Bloguri închise în Italia pe motiv că sunt presă clandestină
de Mihai Vasilescu
În 2001, guvernul italian a plasat internetul sub incidenţa legii nr. 62 care asimilează site-urile şi blog-urile cu ziarele. Atunci când deranjează, acestea pot fi închise, iar deţinătorii lor condamnaţi pentru o nouă infracţiune, aceea de „presă clandestină”.
Una din victimele acestei ciudate legi, care încalcă dreptul la liberă exprimare, a fost Carlo Ruta. Carlo Ruta se defineşte a fi „un istoric şi scriitor independent care luptă pentru cauzele pe care le consideră drepte.” „Site-ul meu a apărut acum câţiva ani când am descoperit internetul şi m-am decis să utilizez acest mijloc de comunicare pentru a publica documente istorice şi anchete sociale inedite, care până acum nu au fost popularizate pe scară largă, dar sunt de maximă importanţă pentru cunoaşterea trecutului şi prezentului din Sicilia.”
Multe din cazurile la care făcea referire intrau în categoria celor sensibile, dezvăluind legăturile dintre personaje importante din zonă şi Mafie, aducând mărturii, interviuri şi documente, pe care de regulă Justiţia le păstrează la sertar.
Articolele sale au deranjat câteva cluburi mafiote locale, implicate în afaceri financiare, mai ales pe cei din jurul Băncii Agricole Populare din Ragusa. Cum aceştia aveau relaţii strânse cu persoane din administraţia locală, inclusiv la Curtea de justiţie, site-ul său a fost închis în 2005, el a fost acuzat că face „presă clandestină”, iar judecătorii au ordonat distrugerea celor peste 2000 de fişiere cu mărturii.
Un al doilea caz care a făcut valuri pe internet a fost cel din iunie 2008, când blogul unui tânăr jurnalist din Calabria, Antonino Monteleone a fost închis temporar. Ca şi site-ul lui Carlo Ruta acesta conţinea analize şi comentarii politice şi sociale, ştiri şi informaţii pe care presa oficială nu le publică de obicei. Totul a început când Monteleone a scris o serie de articole despre alegerile locale din 2006, dezvăluind faptul că printre candidaţi se aflau multe persoane anchetate pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în funcţii similiare. Într-unul dintre articole, Monteleone vorbea despre Giuseppe Galati, subsecretar în guvernul Berlusconi, amestecat în mai multe afaceri murdare, printre care şi trafic de cocaină. Monteleone este citat în justiţie de Galati, în 2007 pentru defăimare, însă Galati pierde procesul. Lui Monteleone i se recomandă totuşi discret să şteargă informaţiile care deranjau. Nu o face, şi în 2008 blogul este închis printr-o decizie a unui judecător local. Motivul? Sechestru preventiv „pentru a evita pe viitor publicarea şi divulgarea, prin intermediul acestui site, a unor noi informaţii de acelaşi gen.”
Întreaga blogosferă protestează. Filmul în care Monteleone povesteşte cum a fost cenzurat este postat pe cele mai vizitate bloguri din Italia, unele dintre ele având şi 20000 de vizitatori pe zi.
„A închide un blog din cauza a două postări este o exagerare. Ar fi fost suficient să se impună ştergerea acelor articole, doar că până acum nu s-a dovedit că ar fi fost defăimătoare. Un alt lucru de neînţeles este şi lipsa de reacţie din partea mass media. Este în joc libertatea noastră de exprimare, a tuturor,” a spus Monteleone.
Susţinătorii lui Monteleone se întreabă pe blog-urile lor: „ De ce sunt închise blogurile, care prin definiţie sunt locuri în care autorii îşi exprimă propia opinie, în timp ce ziarele oficiale sunt lăsate să dezinformeze, prezentând opinii personale ale jurnaliştilor sau articole scrise la comandă pe post de informaţii oficiale şi nepărtinitoare?”
Citiţi şi :
Blogurile vor fi cenzurate de legislaţia UE
Media clasică americană îşi pierde tot mai mult credibilitatea faţă de public!
yogaesoteric
16 februarie 2009
Also available in: Français