«Buna colaborare» dintre sinistrul procuror Marian Delcea şi Mario Sorin Vasilescu
Implicarea lui Mario şi a GNSPY în campania autorităţilor împotriva MISA
de Lidia Teodorescu
Motto: „Eu nu sunt JIVAN MUKTA. Nu a fost, nu este şi nici nu cred că va fi vreodată obiectivul meu. Şi nici nu-i îndemn sau direcţionez pe cei ce îmi cer sfatul spre starea aceasta. Pur şi simplu, mă las făcut de YOGA, cu fluctuaţiile inerente ale muncii cu tine însuţi.” – Mario Sorin Vasilescu, autointitulat singura autoritate din România în domeniul YOGA
Ne-am obişnuit să nu ne mai mirăm când îl auzim în diferite conjuncturi pe Mario Sorin Vasilescu de la GNSPY (Grupul naţional pentru studiul şi practica YOGA) vorbind împotriva MISA şi denigrându-l pe Gregorian Bivolaru în emisiuni TV sau radio. Face asta de aproape 20 de ani, nu-i nimic nou. Ni s-a reproşat în shimb de multe ori, nouă, această „neînţelegere” cu grupul lui Mario. Am fost întrebaţi ce avem cu el şi dacă aceste atitudini sunt conforme cu practica YOGA. Acum am descoperit în dosarul procuraturii împotriva MISA un întreg volum (dosarul nr. 72) alcătuit pe baza unui memoriu semnat de Mario Sorin Vasilescu, care cere autorităţilor să ia măsuri împotriva Şcolii de YOGA MISA! Ne întrebăm, oare şi acum, se vor găsi voci care să ne întrebe – tot pe noi – ce avem cu Mario şi cu GNSPY?!
„YOGA” comercială şi competiţia în viziunea GNSPY
Comportamentul de până acum al lui Mario Sorin Vasilescu arată că el vede în Gregorian Bivolaru şi în MISA un concurent important. Altfel nu ar utiliza împotriva acestora metodele neloiale pe care le adoptă orice om de afaceri atunci când vrea să îşi elimine concurenţa. Printre acestea, se află strânsa colaborare cu procurorii la fabricarea dosarului împotriva MISA.
În 2004, în plină campanie a autorităţilor împotriva MISA, pe 31 august, Mario Sorin Vasilescu a ieşit la rampă cu un comunicat de presă în care a atacat dur MISA, în special în sensul că îşi aroga „exclusivitatea” în ceea ce priveşte informaţiile corecte despre YOGA. În ziua următoare, pe 1 septembrie, procurorul Marian Delcea îi trimite o adresă prin care solicita comunicatul respectiv, iar pe 2 septembrie acesta era depus ca „probă” la dosar. Este straniu faptul că Procuratura a cerut un document care se afla deja în posesia ei, din moment ce apăruse în presă şi era public. Este straniu că un astfel de comunicat de presă apare ca „probă” la dosar.
Dar cel mai straniu este faptul că la dosar apare un memoriu din partea GNSPY, nesolicitat în niciun fel de procurori şi datat 14 aprilie 1997 (cu şapte ani în urmă). În acest memoriu, Mario Sorin Vasilescu se plasează pe poziţia expertului, se pronunţă asupra corectitudinii tradiţionale a învăţăturilor YOGA predate în cadrul şcolii MISA şi solicită autorităţilor să ia măsuri împotriva acestei şcoli de YOGA din simplul motiv că nu este de acord cu modul în care se practică YOGA la MISA!
Exces de zel din partea lui Mario? Ştia el mai bine decât Parchetul de ce anume au nevoie procurorii pentru a-şi construi acuzarea împotriva MISA? Cert este că în răspunsul său către Procuratură din vara anului 2004, Mario îl asigură pe Marian Delcea că este „încredinţat de buna lor colaborare şi îşi oferă tot sprijinul”. O relaţie veche după câte se pare, întrucât încă din 1997 Mario îşi oferise „colaborarea autorizată” (de către cine?) sub pretextul că are „obligaţia ca unică organizaţie românească de profil recunoscută şi totodată membră a Uniunii Europene de YOGA să ia poziţie (împotriva MISA)”. Vom vedea în continuare că toate acestea sunt doar nişte pretexte şi nişte mistificări izvorâte din imensul tupeu de care dă dovadă Mario Sorin Vasilescu.
