Câteva aspecte surprinzătoare referitoare la dedesubturile politice tenebroase ale atacului armat asupra redacției «Charlie Hebdo» (3)

Redactarea finală a textului a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru.

Citiți a doua parte a articolului.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre grupurile de interese şi persoanele care au beneficiat şi profită, mai mult sau mai puţin, de pe urma atacului de la redacția Charlie Hebdo:

1. Clanul Rothschild, care a cumpărat revista „Charlie Hebdo” încă din luna decembrie 2014

Conform unor informaţii obţinute pe o filieră independentă, familia Rothschild este implicată într-un mod cât se poate de direct în acest scandal cu mari implicaţii politice, din moment ce membrii clanului au decis, în decembrie 2014, să cumpere această publicaţie infectă numită Charlie Hebdo.

Se pare că achiziţia a fost subiectul unor discuţii aprinse între membrii familiei, conform declaraţiilor baronului Philippe de Rothschild, care a acordat în acest an un interviu revistei Quote, interviu publicat în ianuarie 2015. „A fost o discuţie referitoare la tranzacţia finalizată de unchiul meu, baronul Edouard de Rothschild”, a declarat Philippe. „Unii membrii ai familiei au vrut să împiedice cumpărarea, deoarece ei consideră că achiziţia acestei publicaţii ar putea fi interpretată ca o încercare de a dobândi influenţă politică. Noi vrem să evităm aceasta cu orice preţ. Nu dorim să fim văzuţi ca fiind implicaţi în politică, cel puţin nu într-un mod atât de transparent! În cele din urmă reticenţa familiei a fost învinsă.” Baronul Philippe Rothschild a declarat revistei Quote că achiziţia publicaţiei Charlie Hebdo a fost finalizată în decembrie 2014.

Deşi tranzacţia nu a avut loc cu consimţământul întregii familii, este evident că problema rezidă în miza şi implicaţiile acestei achiziţii. Aşa cum Philippe a explicat, familia Rothschild nu doreşte să se amestece în politică, cel puţin nu într-un mod făţiş! Orice s-ar spune, dat fiind ce s-a petrecut în luna ianuarie a anului acesta, achiziţia publicaţiei Charlie Hebdo nu face decât să confirme implicarea familiei Rothschild în acţiuni subversive care au drept finalitate instaurarea statului poliţienesc unic planetar.

Oricine poate face fără prea mare dificultate legătura între această tranzacţie și atacul armat asupra redacţiei acestei publicaţii satirice care a avut loc la doar câteva săptămâni după această achiziție. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că după atac au apărut zvonuri care afirmau că publicația a primit 20 de milioane de euro de la Guvernul Franței, iar vânzările sale au cunoscut o creştere explozivă, exponenţială.

O sinistră paralelă ne conduce la investigarea vânzării Turnurilor Gemene din World Trade Center către afaceristul Larry Silverstein în anul 2001, urmată de distrugerea lor în pretinsul atac „terorist” din luna septembrie a aceluiaşi an. Este cusut cu aţă albă și motivul pentru care Silverstein a modificat cu doar şase săptămâni înainte de atac termenii poliţei de asigurare, pentru ca aceasta să acopere, ţineţi-vă bine, eventualele pagube produse de atacurile teroriste neaşteptate!

Atacul atât de crud de la redacţia Charlie Hebdo ar trebui şi el să ne pună pe gânduri şi să luăm în considerare toate probabilitățile. Nu putem decât să punem la îndoială multiplele variante vehiculate prin mass-media care, după cum am văzut deja, sunt atât de pline de anomalii.

Rothschild este numele unei familii evreiești ale cărei rădăcini pot fi găsite în arhivele germane începând cu anul 1500. Membrii familiei sunt cunoscuţi încă din secolul al XVIII-lea, ocupându-se în principal cu cămătăria. Ei au ajuns să fie cei mai importanți și influenți bancheri ai țărilor europene şi apoi ai lumii. Societatea-mamă a activității lor bancare era M.A. Rothschild & Sons din Frankfurt.

