Călin Georgescu ar putea fi oprit să candideze, spun liderii coaliției
Liderii politici fac, în ultima vreme, tot mai des afirmații cu privire la o posibilă interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai. Într-o singură zi, pe 2 februarie, 3 politicieni consacrați au vorbit despre acest subiect, fără a da informații exacte, relatează Știripesurse.

Mai mult, anchetele deschise ca urmare a anulării primului tur al alegerilor prezidențiale sunt în curs de desfășurare și tot mai multe voci din politica mare cer explicații cu privire la decizia CCR.
În acest context, premierul Marcel Ciolacu a declarat, pe 2 februarie, că „este nevoie să existe dovezi care să fie prezentate”, pentru că „există o mare tensiune în societate”.
De asemenea, și ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a afirmat că, dacă Georgescu a comis fapte incompatibile cu ordinea constituțională, cu siguranță instituțiile nu îl vor mai lăsa să candideze. „Datele din anchete se pot schimba și în ultima zi”, a mai adăugat ministrul.
Totodată, deputatul PSD și posibil candidat la prezidențiale, Victor Ponta, a afirmat, tot pe 2 februarie, după Congresul extraordinar al social-democraților la care nu a fost lăsat să țină un discurs deși a solicitat aceasta, că actuala coaliție nu îi ascultă pe români și că un singur candidat dintre cei anunțați – Călin Georgescu, vorbește despre „transformare radicală”.
Însă o afirmație a lui Ponta a atras atenția. Acesta a spus că știe că „vor să-l scoată din competiție” pe Călin Georgescu.
„Azi, un singur candidat anunțat, Călin Georgescu, vorbește despre transformare radicală, ceilalți sunt oamenii sistemului, vor să țină sistemul. Știu că vor să-l scoată din competiție, vor să închidă gura tuturor”, a susținut Ponta.
În același context, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că nu este îndreptățit să facă publice anumite informații, după ce a fost întrebat dacă există probe concrete pentru eliminarea din cursa pentru funcția de președinte al României a lui Călin Georgescu.
„Nu sunt cel îndreptățit să răspund la această întrebare. Nu sunt nici îndreptățit să fac publice mai multe informații. Așa funcționează un stat de drept. Eu nu sunt magistrat, nici judecător, nici procuror, nici membru al CCR, nici membru la BEC. Eu am spus o părere politică.
Nu am vorbit pe scenă din poziția de prim-ministru, am vorbit din funcția de președinte al PSD. Am spus, când nimeni nu poate fi oprit arbitrar, trebuie să existe dovezi care să fie prezentate. Mai mult, există o tensiune în societate. Dacă ne facem că nu o vedem……. nu o rezolvă Victor Ponta, cu candidatura lui sau nu.
Tensiunea în societate e destul de mare. În momentul în care românii încep iarăși să se despartă, unii pro, unii contra, nu cred că ne dorim aceasta. Atunci am făcut un apel ca lider politic, adevărul este necesar să fie spus cât mai repede”, a declarat Marcel Ciolacu, după Congresul extraordinar al PSD.
Tanczos Barna: Dacă a comis fapte incompatibile, cu siguranță instituțiile nu îl vor mai lăsa să candideze
O fi sau nu ordin din coaliție să se vorbească despre imposibilitatea lui Călin Georgescu de a candida nu știm, însă coincidență sau nu, tot pe 2 februarie și ministrul Finanțelor a făcut niște afirmații cu privire la acest subiect.

Tanczos Barna a afirmat că dacă Georgescu a comis fapte incompatibile cu ordinul constituțional, cu siguranță instituțiile nu îl vor mai lăsa să candideze. El crede că este destul timp până la alegeri, pentru că datele din anchetele deschise după primul tur al alegerilor prezidențiale se pot schimba și în ultima zi înaintea scrutinului.
Tanczos Barna a fost întrebat la Digi 24 dacă e cazul să-i fie permisă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
„Va fi necesar să ajungem acolo și să vedem că domnul Georgescu depune o candidatură. Va urma acea analiză premergătoare, care este obligatorie și care, în condițiile date, este chiar mai importantă decât acum cinci ani sau acum zece ani”, a răspuns Barna.
Semnal și din partea PNL
La începutul lunii ianuarie, un semnal în sensul împiedicării candidaturii lui Călin Georgescu pentru Palatul Cotroceni era dat de un lider politic liberal.
Călin Georgescu nu poate ajunge pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale, declara la RFI deputatul PNL Alexandru Muraru, care invoca mai multe motive în acest sens. Liderul PNL Iași spunea că „validarea unui candidat se face în baza deciziei BEC și ulterior, dacă există o contestație, de către CCR”.
„Eu personal nu văd cum domnul Georgescu ar putea candida în alegerile prezidențiale, pentru câteva considerente. Primul considerent ar fi acela că domnia sa este cel care, în baza documentelor serviciilor de informații românești, a produs o fraudă majoră, care a modificat felul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale și a fost un atentat la ordinea constituțională.
Doi: un candidat care fraudează în acest mod atât de brutal alegerile nu văd cum ar putea să candideze din nou. Trei: ne-am uitat la felul în care un alt candidat extremist, Diana Șoșoacă, a fost exclus din alegerile prezidențiale, evident, pentru că a existat o contestație pe numele său, care făcea trimitere tocmai la câteva valori constituționale pe care acest candidat le încălca, și nimic nu mă împiedică să cred că la fel se va petrece și în cazul domnului Georgescu, unde afirmațiile împotriva apartenenței României la NATO, la UE, sunt mult mai grave, mult mai incisive, mult mai directe, mult mai concrete decât cele pe care le făcea Diana Șoșoacă”, a spus Muraru.
În opinia sa, Călin Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale: „Sunt elemente numeroase care mă fac să cred că domnul Georgescu nu poate ajunge să fie candidat pe buletinul de vot în alegerile prezidențiale”.
Citiți și:
Regimul oligarhic nu se lasă dus de la putere! Surse: Ciolacu și Iohannis pregătesc în secret excluderea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială
NATO și Comitetul de Securitate al PE au dezbătut victoria lui Călin Georgescu
yogaesoteric
13 februarie 2025