GNSPY îşi auto-arogă abuziv statutul de autoritate naţională supremă în materie de YOGA
Grupul Naţional de Studii şi Practică YOGA sau Grupul Naţional YOGA pentru Restaurarea (!!!) umană, cum se numea în 1997, funcţionează în România din 1990. Chiar faptul că s-a intitulat „grup naţional” este el însuşi o mistificare.
O organizaţie este numită „naţională” atunci când reprezintă o ţară într-un anumit domeniu. Acest apelativ este justificat de: numărul de membri, existenţa unor filiale în cele mai importante oraşe, cum ar fi capitalele de judeţ sau de alte elemente care o fac reprezentativă, cum ar fi unicitatea sau promovarea unor concepte specifice acelei ţări. În condiţiile în care GNSPY numără de-abia câteva sute de membrii şi ţine cursuri doar în trei oraşe ale ţării: Bucureşti, Iaşi şi Sibiu, numele de Grup Naţional de Studii şi Practică YOGA este complet nejustificat. Mai mult, el este utilizat de Mario pentru a se erija în autoritatea supremă în materie de YOGA în România, pentru a genera confuzii şi a discredita o şcoală tradiţională de YOGA.
În memoriul său din 1997, Mario face o departajare clară între „oferta reală şi competentă” şi „oferta falsă şi incompetentă” în materie de spiritualitate, apărută după 1989. Nu este greu să ne dăm seama că tot ceea ce nu este GSNPY intră, în viziunea lui, fără nicio excepţie în a doua categorie, de parcă gruparea sa ar fi reperul absolut în materie.
În ceea ce priveşte competenţa lui Mario Sorin Vasilescu, motto-ul acestui articol – preluat de pe site-ul GNSPY – îi va convinge pe toţi cei care au minime cunoştinţe de YOGA. Pentru cei care nu au citit lucrări tradiţionale de YOGA, este suficient să subliniem faptul că în spiritualitatea yoghină starea de JIVAN-MUKTA (starea unui eliberat spiritual în viaţă) este însuşi scopul practicii spirituale. Acest lucru poate fi formulat în diferite moduri (desăvârşire spirituală, eliberare spirituală etc.), dar este în esenţă acelaşi unic ţel. Mario Sorin Vasilescu declară nici mai mult, nici mai puţin, decât că el nu şi-a propus niciodată să atingă acest ţel! Atunci, oare de ce mai face YOGA? Şi ce autoritate în YOGA poate avea cineva care declară că nu este interesat de însuşi scopul acestei căi spirituale?
O organizaţie filo-masonică sub masca YOGA
Europa se află, în ceea ce priveşte YOGA, într-o situaţie specială. Există mai multe organizaţii europene: Federaţia Europeană de YOGA (European YOGA Federation), Alianţa Europeană de YOGA (European YOGA Alliance) şi Uniunea Europeană de YOGA (European Union of YOGA). Cea din urmă face notă discordantă printre toate orgnizaţiile de profil atât prin nume şi siglă, cât şi prin principii şi practici. În mod bizar, nu doar că numele acestei organizaţii conţine sintagma „Uniunea Europeană”, dar ea afişează ca logo steagul şi emblema Uniunii Europene, în care predomină simboluri masonice în locul unor simboluri milenare YOGA, aşa cum au toate celelalte şcoli de YOGA. În continuare vom vedea că principiile pe care aceasta le promovează nu au nimic de-a face cu YOGA tradiţională, ci chiar o deformează, golind-o exact de aspectele spirituale şi deturnând-o de la scopul ei.
Pentru un necunoscător, numele de Uniune Europeană de YOGA poate lua ochii. Pe aceasta mizează şi GNSPY când afirmă că este „unica organizaţie de profil recunoscută şi totodată membră a Uniunii Europene de YOGA”. Într-adevăr GNSPY este singura organizaţie din România care face parte din Uniunea Europeană de YOGA. Numai că afirmaţia de mai sus este doar o jumătate de adevăr. Uniunea Europeană de YOGA nu este autoritatea supremă în materie de YOGA pentru Europa, nu este unica organizaţie europeană din domeniu şi nici măcar cea mai mare.
