Deşi politicienii din ţările democratice se laudă, de secole, că, spre deosebire de regimurile dictatoriale, în ţările lor există o totală libertate de exprimare, chiar şi în naţiuni luminate, precum Statele Unite, trebuie să fii foarte atent la ce şi cum spui, ca nu cumva să… fluieri în biserică. Faptul este cu atât mai valabil pentru producătorii de filme, care s-au trezit, nu o dată, cu un telefon pe firul scurt de la Pentagon sau CIA, fiind rugaţi – după cum veţi vedea în rândurile următoare – să facă în scenariile lor nişte „mici modificări”, ca să nu deranjeze protipendada militară americană…
Elicopter la pământ (2001)
Inspirat din fapte reale – dramaticele înfruntări din 1993, de la Mogadishu, Somalia, acest film urmăreşte trăirile unui grup de soldaţi americani implicaţi într-o dezastruoasă operaţiune militară, la capătul căreia 18 militari ai SUA şi-au pierdut viaţa. În ciuda faptului că lupta de la Mogadishu reprezenta un capitol stânjenitor, Pentagonul l-a sprijinit pe regizorul Ridley Scott în realizarea peliculei, oferindu-i consilieri militari, 100 de soldaţi adevăraţi, pe post de figuranţi şi chiar opt elicoptere Black Hawk.
Pentagonul a pus însa o condiţie pentru ca filmul să apară: numele sergentului John Stebbins să fie schimbat. Militarul respectiv fusese condamnat de Curtea Marţială în iunie 2000 pentru violarea unei fete de 12 ani, caz care a stârnit vâlvă în America, iar Pentagonul nu voia ca apariţia numelui în film să genereze alte controverse. Scott a acceptat, astfel că aproape nimeni n-a ştiut că viteazul subofiţer John Grimes era, de fapt, infamul violator John Stebbins…
Pearl Harbor (2001)
Deşi făcut praf de critici, ca total nerealist, acest film a reuşit totuşi să cucerească spectatorii de pretutindeni, situându-se pe locul al treilea ca încasări, dintre toate producţiile cu tematică războinică. Regizorului Michael Bay i s-a oferit deplinul sprijin al autorităţilor militare americane, ba chiar i s-a permis să filmeze la baza militară de la Pearl Harbor. Totodată, Jack Green, curator al Centrului Istoric Naval, a petrecut opt săptămâni pe platourile de filmare, oferind sfaturi preţioase privind formaţiunile navale japoneze, dar şi… cântecele deocheate ale marinarilor americani. Deranjat de faptul că unul dintre personaje, colonelul Jimmy Doolittle, era descris în scenariu drept „o persoană mofluză şi plicticoasă”, el a cerut regizorului să-l transforme pe Doolittle într-un tip mai deschis, pentru a atrage simpatia audienţei şi a-l prezenta ca pe un erou militar american fără defecte. Iar voia i s-a împlinit!
Agentul 007 contra Golden Eye (1995)
Prima apariţie a lui Pierce Brosnan în rolul Agentului 007 s-a bucurat şi ea de sprijinul Pentagonului, însă evident că producătorii au fost nevoiţi să facă unele concesii. Astfel, în scenariul original era prezent şi un amiral american incompetent, care se lăsa sedus şi ucis de femeia fatală, Xenia Onatopp. Şefii de la Pentagon n-au fost deloc încântaţi de perspectiva ca unul de-ai lor să fie prezentat pe post de „pămpălău”, aşa că au cerut – şi obţinut – schimbarea naţionalităţii amiralului, acesta devenind din american… canadian!
Nici la următorul film din serie, „Agentul 007 şi Imperiul Zilei de mâine” (1997), Pentagonul n-a ratat ocazia de a interveni. Atunci când Bond trebuie să se paraşuteze ilegal în Vietnam, un agent CIA îl avertizează „Ştii ce înseamnă asta: că va fi război. Şi poate de data asta vom câştiga”. Pentagonul a luat foc la auzul acestor replici, mai ales că la acea dată relaţiile diplomatice dintre SUA şi Vietnam tocmai fuseseră restabilite. Ca urmare, dialogul a dispărut de tot din varianta finală a filmului.
1984 (1956)
Prima ecranizare a celebrului roman al lui George Orwell a fost realizată cu mult timp înaintea celei mai cunoscute ecranizări, cea din 1984. În 1956, CIA a obţinut drepturile de ecranizare a romanului, dar, ignorând solicitarea văduvei scriitorului, a modificat radical acţiunea, din considerente ideologice. Mai mult, finalul cărţii a fost cu totul schimbat şi, în loc ca personajul principal să strige „Trăiască Marele Frate!” (Big Brother), recunoscându-şi, astfel, înfrângerea, în filmul sponsorizat de autorităţile militare americane el rămâne rebel până la capăt, strigând „Jos cu Marele Frate!”, înainte de a fi împușcat mortal.
Acest final eroic a fost cerut de cercurile înalte ale politicii SUA, care se temeau că finalul iniţial, scris de Orwell, ar putea demoraliza luptătorii pentru libertate din ţările aflate sub dominaţie sovietică.
Citiţi şi:
Pentagonul falsifică rapoartele despre abuzurile sexuale săvârșite de cadrele militare, pentru a salva imaginea armatei SUA
Cadrele academice care critică războiul împotriva terorii devin ţinte militare legale, afirmă un profesor de la Academia Militară americană West Point
Pentagonul, gata să accepte transsexuali
yogaesoteric
16 decembrie 2016