Care sunt problemele reale ale societăţii româneşti?

Dacă ar fi să ne luăm după tonul alarmat şi ipocrit îngrijorat cu care oamenii de presă denunţă deja de mai bine de un an “pericolul” pe care îl reprezintă, în viziunea lor, M.I.S.A pentru societatea românească şi pentru fiecare individ în parte, ar însemna că M.I.S.A. trebuia să fie una dintre cele mai mari pete negre ale unei lumi în care totul merge perfect, oamenii sunt fericiţi, sănătoşi, împliniţi şi echilibraţi.  

Realitatea este cu totul alta, societatea românească este una profund bolnavă, de aici  incomptabilitatea şi înverşunarea cu care izolează şi discriminează acum  un grup social care se străduieşte să trăiască în conformitate cu valorile spirituale şi aspiră la o viaţă echilibrată, sănătoasă, tinzând permanent spre evoluţie.

Vom demara astăzi o serie de articole ilustrate cu exemple concrete şi cu studii realizate după toate rigorile, care trag importante semnale de alarmă privind probleme fundamentale ale unei societăţi prea puţin preocupate să se conducă după valorile spirituale.       

Într-o lume în care predomină tutunul, drogurile, alcoolul, violenţa, certurile, înjurăturile, o alimentaţie tot mai toxică nu ne mai miră că noi, cei care practicăm Yoga şi ne străduim să ducem o viaţă cât mai pură şi mai sănătoasă, suntem consideraţi neconformi şi anormali… căci nu ne conformăm normei. 

COPII ŞI TINERI: Studiile sociologice trag concluzii îngrijorătoare şi şocante despre copiii şi tinerii români

Viaţa sexuală la români: o problemă socială?  Lipsa educaţiei erotice face tot mai multe victime

IDOLATRIZAREA VEDETELOR – în curând

SĂNĂTATE – în curând

PASIVITATEA– în curând

EDUCAŢIE – în curând

PROBLEME PSIHICE  – în curând

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More