Calul troian al bancomatelor biometrice
Bancomatele biometrice, spre deosebire de cele clasice (care citesc doar cardul bancar) funcționează cu carduri biometrice, identificând și deținătorul cardului, după datele biometrice. În România acest tip de bancomate nu a apărut, dar în alte locuri din lume sistemul se experimentează (în lumea arabă, în unele țări din Asia, în unele orașe din Rusia, în unele țări în curs de dezvoltare).
Iată cum arată niște bancomate de tip nou din Sankt-Petersburg, pe care unii internauţi le-au numit „bancomate pentru imprimarea peceții fiarei”.
Spre deosebire de bancomatul clasic, dotat cu cititor de card, tastatură pentru parolă și cutia simplă de ridicat banii, noile bancomate sunt mult mai sofisticate și par să ascundă un arsenal de arme secrete, care ar putea fi folosite, oare, pentru „pecetluirea” clienților?
În partea de sus a bancomatului se observă camera de recunoaștere facială și o oglindă îngustă, plasată deasupra ei, a cărei funcție este neclară, fiind făcută parcă să ascundă ceva („aparatul de pus pecetea”?).
Ce reprezintă aceste întrebări? Folclor tehnologic? Nesiguranță? Anxietate? Toate laolaltă! Dar oare o asemenea tehnologie agresivă, lansată pe piață fără explicații detaliate, nu îndeamnă tocmai la această confuzie? Vrea cineva să creeze special confuzie și anxietate? Oare de ce?
Normal era ca toate aceste noutăți high-tech, dacă tot îi musai pentru unii să apară, să nu fie aruncate pur şi simplu pentru uzul maselor, ci să aibă explicații clar și vizibil afișate, care să-l lămurească pe utilizatorul și așa copleșit de tehnologia făcută astfel încât să-i ia ochii și să îl lase fără replică. Dar modul în care este livrată această tehnologie pare conceput special spre a inhiba și umili o populație a cărei ignoranță în tehnica de vârf este cunoscută și crește rapid, odată cu avansul tehnologiei.
Mai mult, cutia de ridicat bancnotele a atm-ului din St. Petersburg a fost mutată înspre interiorul aparatului și a devenit mai sofisticată, dotată cu un sistem emițător de raze, care cad (oare de ce?) pe dosul palmei celui care ridică banii.
Același mod de funcționare este întâlnit la un bancomat din China, lansat încă din 2015, după cum relatează The Telegraph, al cărui demo este postat cu mândrie pe net: World’s first facial recognition (Primul bancomat din lume cu recunoaştere facială).
În principiu, cardul bancar biometric stochează date personale biometrice: amprentele degetelor, o fotografie 3D, eventual scanarea irisului, eventual amprenta vocală (adică o mostră de voce). Acestea sunt prelevate o singură dată de către bancă, la emiterea cardului, cu acordul posesorului. Totuși, bancomatul biometric din clip pare să facă mai mult decât atât în relația sa fizică directă cu clientul.
Paranoia acestor măsuri de supra-securizare denotă frica patologică de oameni a celor care pretind și inventează aceste măsuri, frică ce se camuflează sub pretextul securizării și simplificărilor procedurale a relației cu clienții, adică cu populația. O populație considerată principial ca potențial inamic, ca potențial infractor și tratată ca atare.
Citiți și:
Big Brother este total în China: Sute de milioane de camere de supraveghere prevăzute cu recunoaștere facială!
Georgia introduce plățile faciale biometrice la metrou înaintea Japoniei
Bill Gates cu o nouă demență: inventează un CIP RFID pentru controlul nașterilor
yogaesoteric
10 noiembrie 2020