Bogăția, prostia și ticăloșia care ne falimentează

 

O să vă vorbesc azi puțin despre tribut. Tribut plătit, desigur, americanilor.

Ca și cum nu ne-ar fi ajuns fantomatica Autostradă Transilvania, din care Bechtel ne-a fript de câteva miliarde de euro fără să facă nimic, urmează un nou tun, de data aceasta tras de Exxon. Ce, ați rămas cu gura căscată? Stați puțin să înțelegeți toată tărășenia!

Căpușa Exxon a ajuns la noi cu un vas de explorare pentru a prospecta zonele din Marea Neagră despre care se știa că au depozite mari de gaz. De prospectat au prospectat gratis, fără să mai plătească autorizația întrucât, într-o zi de iarnă situată între Crăciun și Anul Nou, Nuți Udrea – pe atunci Ministru al Dezvoltării – i-a scutit de plata autorizației de construcție printr-o ordonanță cu cântec. Așa-i că uitaserăți?

Povestea concesiunii din Marea Neagră e și ea cu cântec. Exxon n-au avut-o de la început. Și aici e o poveste veche, începută tot într-o lună decembrie, tot așa între Crăciun și Anul nou, dar în … 1998. Ministru al Industriei și cel care a parafat contractul era nimeni altul decât … Radu Berceanu! Vedeți, marile spirite își dau mâna peste timp. Conform contractului de concesiune, explorarea și exploatarea blocului Neptun urma să se facă de către consorțiul Petrom (de stat pe atunci) și ELF Aquitaine, după cum urmează: în partea de vest, unde adâncimea este de sub 100m, Petrom primea 70%, iar ELF 30%; în partea de est, unde adâncimea apei era de până la 1600 metri, operator principal era ELF, iar Petrom primea 30%. Pe atunci se știa doar discret despre capacitățile perimetrului respectiv, adică un scenariu perfect pentru ca întreaga concesiune să poată fi făcută la plic.

Exxon apare în zonă prin preluarea acestei concesiuni. Nu știu cât a plătit și cui. Cert este că, în ianuarie anul curent, Guvernul Holerei Galbene i-a mai prelungit concesiunea pe încă 15 ani. Așa, din gâtul mâinii și fără niciun ban.

Partea frumoasă abia acum începe. Întrucât americanii au găsit un pește mai mare, adică gazele din Mediterana, au abandonat proiectul. Așadar, nu din cauză de Dragnea pe care l-au băgat la pușcărie, ci pentru că au alte interese mai mari. Și uite-așa Plăvanul și camarila lui de proști s-au trezit cu anunțul că Exxon vrea să-și vândă concesiunea. Pe care, în afară de înțelegerea cu Total (așa se numește acum ELF), n-a mai dat nimic.

Însă socoteala nu se oprește aici! Corupţii plăvano-penelişti, în loc să mulțumească Proniei că nu încep exploatările pe doi bani, fac cea mai mizerabilă mișcare: împing Romgaz la înaintare. Așadar, statul român, prin intermediul Romgaz, vrea să cumpere concesiunea Exxon. Ați mai auzit așa ceva până acum? Dacă nu prelungeau contractul de concesiune, acesta expira de la sine în 2030. Șleahta lui Orban l-a prelungit în ianuarie prin Hotărâre de Guvern până în 2045, fără ca statul să primească niciun sfanț, iar acum urmează ca același stat să răscumpere pe bani grei concesiunea. Ați înțeles socoteala?

Și acum să facem calculele. Pentru a ieși din proiect, Exxon cere 1,1mld. EUR!!! Bani pe care Romgaz ar fi nevoie să-i scoată din buzunar. De asemenea, ar mai fi necesar ca Romgaz să bage încă vreo 2 mld EUR în investiții până în 2025, adică momentul la care ar ieși primul fir de gaz din pământ. De unde, Gogule? Păi cum de unde, Plăvanii au un plan. În mod cât se poate de logic, pentru o asemenea investiție faraonică, Romgaz are nevoie de garanții guvernamentale, pe care statul e gata să le dea. Așadar, Romgaz ar urma să se împrumute de la un consorțiu de bănci, cu garanție de la Exim Bank.