Clanul cămătarilor transformaţi în mari bancheri internaţionali şi-a continuat activitatea financiară, în special în zona de investiții bancare și managementul activelor. De la începutul secolului trecut, clanul Rothschild s-a retras în umbră şi s-a ascuns în spatele multinaţionalelor, al firmelor din paradisurile fiscale, al societăţilor pe acţiuni, lăsându-şi agenţii de teapa celor din familia Rockefeller să se ocupe de treburile murdare, vizibile şi tangibile. Pentru că oricine poate face o socoteală aritmetică şi poate înţelege cât de rapid cresc veniturile cuiva care împrumută bani cu camătă, este limpede că veniturile familiei au crescut până astăzi aproape exponenţial.

În ciuda publicităţii reduse şi a discreţiei pe care şi-au asigurat-o cumpărând presa la propriu şi la figurat, în realitate clanul Rothschild este unul dintre cele mai bogate și mai influente din lume.

Șocanta dezvăluire a unei membre a familiei Rothschild

Lasha Darkmoon este pseudonimul folosit de o fostă profesoară universitară licențiată în literatură clasică. Ea este în același timp poetă, traducătoare și analistă politică, colaboratoare la diverse site-uri de profil. Propriul ei site, darkmoon.me este unul dintre cele mai vizitate din lume. Datorită faptului că şi-a afirmat în mod deschis convingerea că evenimentele din 11 septembrie 2001 au fost declanșate de agenții așa-zișilor „iluminați” infiltrați în structurile guvernului SUA și că lumea este condusă de o clică satanică ce controlează întregul sistem financiar mondial, Lasha și-a pierdut slujba și relațiile cu propria familie s-au deteriorat.

Ea a fost nevoită să adopte un pseudonim, cu care își semnează articolele virulente pe care le scrie la adresa Noii Ordini Mondiale. Necesitatea păstrării anonimatului a determinat-o să refuze numeroasele invitații la emisiuni radio, la diverse interviuri televizate etc., singura modalitate de comunicare cu publicul larg adoptată de ea fiind cea a scrisului. Iată ce scrie Lasha Darkmoon în unul dintre articolele sale cu privire la atacul armat de la redacția revistei Charlie Hebdo: „Am primit un email tulburător de la prietena mea Ellie Katsnelson, alias «Madame Rothschild», o aristocrată germană descendentă a clanului Rothschild care a fost marginalizată de către «familie» după anumite evenimente traumatice din timpul adolescenței sale, inclusiv moartea misterioasă a mamei sale în Alpii elvețieni, survenită în anul 1989. Email-ul mi-a fost trimis duminică, 11 ianuarie 2015, la ora 5:56, și l-am transcris exact cum l-am primit, excepție făcând una sau două modificări minore făcute pentru o mai mare claritate. Cititorii sunt cei care trebuie să-şi folosească discernământul şi să decidă singuri dacă există vreun adevăr în spusele de mai jos…”

[Email de la Ellie Katsnelson]

„Dragă Lasha,
Nu voi posta la secțiunea Comentarii din site-ul tău… pentru că ar fi o acțiune copilărească din partea mea. Dar voi afirma foarte categoric, pe baza surselor mele personale – pentru că, după cum ştii, eu sunt cetățean rezident francez și am mulți prieteni în cercurile înalte din Paris și din alte părți – că eu cred nu doar faptul că «circul» din Paris nu a fost provocat de către musulmani, ci chiar știu în mod cert aceasta. Musulmanii nu au avut nimic –repet, nimic de-a face cu măcelul care a avut loc la Paris săptămâna trecută. Câteva doamne pe care le cunosc și care activează în Mișcarea Palestiniană – împreună cu compatriotul tău, George Galloway, cred – mi-au explicat totul în urmă cu două zile. Întregul eveniment a fost organizat la Bruxelles. Nici Ahmed Merabet, primul polițist francez despre care s-a susţinut că a fost împușcat mortal, nu este de fapt musulman deloc: numele lui real este Avigdor, iar numele fratelui său este Maloch, recent schimbat în Melek – ambii făcând parte din serviciul de informații israeliene, ca agenți Mossad. Avigdor este acum în Buenos Aires și va rămâne acolo timp de șase ani, o procedură operațională standard aplicată celor din PsyOps (Psyhological Operatios) israeliene. După aceasta el va reapărea cu o nouă identitate, timp în care, desigur, populația va fi uitat cu totul despre atacurile de la Paris. Lasha, eu pot vorbi la nesfârșit și pot scrie și mai mult, dar ce ţi-am spus deja este suficient pentru moment. Îți voi scrie un email la un moment dat în martie, când mă voi întoarce în Franța și apoi în Marea Britanie, din Sydney. Sperăm că nu va fi niciun… în jur, și vom putea rămâne să savurăm un ceai împreună, în onoarea a două regine: o regină a dramei (eu), și o regină a misterelor (tu).

