«Body language» de la întâlnirea G20 arată realitatea

Sultanul Erdogan a dorit să se așeze lângă liderul de la Kremlin, înțelegând că viitorul lui ține de Rusia și de președintele Putin. Obama a fost tratat în China ca un servitor… 

Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume (G20) s-au reunit pe 4-5 septembrie în China, unde au discutat, conform declarațiilor oficiale, despre revigorarea economiei mondiale, stimularea comerţului, dar şi despre o serie de chestiuni majore cu impact la nivel global.

Dincolo de declarațiile oficiale, putem înțelege care sunt tendințele în raporturile actuale de forțe din lume și cine face jocurile, observând fotografia conducătorilor de stat prezenţi la reuniune. Și modul umilitor în care Obama a fost întâmpinat la aeroport – fără covor roșu și chiar fără scară, președintele american fiind nevoit să coboare din avion pe o ieșire de urgență – arată că SUA nu mai reușește să se impună.

În fotografie, grupurile sunt împărţite. Pe de-o parte sunt cei ce nu mai au controlul situaţiei globale, dar ar dori să îl aibă. Ei sunt marcaţi major, fiind desfiguraţi la faţă de consecinţele întâlnirii şi de faptul că nu mai reprezintă nimic. De exemplu, Merkel, Obama şi acoliţii lor. De partea cealaltă sunt cei ce au înţeles în ce direcţie doresc americanii şi aliaţii lor să ducă globul şi se pot opune diplomatic şi militar – adică preşedintele Xi, preşedintele Putin şi omul care face mătănii ale iertării şi supunerii totale faţă de Moscova, Erdogan. El a dorit în mod special să se aşeze lângă liderul de la Kremlin şi să intre permanent în discuţii cu el, sub privirile de „loser” (perdant) ale lui Obama, complet ridiculizat de cei prezenţi. De altfel, şi Merkel a avut aceeaşi soartă.
 

 
 
Convorbirile dintre Obama şi preşedintele Putin au eşuat, datorită înverşunării liderului american de a-l scoate din ecuaţia siriană pe preşedintele Assad, ales în mod democratic. Obama a dorit să impună un maimuţoi al Washingtonului, ceea ce ar aduce o schimbare greu de controlat de Rusia şi un joc favorabil pentru Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi alte state bogate din zona Golfului, care au banii „parcaţi” în marile bănci americane. Aceste state îl şantajează pe Obama cu retragerea banilor, în cazul în care Assad va rămâne la putere. Aceasta deoarece atunci ele nu vor putea elimina Rusia din ecuaţie şi nu vor putea conecta conducta lor de gaz la Europa (ceea ce cu siguranţă nu se va petrece).
Fotografia de mai sus arată cum nu se poate mai bine noua aşezare geopolitică a lumii. Şeful UE, Junker, este total marginalizat, el fiind considerat un rebut politic cu vederi economice de servitor. Liderul chinez stă în centru, fiind gazdă, alături de Merkel care s-a „cuibărit” lângă el, cum nu a mai făcut-o niciodată. Vedem un lider rus sigur pe el și relaxat. Îl observăm de asemenea pe Obama dornic să înţeleagă ce se petrece cu el, fiind aşezat în margine. Mai apare și premierul britanic, Theresa May, alături de saudiţi, ea fiind un novice al puzzle-ului diplomatic, aflându-se pentru prima dată la o astfel de întâlnire.

 

 
 


Citiţi şi:

Democraţia – un mit pentru manipularea maselor

Cei puternici şi bogaţi îşi fac de cap în tabăra de la Bohemian Grove

Preşedinţi sau marionete ale francmasoneriei?

 

yogaesoteric
9 octombrie 2016

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More