Partea frumoasă abia acum vine. Romgaz n-are nicio experiență în ceea ce privește exploatarea offshore. În consecință, n-au nici tehnologia necesară. Ei bine, surpriza sare precum iepurele: operator al exploatării va rămâne tot Exxon!!! Care va ști bine cum să facă să mărească nota de plată, doar ați văzut ce eficient a lucrat Bechtel la „autostrada invizibilă”.

Așadar, contra sumei pe care-a plătit-o celor de la Total – care oricum luaseră concesiunea pe gratis – Exxon urmează să încaseze 1,1 mld. EUR cash, plus lucrări pentru forarea marină. Asta e chiar mai bine decât înainte întrucât ei vor lua preț fix, indiferent de fluctuațiile de preț de pe piața gazului.

Și pentru că am vorbit de fluctuație, hai să vedem care este situaţia cu adevărat. Americanii și restul grangurilor internaționali se concentrează pe Mediterana, abandonând zona noastră întrucât depozitele de acolo sunt mult mai mari. Asta înseamnă că Mediterana va deveni sursă alternativă de gaz pentru Europa. Fapt care s-ar putea să nu le placă rușilor. Care ruși, permițându-și, pot inunda piața cu gaz ieftin. Atât de ieftin încât să provoace pierderi explorărilor offshore. Face parte din joc, la fel cum, alături de Arabia Saudită, i-au băgat în faliment pe producătorii americani de hidrocarburi de șist.

Șmecheria cu platformele marine e cumva simplă. Grangurii mari, gen Exxon, odată ce au instalat hardughia, pot sta pentru a se juca. Ca să nu mai vorbim că, din Mediterana, pot dirija gazul spre Orientul apropiat, unde au piață și nu au concurență atât de puternică. Au pierderi, dar nu atât de mari. Însă, pentru un Romgaz implicat în exploatarea offshore și fără piață alternativă, chestiunea devine critică întrucât este nevoie să fie plătite datoriile la bănci și, în același timp, factura operatorului, adică lui Exxon. Înțelegeți șmecheria?

Riscul este imens. Depozitele din Marea Mediterană ar fi fost mai bine să ne lase pe noi reci, deoarece erau în avantajul nostru. La urma urmei nu mă interesează de unde vine gazul dacă el e ieftin. Intrând și România în piață – împinsă de interesele altora – gazul va fi și mai ieftin, dar nu pentru noi, ci pentru europeni. Asta pentru că, în cazul unui faliment al Romgaz, ne vom trezi toți puși la plată pe modelul Bancorex: suprataxă la benzină și gaz pentru acoperirea găurii.

Și uite-așa, dintr-o lovitură, bravii liberali vor face praf o companie care duduie – Romgaz – o bancă de stat a cărei menire era sprijinirea exporturilor – Exim Bank – și pe noi în calitate de perpetue victime colaterale.

Vă spun încă de acum: împrumuturile pe care le-a făcut Cîțu vor fi mizilic față de ceea ce va face în continuare. Nu v-a ajuns amatorismul din 1996-2000. Și nu vă culcați pe-o ureche că n-or să mai fie votați pentru că asta e ultima chestie la care se gândesc. Prostovanii pedeleului n-au fost votați, dar sunt votați acum ca lupi în blană de penelist. Grangurii din vremea CDR-ului încă învârt bine manivela atât în politică, dar mai ales pe Coasta de Azur. Și tot ei își vor împrospăta acum averile. Deh, prostia proștilor e huzurul șmecherilor!

Autor: Dan Diaconu

Citiţi şi:

Ilie Șerbănescu despre marele jaf al gazului românesc de la Marea Neagră: «Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din UE»

Puterea celui mai mare club ocult de lobby din Europa asupra premierului Orban şi a preşedintelui Iohannis (I)

 

yogaesoteric
25 ianuarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More