P.S. În ceea ce privește înscenarea de la Paris. Am uitat să menționez suma pe care o primesc astfel de jucători. Este vorba despre 666.000 euro sau dolari, în funcție de țara în care este organizat evenimentul. Suma poate părea aleatorie și nesemnificativă pentru tine, dar odată ce știi cât de importante sunt numerologia și semnele pentru practicanţii Cabalei, toate acestea încep să aibă sens.

Mai mult, șase este numărul de ani în care membrii comandoului care efectuează operațiunea nu au voie să iasă la suprafață. Ei trebuie să se ascundă timp de șase ani, trăind o viață respectabilă sub noua lor identitate falsă. Când aceste persoane apar, în cele din urmă, la lumina zilei, aceasta nu se petrece niciodată în țara în care și-au jucat rolul.

Astfel Avigdor, „eroul” operațiunii Paris, și restul complicilor săi la crimă vor începe o nouă viață în altă parte: cu o nouă identitate, cu noi acte, cu un pașaport nou – chiar cu o casă nouă şi frumoasă ce îi este asigurată. Acestor agenți li se oferă orice este necesar pentru a le permite să înceapă o nouă viață, inclusiv o soție sau o parteneră care este, de asemenea, un agent sub acoperire. Nimic, absolut nimic nu este lăsat la voia întâmplării.”

2. François Hollande – președintele Franței

Aflat într-o conjunctură deloc fericită, în cădere liberă în sondajele de opinie din Franța, unul dintre cei care au profitat de pe urma evenimentelor ar putea fi considerat, de bună seamă, însuși șeful statului francez. Șeful statului nu apare, oare, acum ca fiind salvatorul țării? Cel care a știut să unească francezii, fie chiar și numai pe durata unei manifestații… El, cel pe care au venit să-l „susțină 50 de șefi de stat și de guverne”… Totuși, la acea manifestație nu a fost prezent niciun american. Secretarul de stat John Kerry era absent, în timp ce rusul Serghei Lavrov era undeva în spate, în rândul n, cu mult în urma scriitorului Marek Halter.

Presa israeliană a relatat că primul ministru Beniamin Netanyahu practic s-a autoinvitat la marșul de la Paris. Netanyahu și palestinianul Mahmud Abbas au stat la stânga și la dreapta președintelui Hollande, aparent în semn de comuniune, în numele unei cauze care transcende conflictul arabo-israelian. Merită să menționăm că ziarul israelian Haaretz, în ediția din 8 ianuarie 2015, a punctat caracterul jenant al mesajului de condoleanțe al lui Netanyahu, care, folosindu-se de oportunitatea oferită de drama de la Paris, a căutat o dată în plus să justifice politica israeliană de colonizare: „Faptul că a făcut din Israel punctul central al mesajului său de condoleanțe a fost grosolan și vulgar”.

În dimineața zilei de 7 ianuarie, cu câteva ore înaintea dramei, undeva în apropiere de coastele Orientului Apropiat, își făcea de lucru discret unul dintre submarinele nucleare de atac ale Franței. Cu o zi înainte, Mer et marine, revistă de informare a marinei franceze, anunța plecarea iminentă în misiune operativă a portavionului „Charles de Gaulle” și a flotilei sale însoțitoare… către apele Golfului, pentru a interveni în Siria. Ținta se pare că era Statul Islamic. Să remarcăm totuși neobișnuita concordanță a evenimentelor: trimiterea celor mai bune arme de război ale francezilor către o zonă de operațiuni militare potențiale nu este o acțiune care se improvizează de pe o zi pe alta. Să fie oare vreo legătură între incidentele de la Paris și aceste pregătiri de ofensivă în Irak și în Orientul Apropiat, ce au drept obiectiv real răsturnarea puterii legale de la Damasc, în perfect acord cu doctrina în vigoare de la Washington a așa-zisei „schimbări de regim” aplicabile Siriei? Întrebarea merită să fie pusă, pentru că există în toată această situație unele coincidențe tulburătoare.

