Câmpul magnetic al Pământului se modifică, astfel încât polii s-ar putea inversa

 

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Colorado atenţionează că polii magnetici ai Pământului arată semne de inversare. Deşi inversarea polilor nu este fără precedent, vânturile solare ar putea transforma părţi ale lumii în zone nelocuibile şi ar putea provoca dezastre pe scară largă.

Adânc în interiorul Pământului, miezul topit generează un câmp magnetic capabil să apere planeta noastră împotriva vânturilor solare devastatoare. Acest câmp magnetic – vital pentru viaţa de pe Pământ, care însă a slăbit cu 15% în ultimii 200 de ani – acţionează ca un scut împotriva radiaţiei solare dăunătoare şi se extinde la mii de km în spaţiu, iar magnetismul său afectează totul, de la comunicarea globală la reţelele electrice.

„Imaginaţi-vă pentru o clipă că alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă câteva luni – foarte puţine lucruri funcţionează fără electricitate în zilele noastre”. „Aceasta este o problemă serioasă” a declarat Richard Holme, profesor de Ştiinţe Ecologice în cadrul Universităţii din Liverpool, citat de dailymail.com.

Din punct de vedere istoric, polii Pământului s-au inversat la fiecare 200.000 sau 300.000 de ani. Cu toate acestea, ultima inversare a avut loc acum 780.000 de ani, ceea ce înseamnă că schimbarea trebuia să aibă loc cu mult timp în urmă.

Cele mai recente date colectate prin satelit de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), care monitorizează câmpul magnetic al Pământului, sugerează că o inversare ar putea fi iminentă. Sateliţii permit cercetătorilor să studieze schimbările care se petrec în centrul Pământului, unde este generat câmpul magnetic. Observaţiile lor sugerează că fierul topit şi nichelul epuizează energia din nucleul Pământului, în apropiere de locul unde este generat câmpul magnetic. Cu toate că oamenii de ştiinţă nu sunt siguri de motivul exact pentru care se petrece acest lucru, ei o descriu ca pe o „activitate neliniştită” care sugerează modificarea câmpului magnetic al Pământului.

Semnele de inversare a polilor Pământului sunt evidente şi pentru Daniel Baker, care afirmă că acest lucru ar devasta reţeaua electrică. Dacă se petrece o întrerupere de electricitate, probabil că vom fi expuşi la vânturi solare capabile să străpungă găurile din stratul de ozon. Într-un nou raport, Baker – director al Laboratorului de Fizică Atmosferică şi Spaţială de la Universitatea din Colorado, Boulder, susţine că această modificare se petrece, şi că este posibil ca anumite zone ale planetei să ajungă „nelocuibile”.

Potrivit lui Baker „pericolele sunt următoarele: fluxuri devastatoare de particule de la Soare, raze cosmice galactice şi raze ultraviolete B îmbunătăţite dintr-un strat de ozon deteriorat de radiaţii, pentru a numi doar câteva dintre forţele invizibile care ar putea dăuna sau ucide creaturile vii”.

Cercetătorii prevăd că, în caz de inversare a polilor, în fiecare an o sută de mii de oameni ar muri din cauza nivelului crescut de radiaţie spaţială. Radiaţia la nivelul solului ar creşte atât de mult încât unele estimări sugerează că expunerea globală la radiaţiile cosmice s-ar dubla provocând mai multe decese cauzate de cancer.

„Radiaţia ar putea fi de 3-5 ori mai mare decât cea datorată găurilor de ozon create de om. În plus, găurile de ozon vor fi mai mari şi vor avea o durată mai mare”, a declarat D. Colin Forsyth de la Laboratorul de Ştiinţe Spaţiale Mullard din cadrul UCL.


Citiți și:

Documente WikiLeaks: E-mail primit de Hillary Clinton – Sudul magnetic se deplasează spre ecuator. În 10 ani va fi peste Marea Neagră

O descoperire uluitoare! Pământul este înconjurat de un eficient scut invizibil
 

yogaesoteric
7 iunie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More