Praf în ochi pentru a discredita MISA
În acest context, afirmaţia lui Mario Vasilescu că „GNSPY este unica organizaţie de YOGA autorizată din România” nu are nicio valoare. Este doar praf în ochi, utilizat ca subterfugiu pentru a denigra MISA în faţa unor necunoscători. Ignoranţa presei şi a autorităţilor, ca şi lipsa lor de interes în a clarifica lucrurile, i-au permis lui Mario să afirme peste tot că este „singurul profesor autorizat de YOGA din România”. Conform aceluiaşi principiu, „Revista Română de YOGA” editată de GNSPY începând cu 2001 a fost prezentată drept „singura revistă de gen din România”, deşi YOGA Magazin, redactată de MISA apare regulat din 1996.
Culmea este că tocmai „unicul” şi „naţionalul” Mario Sorin Vasilescu ajunge să îşi proiecteze propriul complex de superioritate asupra MISA. Iată ce scrie el în memoriul din 1997: „mi se pare deosebit de nocivă inocularea ideii de superioritate, situaţie în flagrantă contradicţie cu practica autentică, în care conştiinţa valorii personale se obţine prin eliminarea complexelor nejustificate, atât de inferioritate cât şi de superioritate, dublată de respectul organic pentru viaţă şi semeni.” Într-adevăr, Mario face bine să amintească de respectul datorat semenilor. Dacă ar fi avut o fărâmă de respect, nu ar mai fi răspândit atâtea calomnii prin acest memoriu.
Adaptăm YOGA după om sau transformăm omul prin YOGA?
Memoriul redactat în 1997 de GNSPY împotriva MISA şi utilizat şapte ani mai târziu de procurori este un exemplu de rea-voinţă monumentală. Are însă meritul de a scoate la iveală adevăratul caracter al GNSPY şi demonstrează că acesta poate fi orice altceva – organizaţie psihologică, medicală, pedagogică, numai şcoală de YOGA, nu.
Pe site-ul oficial al grupării putem citi cu uimire că GNSPY îşi propune „să aleagă, să practice şi să transmită acele exerciţii din YOGA care se potrivesc cel mai bine omului zilelor noastre.” Ori acest obiectiv înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât o trunchiere şi o denaturare a tradiţiei YOGA. Sistemul de referinţă în această ecuaţie este YOGA, din moment ce omul este cel care o practică pentru a se transforma şi a evolua spiritual. Este clar că pentru GNSPY YOGA nu este nici măcar o modalitate de transformare a fiinţei umane, ce să mai vorbim de o cale de evoluţie spirituală.
După ce inversează sistemul de referinţă în acest mod diabolic, GNSPY mai face un pas: acuză MISA, o şcoală tradiţională de YOGA, că „resuscitează concepte şi practici eliminate de mult din arsenalul yoghin”. Care concepte şi care practici, eliminate când şi de cine nu se precizează (şi de unde până unde „arsenalul” yoghin???), dar putem deduce din obiectivul GNSPY enunţat mai sus. Şi tot studiind site-ul oficial al grupării descoperim cu stupoare că au fost eliminate şi se încearcă în continuare eliminarea metodelor cele mai eficiente care constituie însăşi esenţa YOGA şi a şcolilor care continuă să urmeze calea tradiţională, cum este MISA.
O organizaţie este considerată sectă doar pentru că promovează YOGA tradiţională
Chiar din prima pagină a memoriului putem citi ca motto: „peste 65% din sectele contemporane se ascund în spatele titulaturii YOGA sau se prevalează de practicarea acesteia”. Acest citat (prezentat cu ghilimele, dar fără a preciza autorul) stă la baza întregului material construit în jurul ideii că „MISA pare a se încadra într-o manieră tipică în acest context.” Conform acestui raţionament se poate afirma la fel de bine şi că GNSPY se încadrează în acelaşi context exact din aceleaşi motive. Mai ales că GNSPY chiar se prevalează de YOGA şi ţine să-şi includă acest cuvânt în nume, deşi învăţăturile şi practicile promovate sunt mai degrabă un fel de psihologie populară îmbinată cu fitness şi condimentată cu termeni preluaţi din YOGA şi elemente de budism şi Zen.