Rezumând, dacă ipoteza iminenței unui conflict deschis oficial împotriva grupării ISIS (numită şi Statul Islamic), cu perspective solide de debarcare pe coastele mediteraneene este corectă, francezii, care susţin într-un număr foarte mare o președinție ce până de curând era în faliment total, riscă foarte curând să ajungă exact la starea de dinainte… purtând însă în plus în spinare un război cât se poate de real, și anume exact războiul împotriva căruia au manifestat. Cu alte cuvinte, francezii sunt deja în război, dar ei nu știu aceasta. Un război perpetuu, care a început pe 11 septembrie 2001 și care nu a încetat deloc de atunci încoace.

3. Marine Le Pen – președinta partidului Frontului Național

O altă beneficiară a acestor evenimente poate fi la fel de bine Marine Le Pen, căreia publicația New York Times, acest barometru al plutocraţiilor stăpânitoare, îi acordă toate favorurile sale, considerând-o o figură politică mai pregnantă decât cea a lui François Hollande. Titrând „În termeni politici reci, atât extrema dreaptă, cât și președintele francez au câştigat”, publicația ne prezintă un articol însoțit de două fotografii. Din articol reiese foarte clar că beneficiara tuturor favorurilor este Marine Le Pen. Fotografia lui Hollande, care afișează o figură banală, este în plan secund. Imaginea lui a fost în mod voit redusă, aspect care în termeni jurnalistici se traduce printr-o minimalizare a importanței acestui personaj.

Din punctul de vedere al evenimentelor, fotografia ne-o înfățișează pe Marine Le Pen plină de viață, combativă, în vreme ce Hollande este înfățișat prin obișnuitul său portret nesemnificativ. Aceasta este o alegere editorială care ne spune multe atunci când știm ce este de fapt New York Times, organ de referință și chiar „vocea” elitelor mondiale. Să fie, oare, acest articol un indiciu al faptului că elitele mondiale au ales-o deja pe Marine Le Pen ca viitor șef al statului francez?

4. Beneficiarii de conjunctură – comercianții și patronii presei de scandal

Nu în ultimul rând, se remarcă incredibila eficiență a atelierelor chinezești ‒ clandestine sau nu ‒ care la Paris au reușit să imprime, în numai două zile, zeci de mii de tricouri cu sloganul „Je suis Charlie” și să le vândă mai apoi pe stradă unor indivizi total incapabili să întrebe unde și când au fost imprimate toate aceste tricouri. Comerțul mondialist nu este numai transfrontalier, el este și prospectiv și, am putea spune, aproape profetic.

Aici merită să menționăm că un alt „profet mare și hiperreactiv” este Joachim Roncin. El este cel care a creat sloganul cu pricina, la orele 11:52, pe 7 ianuarie 2015, slogan pe care l-a postat pe Twitter, la numai aproximativ un sfert de oră de la producerea atacului. Joachim Roncin, autor atât al sloganului, cât și al imaginii aferente, nu este nici mai mult, nici mai puțin decât directorul artistic al revistei Stylist. Un personaj atât de „spontan” nu va putea avea decât un viitor strălucit! La fel ca și cel care a filmat scena uciderii polițistului la înaltă rezoluţie, fără să-i tremure mâna nici măcar o clipă, creând astfel un videoclip de o calitate excepțională, pe o stradă pe care cei care o caută cu Google Street View nu reușesc să o găsească!

„Elita” guvernatoare din umbră consideră oamenii de rând drept simple animale cu față umană

Cine nu cunoaște povestea oilor lui Panurge? Acesta este un personaj al scriitorului F. Rabelais. Când Panurge a aruncat din corabia sa un berbec, întreaga turmă s-a aruncat în mare.

