Cât timp petrec copiii din România în faţa calculatorului sau a televizorului. Cifrele sunt îngrijorătoare
de Aurelia Alexa
Un studiu realizat în cadrul proiectului EPHE (EPODE for the Promotion of Health and Equity) şi implementat în România de Fundaţia Prais a scos la iveală o serie de rezultate îngrijorătoare. Studiul arată că „În România, un copil petrece circa 22,7 ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor), în vreme ce în Olanda şi Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore”. Ţara noastră este surclasată doar de Bulgaria, cu 25 de ore. Timpul petrecut în faţa calculatorului este monitorizat egal la nivelul grupurilor socio-economice ţintă: 50% dintre părinţi controlează timpul petrecut de copiii lor în faţa ecranului.
Iniţiatorii studiului au stabilit că este important controlul parental în ceea ce priveşte timpul petrecut de copil în faţa unui ecran, iar existenţa unui televizor în dormitorul copilului sau urmărirea programelor TV în timpul meselor în familie au fost identificate ca factori determinanţi.
Potrivit studiului, situaţia economică şi educaţională a familiei poate fi asociată cu aproximativ 25% din prevalenţa obezităţii la bărbaţi şi 50% la femei.
Populaţiile defavorizate nu au acces, în suficientă măsură, la metodele de prevenţie tradiţională, din cauza ratei reduse de participare sau a nivelului de înţelegere scăzut, astfel copiii născuţi într-o familie cu o situaţie socio-economică scăzută se află într-o poziţie dezavantajată în ceea ce priveşte prevalenţa obezităţii.
„Mediul parental în care se naşte şi se dezvoltă un copil este esenţial. Inegalităţile în sănătate apar şi din cauza condiţiilor economice şi a nivelului de educaţie al familiilor. Modificarea percepţiilor şi a comportamentelor necesită mult timp. Studiul EPHE arată că, odată ce obiceiurile bune sunt încorporate în practica zilnică a familiei, acestea pot fi durabile – un semnal pozitiv pentru o abordare bazată pe familie şi pe comunitate în ceea ce priveşte prevenirea obezităţii din copilărie şi în rândul populaţiilor”, arată preşedintele Fundaţiei Prais, Silvia Bucur.
Studiul a mai arătat că accesul constant la informare, educaţie şi activare de la vârste fragede în schimbarea obiceiurilor de stil de viaţă, precum şi crearea unui mediu favorabil pentru starea de sănătate generală a familiilor sunt benefice, iar prin intermediul unor acţiuni directe în mediul şcolar şi în comunitate, practicile parentale de acasă se pot îmbunătăţi.
Sondajul EPHE este o analiză de explorare şi identificare a inegalităţilor de comportament şi a factorilor determinanţi ai acestora, la nivelul unor categorii socio-economice selectate, aplicând acelaşi chestionar în fiecare an pe acelaşi eşantion. În total, 1.266 de copii şi familiile lor din şapte ţări au fost chestionaţi, respectiv 631 de băieţi şi 635 de fete, cu o medie de vârstă de 7-9 ani.
Sondajul a fost făcut în cadrul proiectului „EPODE pentru promovarea egalităţii în ceea ce priveşte starea de sănătate” (EPHE), implementat în România de Fundaţia Prais. Au fost monitorizate metodologiile şi rezultatele implementării proiectului educaţional extra-curricular SETS pe un eşantion reprezentativ de 180 de familii din oraşul Otopeni. Simultan, aceeaşi cercetare s-a făcut în alte şase comunităţi similare din Belgia, Franţa, Olanda, Portugalia, Grecia şi Bulgaria, evaluându-se eficienţa intervenţiilor bazate pe comunitate, pentru a reduce decalajul legat de sănătate, respectiv prevenirea obezităţii infantile în rândul populaţiilor defavorizate.
Citiţi şi:
Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști
Realităţi şocante: concluziile studiilor sociologice despre copiii şi tinerii români
yogaesoteric
22 noiembrie 2015