Urmărind logica perversă a lui Mario înţelegem din cele de mai sus că MISA este în viziunea lui o sectă, doar pentru că se ocupă de YOGA, şi nu orice fel de YOGA, ci YOGA tradiţională. Vom vedea în continuare că prin acest cuvânt s-a ajuns astăzi să se desemneze două realităţi complet diferite. „YOGA” modernă, numită şi „YOGA”-fitness sau „YOGA” de club, redusă la exerciţii fizice sau psihologizată nu are nimic de-a face cu YOGA tradiţională, care este o cale spirituală. În prezent există la nivel mondial o puternică presiune pentru a înlocui YOGA tradiţională cu „YOGA” de club şi de a considera şcolile tradiţionale drept „secte”. Aceasta este miza reală a războiului pe care Mario îl duce împotiva MISA în România, aşa cum alţii ca el îl duc împotriva altor şcoli tradiţionale în alte ţări ale lumii.
YOGA este o cale de eliberare spirituală, nu doar o metodă de optimizare a performanţelor
„Practica YOGA n-are nimic de-a face cu obţinerea unor puteri paranormale” arată memoriul GNSPY. Este o afirmaţie care contravine tuturor textelor tradiţionale yoghine şi este infirmată de numeroasele exemple de yoghini care, de-a lungul a mii de ani, au obţinut în mod firesc puteri paranormale pe lângă alte realizări spirituale. YOGA tradiţională indică şi faptul că nu trebuie să te limitezi în a obţine aceste puteri paranormale, concepţie promovată şi în cadrul MISA. Dar nu acesta este sensul afirmaţiei lui Mario.
Adevăratul sens reiese dintr-un alt paragraf al memoriului şi este încă şi mai grav, întrucât pune în aceeaşi oală puterile „paranormale” şi fenomenele patologice: „Uniunea Europenă de YOGA şi şcolile de astăzi nu numai că au pus în gardă împotriva căutării acestor capacităţi, dar structurează programele pedagogice pentru a interveni contra oricăror dereglări fiziologice sau decompensări psihice mentale”. Cu alte cuvinte, organizaţii de genul GNSPY au misiunea de a-i împiedica pe aspiranţii care au neşansa de a ajunge pe mâna lor, să aibă acces la tehnici şi metode de evoluţie spirituală, oferindu-le în schimb doar un surogat. Cei care se lasă astfel păcăliţi se aseamănă cu proştii care dau vrabia din mână pe cioara de pe gard. În tot acest timp, ei trăiesc cu impresia că practică YOGA şi de fapt bat pasul pe loc sau chiar regresează.
Astfel de grupări reprezintă o ameninţare la adresa spiritualităţii, întrucât promovează sub numele de YOGA o non-YOGA. Ele sunt veritabilele secte care se prevalează de numele YOGA şi îl discreditează. Scopul lor este să pună monopol pe acest domeniu, pentru a putea dicta nestingherite ce este şi ce nu este YOGA şi a putea apoi califica drept pseudo-YOGA tot ceea ce nu corespunde standardelor lor perverse.
„Optica modernă, continuă Mario, promovată de structurile pedagogice ale UEY şi implicit ale federaţiilor naţionale afiliate, este aceea de a folosi YOGA pentru optimizarea tuturor capacităţilor intelectuale şi de eficienţă a travaliului de învăţare, putere de discernământ, mărirea puterii de muncă şi a randamentului, rezistenţa la stres, echilibrarea efectelor tehnologizării excesive”. Şi atât. Dacă mai exista vreo umbră de îndoială, sperăm că rândurile de mai sus au spulberat-o cu totul. Aşa cum arată toate textele tradiţionale, YOGA este o cale de eliberare spirituală. Scopul vieţii nu este să scapi de stres, să ai note bune la facultate sau să faci carieră, ci să atingi desăvârşirea spirituală, care permite fiinţei umane să se elibereze.
Relaţia Ghid spiritual-aspirant înlocuită cu relaţia profesor-elev
În YOGA de club, deformată şi incapabilă să îl transforme pe occidentalul modern, din moment ce se adaptează după mintea acestuia, relaţia Ghid spiritual-aspirant, care este unul din pilonii centrali în YOGA tradiţională, devine o simplă relaţie elev-profesor supusă principiilor pedagogiei moderne. Psihologizând totul, Mario reduce relaţia Ghid spiritual-aspirant la transfer şi proiecţie, care nu sunt altceva decât mecanisme de întărire ale egoului.