Mentalitatea de turmă este cea care predomină în societatea aşa-zis modernă, iar pilda cu oile lui Panurge nu face decât să exprime alegoric riscurile lipsei de discernământ. Este foarte probabil ca peste 90% dintre cei 4 milioane de oameni care au defilat pe 11 ianuarie să nu cunoască decât într-un mod foarte vag producția aşa-zis umoristică a celor de la Charlie Hebdo. Fabrice Nicolino publica în Le Monde, pe 20 noiembrie 2013 următoarele: „La «Charlie Hebdo» dă întotdeauna bine să te iei de «prostănacii» care se uită la fotbal și ascultă știrile de pe TF1! Îmi amintesc de articolul Carolinei Fourest, apărut pe 11 iunie 2008, în care aceasta povestea întâlnirea cu desenatorul olandez Gregorius Nekschot, care își atrăsese unele antipatii din cauză că i-a reprezentat pe concetățenii săi musulmani într-o lumină proastă: un imam îmbrăcat în Moș Crăciun, în timp ce întreținea raporturi sexuale cu o capră, iar descrierea desenului era următoarea: «Trebuie să știi să te împărtășești din toate tradițiile…» Deşi orice om cu scaun la cap ar numi această manifestare «rasism infect», mass-media l-a calificat drept o manifestarea a libertăţii de exprimare!”

Deloc întâmplător, Dimitri Rogozin, viceprim-ministru al Rusiei, a scris pe blogul său, în acest context: „Terorismul este ceva malefic. Nimic nu îl justifică. Totuși, să nu confundăm libertatea de exprimare cu libertatea de a răni credințele profunde ale oamenilor.”

Așadar, în numele unei așa-zise libertăți de exprimare și implicit în numele libertății atât de dragi nouă tuturor, sute de mii de oameni cumsecade au ieșit să bată străzile orașelor franceze… O libertate, care, după cum s-a văzut mai sus, ascunde multe intenţii subversive.

Mentalitatea gregară, de turmă, le este rezervată numai și numai celor care îşi însuşesc fără rezerve şi fără discernământ ideile ce le sunt injectate precum vaccinurile. Masele de oameni naivi și ignoranți acceptă tot ce li se spune, întrucât mass-media și agenţii din sfera politică ne-au inoculat aproape tuturor ideea că ne aflăm în plin război împotriva „teroriștilor islamici”. Așa că, spun cei creduli, adevărul nu poate fi decât acesta! Numai în felul acesta este posibil ca milioane de oameni să susţină ideile perverse ale unor atei, fiind oricând gata să iasă în stradă la poruncă, cântând cu mândrie Marseilleza (imnul național al Franței)!…

Ideea principală inoculată a fost că pericolul cel mai mare vine de la arabi, nu de la aşa-zişii „iluminaţi” care au înscenat criza economică mondială, nu de la bancherii care conduc din umbră aproape toate țările, nu de la ideologii, propagandiștii, aţâţătorii la război și distrugătorii de tradiții, nu de la cei care au subminat familia și înţelegerea între oameni. Fiinţele umane din epoca modernă nu mai au nici timp și nici energie să se întrebe de ce nu s-a petrecut nici cel mai mic incident în ziua de duminică, 11 ianuarie, când a avut loc marșul, dacă jihadiștii ar fi fost într-atât de periculoși pe cât se dorește să credem? Ar fi fost pentru ei o ocazie care nu putea fi ratată! Însă nicio mașină ucigașă nu a intrat în mulțime și niciun terorist nu a făcut ravagii… poate tocmai pentru că nici nu există terorişti musulmani la fiecare colţ de stradă.

Între zvonuri și realitate…

Este întotdeauna necesar să discernem între zvonuri și fapte dovedite. O asemenea triere ar putea să conducă la contrazicerea flagrantă a tezei oficiale. Există în continuare numeroase zone de umbră care au aruncat un văl de suspiciune legitimă asupra versiunii oficiale a acestui eveniment tulburător în sine, din multe puncte de vedere, în special ca urmare a analizelor efectuate după vizionarea înregistrărilor video, analize realizate de către experți militari americani. Aceștia au pus foarte repede sub semnul întrebării videoclipul asasinării unui polițist în plină stradă, invocând argumente care sunt foarte greu de demontat.

