Să nu uităm că, în limba română, inversul cuvântului card este DRAC!!!
De pe la sfârșitul mileniului doi și-au făcut apariția cardurile. La început mai timid, apoi cu tot mai multă îndrăzneală. Astăzi, o invazie de asemenea instrumente de identificare ne asaltează din toate părţile. Pe unele le putem accepta sau ne putem dispensa de ele fără ca viața noastră să sufere. Altele, însă, sunt impuse prin presiuni psihice, avertizări și amenințări voalate. Un asemenea card (cu cip) este cardul de sănătate, despre care Vasile Astărăstoae, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, spunea că este „un instrument periculos pentru societate“.
Hoția electronică a devenit mult mai profitabilă decât cea cu șperaclul, cu ranga etc. Se fură identități ale clienților, ale angajaților, ale pensionarilor etc. și se tranzacționează la pachet. Gama datelor personale înregistrate pe carduri tinde spre intimitatea trupească și psihică și chiar, într-o anumită măsură, spre intimitatea sufletească. Adâncurile sufletului („inima și rărunchii“), însă, numai Dumnezeu le cunoaște și le poate cerceta.
Comerțul a devenit total. Se vând și se cumpără tot felul de bunuri, servicii, iluzii… până și aer curat și drepturi de poluare, şi tot mai multe „trupuri și suflete de oameni“ (Apocalipsa 18,13). Trupurile se cer şi se vând fie pentru folosință în stare vie, fie, ca să ne exprimăm eufemistic, „dezasamblate“ ca piese de schimb. Cererea este mare și este în creștere. Înainte de a-i lua peste picior pe cei/cele care ridică obiecții la acest fel de acţiuni, care privesc cu suspiciune, care refuză anumite carduri, ar trebui să ne întrebăm și să cercetăm care sunt intențiile din planul secund ale invaziei cardurilor, unele impuse cu agresivitate (și amenințări!) ca și cel de sănătate.
Primele intenții, cele declarate, sunt efortul minim, rapiditatea, confortul, sănătatea, economia de hârtie, bunăstarea, mișcarea fără obstacole a banilor, bunurilor, persoanelor… Aparent, totul emană un plăcut parfum de libertate. Dar dacă într-o zi ne trezim că nu ne mai aparținem, nici trupește și nici sufletește, că deja suntem proprietatea cuiva? Sau că acel cineva, prin interpuși, agenţii săi, ne pune să alegem: ori să intrăm în proprietatea lui cu toate drepturile, ori să rămânem nişte paria, în afara societății, fără acces nici măcar la buruieni și scoarță de copac? Suntem împinşi pas cu pas într-o libertate înlănțuită, dar nu în lanțuri de fier.
În București și în țară, cardurile de sănătate au început să sosească la domiciliu, fie înmânate personal de poștaș sub semnătură de primire, fie în cutia poștală. Cardul este însoțit de o scrisoare al cărei conținut se cere citit și analizat cu atenție, ad litteram și printre rânduri. După lectura scrisorii, posesorul cardului este invitat să-și exprime acordul sau dezacordul cu inscripționarea datelor personale prin bifarea unor casete cu „da“ și „nu“, după cum urmează:
1) Grupa sanguină și Rh-ul. Grupa sanguină era înscrisă în vechile buletine gen carnet cu mai multe file. În actualele cărți de identitate nu mai este înscrisă.
2) Bolile cu risc vital de care suferiți. Marea majoritate a oamenilor nu știu de ce „boli cu risc vital“ suferă, dar expresia îi va speria pe mulți și astfel vor cere sau vor fi de acord cu investigațiile detaliate. În funcție de vârstă, de noii parametrii medicali (nivel colesterol și alte niveluri), la fiecare pacient se va găsi ceva pe care medicul îl poate aprecia ca „risc vital“. Speriat de „riscul vital“, pacientul va fi de acord să i se inscripționeze aceste date.
3) Bolile cronice de care suferiți. Dacă există o boală cronică, acesta și-a făcut într-un anume fel specific prezența. Deci pacientul, rudele, chiar prietenii, cunoscuții știu de acest fapt. Dacă pacientul nu ştie că suferă de această boală cronică, intră în procedura de la punctul 2. Investigațiile detaliate vor clarifica acest aspect.
După aceste puncte apare o avertizare manipulatoare, aflată pe aceeași pagină a scrisorii CNAS: „IMPORTANT – lipsa inscripționării pe card a unor date medicale vitale vă poate periclita viața, în special în situațiile de urgență medico-chirurgicale! Gândiți-vă bine la posibilele riscuri la care vă expuneți înainte de a vă exprima dezacordul inscripționării datelor medicale.“ Cu acest cui în suflet, obsedat de „riscurile vitale“, pacientul se obișnuiește cu gândul că până la urmă aceste riscuri îl vor răpune și, citind punctul 4, hotărăște să facă o faptă bună, care să-i ajute pe ceilalţi după ce el va fi murit:
4) Sunteți sau doriți să deveniți donator de organe?
