, dau like-uri și „întrețin boala” doar pentru a fi în trend, în timp ce copiii noștri privesc și înregistrează.

Nu vorbim aici de ideea de homosexualitate în sens medical sau social. Ea a existat dintotdeauna în lume, într-o formă sau alta, și este de la sine înțeleasă atitudinea unui creștin autentic cu privire la ea. Dumnezeu judecă, nu noi. Aici vorbim, însă, de ideea de homosexualitate indusă cu bună știință, ca modă, ca trend. Cea care este realizată „din butoane” și algoritmi. Cea care ne „vânează” copiii. Cea care ascunde un obiectiv malefic în spate – acela de a distruge ideea de familie creștină, de tradiție, de neam, de Dumnezeu. Legitimată politic și apărată juridic la nivel internațional, această strategie n-are nicio opreliște. Orice formă de alienare are acum propriul nomenclator. Există cel puțin 100 de gender-e astăzi, și lista continuă. Iar presiunea se pune pe conservatori, pe tradiționaliști, pe cei care sunt vizați să se simtă vinovați și să fie marginalizați pentru îndrăzneala lor de a se răzvrăti împotriva a ceea ce s-a stabilit, deja, la nivel înalt, că trebuie să se petreacă.

Ce-ar fi de făcut?

Așa că nu ne rămâne decât să verificăm atent materialele video și tipărite pe care se uită ai noștri copii, să aruncăm un ochi pe filmele și videoclipurile muzicale pe care le urmăresc, să tragem cu urechea la recomandările influencerilor pe care îi ascultă și……. să discutăm cu ei. Clar, deschis, de la orice vârstă. Să ne reapropiem copiii de nucleul familiei, să redeschidem canale de comunicare directe, să le explicăm vremurile în care ei vor trăi și cum le sunt induse idei artificiale în conștiință. Să îi ajutăm să evite capcanele care sunt întinse la fiecare pas pentru ei, să le amintim ce înseamnă în sens creștinesc Familia și Iubirea. Și, pe cât posibil, să îi ținem departe de „focarele” de abrutizare emoțională. Să le alegem cu grijă desenele animate, să le citim povești cu mesaje benefice, să îi familiarizăm cu muzica de calitate, cu mesaje înălțătoare, și să căutăm, pe cât se poate, să le educăm discernământul astfel încât să se ferească singuri de capcane, chiar și atunci când vor păși singuri în viață.

Da, s-ar putea exclama „Cine are timp sa verifice desenele?!?” sau „Cum să controlezi tot, când ei au acces la tot felul de informații când sunt singuri sau la școală?!”, și ar fi justificate întrebările. Așa este, nu prea avem timp. Dar este necesar să ne facem, pentru că, dacă am ales să avem copii în timpurile acestea, este necesar să avem și timp să îi apărăm corespunzător. Noi facem tot ceea ce ține de noi, iar restul va face Dumnezeu! Dar este datoria noastră să învățăm să fim părinți pentru aceste vremuri.

Putem încheia cu un banc la care s-a râs cândva, înainte de a ne da seama că, de fapt, nu este nicio glumă, ci o realitate probabilă a unui viitor apropiat:

„Un bătrânel vine și face cerere pentru viză. Funcționarul îl întreabă:
– Dar unde mai pleci dumneata la vârsta asta prin străini?
– Plec de frică…….
– Cum așa?
– Păi, pe când eram eu tânăr, în război, homosexualitatea se pedepsea cu moartea. Pe urmă, se pedepsea cu închisoarea. După aia, s-a legalizat. Așa că vreau să plec până nu devine obligatorie…….”

Totuși……. mare este Dumnezeu! Și cu asta este necesar să rămânem în suflet.

Citiţi şi:
Binele sălăşluieşte în fiecare dintre noi
Aproape jumătate dintre programele pentru copii de pe Netflix includ propagandă LGBT
Ghid anti-manipulare pentru părinți, copii și cadre didactice (I)

yogaesoteric
25 ianuarie 2026