Este o constatare greu de admis încă într-o țară precum Franța, în care majoritatea cetăţenilor preferă să accepte fără întrebări versiunea oficială a evenimentelor…

Algerienii încă îşi mai amintesc anii ’90, când GIA (Grupul Islamic Armat) a instaurat domnia terorii, adevărata teroare, cu sate întregi nimicite într-o singură noapte. Bucăţile de cadavre sfârtecate care puteau fi văzute atunci în gospodării au lăsat indiferentă această „comunitate internaţională” nemaipomenit de democratică (ce se reduce, de fapt, la nişte euroatlantişti), care însă acum strigă ca din gură de şarpe, se lamentează şi se zgârie pe faţă… Realitatea este totuşi mai complicată, nu?

Se vorbeşte despre riscurile unui război civil, alţii vorbesc despre război pur şi simplu. În orice caz, pe francezi îi aşteaptă ani dificili, aşa cum s-a petrecut şi în America după 11 septembrie, atunci când, tocmai în numele libertăţii, toate libertăţile s-au topit precum zăpada la soare, sub efectul legii Patriot Act I şi II.

În Franţa, preşedintele Sarkozy a declarat că orice utilizator care accesează în mod frecvent un site privind terorismul sau ura ideologică ar putea fi considerat un criminal şi pedepsit ca atare. Ajunşi aici, ne putem da seama fără prea mare efort că afacerea Charlie Hebdo este doar o verigă a lanţului privării de libertate care se strânge pe nesimţite în jurul oamenilor de rând. Din păcate, nu indivizii periculoşi vor fi cei care vor constitui ţinta vigilenţei administrative, ci oamenii obişnuiţi, care vor fi vinovaţi şi arătaţi cu degetul imediat ce se vor îndepărta câtuşi de puţin de norma impusă de autorităţi.

Acesta este de fapt sfârşitul libertăţii de exprimare, care tinde să devină exclusiv apanajul pornocraţilor de la Charlie Hebdo, care cred că pot să-şi permită orice neruşinare şi orice nelegiuire. Să nu pierdem din vedere nici faptul că cei de la Charlie Hebdo au fost la rândul lor victimele unui sistem care i-a încurajat, i-a incitat la acest dezmăţ (sub)intelectual şi care, în cele din urmă, i-a sacrificat pentru scopurile sale subversive şi rele, mai ales atunci când dispariţia lor i-a putut fi utilă.

Concluzie

Trăim în epoca minciunii şi a manipulării. Să ne păstrăm, aşadar, calmul şi sângele rece, să ne ascuţim mintea, să ne amplificăm discernământul, pentru a putea să deosebim imediat propaganda de adevăr, pentru a putea să deconspirăm minciuna şi impostura. Faptele ne demonstrează că există grupuri oculte de interese financiar-bancare care acţionează din umbră, cu multă răutate, cu scopul de a subjuga întreaga lume, provocând dezbinare, conflicte interetnice şi războaie devastatoare cu orice preţ.

În ce priveşte Franţa, se doreşte ca ea să fie împinsă într-un război civil între francezii băştinaşi şi mahomedani, conform strategiei masonice „dezbină şi stăpâneşte”.

Într-un articol din publicaţia Le Nouvel Observateur se făcea observaţia că începând cu anul 1986, în Franţa au fost emise paisprezece legi pentru combaterea terorismului – „la fiecare atentat, o lege nouă”.

Aşadar, nu ar fi de mirare să asistăm în perioada care urmează la noi serii de legi restrictive, de înăsprire a controlului populaţiei, prin recurgerea la argumentul aşa-numitului terorism şi la frică, devenită primă şi principală armă în acest război mârşav dus împotriva populaţiei, care este considerată o simplă turmă…

Citiţi şi:

De ce nu sunt deloc (cu) Charlie

Legătura dintre 11 septembrie 2001 şi 7 iulie 2005: Qui Bono?

Un fost pilot CIA depune mărturie: niciun avion nu a lovit turnurile gemene pe 11 septembrie 2001

 

yogaesoteric
14 august 2015