«Bunica nazistă», most wanted în Germania
Vânătoarea de nazişti continuă. În Germania face vâlvă în aceste zile povestea Ursulei Haverbeck, o femeie în vârstă de 89 de ani, condamnată în august 2017 după ce a fost acuzată de incitare la ură, în urma declaraţiilor sale potrivit cărora Auschwitz a fost doar un lagăr de muncă, niciodată utilizat pentru exterminare în masă. Cu toate că a făcut recurs la această decizie, un tribunal regional din landul Saxonia Inferioară a dispus că sentinţa este întemeiată din punct de vedere legal şi trebuie pusă în aplicare.
Tribunalul din Verden a găsit-o pe Ursula Haverbeck vinovată la acuzaţia de incitare la ură în opt situaţii şi a condamnat-o la doi ani de închisoare fără suspendare. Ea trebuia să înceapă executarea sentinţei la începutul lunii mai, scrie Bild, dar i s-a pierdut urma.
„Putem doar spera că autorităţile judiciare şi poliţia o caută urgent”, a declarat vicepreşedintele executiv al Comitetului Internaţional Auschwitz, Christoph Heubner.
Haverbeck este autoarea a mai multor texte care au apărut în publicaţia Stimme des Reiches, în care afirmă că Holocaustul nu a avut loc niciodată. Femeia a mai fost condamnată de câteva ori pentru incitare la ură. În timpul unui proces anterior, ea a vorbit despre „minciuna de la Auschwitz”, pretinzând că lagărul nazist din Polonia ocupată nu a fost unul de exterminare, ci de muncă. Conform estimărilor, 1,1 milioane de oameni au fost ucişi la Auschwitz, 90% dintre aceștia fiind evrei.
În virtutea unei legi datând din 1985, autorităţile germane dau în judecată orice persoană care susţine, neagă sau minimizează asasinarea în masă a evreilor şi a altor grupuri de persoane considerate indezirabile de cel de-al III-lea Reich, pedeapsa putând ajunge până la cinci ani de închisoare.
Citiți și:
Străbate Germania deghizat în Adolf Hitler
Fișa de nazist a fondatorului IKEA, unul dintre beneficiarii răpirilor de copii din Finlanda
yogaesoteric
19 mai 2018