Călin Liviu Georgescu lansează manifestul pentru salvarea cinema-ului românesc de ideologie și din mâinile celor „câțiva cineaști și jurnaliști care se aplaudă între ei”

Producătorul, regizorul și publicistul Călin-Liviu Georgescu a lansat Manifestul „Blockbusters Made in România”, dedicat salvării cinematografiei românești, din mâinile a „câțiva cineaști și jurnaliști care se aplaudă între ei”.

„Săli goale. Filme triste. Sărăcie de idei, de inspirație și de direcție. Locul în care bătea inima fierbinte a pasiunii pentru povești, pentru eroi și aventuri, a devenit locul în care suflă vântul rece și arogant al egoismului filmului de autor”, scrie Georgescu în manifestul său.

Georgescu își propune să facă filme care să aducă publicul românesc în cinematografe: „Românul ar plăti ca să vadă un film românesc, un spectacol care să-i atingă inima, un erou care să-l inspire, un clovn care să-l facă să râdă din toți rărunchii și să-i mai ușureze sufletul”.

Iată Manifestul integral publicat pe site-ul companiei sale de film, La Vest prin Sud Est:

Cineaștii români au uitat că suprema recunoaștere și apreciere în cinema vine de la publicul larg. Au uitat sau ignoră adevărul de bază al cinematografului din toate timpurile: nu există cinema fără public. Numai la noi, filmul de cinema, arta pentru toți, a devenit artă pentru câțiva. Căutând apreciere aiurea, oamenii noștri de cinema au pierdut iubirea românilor, a milioanelor de români care așteptau cu banii în mână ca să cumpere bilete de intrare la filmele românești. Dar acele filme nu mai există.

Nu mai există fiindcă nu le mai face nimeni. Astăzi, în România, sala de cinema a devenit galerie de artă. Acolo unde toți românii mergeau ca să râdă și să fie fascinați, captivați și uimiți de cinema, s-au instalat câțiva cineaști și jurnaliști care se aplaudă între ei. Săli goale. Filme triste. Sărăcie de idei, de inspirație și de direcție. Locul în care bătea inima fierbinte a pasiunii pentru povești, pentru eroi și aventuri, a devenit locul în care suflă vântul rece și arogant al egoismului filmului de autor.

Nu mai este dragoste la cinema

Dragostea autorului de cinema pentru publicul din sală a fost înlocuită cu obstinația autorului de a-și expune în public film rănile sufletești, ideile fixe și discursul cinematografic. Un discurs cinematografic cel mai adesea rudimentar, fără îndoială din cauză că încă nu există un limbaj cinematografic pentru a povesti o poveste care nu se adresează nimănui, iar publicului românesc în niciun caz.

Dragostea scenaristului pentru personaje și povești s-a preschimbat în ideologie, iar ideologia a creat personaje de carton, fantoșe cu mesaje. Cine poate înțelege, empatiza și iubi așa ceva? În loc să vadă un spectacol, publicul vede o ședință de partid sau o sesiune de psihanaliză a autorului.

Filmul nu mai este spectacol. A fost odată, da. Acum, întors cu spatele la public, filmul românesc dă reprezentații pentru el însuși, asemenea unei balerine șchioape care dă spectacole în oglindă mințindu-se că se află pe scenă și că dansul său strâmb este o inovație care are un înțeles. Nu este inovație și nu are înțeles. Este doar neputință. Este minciună. Este compromis.

Toate ascunse sub marele preș al expresiei „film de autor” sau „film de artă”. Dar o artă fără public este doar un monolog în debara. Fără să fie luminat de aplauzele românilor, filmul românesc dansează în întuneric. Cine știe ce dans dansează el acolo? Dansul acela poate fi minunat sau poate fi oribil. Nu știm. Cine poate spune? Publicul nu a fost invitat. Ca urmare, publicului nu-i mai pasă. Autorul a divorțat de public, iar publicul n-a fost informat. Dar publicul a înțeles aluzia.

A înțeles că toți acești autori, regizori, scenariști, producători și distribuitori, practic întreaga „industrie de cinema” din România, l-au abandonat în fața cinematografului cu banii-n mână. Românul ar plăti ca să vadă un film românesc, un spectacol care să-i atingă inima, un erou care să-l inspire, un clovn care să-l facă să râdă din toți rărunchii și să-i mai ușureze sufletul. Dar nu are ce vedea.

Neavând ce, plătește ca să vadă un film american, iar banii lui de buzunar se duc direct în buzunarele încăpătoare ale Hollywoodului. Căci Hollywoodul nu zice niciodată „nu”. Dimpotrivă, zice mersi și cu banii românilor mai produce un film global, unul dintre acelea care se adresează tuturor și nimănui. Bravo, pentru Hollywood.

Rușine pentru „industria de cinema” din România, o „industrie” doar cu numele, în realitate, o birocrație ineptă care cheltuie mai mult decât produce, confirmând vorba „dacă vrei să nu se facă ceva, pune Statul să se ocupe”.

Citiți și:
Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice prin toate mijloacele de care dispune
CIA și Pentagonul, în spatele a „peste 800 de filme importante și peste 1.000 de titluri TV”
Contracultura – analfabetismul funcțional al noilor elite

yogaestoteric
19 aprilie 2023