Primele trei puncte şi avertizarea „IMPORTANT“ au pregătit cel mai important și cel mai așteptat răspuns. Speriat, convins, predat cu totul sub aripile protectoare ale CNAS, care știe mai bine ce face, pacientul oferă cu generozitate onorariul: DA, sunt de acord / doresc să devin donator de organe! Și este chiar convins că fapta lui este creștinească!
Cred că la elaborarea textului acestei scrisori trebuie să fi lucrat psihologi cu experiență în manipulare. A dona, în deplină cunoștință de cauză, în deplinătatea facultăților mintale și fizice (medicii se asigură dacă donatorul este apt, compatibil pentru această procedură), un rinichi, o bucată de ficat, de piele etc. pentru un suferind identificabil (o rudă, un prieten, un coleg, un cunoscut) este o dovadă (foarte înaltă) de dragoste față de aproapele. A fi de acord cu inscripționarea datelor privind starea de sănătate în cel mai mic detaliu, pe garanția (falsă) că nimeni nu are acces la ele, în afara medicului de familie sau a altui medic în caz de „urgențe medico-chirurgicale“ și cu acordul/dorința expresă anticipată, în scris și sub semnătură, de a deveni donatori de organe sunt greșeli fatale, cu consecințe dintre cele mai neplăcute atât în această viață, cât și în cea viitoare.
Niciun fel de date, confidențiale, clasificate secrete, strict secrete, strict secrete de importanță deosebită nu rezistă dezvăluirii. „Că nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut și nimic tainic care să nu se cunoască și să nu vină la lumina zilei.“ (Luca 8,17). Dacă însuși Iisus Hristos spune aceasta, cum să fim noi atât de naivi să credem că, în această lume decăzută, datele noastre personale fac excepție?
Omul ajunge la un sfârșit, fie pe patul de spital sau de acasă, fie printr-un accident. În prezența medicilor se constată și se declară moartea clinică. Pentru a afla dacă pacientul (sau aparținătorul legal / împuternicitul legal!) și-a dat cândva acordul scris pentru donarea organelor, se accesează rapid baza de date. Dacă răspunsul este afirmativ, se trece la prelevarea organelor sănătoase (inimă, rinichi, ficat… și ce s-o mai putea, după care trupul măcelărit astfel este trimis la morgă. În viitor, vor fi astfel evitate şi acele evenimente macabre cu pacienți morți care și-au revenit în morgă…
Mai înainte ca sufletul (viața) să părăsească trupul, adică „Mai înainte ca să se rupă funia de argint și să se spargă vasul de aur și să se strice ulciorul la izvor și să se sfarme roata fântânii“ (Ecleziastul, 12,6), omul nu este încă mort. Investigații atente ale unor cazuri de pacienți declarați a fi în stare de moarte clinică și goliți de organe au demonstrat că aceștia erau încă vii în momentul tranșării. Așadar cei care prelevau organe comiteau o crimă. A ne da acordul în scris, cu anticipație, pentru donarea organelor (înainte de moarte!) înseamnă totodată şi a fi de acord cu eutanasierea, o eutanasiere asistată! Chiar dacă primitorul nu cunoaște donatorul, cum se va simți oare gândind că organul pe care l-a primit provine de la un om viu, și nu de la unul mort?
Dick Cheney, fost vice-preşedinte al USA mai trăiește încă grație unui transplant de inimă. Întrebat dacă are vreun sentiment deosebit pentru donator (pe care nu-l cunoaște), a răspuns că nu s-a gândit niciodată la aceasta, că mulțumește, dar că nu simte nimic deosebit. „Dick Cheney e un monstru!“, au zis americanii care încă nu s-au dezumanizat.
Pare straniu, ba chiar îți dă fiori ideea că, în viitor, medicii, așteptând cu nerăbdare ultima suflare a unui pacient aflat pe moarte, vor avea sarcina de a se asigura din timp (folosind baza de date) că muribundul și-a dat acordul/și-a exprimat dorința de a fi donator de organe. În caz de „deces“, trebuie acționat rapid. Nu se știe cât de mult rămâne cel decedat în starea de moarte clinică, pentru a putea preleva prețioasele „piese de schimb“ umane, care au ajuns să aibă o mare valoare medicală și de piață. Cei cu posibilități financiare sunt dispuși să dea oricât, chiar și sufletul, pentru a face rost de o inimă, de un ficat etc. Pierderea momentului optim pentru prelevare, ca urmare a neglijenței, s-ar putea lăsa cu sancțiuni aspre și ridicarea dreptului de practică.
Brrrr! Viața actuală bate deja filmele thriller!
Citiți și:
Sistemul cardurilor de sănătate, eşuat lamentabil în alte ţări europene, este impus cetăţenilor români. Cui şi pentru ce serveşte?
Transplanturile: donaţie sau crimă?
yogaesoteric
13 august 2015