După ce anulează relaţia Ghid spiritual-aspirant, Mario ajunge şi la instructorii de YOGA. Credincios concepţiilor sale de om de afaceri, el consideră că a fi instructor de YOGA este o meserie ca oricare alta. Aceştia ar trebui chiar să adere la un sindicat. Nu râdeţi! În Franţa există deja aşa ceva, iar Mario este pentru imitarea modelului francez. Mai rămâne să auzim mâine poimâine că instructorii de YOGA au intrat în grevă şi sindicatul lor negociază cu guvernul o mărire de salariu. Cât de departe este această viziune de cea tradiţională, care recomandă acţiunea total dezinteresată, KARMA YOGA, aspect care este respectat întru totul de instructorii MISA.
Mario a renunţat la YOGA pentru „Egonică”
După ce întoarce cu susul în jos conceptele tradiţionale, tot Mario este cel care în imensa sa ipocrizie acuză MISA că „urmează o linie general valabilă pentru grupările pseudo-yoghine, cea de inversare a conceptelor şi practicilor YOGA. Dintr-o artă şi o ştiinţă a controlului, a combaterii şi a transformării egoismului, non-YOGA acestui tip de mişcare cultivă egoismul”, scrie el.
Poate nu ştiaţi că în 1979 Mario Sorin Vasilescu a făcut o descoperire „epocală” – EGONICA, o nouă „ştiinţă” creată chiar de el. Aceasta este definită ca „o viziune integrală asupra ego-ului uman în relaţia sa cu restul fiinţei, cât şi un ansamblu de tehnici prin care îl putem accesa, redesena corect, folosi şi comunica cu el, până la a-i putea folosi deliberat capacităţile.” Nimic însă despre transcenderea egoului, un subiect care ar fi fost de prim interes pentru un yoghin autentic. Toţi marii yoghinii, întreaga tradiţie YOGA vorbesc despre trascenderea egoului, adică trecerea dincolo de ego sau ridicarea deasupra nivelului său limitat şi efemer.
În loc de concluzie
„Sperăm din inimă să ne fi înşelat asupra aprecierilor noastre. Dar nu putem afla decât graţie investigaţiior dumneavoastră” – îşi încheie memoriul din 1997 Mario. Această afirmaţie ar fi trebuit să îi convingă pe nişte adevăraţi profesionişti în ale justiţiei că nu se pot baza pe un astfel de material ca probă într-un dosar. În cadrul unor anchete se obişnuieşte să fie depuse la dosar constatări ale unor experţi sau autorităţi în domeniu. Acestea au scopul tocmai de a confirma sau a înlocui nişte investigaţii. Ori în situaţia de faţă Mario le cere procurorilor să îi confirme sau să îi infirme spusele, de a căror veridicitate nici el nu e sigur. Se dovedeşte chiar că Mario nici nu avea dreptul de a fi considerat o autoritate în domeniu. Fiind doar o adunătură de zvonuri, calomnii, presupuneri şi interpretări şi nicidecum rodul unor constatări sau observaţii directe, acest memoriu nu poate avea nicio valoare juridică, iar autorul lui o ştie prea bine din moment ce ţine să facă încă o precizare: „Suntem gata să ne recunoaştem public greşeala pentru acele date pe care investigaţiile dumneavoastră le vor infirma”. Suntem siguri că întregul memoriu va fi infirmat, ca de altfel toate acuzaţiile fanteziste aduse până acum împotriva MISA. Iar în cazul în care Mario îşi va uita promisiunea, vom avea grijă să îi aducem amintea de ea, pentru a-i da ocazia de a repara imensa greşeală pe care a comis-o.
Citiţi şi:
Unitate în diversitate sau concurenţă comercială în domeniul YOGA?
Metamorfoza yoghinului-victimă a comunismului în torţionar al yoghinilor: Irina Holdevici
Rapoartele psihologice din rechizitoriul MISA sunt opera unor psihologi aserviţi SRI şi MAI care au fost promovaţi după redactarea lor
Sfidând legile, deontologia profesională şi evidenţa, procurorii au comandat Patriarhiei să declare că MISA este o sectă periculoasă
yogaesoteric
14 aprilie 2008